• Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti au organizat, în ziua de 9 decembrie 2013, masa rotundă: "România şi Primăvara de la Praga".
  • Reuniunea s-a desfăşurat la Muzeul Naţional de Artă Contemporană a României, Anexa din Calea Moşilor, nr. 62-68, în cadrul oferit de expoziţia "Josef Koudelka. Invazie 68 Praga"; vernisată la 17 octombrie 2013.
  • Au luat parte JIRI SITLER, ambasadorul Republicii Cehe în România, TOMAS VOSTRY, locţiitorul şefului misiunii chehoslovace, STANISLAS PIERET, directorul Institutului Francez.
  • Reuniunea a fost moderată de prof. univ. ADRIAN CIOROIANU, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, la dezbateri luând parte, pe lângă invitaţii menţionaţi mai sus: general maior (r.) MIHAIL E. IONESCU, directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, prof. univ. ALEXANDRU OSCA (Universitatea din Craiova), dr. FLORIAN BANU (Consiliul Naţional pentru Studiul Arhivelor Securităţii), dr. PETRE OTU, directorul adjunct al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară şi ŞERBAN PAVELESCU, cercetător ştiinţific gradul II la Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.
  • Dezbaterile au evidenţiat semnificaţia cu totul deosebită a procesului reformist din Cehoslovacia, denumit "Primăvara de la Praga" şi poziţia aparte a României, care i-a adus o larga recunoaştere internaţională

  • În perioada 10-13 noiembrie 2013, o delegaţie a Institutului Chinez pentru Studii Strategice Internaţionale, condusă de generalul Zhu Da, vicepreşedinte, a efectuat o vizită de lucru la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară. Cu acest prilej s-a desfăşurat un seminar bilateral care a abordat aspecte ale securităţii în Europa şi în Asia de sud-est. Delegaţia a fost primită de domnul Sebastian HULUBAN, secretar de stat pentru politica de apărare şi planificare şi a vizitat obiective culturale şi istorice din Bucureşti şi Judeţul Prahova.

  • Salonul de carte "POLEMOS" a devenit deja o tradiţie în peisajul cultural bucureştean, el fiind organizat în perioada 6-9 noiembrie a.c. Şi în acest an Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară a participat cu stand propriu în care au fost expuse cele mai noi publicaţii şi lucrări ale cercetătorilor săi.

  • În ziua de 23 septembrie, la Palatul Parlamentului, Sala "Avram Iancu", s-a desfăşurat masa rotundă cu tema: "Conferinţa de la München - drumul spre destructurarea democraţiei în Europa".
  • Reuniunea a fost organizată de Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din cadrul Departamentului pentru Politica de Apărare şi Planificare şi Ambasada Republicii Cehe în România, cu sprijinul Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe al Republicii Cehe.
  • În deschiderea reuniunii au rostit alocuţiuni Milan ŠTĚCH, preşedintele Senatului Republicii Cehe (aflat în vizită în România), Crin ANTONESCU, preşedintele Senatului României, Jiri SITLER, ambasadorul Republicii Cehe în România şi Sebastian HULUBAN, secretar de stat pentru politica de apărare şi planificare din Ministerul Apărării Naţionale.
  • Specialişti din România (Mihail E. IONESCU, Viorica MOISUC, Alexandru OŞCA, Gheorghe NICOLESCU şi Republica Cehă (Jan NĚMEČEK, Dr. Jindřich DEJMEK, Dr. Emil VORÁČEK ) au analizat preliminariile, contextul şi consecinţele Conferinţei de la München (29-30 septembrie 1938), care a reprezentat o etapă importantă în drumul spre cel de-al Doilea Război Mondial şi de la care se împlinesc în această toamnă, 75 de ani.

  • Pe 11 septembrie 2013 o delegaţie a Institutului Polonez de Politică Internaţională (PISM) s-a aflat în vizită la sediul ISPAIM. Delegaţia poloneză a fost compusă din dl. Marcin Zaborowski (director), Lukasz Kulesa şi Anita Sobjak (cercetători). Din partea română au participat dl. general maior (r) dr. Mihail E. Ionescu (director) şi Carmen Rîjnoveanu, Simona Soare şi Şerban F. Cioculescu (cercetători). Discuţiile s-au axat pe stadiul atins de Parteneriatul strategic româno-polonez, semnat în 2009 de şefii celor două state. S-a insistat asupra nevoii de a intensifica cooperarea la nivelul UE şi NATO, în domeniul energetic, al reformei apărării precum şi cu referire la relaţia faţă de SUA şi faţă de vecinii estici ai României şi Poloniei. S-a exprimat speranţa că pe viitor se va intensifica nivelul cooperării iar cele două state prietene vor avea cât mai multe puncte de vedere comune în domeniul securităţii europene şi euroatlantice.

Masa rotundă cu tema "100 de ani de la al Doilea Război Balcanic"
 

  • Luni, 9 septembrie 2013, la Cercul Militar Naţional s-a desfăşurat masa rotundă cu tema: "100 de ani de la al Doilea Război Balcanic". Reuniunea a fost organizată de Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din cadrul Departamentului pentru politica de apărare şi planificare, Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române şi Cercul Militar Naţional. La un secol distanţă de acest conflict regional, specialişti militari şi civili din ţară şi din Grecia, reprezentată de prof. Apostolos Patelakis, au abordat o problematică largă, încercând să-i descifreze geneza, desfăşurarea şi consecinţele. Un loc important în cadrul dezbaterilor a fost consacrat rolului României în criza balcanică din anii 1912-1913 sub raport politico-diplomatic şi militar.
  • S-a desprins concluziacă războaiele balcanice din anii 1912-1913 au reprezentat o criză majoră în relaţiile internaţionale, cu rădăcini adânci în istoria regiunii, care a prefaţat declanşarea Primului Război Mondial şi a confirmat, pentru regiunea balcanică statutul de "butoi de pulbere" al Europei. Pentru România, participarea la al Doilea Război Balcanic a fost un moment decisiv al desprinderii de Puterile Centrale, alianţă la care a aderat în 1883.

Mr. Christopher Layne met Romanian experts
 
  • On August 23, 2013, the Institute for Political Studies for Defense and Military History organized a meeting with Mr. Christopher Layne, Robert M. Gates Chair Professor in Intelligence and National Security at the George W. Bush School of Government and Public Service, Texas A&M University.
  • The scientific encounter was held in the National Military Club of Bucharest, in the sumptuous Mirrors’ Hall and the participants (around 25) comprised scientific researchers in security and history, doctoral students and employees of the Ministry of Defense, but also representatives of the civil society. Christopher Layne is a well-known American international relations theorist and an adept of the neorealist branch of IR, writing mainly on US foreign policy and grand strategy. Previously, he has taught political sciences and international relations at the University of California at Los Angeles, the Naval Postgraduate School, and the University of Miami.
  • The guest explained the fact that the US foreign policy is based on two kinds of variables: external and internal. Internally, Washington has been affected since 2008 by the huge world economic crisis and domestic fiscal crisis), while externally the rise of People’s Republic of China and other emerging powers implicitly diminish the size of the US aggregate power. The USA still enjoys a huge economic advantage, as the dollar is still the world reserve currency, trusted by most nations in the world. But the national economy experienced a decline in the last years. The budget deficit and the huge public debt forced the government to apply to sequester on all the field of activities based on public funds. Credible forecasts indicate that around the year 2030, China and India (but also other smaller powers) will dominate the world economy. USA had been the number one industrial power in the 20th century but now the fiscal crisis, the budgetary deficit and the des-industrialization are the factors which come along the shift of power towards Asia, a general trend since the end of Cold War. As the USA tried to keep their military supremacy after the Cold War and especially after September 2011, they invested too much in national defence.
  • Nowadays, the USA represents 18% of the global GDP but about 40% of the global military spending. The huge trade deficit and the risk of the US dollar losing its top position pushed the decision-makers in Washington to decide a massive cut in the military spending for the next ten years. The US dollar is the number one tool for maintaining the global supremacy as the US is economically less constrained than other states. But if the USA would lose the advantage to be able to print money and pay for their geopolitical power projection, they will not be able any more to keep China at distance.
  • China’s rise is, according to professor Layne, a restoration not a rise, after the period 1848-1948 called by Chinese “the century of humiliation.” Using some specific criteria like the power parity buying, China is already number one, but the USA still maintains a big distance in the per capita income and the technological area. Professor Layne dismisses the theories which pretend that China will fail starting with its artificially grown economy. In fact, Chinese economy and society are cautiously managed by the Communist Party elites. But the rising of China as a great power will generate geopolitical instability, because the powers aspiring to be hegemons first want to dominate their surrounding areas. It is not a good idea to accept Chinese pretended “peaceful rising” doctrine, since all emerging regional hegemons have similar goals and cannot avoid provoking regional turmoil. Between the US (dominant world power) and China (the main challenger) there is a triple rivalry: naval, resources and prestige/status one). The East Asia area has some potential conflicting issues:  Taiwan, Korea, East and South China Seas. There is no possibility to manage a perfect accommodation between Washington and Beijing, as they have different vales and goals. Christopher Layne calls this situation “the Newtonian Theory of Geopolitics”. One cannot see a double hegemony in the same region.
  • The analogy with UK-Germany rivalry between 1880-1914 is feasible and the famous debate between British MFA analyst Eyra Crowe’s views on a nefarious Germany aspiring to world hegemony in a memorandum before WWI and lord Sanderson who insisted on the German legitimate rights to be accommodate, must be envisaged with care, as history is not repetitive but accepts some analogies. Worse than a world with two great powers competing for primacy is a world with no hegemon (dominant power) to manage the world system. Anyway, the countries which had been subject to western domination in the previous two centuries now “take their revenge” by rising and becoming regional powers and even world powers. The USA must not rely on a pure “graceful retrenchment” and let China become number one in the system but it must also avoid war, unless absolutely necessary for the national security.
  • The dissertation was followed by a Q&A session which allowed professor Layne to further clarify his opinions summarized above. The American guest valued the quality of the discussions with the Romanian experts.

Reuniunea anuală a Grupului de Lucru privind Studierea Conflictelor din cadrul Consorţiului PfP al Academiilor de Apărare şi Institutelor pentru Studii de Securitate Sofia (Bulgaria), 27-31 mai 2013
 
  • În perioada 27 - 31 mai 2013 s-a desfăşurat, la Sofia, a 13-a Conferinţă anuală a Grupului de Lucru privind Studierea Conflictelor din cadrul Consorţiului PfP al Academiilor de Apărare şi Institutelor pentru Studii de Securitate, având ca temă: "Nations at war: why do nations participate in wars, and why not".
  • Conferinţa a fost organizată de Academia de Apărare Naţională "G.S. Rakovski" din Bulgaria în parteneriat cu Serviciul Istoric al Apărării din Franţa. În afara delegaţiilor ţărilor organizatoare - Bulgaria şi Franţa - la conferinţă au fost reprezentate încă 13 ţări - Austria, Republica Cehă, Danemarca, Federaţia Rusă, Franţa, Grecia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Statele Unite şi Suedia.
  • Din partea ISPAIM a participat o delegaţie formată din cc.şt. Carmen Rijnoveanu şi cc.şt. Daniela Şişcanu, care au prezentat lucrarea cu tema "The Six Day War of 1967: Behind Bucharest's decisions ."
  • Conferinţa de la Sofia a reprezentat o importantă contribuţie la dezvoltarea cercetărilor de istorie militară în cadrul NATO şi al Parteneriatului pentru Pace, a relaţiilor dintre academiile şi institutele de apărare şi istorie militară, muzeele de istorie militară din ţările membre ale alianţei şi din cele asociate, o posibilitate de cunoaştere şi de stabilire a direcţiilor de cooperare bi- sau multilaterală .
 

Masa rotunda (20 mai 2013) 

  • În ziua de 20 mai a.c. s-a desfăşurat, la Cercul Militar Naţional, întâlnirea cu Matthew Rojanski, cercetător asociat al Centrului Carnegie din Washington, la care au participat cercetători şi specialişti din cadrul Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară şi din unele structuri ale Ministerului Apărării Naţionale. S-a realizat un schimb de opinii relativ la dinamicile de securitate şi la perspectivele de evoluţie ale mediului strategic, un accent deosebit fiind acordat problematicii nucleare şi relaţiilor dintre SUA şi Rusia, precum şi rolului Rusiei în actuala configuraţie internaţională de putere.

Masă rotundă pe problemele scutului antirachetă
(27 martie 2013
)

 

  • Departamentul pentru Politica de Aparare si Planificare, prin Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară a organizat în ziua de 27 martie a.c., la Palatul Cercului Militar Naţional, masa rotundă: "Probleme, oportunităţi şi soluţii privind participarea europeană la Apărarea Balistică Teritorială Antirachetă".
  • Au luat parte cercetătorii Michael Codner şi Avnish Patel, de la "Royal United Services Institute far Defence and Security Studies (RUSI), specialişti din structurile Ministerului Apărării Naţionale, din mediul academic civil, cercetători ai Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.
  • Reuniunea a prilejuit o evaluare academică a acestei problematici de real interes pentru comunitatea internaţională.

Masa rotunda cu tema "Liniile directorale ale Cartei albe a apararii"
(08 februarie 2013)

 

  • Departamentul pentru Politica de Aparare si Planificare şi Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară au organizat vineri, 8 februarie, la Palatul Cercului Militar Naţional, masa rotundă cu tema "Liniile directoare ale Cartei albe a apărării".
  • Pe parcursul discutiilor, au fost abordate teme privind riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale, impactul statutului de membru NATO şi UE al României, participarea ţării noastre în teatre de operaţii, lecţii învăţate desprinse la nivel politic, strategic şi militar. De asemenea, au fost prezentate modalităţile de realizare a concordanţei între Conceptul Strategic al NATO, Strategia Europeana de Securitate şi documentele de planificare strategică a României.
  • Prezent la discutii, Sebastian Huluban, secretar de stat pentru politica de aparare si planificare, a subliniat că participarea în teatrele de operaţii şi experienţa dobândită de militarii români, precum şi transformările conceptuale şi strategice ale misiunii, trebuie să fie aspecte importante în prevederile viitoarei Carte Albe.
  • Participanţii, personalităţi din instituţii de profil, fosti ministri ai apararii, cercetători, profesori universitari şi experţi din institute de cercetare, instituţii de învăţământ superior din viaţa civilă şi militară şi reprezentanţi ai societăţii civile, au apreciat organizarea acestei mese rotunde, consultările între armată şi societatea civilă fiind privite ca o acţiune normală a cărei finalitate nu poate să fie decât pozitivă.
Top