Înființare

  • Prima structură specializată de cercetare științifică în domeniul istoriei și teoriei militare a fost Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară (C.S.C.I.T.M.), creat în anul 1969. Înființarea lui s-a încadrat în procesul de deschidere promovat în acea perioadă de regimul la putere, Centrul fiind destinat să contribuie la elaborarea doctrinei militare naționale, a cărei esență a fost antrenarea întregii populații valide la efortul de apărare. A fost, fără îndoiala, un efect al „crizei cehoslovace” din august 1968, liderii de la București trăgând concluzii adecvate din invazia aliaților din Pactul de la Varșovia asupra unui membru al alianței.

  • Înființarea Centrului a fost decisă prin Hotărârea Secretariatului Comitetului Central al Partidului Comunist Român nr. 2033 din 20 noiembrie 1968 care prevedea, la punctul 12, următoarele: „În vederea dezvoltării cercetării științifice în domeniul teoriei și istoriei militare să se înființeze la Ministerul Apărării Naționale un Centru de Cercetări de Teorie și Istorie Militară”. Documentul a fost înaintat spre aplicare Consiliului Politic Superior al Armatei, organismul sub a cărui coordonare a funcționat timp de peste două decenii.

  • Hotărârea Secretariatului Comitetului Central al Partidului Comunist Român a fost pusă în practică în toamna anului 1969. La 1 septembrie același an s-a aprobat organigrama instituției care cuprindea director, director adjunct, secretar științific, o secție de istorie militară, cu trei compartimente distincte (veche-medie, moderna și contemporana), o secție de teorie și doctrină militară cu sectoare de știință și artă militară și doctrină militară, un birou de documentare, redacția “Revistei de Istorie și Teorie Militară”. Personalul încadrat se cifra la 52 de persoane dintre care trei funcții de general, 35 funcții de ofițeri, 1 de subofițer și 13 de angajați civili.

  • La 1 octombrie 1969, Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară și-a început activitatea prin numirea directorului, colonelul Eugen Bantea (1921-1987), fost șef al Editurii Militare și a redactorului revistei instituției și prin delegare „secretar științific”, colonelul Mihai Ioan, șef de secție la ziarul „Apărarea Patriei”.

  • În perioada ulterioară au fost încadrați în cadrul Centrului și alți ofițeri proveniți de la Secția de studii istorice a Marelui Stat Major (colonelul Leonida Loghin), de la Redacția revistei „Probleme de artă militară” (colonelul Traian Grozea), de la Academia Militară (locotenent-coloneii Iani Bela și Silvestru Porembski, acesta din urma un eminent slavist, Gheorghe Romanescu), de la Institutul de Studii Istorice și Social Politice de pe lângă Comitetul Central al P.C.R. (Constantin Cazanisteanu), de la revista „Magazin Istoric” (Al. Gh. Savu). În anii 70 selecția personalului s-a făcut cu preponderență din rândul celor mai merituoși absolvenți ai facultăților de profil (istorie, sociologie, filozofie, limbi străine) din București și din provincie, ceea ce a asigurat un corp de cercetători valoroși. (Mihail E. Ionescu, Ioan Talpeș, Maria Georgescu, Ștefan Pâslaru, Vasile Secareș, Rodica Scafeș, Mihai Retegan, Cornel Codiță, Dorina Rusu, Sergiu Iosipescu, Dumitru Preda ș.a.).

  • Centrul a avut drept principala misiune să contribuie la fundamentarea doctrinei militare naționale, dar, treptat, partea de istorie militară a dobândit o vizibilitate mai mare în activitatea de cercetare. Centrul a primit sarcina din partea autorităților acelui timp să elaboreze „Tratatul de istorie militară a poporului român”.

  • După un efort de cercetare intens, în care politicul a intervenit destul de mult au apărut, din 1984 și până în 1989, șase volume ale Tratatului care au acoperit perioada din antichitate până la 23 august 1944, atunci Ziua Națională a României. Concomitent s-au publicat monografiile : România în Războiul de independență (1977); România în anii primului război mondial (1987, doua volume);  România în anii celui de-al doilea război mondial (1989, trei volume) precum și colecția File din istoria militară a poporului român (1973-1988, 19 volume).

  • Un domeniu important l-a reprezentat editarea documentelor istorice militare - Documente din istoria militară a poporului român (1974-1988, 17 volume); Documente ale Unirii (1984), 23 August. Documente (1984-1985, patru volume).

  • Un specific al activității centrului, continuat și după 1989, l-a constituit cercetarea arheologică asupra unor obiective militare importante din antichitate și evul mediu. S-au realizat investigații și săpături arheologice la diverse situri - Giurgiu, Făget, Halmagiu, Malaiesti, Berzovia, Topraichioi, Vadul, Murighiol (pâna în 1989), Drajna și Murighiol dupa 1989.

  • Cu toate restricțiile perioadei, Centrul a fost o prezență constantă în viața științifică internațională, organizând reuniuni sau participând, prin specialiștii săi, la diverse activități. Dintre ele amintim congresele de istorie militară, unul dintre el fiind organizat de Comisia Română de Istorie Militară (1980), la București. Alte activități importante au fost: Colocviul internațional cu tema Europa Centrală în timpul celui de-al Doilea Război Mondial  din mai 1970, desfășurat la Varșovia; Conferința internațională cu tema Război și societate în Europa Central-Răsăriteană în secolele XVIII-XIX, din martie 1978 de la NewYork; Congresul asupra frontierelor romane din septembrie 1983 din Republica Federala a Germaniei etc.

Reorganizări și restructurări după 1989
       

  • După 1989, cea mai mare parte a personalului  Centrului de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară a fost trecut la Direcția Studii și Cercetări Operativ-Strategice, Prognoză și Istorie Militară, care a funcționat în anii 1990-1991 în cadrul Statului Major General. În anul 1991 s-a creat Institutul de Istorie și Teorie Militară care avea trei secții de cercetare-doctrina, artă militară și istorie militară. Cu aceasta denumire a funcționat până în anul 1994, când și-a schimbat titulatura în Institutul de Studii Operativ-Strategice și Istorie Militară (1994-1997).

  • La sfârșitul anului 1997, pe fondul reformei armatei române, a avut loc o nouă reorganizare a institutului care a cuprins titulatura, domeniile și competențele de cercetare, structură organizatorică. Aceasta din urma a cuprins doua directorate -- programe studii de securitate și, respectiv, de apărare-- și o secție de informare-documentare.

  • Această organigramă este în vigoare și în prezent, cu amendamentele ca Secția de informare documentare s-a transformat în Secție de stat major, iar Redacția Revistei de Istorie Militară a luat ca atribuție și editarea revistei “Monitor Strategic”. Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, care funcționează în cadrul Departamentului pentru Politica de Apărare și Planificare, este atestat de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării/Autoritatea Naționala pentru Cercetare Științifică drept instituție capabilă să desfășoare activități de cercetare științifică în domeniile sale de competență, respectiv securitate internațională, politică de apărare și istorie militară.

Directorii Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară: general-maior Eugen Bantea (1969-1977), locțiitor de comandant - colonel Nicolae Constantin (1978-1981), locțiitor de comandant - colonel Gheorghe Tudor (1981-1989), general-maior Costache Codrescu (1990-1991), general-maior Ion Safta (1991-1994), locțiitor de director  - colonel Alexandru Varga (1994-1996), împuternicit - colonel Gheorghe Silea (1996-1997), colonel Nicolae Uscoi (1998-1999), colonel Constantin Moștoflei (1999-2000); general maior (r) dr. Mihail E. Ionescu (2000-2020), Dr. Carmen-Sorina Rîjnoveanu (2020-)
 

 

Top