"5/18 ianuarie 1918
Generalul francez Lacroix (1) într-o broşură publicată de curând expune într-un chip luminos toată campania României şi greutăţile de neînvins pe care le-a trecut. Sforţarea română, zice el, a sfărâmat formidabilul atac al germanilor, ausro-ungarilor, bulgarilor şi turcilor. Nu a fost sacrificiu la care România să nu fi consimţit cu bravură ca să-şi îndeplinească integral rolul care i-a fost dat. Ea şi-a pus armatele, copiii, averea, şi viitorul ei în balanţa Aliaţilor. Ea a rezistat multă vreme, cu propriile ei mijloace, la adversari mult mai numeroşi. România s-a arătat demnă de trecutul ei şi de nobilele ei tradiţiuni de cavalerească vitejie. Ea a avut să sufere odată mai mult încercarea nefericirii şi merită de pe acum să vadă realizarea apropiată a legitimelor ei aspiraţii naţionale.
(1) Henri Lacroix (1844 - 1924) general francez, autor a numeroase studii de istorie militară despre Marele Război, printre care şi L’effort de la Roumanie, Paris, Felix Alcan, 1917. Vezi foto luată de pe net.
Vasile Bianu, Însemnări din războiul României Mari, Cluj, 1926, vol. 1
 

„4 [17] ianuarie 1918
Invitat la dejun de Brătianu. Am trecut mai întâi pe la Berthelot, pentru a primi Crucea de Război. Azi l-am găsit mai liniştit. A voit să-mi explice enervarea lui de ieri, prin vorbele care umblă din gură în gură, că ar fi o mare duşmănie între mine şi el, din cauză că Aliaţii nu ne dau ajutoare.
I-am spus că face rău a se lua după ce se spune. Eu nu mă ocup de zvonurile care circulă şi nici nu citesc ziare.
Revenind asupra întreţinerii de ieri a trebuit să convie la urma urmei că situaţia militară în România nu mai poate să depindă de ceea ce voim sau vom voi să facem noi, ci numai de intenţiunile şi hotărârile inamicului.
La Brătianu am găsit Consiliu de miniştri şi am fost chemat să iau şi eu parte.
Am repetat cele spuse ieri şi cuvintele mele au fost foarte favorabil primite.
S-a hotărât a se trimite trupe în Basarabia, ştiindu-se că o rezistenţă serioasă [împotriva germanilor] nu se poate organiza.
Mai sunt miniştri care mai înclină spe o ultimă rezistenţă, într-o poziţiune extremă.
Am spus că este de competenţa guvernului să judece şi să hotărască dacă această jertfă va găsi compensaţiuni, chiar dacă din punctul de vedere militar nu va duce la niciun rezultat.
La masă era şi d-na Brătianu; convorbire asupra Rusiei: revoluţie, mentalitate, psihologie, Tolstoi, Korolenko etc...
După-masă am făcut pace cu d-na Brătianu. Mi-a spus că îi pare bine că mă vede în casa domniei-sale şi eu i-am spus că-mi pare bine că o aud spunându-mi aceasta şi că aş dori să am o întrevedere mai lungă cu d-sa.
Cu Brătianu am vorbit mai mult. Impresia lui este că germanii vor primi pacea fără a separa dinastia de ţară şi cu integritatea teritoriului, exceptând Cadrilaterul.
Nu trebuie grăbit pentru a obţine consimţământul Aliaţilor; eu am spus că nu trebuie nici prea întârziat, pentru a nu ne da cu totul pe mâna duşmanului.
El mai vede încă o dificultate: pregătirea spiritelor şi mai cu seamă a oamenilor politici, în special parte din conservatori fiind foarte intransigenţi.
După-masă am avut iarăşi o întrevedere cu Mihail Cantacuzino, de aproape două ore. Este o mare luptă în sufletul său. Cel puţin am această impresie. Pe de o parte nu se poate despărţi de idea de a fi cu Aliaţii, iar pe de altă parte nu se împacă deloc cu ideea de a fi de altă părere cu mine, pe o chestiune atât de importantă.
Care din aceste două idei va ieşi biruitoare nu pot să prevăd. Pare totuşi a înclina spre mai puţină intransigenţă. Înainte de plecare am văzut şi pe generalul Petala, care a venit în tren la mine. Foarte războinic: trebuie să facem orice sacrificii pentru a nu ne pune rău cu Aliaţii.
Acelaşi cântec prin urmare. Dacă nu-ţi dai şi ultima suflare, pierzi tot ce ai făcut, ba eşti chiar privit ca lâcheur!
Trebuie a ne mai mira că spiritul general începe a fi contra francezilor? Este trist, dar faptul este acesta!
După ultimele explicaţiuni am avut impresia că Petala s-a mai calmat. Este însă mult sub influenţa generalului Grigorescu, care de altfel nu ştie dacă are o convingere în adevăr personală.”
Al. Averescu, Notiţe zilnice din război, Editura Militară, Bucureşti, 1992, vol. 2
 
 
17 ianuarie 1918
Am fost vizitaţi de delegaţii ucrainieni, domnul Galip (1), subsecretar de stat la Departamentul Afaceri Străine, şi domnul Golicynsky, director la Ministerul Finanţelor. Conform afirmaţiilor domnului Galip, situaţia ar putea fi rezumată după cum urmează:
1. Conform opiniei publice, ucrainienii nu se consideră legaţi [de Rusia] prin niciun fel de tratate cu originea în sistemul ţarist;
2. Ucraina nu mai poate continua lupta, deoarece nu are armată. Referitor la conferinţa de la Brest-Litovsk, poporul ucrainian doreşte atât de mult pacea, încât ar fi imposibil pentru guvern să acţioneze în direcţie contrară, cu atât mai mult cu cât bolşevicii au încheiat pacea [armistiţiul] cu trupele austro-germane;
3. Guvernul ucrainian recrutează trupe prin înrolări voluntare pentru a menţine ordinea în interior, pentru a lupta împotriva bolşevicilor şi a garanta independenţa ţării împotriva străinilor;
4. Ucraina nu va admite amestecul din partea altor state ruse în afacerile ei interne şi va respecta la rândul ei independenţa acelor state (totuşi domnul Galip a adăugat că ţara sa nu exclude posibilitatea unei legături federale cu celelalte regiuni ale Rusiei şi că a încearcat să intre chiar în legătură cu Uniunea Sudului Rusiei şi, de asemenea, cu Basarabia);
5. Ca rezultat al condiţiilor interne şi al legăturilor cu statele străine, situaţia economică şi financiară a Ucrainei este gravă.
Pe urmă domnul Galip a formulat următoarele cereri:
1. Independenţa Ucrainei să fie recunoscută de către marile puteri ale Antantei, iar reprezentanţii lor diplomatici să fie numiţi la Kiev.
2. Antanta să ajute financiar guvernul ucrainian;
3. Antanta să faciliteze trimiterea de bunuri manufacturiere spre Ucraina.
În timpul conversaţiei, domnul Galip a recunoscut că poziţia [situaţia] militară din Rusia se va schimba în întregime dacă forţele aliate vor fi trimise în Rusia, Aliaţii putând deveni astfel stăpâni peste legăturile cu Vladivostok şi ajungând la o înţelegere cu Turcia şi Bulgaria, ţări ai căror reprezentanţi au arătat la Brest-Litovsk o anumită reţinere la adresa Germaniei şi Austro-Ungariei.
Le-am spus atunci domnilor Galip şi Golicynsky că le vom răspunde în urma deliberării. În consecinţă i-am convocat în această dimineaţă şi le-am declarat următoarele:
1. Puterile Aliate cer ca Ucraina, care, în prezent nu este capabilă să intre în război, să fie de acord a nu încheia pace separată. Le-am atras atenţia delegaţilor ucrainieni asupra faptului că acest angajament era deja cuprins cu claritate într-o notă adresată de guvernul lor ambasadelor Aliaţilor din Petrograd, prin care se menţiona faptul că Ucraina nu intenţiona să încheie o pace separată, ci va participa doar la o pace generală, cu deplinul consimţământ al Antantei.
2. Guvernul ucrainian nu va intra în relaţii economice cu inamicul
3. Autorităţile ucrainiene vor organiza, împreună cu misiunile miltare aliate, o armată destul de puternică nu numai pentru menţinerea ordinii interne, ci şi pentru a garanta securitatea ţării împotriva atacurilor externe.
4. Guvernul ucrainian va intra în legătură cu alte state autonome din Rusia, de asemenea şi cu România, astfel încât să fie capabil să opună o puternică rezistenţă Imperiilor Centrale, care sunt adversarii naturali ai principiului naţionalităţilor, fapt care a fost confirmat, de altfel, de negocierile de la Brest-Litovsk.
5. Guvernul ucrainian să fie de acord să faciliteze trimiterea de alimente spre România şi să fie înfăptuiţi paşii necesari pentru a asigura un serviciu normal, regulat pe calea ferată, împteună cu guvernele din Basarabia şi România.
De asemenea considerăm că este de datoria noastră [a reprezentanţilor diplomatici ai Antantei] să protestăm în privinţa declaraţiei domnului Galip referitoare la tratatele sistemului ţarist. Îi atragem astfel atenţia asupra faptului că Puterile Aliate nu au intrat în război dintr-o raţiune care îi interesa pe ţar şi pe guvernul său, ci la cererea Rusiei, din cauza unei mici populaţii slave (2) pe care Germania ar fi zdrobit-o; războiul declanşat de Puterile Centrale, a fost susţinut de Aliaţi pentru apărarea principiului naţionalismului în conformitate cu sentimentele poporului rus. În consecinţă, puterile Antantei au tratat, prin intermediul guvernului imperial, cu întreaga Rusie, iar principiile fundamentale ale acestui tratat ar trebui acceptate, fiind şi recunoscute de către toate statele Rusiei, şi în special de către Ucraina.
Noi am mai declarat, de asemenea, că atitudinea Puterilor Aliate faţă de Ucraina în privinţa recunoaşterii independenţei ei, a oferirii unui ajutor financiar şi în domeniul cooperării militare, depinde de răspunsul pe care ar trebui să-l primim referitor la cele cinci mai sus menţionate stipulaţii. Ministrul francez a adăugat că are, începând cu acest moment, autoritatea de a recunoaşte independenţa Ucrainei şi că este gata să facă acest gest imediat, bineînţeles cu condiţia ca răspunsul delegaţilor să se dovedească satisfăcător.
Domnul Galip ne-a spus că el nu are autoritatea necesară pentru a-şi lua angajamentele solicitate şi că va telegrafia Radei.
Declaraţiile delegaţilor ucrainieni sunt conforme cu informaţiile primite de la agenţii Aliaţilor de la Kiev, dovedind că Antanta nu se poate aştepta în prezent la niciun ajutor real din partea Ucrainei. Ne puteam aştepta să câştigăm timp, astfel încât Aliaţii să aibă o şansă de a ameliora condiţiile generale de pe front. Ne-am exprimat din nou părerea că singurele mijloace de a pune atitudinea Ucrainei în acord cu interesele noastre ar fi trimiterea de forţe interaliate în Rusia, în condiţiile deja menţionate. Guvernul român se afla sub aceeaşi impresie după o întâlnire avută cu delegaţii ucrainieni.
 Prim-ministrul Brătianu a telegrafiat tutror ţărilor aliate un protest împotriva arestării ministrului Diamandy. Ne-am gândit că o politică înţeleaptă a guvernelor noastre ar fi ca ele să arate simpatie faţă de România în această problemă.
Noi, reprezentanţii Puterilor Aliate în România simţim că este de datoria noastră să declarăm că agenţii maximalişti sunt vinovaţi de trădare politică şi militară, pecum şi de comiterea unor crime monstruoase. Ei le livrează duşmanilor noştri material de război, primind în schimb alcool şi comit crime, incendii, prădăciuni şi crime de nedescris împotriva femeilor. După ce au folosit deja cea mai mare parte a resurselor ţării, ei extind condiţiile de foamete prin distrugerea sălbatică, fără motiv, a depozitelor de hrană din Moldova şi Basarabia. (subl. S.C.)
1) Artheme Galip, diplomat ucrainian, după eşecul statului ucrainian s-a refugiat în Franţa unde în anii 30 a devenit cunoscut pentru preocupările sale legate de ocultism.
2) Aluzie la faptul că declanşarea Marelui Război în august 1914 se făcuse în urma atacării Serbiei de către Austro-Ungaria sprijinită de Germania.

Charles J. Vopicka, Secretele Balcanilor. Şapte ani din viaţa unui diplomat în centrul furtunos al Europei, traducere şi note, Al. Căpuşan, Institutul European, Iaşi, 2012
 
"4[17] ianuarie 1918
Generalul Petala vine la mine, speriat de curentul pacifist germanofil. El s-ar întinde până sus în lumea miniştrilor, între care unul ar fi spus că odată ce nemţii nu mai cer plecarea Regelui, nu vede de ce n-am negocia cu ei.
Şi Regele i se pare zguduit. Vorbind cu o doamnă, ar fi spus că totul nu atârnă de dânsul, ci şi Guvernul are răspunderea lui – Guvernul care, la aniversarea nunţii le-a vorbit, prin Ion Brătianu, „ca unor copii.” – Dar Maiestatea Voastră spusese, de două ori, acum câteva zile, că mai bine îşi taie mâna decât să iscălească pacea separată. Regele ar fi dat din umeri jenat.
Regina, influenţată, ar fi de părere să vorbim de o armată gata de luptă numai spre a exercita o presiune asupra inamicului.
Generalii şovăiesc. Grigorescu şi Greceanu s-au înscris la conservatori. În schimb, azi, Averescu e la masă la Brătianu.
El, Petala, e de părerile generalului Berthelot. Bănuieşte însă că ar fi vorba ca, făcând pacea cu germanii, să fim lăsaţi a ne recuceri Dobrogea de la bulgari. I se pare că e mai uşor a lucra contra acestora în unire cu armata lui Sarrail, care ar fi acum la refacere şi creştere.
Pomeneşte zvonul, lansat de cei din Partidul Muncii, că ei, Petala, Averescu şi Cristescu, le-ar fi câştigaţi. Iancovescu a venit să-l întrebe. A răspuns că zvonul e ridicol.
Duca îmi aduce nişte scrisori suedeze de tradus. E contra aventurii sacrificiului suprem. Berthelot, „confruntat” cu generalii noştri, ar fi părăsit ideea că putem menţine singuri frontul. Brătienii n-ar fi pacifişti (o, greutatea de a prinde de la aceşti oameni ceva de care să poţi fi sigur!) Va veni mâine să-mi explice ce se găteşte în Basarabia.
Stere e, pentru majoritatea celor fără ocupaţie din Iaşi, prevăzătorul, omul situaţiei – el şi „municiştii lui!”. Societate neserioasă şi lipsită de orice putere de a deosebi lucrurile şi de înţelege oamenii... Scârbă-ţi este că mai trăieşti în mijlocul lor...
De fapt Diamandy a fost arestat; apoi i s-a dat drumul (1). Alte ştiri lipsesc.
Deşi Petala spune că Averescu n-a demisionat, ci are numai un concediu de douăzeci de zile pentru motive de sănătate, mi se afirmă că aceasta ar fi numai forma la care s-a oprit după respingerea demisiei sale."
1. Eliberarea ministrului plenipotenţiar român Constantin Diamandy (1868 -1931) care fusese arestat din ordinul guvernului bolşevic la 1/14 ianuarie 1918, s-a făcut în urma protestului colectiv al întregului corp diplomatic acreditat la Petrograd. Ulterior diplomatul român a fost expulzat.
Nicolae Iorga, Memorii, vol. I

 
 
"16 ianuarie 1918
Autorităţile din Basarabia şi-au exprimat îngrijorarea faţă de trupele române trimise acolo spre a menţine ordinea şi a proteja căile ferate şi depozitele de hrană de bolşevici, iar noi (1), la cererea lor, am aprobat următoarea garanţie scrisă:
Aceasta este o măsură pur militară, iar singurul ei scop este de a garanta funcţionarea normală a unui serviciu pentru frontul ruso-român, în conformitate cu regulile stabilite în ţările beligerante. Ea nu va putea aşadar afecta în niciun mod politica actuală sau viitoare a Basarabiei."
(1) Reprezentanţii diplomatici ai Antantei.

Charles J. Vopicka, Secretele Balcanilor. Şapte ani din viaţa unui diplomat în centrul furtunos al Europei, traducere şi note, Al. Căpuşan, Institutul European, Iaşi, 2012
 
 
"3[16] ianuarie 1918
Întrunire la d-l Brătianu: generalii Berthelot, Prezan, Iancovescu, Grigorescu şi cu mine.
Chestiunea de discutat era dacă trebuie să trimitem sau nu trupe în Basarabia pentru a păzi depozitele de acolo şi căile ferate.
Pe de altă parte, este necesar ca operaţiunea de ocupare să se facă cu forţe suficiente, pentru ca ea să nu fie compromisă, iar pe de alta, este de avut în vedere că după plecarea ruşilor, trupele noastre vor trebui să ocupe întreg frontul de la Galaţi la Noua Suliţă.
Am arătat că ocuparea unui asemenea front cu forţele de care dispunem nu este ceva serios şi de aceea cred că se pot duce în Basarabia oricâte trupe se va crede [de cuviinţă], căci nu schimbă nimic în ceea ce priveşte organizarea rezistenţei noastre, care tot aceeaşi va fi, cu o divizie mai mult sau mai puţin.
Generalul Berthelot a voit să demonstreze că noi putem organiza o rezistenţă serioasă cu o dispersare a forţelor, cu atât mai mult cu cât pe de o parte forţele inamice din faţa noastră sunt în dezorganizare completă, iar pe de alta, transportul de forţe noi ar cere un timp îndelungat.
Ei au pus două luni pentru a lua 12 divizii de pe frontul oriental şi, în orice caz transportul unei divizii cere 15 zile.
Am rămas foarte uimit de cele spuse de generalul Berthelot şi am intrat în oarecari detalii cu el, punându-l într-o penibilă încurcătură.
Am discutat mai întâi transportul. I-am pus chestiunea: ce randament atribuie unei căi ferate? N-a ştiut să-mi răspundă. L-am ajutat. Am ajuns la 16 trenuri pe zi. L-am întrebat atunci câte trenuri crede că are o divizie; a răspuns că 60. I-am spus atunci că socoteala este simplă şi foarte departe de 15 zile.
Mi-a obiectat că sunt mişcări preparatorii, îmbarcarea, debarcarea etc. I-am admis un oarecare timp mort, nu însă de 10 zile şi în orice caz el este atribuit numai primei divizii.
Atunci ca să mă convingă, mi-a spus că: l’état major français compte 15 jours, et ce ne sont pas des imbeciles. [cei de la statul major contează pe 15 zile şi nu sunt imbecili.]
I-am răspuns că dacă întrebuinţăm des gros mots, toute discussion est impossible. [cuvinte mari orice, discuţie este imposibilă.]
S-a mai potolit.
I-am explicat apoi că apărarea frontului nostru cu forţe puţine ar duce la o dispunere în cordon.
Mi-a răspuns că trebuie numai o linie de supraveghere şi în spate rezerve eşalonate în adâncime.
I-am spus că pierde din vedere configuraţia geografică a ţării. Nu avem adâncime proporţională cu extensiunea frontului şi reţeaua de comunicaţiuni nu este de natură a favoriza o astfel de manevră.
I-am atras atenţia şi asupra situaţiunii inamicului, amintindu-i că bazaţi pe aceleaşi izvoare, acum câtva timp, cei de la misiunea franceză, în special colonelul Pétin, se tmeau de un atac, sau prin Bucovina, sau pe la Galaţi şi tocmai atunci în realitate germanii pregăteau atacul contra Italiei, fără a se şti de el.
Mi-a răspuns: on le savait!! [se ştia]
Nu am voit să relevez această afirmaţiune extraordinară şi desigur nu de natură a întări simpatiile dintre francezi şi italieni.
Am arătat, în fine, că trupele nu sunt în stare să execute mişcări repezi, din cauza stării cailor şi a încălţămintei.
Aici generalul Berthelot a avut un fel de explozie. A strigat că sunt 60 de mii de perechi de bocanci la Nicolaev şi noi ne văităm de încălţăminte.
Ou sont Monsieur le Ministre ces chaussures? [unde sunt, domnule ministru, aceşti bocanci?]
În furia lui a aruncat nişte hârtii pe masă, strigând: je suis navré! [sunt consternat]
I-am răspuns: toate acestea nu schimbă faptul că soldaţii nu sunt încălţaţi.
Am rămas cu desăvârşire edificat că este un impulsiv, absoult necunoscător al meseriei.
Lând cuvântul, generalul Grigorescu a început prin a spune că noi am convenit odată că trebuie să ne ţinem cuvântul faţă de Aliaţi şi este mirat cum de generalul Averescu şi generalul Iancovescu mai fac obiecţiuni. O ieşire curioasă şi prost dezvoltată.
Am răspuns pur şi simplu că niciodată nu am fost întrebat asupra părţii politice a situaţiunii noastre. Convingerea mea este că am fost întrebat exclusiv asupra chestiunilor militare şi atunci când aceste chestiuni erau în strânsă legătură cu cele politice, am pus întodeauna chestiunea a mi se arăta mai întâi care sunt vederile politice ale guvernului şi numai când am ştiut care sunt acele vederi, am arătat întru cât acţiunea militară este sau nu posibilă.
Am atras atenţiunea generalului Grigorescu că a spus că o măsură militară poate sau nu duce la bun sfârşit, nu înseamnă că ea nu se va executa dacă situaţiunea politică o va impune, chiar ştiind că se vor lega de ea mari sacrificii.
Impresiunea celor de faţă a fost că ieşirea lui Grigorescu s-a întors împotriva lui.
În cursul şedinţei a sosit o telegramă de la Petrograd, prin care se pune guvernului nostru un ultimatum.
I se impută că a arestat revoluţionari (militari) ruşi şi că a dezarmat trupe.
Se cere a se pune în libertate pe cei arestaţi, a se pedepsi cei care au făcut arestări şi dacă nu se va răspunde în 24 de ore, se vor lua măsuri militare în contra noastră.
Brătianu a răspuns că informaţiunile nu sunt exacte şi că s-au luat de noi numai măsuri de poliţie, pentru garantarea siguranţei şi bunurilor populaţiunii."

Al. Averescu, Notiţe zilnice din război, Editura Militară, Bucureşti, 1992, vol. 2

 
 
2[15] ianuarie 1918
La Brest Litovsk, germanii au fost siliţi de ruşi, care au vorbit de libertatea popoarelor, pe care ei nu le mai reţin, dar nu înţeleg să le dăruiască altei robii, să-şi dezvăluiască toate proiectele asupra Curlandei, Livoniei, insulelor din Baltica. Speriat, Kühlmann a ridicat şedinţa, protestând contra acestei „metode”.
Denize spune că de Crăciun i s-au servit Regelui cârnaţi.
- Dar am iscălit un decret care nu permite a se consuma carne proaspătă...
- S-au găsit pentru Maiestatea Voastră...
- Primesc, dar cu condiţia să se găsească atâtea mii de cârnaţi pentru ostaşii mei.
Şi cu toată mirarea şi greutatea – s-au găsit.
De sărbători Familia Regală însăşi i-a împărţit prin spitale.
„România”, precaută, apare tot cu pseudonime în loc de iscălituri. În fruntea celui dintâi număr din 1918, semnătura „Simion Ion”...
Take Ionescu publică scrisori din Japonia ale lui N. Xenopol, din care se vede că el îşi propusese, de fapt, un vast şi cuminte program de propagandă, pentru a influenţa opinia publică de acolo.
La Brăila s-a încheiat de „frontul român” – Şcerbacev şi Prezan – armistiţiul pentru Marea Neagră. Ai noştri au refuzat însă comerţul liber pe Mare şi pe Dunăre, în vederea „reluării legăturilor culturale şi economice”, cum voiau ceilalţi, care au cerut şi continuarea negocierilor la... Odessa.

Nicolae Iorga, Memorii
, vol. I
 
 
"Pe de altă parte, buna noastra Regină se adresează astfel către armată:
Ostaşii Mei!
Anul plin de dureri şi mareţie, plin de îngrijorare şi de speranţă, anul 1917 s-a sfârşit. Un nou an vine cu suferinţele şi bucuriile lui necunoscute şi Eu, Regina voastră, nu vreau să începeţi acest an fără ca să vă trimit cuvântul meu, oricât de departe aţi fi. Nu pot sa fiu cu voi în oricare clipă, în orice loc, în spitale, în tranşee, în satele îndepărtate, unde iarăşi veţi înfrunta singurătatea, zăpada şi gerul, dar vreau ca urarea mea plină de drag să ajungă la voi oriunde aţi fi şi de aceea am făcut Calendarul acesta pentru voi. [Calendarul Regina Maria pe 1918]. M-au ajutat şi alţii la alcătuirea lui, căci în zilele acestea de mare înfrăţire, fiecare doreşte să dea o parte din inima lui pentru voi. După multe luni de sforţări chinuitoare suntem tot departe de ţinta noastră, multe lupte şi mari jertfe ne mai aşteaptă, ceasul păcii şi al unirii n-a sunat încă, ci Eu vă cunosc, vitejii mei, şi ştiu că în sufletul vostru nu este şovăire. Istoria ţării noastre a fost scrisă cu sânge, de-a lungul veacurilor am suferit mult, pământul acesta a fost de multe ori cotropit, căminurile au fost distruse, femeile şi copiii au cunoscut foamea şi teama şi nenorocirea, dar ţara a rămas neînvinsă, neamul a rămas întreg, căci în tine, poporul meu, este o putere pe care n-o poate birui nici fierul, nici focul. Încă o dată luptăm într-un mare război pentru libertate şi dacă duşmanul a pătruns în ţara noastră, va veni ceasul când vom fi mai mari şi mai puternici fiindcă am ştiut cum să îndurăm jertfele şi să ţinem sus visul nostru de veacuri, visul nostru de aur!
Ostaşii Mei!
Aţi cunoscut amărăciunea retragerii şi jalea chinuitoare a drumurilor lungi, care vă duceau departe de casele voastre. Curajul şi puterea voastră de a îndura au fost puse la încercare de nenorocirile iernii, care părea fară de sfârşit. Cu o resemnare şi o răbdare mai presus de orice laudă aţi stat tari în faţa tuturor încercărilor şi niciodată o plângere sau un blestem n-a ieşit din gura voastră. De aceea cu atât mai glorioasă a fost vara, când refăcuţi după sforţări ce întrec puterile omeneşti aţi rămas hotărâţi în împotrivirea voastră dârza în faţa duşmanului, care, încrezător nebuneşte în puterea lui de neînvins, a încercat să smulgă de sub apărarea braţelor voastre cele din urmă fâşii ale ţării noastre. O! cu adevărat în ceasul acesta, ostaşii mei, aţi trăit vremurile strămoşilor voştri, în ceasul acesta lumea întreagă a recunoscut valoarea şi tăria voastră! Aţi sfărâmat furia năvălitorului şi v-aţi câştigat numele de eroi pe care istoria nu-l va uita niciodată! Inima mea care a suferit cu voi în ceasurile de umilinţă şi de nenorocire, care a plâns amărăciunile voastre şi a jelit la mormintele voastre, a bătut atunci de o mândrie sfântă şi aş fi voit cu mii de glasuri să aduc cântarea mea de mulţumire lui Dumnezeu! Nu m-am îndoit niciodată de vitejia şi credinţa voastră, însă ştiam grozăviile şi pustiirile războiului din zilele noastre. Cunoşteam mijloacele duşmanului, ura lui de moarte împotriva celor care înfruntă pofta lui de cucerire. Dar voi aveţi căminurile voastre, aveţi un steag şi un tron de apărat, aveţi visul vostru de veacuri, visul de aur! De aceea aţi stat ca un zid neatins de dezordinea vecinilor voştri şi aţi apărat cu piepturile voastre ţara aceasta, care este a voastră! Cu astfel de suflete sunt câştigate biruinţele şi sunt scrise faptele mari în istorie şi cu astfel de suflete naţiunile îşi câştigă libertatea şi unitatea, şi pentru noi, cu toate zilele de restrişte pe care le-am trăit, ziua biruinţei şi a împlinirii visului va veni! Deie Domnul ca anul cel nou pe care îl începem să vă aducă răsplata vitejiei voastre, deie Domnul ca să vă întoarceţi iarăşi la căminurile voastre, la inimile care vă aşteaptă şi la cei pe care îi doriţi. Viitorul este în mâinile lui Dumnezeu, însă binecuvântarea lui se va coborî asupra acelora care au rămas statornici în credinţa lor neclintită, biruind suferinţa şi durerea, neşovăind niciodată şi având înaintea ochilor numai sfârşitul cel mare. Îmi sunteţi dragi, ostaşii mei, şi sunteţi vrednici de iubirea mea."
MARIA
 
Apus Vasile Bianu, Însemnări din războiul României Mari, Cluj, 1926, vol. 1, pp. 303 -304.
 
«Vrednic de însemnat este şi ordinul de zi al bravului general Averescu, care sună astfel:
Iubiţi Ostaşi ai Armatei a 2-a!
Intrăm în anul 1918 sub un cer posomorât. Împrejurarile au adunat nori groşi peste capetele noastre şi nu putem şti ce va scăpăra din ei, dintr-un minut într-altul, asupra ţărişoarei noastre scumpe. Faptele măreţe săvârşite însă de voi în cursul anului ce am trăit sunt o garanţie sigură că, orice ne aşteaptă în viitor, Armata a 2-a, prin solidaritatea ei neîntrecută şi prin spiritul ei de sacrificiu, mai presus de orice laudă, va şti a se menţine necontenit şi neclintit la înălţimea gloriosului ei trecut din acest război. De la prima împuşcătură, sentinelă neclintită în faţa duşmanului, după o retragere din cele mai grele, cum puţine cunoaşte istoria războaielor, de îndata ce flamurile voastre nu au mai fost descoperite, v-aţi oprit în faţa duşmanului, hotărâţi, cu fruntea sus şi braţul vânjos. Deşi istoviţi de oboseală, deşi bântuiţi de boli, deşi lipsiţi de cele trebuincioase, nu v-aţi mişcat din loc şi toate sforţările duşmanului au fost zadarnice, s-au izbit de liniile voastre ca de o adevărată stâncă. Cu baioneta necontenit spre pieptul duşmanului şi în bătaia neîntrerupta a tunurilor lui, aţi început, călăuziţi de comandanţii voştri şi numai de ei (1), de comandanţii voştri tot atât de scumpi vouă ca şi mie, să vă refaceţi, şi în trei luni în capăt aţi putut spune: Suntem gata, mai tari şi mai încrezători în izbândă ca oricând; aşteptăm numai semnalul pentru a rostogoli orice în calea noastră. Împrejurarile ne-au silit să mai întârziem, dar, când s-a dat semnalul, aţi dovedit cu prisosinţă că încrederea ce aveaţi în tăria voastră era întemeiată. Cu un avânt care a înscris pentru vecie în istoria neamului o pagină glorioasă v-aţi aruncat în luptă, măsurându-vă cu trupe încercate ale unei armate din cele mai puternice din lume şi aţi împodobit drapelele voastre cu laurii biruinţei. Aţi făcut prizonieri, aţi eliberat sate, aţi luat bogată pradă de război. Aţi avut adevărata victorie! Nu aţi apucat apoi bine să ieşiţi din ofensivă, când deodată aţi fost chemaţi să faceţi faţă la două atacuri însemnate ale duşmanului, la aripile voastre, în sectoare ocupate pană atunci de alte trupe şi pe care aţi trebuit le apăraţi voi. Nu numai că aţi izbutit să puneţi stavilă sforţărilor duşmanului pe aceste noi fronturi ce vi s-au dat, dar aţi putut, la nevoie, să alergaţi frăţeşte în ajutorul armatei vecine, când a fost în strâmtoare. Acestea sunt faptele voastre din cursul anului încheiat, fapte măreţe care vor trece în poveste, căci de glorioasele voastre isprăvi de la Marăşti, Soveja, Măgura Caşinului, Muncelul,  Cireşoaia şi altele vor povesti fii din fiii voştri, spre gloria neamului. O armată cu astfel de trecut nu se mai poate arăta altfel! Mândru peste seamă de a fi fost în frunte, închinându-mă cu recunoştinţă, ca tot ce este român, înaintea voastră, şi încrezător pe deplin în statornicia, credinţa şi solidaritatea voastră în viitor, vă urez cu neţărmurită iubire, vouă şi la ai voştri: sănătate, zicându-vă din adâncul inimii: la mulţi ani, sub un cer senin!"
(1) Expresia antipatiei lui Averescu faţă de misiunea franceză condusă de generalul Berthelot.

Apud Vasile Bianu, Însemnări din războiul României Mari, Cluj, 1926, vol. 1
 
31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918
Urarea la Palat, cu Societatea Ortodoxă. Regele pare, de mai multe ori, mişcat. Îmi dă Ordinul lui de zi [pentru 1 ianuarie 1918], semnalându-mi pasajul în care vorbeşte de lupii în piele de oaie. Arată o mare satisfacţie când i se urează tot binele în ciuda duşmanilor. Asigurarea lui Băicoianu că lumea de la Bucureşti e contra propagandei lui Stere, i-a plăcut în deosebi.
Corul Mitropoliei a cântat admirabil. Regina a ţinut să împartă ea însăşi prăjituri copiilor care fac bu-bu, băieţilor cu buhaiul, care aclamau pe prinţul Nicolae, domnul cercetaş, pentru că le dădea cu amândouă mâinile bunătăţi.
Corul Operei nu l-am avut. Directorul a spus că nu-i place să meargă la Palat.
La Brest-Litovsk, Troţki a repudiat telegramele contra Germaniei, dar a reclamat dreptul absolut de propagandă şi a respins argumentul de forţă al Germaniei cu energie – arătând cum Reforma şi Marea Revoluţie [franceză] au refăcut Germania şi Franţa – şi cu ironie – pomenind de starea de azi a aprovizionării germane, care nu va fi, desigur, mai durabilă decât relele condiţii tehnice ale Rusiei actuale.
Ucraina a fost recunoscută de ambele părţi ca tratând în chip independent.

Nicolae Iorga, Memorii
, vol. I
 
 
31 decembrie 1917/ 13 ianuarie 1918
În seara de Revelion Societatea Ortodoxă naţională a femeilor române a organizat tradiţionalul pluguşor la Palatul M.S. Reginei. Pe lângă doamnele din comitet au luat parte şi câţiva scriitori împreună cu dl Nicolae Iorga, apoi corul Mitropoliei şi un mare număr de urători venţi de prin toate mahalalele Iaşilor. Regele şi Regina cu Prinţii şi Prinţesele au întâmpinat pe oaspeţi cu multă bunăvoinţă. Maestrul Nottara a zis cu mult foc frumoasa urare făcută în versuri de dl Iorga, completată după terminarea fiecărei strofe de strigătele şi chiotele urătorilor, care trăgeau straşnic din buhaiuri, pocneau din bice şi sunau din clopote. Ochiii suveranilor şi ai celor prezenţi de mai multe ori au arătat emoţia ce-i cuprinsese. Corul Mitropoliei a executat mai multe cântece, s-a remarcat îm deosebi melodia minunată pe care s-a aranjat poezia lui Bolintineanu Ultima noapte a lui Mihai Viteazul. Apoi toată lumea a fost servită de mâinile doamnei Ţării şi ale Domniţelor cu prăjituri şi vin. S-a făcut mult haz de micii urători care, primind cu veselie pe Prinţul Nicolae ce venise să le dea dulciuri, îi strigau: Dă-mi şi mie, domnule cercetaş, dă-mi şi mie. Eu n-am luat. Nici eu, domnule cercetaş. Au fost clipe de mare înălţare sufletească şi pline de mult farmec, care cu greu se vor uita.
Vasile Bianu, Însemnări din războiul României Mari, Cluj, 1926, vol. 1

 
 
28 decembrie 1917/ 10 ianuarie 1918
Astăzi se împlinesc 25 de ani de la căsătoria iubiţilor noştri Suverani şi nunta de argint a Lor se serbează într-un ceas de adâncă suferinţă naţională, iar în loc de flori poporul român le oferă iubirea lui întreagă şi nefăţărită. Membrii guvernului s-au prezentat in corpore şi o dată cu felicitările au oferit Suveranilor două inele de oţel turnate dintr-un tun luat de la duşman, precum şi o sumă de 500 de mii de lei pentru operele de binefacere ale M.S. Reginei. De asemenea şi miniştrii puterilor aliate s-au prezentat în corpore remiţând Suveranilor o frumoasă adresă de felicitare care se termină astfel: Martori ai tăriei de suflet şi a generoaselor inţiative ale M.S. Regelui care conduce poporul său pe calea unităţii sale naţionale, a justiţiei sociale, a libertăţii politice, precum şi ai devotamentului neobosit şi ai curajului M.S. Reginei; martori în acelaşi timp ai faptelor eroice ale armatei române, indisolubil unită cu celelalte armate ale Înţelegerii, reprezentanţii aliaţi au neclintită încredere că realizarea idealului secular al unităţii naţionale va fi dreaptă răsplată pentru atâta vitejie, abnegaţie şi patriotism.

Vasile Bianu, Însemnări din războiul României Mari, Cluj, 1926
 
Le discours du president Wilson du 8 janvier 1918 devant le Congres des Etats-Unis:
    1.    « Des traités de paix ouverts, auxquels on a librement abouti, après lesquels il n'y aura ni action ou décision internationale privée d’aucune nature, mais une diplomatie franche et transparente »
    2.    « Une absolue liberté de navigation sur les mers, en dehors des eaux territoriales, en temps de paix, aussi bien qu'en temps de guerre, sauf si les mers doivent être en partie ou totalement fermées afin de permettre l’application d’alliances internationales. »
     3.    « Le retrait, autant que possible, de toutes les barrières économiques, et l'établissement d'une égalité des conditions de commerce parmi toutes les nations désirant la paix et s’associant pour la maintenir. »
     4.    « Des garanties adéquates à donner et à prendre afin que les armements nationaux soient réduits au plus petit point possible compatible avec la sécurité intérieure. »
    5.    « Un ajustement libre, ouvert, absolument impartial de tous les territoires coloniaux, se basant sur le principe qu'en déterminant toutes les questions au sujet de la souveraineté, les intérêts des populations concernées soient autant pris en compte que les revendications équitables du gouvernement dont le titre est à déterminer. »
    6.    « L'évacuation de tout le territoire russe et règlement de toutes questions concernant la Russie de sorte à assurer la meilleure et plus libre coopération des autres nations du monde en vue de donner à la Russie toute latitude sans entrave ni obstacle, de décider, en pleine indépendance, de son propre développement politique et de son organisation nationale ; pour lui assurer un sincère et bienveillant accueil dans la Société des Nations libres, avec des institutions de son propre choix, et même plus qu'un accueil, l'aide de toute sorte dont elle pourra avoir besoin et qu'elle pourra souhaiter. Le traitement qui sera accordé à la Russie par ses nations sœurs dans les mois à venir sera la pierre de touche de leur bonne volonté, de leur compréhension des besoins de la Russie, abstraction faite de leurs propres intérêts, enfin, de leur sympathie intelligente et généreuse. »
    7.    « La Belgicque et le monde entier agréera, doit être évacuée et restaurée, sans aucune tentative de limiter sa souveraineté dont elle jouit communément aux autres nations libres. Nul autre acte ne servira comme celui-ci à rétablir la confiance parmi les nations dans les lois qu'elles ont établi et déterminé elles-mêmes pour le gouvernement de leurs relations avec les autres. Sans cet acte curateur, l'entière structure et la validité de la loi internationale est à jamais amputée. »
     8.    « Tous les territoires français devraient être libérés, les portions envahies rendues, et les torts causés à la France par la Prusse en 1871, concernant l’Alsace-Lorraine, qui a perturbé la paix mondiale pendant près de 50 ans, devraient être corrigés, de telle sorte que la paix soit de nouveau établie dans l'intérêt de tous. »
   9.    « Un réajustement des frontières d’Italie devrait être effectué le long de lignes nationales clairement reconnaissables. »
    10.   « Aux peuples d’Autriche-Hongrie, dont nous désirons voir sauvegarder et assurer la place parmi les nations, devra être accordée au plus tôt la possibilité d'un développement autonome. »
      11.   « La Roumanie, la Serbie et le Monténégro devraient être évacués ; les territoires occupés devraient être restitués ; à la Serbie devrait être assuré un accès à la mer libre et sûr ; les relations des États des Balkans entre eux devraient être déterminés par une entente amicale le long de lignes historiquement établies d’allégeance et de nationalité ; des garanties internationales quant à l'indépendance politique et économique, et l'intégrité territoriale des États des Balkans devrait également être introduites. »
       12.  « Aux régions turques de l’Empire ottoman actuel devraient être assurées la souveraineté et la sécurité ; mais aux autres nations qui sont maintenant sous la domination turque on devrait garantir une sécurité absolue de vie et la pleine possibilité de se développer d'une façon autonome ; quant aux Dardanelles, elles devraient rester ouvertes en permanence, afin de permettre le libre passage aux vaisseaux et au commerce de toutes les nations, sous garantie internationale. »
        13.  « Un Etat polonais indépendant devrait être créé, qui inclurait les territoires habités par des populations indiscutablement polonaises, auxquelles on devrait assurer un libre accès à la mer, et dont l’indépendance politique et économique ainsi que l’intégrité territoriale devraient être garanties par un accord international. »
         14. « Un association générale de nations doit être constituée sous des alliances spécifiques ayant pour objet d'offrir des garanties mutuelles d'indépendance politique et d’intégrité territoriale aux petits comme aux grands États. »


 
 
„Astăzi 26 decembrie [8 ianuarie 1918] o nouă scrisoare adresată de Mackensen lui Şcebacev îi comunică să trimită delegaţi la Brăila pentru 12 ianuarie stil nou, urmând să se discute nu numai navigaţia pe Dunăre, dar şi aceea pe Marea Neagră.
Scrisoarea a fost adusă Consiliului de Prezan. Mackensen cerea răspuns într-o oră şi jumătate. Toţi erau îngrijoraţi şi toţi s-au răcorit când au văzut cuprinsul.
În raporturile cu Aliaţii:
Raporturile cu Clemenceau sunt iarăşi încordate.
Informat rău de Berthelot, Clemenceau a adresat o telegramă impertinentă lui Brătianu, în care erau cuprinse frazele: Lloyd George Generalul Berthelot îmi telegrafiază că panica a cuprins unii din membrii guvernului, care cer pace separată, ceea ce bănuiam din momentul în care am constatat omisiunea Aliaţilor din mesajul regal. Nu îndrăznesc a-mi exprima sentimentul ce mi-a inspirat această informaţiune.
Mi-aţi cerut încrederea şi v-am acordat-o; voim să continuăm încă a v-o acorda, însă România să-şi ia seama să nu se pună în faţa ireparabilului.
Brătianu declară că el nu primeşte această telegramă şi citeşte un răspuns demn, în care îi reaminteşte că noi avem de învederat interesele Statului român care nu concordă cu optimismul militar al lui Berthelot, care-i împotriva realităţilor.
Într-adevăr Berthelot informează greşit, cu rea credinţă faţă de noi, guvernul său.
Brătianu a decis să lămurească chestiunea faţă de dânsul, în care scop a şi convocat pe miniştrii străini. St. Aulaire voieşte să înlesnească o întrevedere între Berthelot şi Brătianu. Trebuia să aibă loc ieri.
Berthelot a fost însă numai să-i depună cărţile [de vizită] de sărbători.
Punctul de vedere al lui Berthelot este că armata ucrainiană, cehă şi sârbă se pot constitui şi că putem menţine frontul. Mai mult, el crede că putem cu propriile noastre forţe să luăm ofensiva împotriva nemţilor faţă de forţele lor reduse. În acest sens a făcut o comunicare mai multor miniştri.
Şi-a luat într-adevăr nasul la purtare, întrucât face direct adrese la Marele Cartier General. Cu drept cuvânt, Brătianu vrea să-l aducă la a se menţine la atribuţiunile Misiunii lui militare sub comanda Regelui, iar nu să-şi ia atribuţiile politice ce depind numai de St. Aulaire.
Politica internă din Franţa acuză simptome pacifiste şi potrivnice lui Clemenceau. Socialiştii Albert Thomas, Sembat şi Monté au cerut paşapoarte pentru a pleca la Petrograd şi a se pune în raport cu Troţki. Clemenceau a refuzat.
Ridicarea imunităţii lui Cailllaux slăbeşte încă situaţia lui Clemenceau.
În Anglia, Lloyd George, la întrunirea trade-uniunilor [sindicatelor] fiind de faţă şi Albert Thomas, a aruncat sămânţa păcii generale, rezumând-o în următoarele puncte:
1. Repararea injustiţiei de la 1871, retrocedarea Alsaciei şi Lorenei.
2. Dreptul naţionalităţilor.
3. Îngrădirea armamentelor pe viitor, printr-un organ cu caracter internaţional.
După o telegramă a lui Victor Antonescu, Lloyd George ar fi spus că de acord cu Wilson declară că n-a fost vorba de distrugerea Austriei, că trebuie acordată autonomia naţionalităţilor şi că împrejurările noi impun revizuirea tratatelor de alianţă.
În ce priveşte pe români, are câteva rânduri aparte, vorbind de drepturile legitime ale lor de a se uni cu fraţii lor din Statul liber.
Titulescu crede că este o maşinaţie politică pentru a câştiga timp.
Eu cred că sămânţa păcii este aruncată şi că n-avem să ne grăbim a face pace separată, atunci când pacea generală se apropie.
În Rusia bolşeviştii au rupt tratativele cu nemţii şi Troţki se răţoieşte vorbind de spiritul războinic al armatei devotate revoluţiei, atunci când tot frontul este descompus.
În schimb ucrainienii tratatează pacea.
În Basarabia, Guvernul, prin Erhan, Cristi, Pelivan, ne cer trupe ardelene pentru poliţia internă noi căutăm a forma depozite şi a stăpâni calea ferată Chişinău-Ungheni, necesară aprovizionărilor. Avem interes ca în Basarabia să se găsească trupe devotate nouă, dacă nu se poate trupe curat româneşti.
Chestiuni interne:
Formarea Societăţii pentru Ocrotirea Orfanilor îmi dă de lucru. Elisa Brătianu voieşte ca Societatea să fie la Bucureşti şi cu reprezentanţii tuturor confesiunilor. Membri societăţii se opun.”
 
Gheorghe Gh. Mârzescu, Fapte şi Impresii zilnice (1917 -1918), Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2004
 
 
"25 [şi 26] decembrie 1917 [7 şi 8 ianuarie 1918]
Merg la front, cu generalul Leonte, pentru a împărţi tutun, cărţi şi ziare soldaţilor prahoveni.
Tot drumul de la Vaslui înainte e numai cantoane distruse, stâlpi militari smulşi din pământ, case părăsite. Opera ruşilor veniţi să ne ajute.
Multă lume săracă, absolut stoarsă. Un moşneag, luând o bucată de pâine de la noi, ne urează pace şi linişte.
La Bârlad, generalul Grigorescu. În câteva minute a rezolvat toate chestiile. Mâine se întâlneşte pentru o împărţire de decoraţii la Tecuci cu generalul Berthelot. Îi va cere pentru o colaborare militară garanţii ucrainene, fără [de] care se vor lua alte măsuri.
Tecuciul nu arată să fi suferit de pe urma bombardării. Lumina electrică funcţionează seara, parţial, în primărie, fost spital rusesc, restaurat în două luni de muncă de noi şi [la] popota care dă hrană bună ofiţerilor.
La Mărăşeşti. Sub dealul Cosmeştilor, splendid parapet înalt, către care mergea un pod de fier acum distrus şi înlocuit ceva mai sus de o înjghebare de lemn; gropile de obuze se ţin una de alta. Pădurea de dedesubt, la Pădureni, are crăcile rupte. Dincolo de Siret ne găsim în târgul absolut pustiu, cu cele mai multe case dărâmate. Gara are numai păretele din faţă. Castelul lui Negroponte e o ruină. Mai departe, clădirile pentru locuinţa funcţionarilor, scheletul fabricii de parchete aparţin nemţilor. În cutare punct numai patruzeci de metri despart clădirile ce-şi stau duşmăneşte faţă în faţă. Văd bine căciula sentinelei duşmane în tranşee şi grupele care umblă pe şosea, căutând să înţeleagă ce se petrece la noi.
Şi aici s-a încercat fraternizarea. Muzici au cântat de Crăciunul lor şi de al nostru. Se trimit la noi ziare din Bucureşti ce se transmit nedeschise la Cartier.
Starea de spirit a soldaţilor noştri din Regimentul 32, care s-a luptat eroic, din 7 şi din 3 de Vânători, e excelentă. Joacă hora cu strigăte care pomenesc pierderile nemţilor şi sunt foarte bucuroşi să şi citească. O calfă de frizer din Ploieşti, contingentul 1918, arată cum a secerat un batalion întreg cu mitraliera lui. Şi ce bucuros spune cum a fost fugărit duşmanul. E sergent şi i s-a dat Virtutea Militară.
La întorsul din Tecuci mi se vorbeşte de pustiirea bolilor rele şi de mizeria populaţiei. La Ţepu, satul scriitorului Tudor Pamfile (1), n-a mai rămas un om. Copii se nasc fără unghii şi nu se pot dezvolta. Lipsa de hrană e generală. Ţăranii au vândut ruşilor şi puţinul ce-l mai aveau.
La Ţigăneştii Academiei Române e spital, foarte bine îngrijit. Răniţii cu suferinţi mari nu lasă să se audă un geamăt. Şi aici sunt foarte bucuroşi de citire.
Ruşii pleacă pe drumul de la Zorleni la Huşi ca nişte ţigani corturari, trăgându-şi caii după dânşi. Sentinele noastre păzesc drumul. În Basarabia cei care ne-au atacat depozitele au fost arestaţi.
Armata a făcut minuni în aceste depozite ale ei. Fără ingineri, fără mijloace tehnice, a clădit imense pivniţe şi hrube – ca pentru zeci de mii de hectolitri de vin, pentru murături, pentru legume uscate – pitării, ocoale de vite. Ele ar trebui păstrate şi după pace pentru folosul populaţiei.
La întors ninge. În jos, de cinci luni n-a căzut o picătură de ploaie.”
(1) Tudor Pamfile (1883 -1921), ofiţer de cavalerie, scriitor, etnolog şi folclorist român cu numeroase opere, laureat al premiului Neuschotzal Academiei Române în 1909.
Nicolae Iorga, Memorii (mai 1917 -martie 1920), f.a., vol. 1
 
24 decembrie 1917/ 6 ianuarie 1918
Audienţă la Rege. Mi-a acordat concediu. În fine!
Crede şi El că în condiţiile de pace va fi pusă de germani şi chestiunea dinastiei.
Nu ştiu dacă este fixat asupra celor de făcut; din convorbire nu a rezultat niciun indiciu.
În cursul audienţei mi-a spus că nu a fost niciodată neîncrezător în mine, dar că a avut impresia că nu spun ce gândesc! Aici deci originea legendei!
Amintindu-i însă atitudinea mea la toate consfătuirile avute, nu a putut să nu convie că am fost acela care mi-am exprimat părerile în modul cel mai explicit. Astfel am făcut când s-a vorbit prima dată de evacuarea Moldovei spunând că este de examinat unde ne vom retrage şi care va fi situaţia noastră acolo. [vezi însemnările din 25 iulie/7 august 1917].
Astfel am făcut când s-a vorbit de organizarea rezistenţei în Ucraina [17/30 noiembrie], astfel când s-a discutat amestecul nostru în luptele intestine din Rusia [7/20 decembrie, când Averescu s-a opus acţiunilor armate împotriva bolşevicilor], etc.
Am plecat mulţumit că mi s-a lămurit situaţia, dar trist că nu văd nicio hotărâre luată. Se poate să fie luată şi să nu ştiu eu.
Seara am avut o lungă întrevedere cu Duca, ministrul Cultelor, care a venit cu o zi înainte să mă caute la vagon.
Când am dat mâna, a căutat să facă aluzie la trecut. Desigur, era un moment penibil pentru el.(1) I-am uşurat situaţia spunându-i: să lăsăm trecutul şi să ne ocupăm de prezent, care este mai serios, mai important şi mai interesant.
Sincer sau nu, în toate punctele a fost de acord cu mine. Are însă convingerea că din chestiunea dinastiei trebuie a se face condiţia sine qua non. Eu cred că în această privinţă nu trebuie să fim mai catolici decât Papa. Regele trebuie să aibă cuvântul hotărâtor.
Dacă am un mandat [de prim-ministru] îl voi îndeplini cu sfinţenie sau îl depun. Dacă am libertatea alegerii, nu am dreptul să ezit între ţară şi orice altă consideraţiune.(2)
Am plecat spre Bacău.
Mâine este Crăciunul: fără pom!
(1) Este vorba consiliul de miniştri din 25 iulie/7 august 1917, când s-a discutat problema evacuării Moldovei, iar I. G. Duca întrebase tendenţios (aşa consideră Averescu) „până la ce punct sunt întemeiate unele zvonuri că în caz de evacuare, ofiţerii şi trupa s-ar împotrivi de a trece Prutul.” Apoi, la temerile exprimate de generalul Averescu privind situaţia din Rusia, I.G. Duca a spus că acolo „se constată unele îmbunătăţiri: s-a stabilit un acord între Kornilov şi Kerenski şi măsuri eficace au început a fi luate,” la care Averescu a răspuns că de la centru pornesc întotdeauna instrucţiuni bune, dar „este de văzut dacă unda pornită de la centru parvine [reuşeşte] să se propage până la periferie.”
(2) În consemnarea sa Averescu sugerează faptul că după părerea lui încheierea păcii cu Puterile Centrale era singurul lucru care mai putea salva fiinţa statului român şi dacă Germania cerea neapărat înlăturarea dinastiei, atunci regele Ferdinand ar fi trebuit să consimtă la acest sacrificiu făcut de dragul păcii.
Al. Averescu, Notiţe zilnice din război, Editura Militară, Bucureşti, 1992
 
22 decembrie 1917 [4 ianuarie 1918]
Am fost la Berthelot la ceasurile cinci. El a primit numai pe „ziarist” şi iată ce i-a spus şi ca răspuns la articolul de alatăieri.
Nimeni nu vrea să ne ducă în Ucraina, nici măcar peste Prut. E vorba numai de o păstrare de front, care, dacă el, Berthelot, merită situaţia sa de general şi cunoaşte valoarea operei sale aici, e posibilă. Duşmanul are doar 85 de mii de oameni, dintre care numai germanii şi ungurii luptă, austriecii şi turcii fiind în plină descompunere (un regiment slovac, trimis să ocupe tranşeele ruseşti, a îndeplinit ordinul pentru a trage apoi asupra camarazilor... unguri). Ruşii nu pleacă de pretutindeni: sunt şi ucrainieni care-şi recunosc ofiţerii. Dar românii singuri ar fi în staresă ţină frontul. Ei au şi hrana şi muniţia trebuitoare. Cu atât mai mult cu cât adăugându-se asprimea iernii la nevoia de soldaţi pe frontul de Apus, unde, deoarece ofensiva germană se va produce în zece zile, s-au dus cei mai buni soldaţi şi tunurile grele, un atac al duşmanului nu se va produce. Se poate da în această privinţă toată asigurarea acelor oameni care fac o campanie pacifistă, şi în armată, cu îngăduinţa guvernului, care, apoi, zăboveşte chemarea noilor contingente cu contes de brigands, lăsând pe tineri pradă frigului, foamei şi unei propagande ruseşti care poate fi periculoasă într-o ţară unde au mai fost răscoale ţărăneşti.
Basarabia nu e întreagă în anarhie. Ofiţerii francezi de administraţie au găsit depozite enorme de hrană. - Care nu vor fi prădate? – Care nu vor fi prădate. Şi basarabeni gata de luptă, se află pe frontul român.
În Ucraina se lucrează. Ce se va putea face, se va vedea până la primăvară. Mijloace mari – băneşti – i-au fost încredinţate pentru propagandă şi organizare în aceste părţi (de aiurea mi s-ar spune că ar fi două sute de mii de soldaţi până acum, şi s-ar spera peste un milion).
Nouă nu ni se va cere alta decât a ne păstra poziţiile.
Cu dânsul guvernul român nu discută loial. Asupra armistiţiului a fost „presimţit” numai, dar încheierea actului l-a surprins. Cu două zile înainte i se dăduse o asigurare contrară.
Pe frontul de Apus, oriunde se poate rezista. Ajutorul american va veni şi el va decide (subl. S.C.)
Dimineaţa d-na Xenopol îmi aduce un apel al soţului ei pentru o sabie de onoare generalului Grigorescu. Observ rivalitatea faţă de Prezan, despre care mi se spune că la Consiliile de coroană ţinute ieri – cel dintâi şi cu participarea lui Brătianu - n-a asistat.
Din Bucovina vine vestea că din patru corpuri, cele două maximaliste au plecat, rămânând prin bună înţelegere, cele două ucrainiene.
Vermeulen, pus la automobilele sanitare, se arată foarte descurajat. Ofiţerul francez sub ordinele căruia lucrează, Bapp, care vorbea de o „experienţă câştigată timp de douăzeci de ani în marea industrie”, e un fost fabricant de ghete de damă. Şeful acestuia a fost în administraţia tramvaielor cu cai din Paris. Este şi o „organizaţie francmasonică” de pe urma căreia avem oameni nepotriviţi pentru sarcina ce şi-au luat.
I se oferă un loc de organizator economic în Ucraina, dar el n-are încredere.
Troţki i-a vorbit obraznic lui Diamandy despre arestările şi dezarmările de la noi. Acesta i-a răspuns că-i place să ignoreze tonul.
Colonelul Rasoviceanu îmi scrie de la Truşeşti, unde, în haosul de trupe (şi o etapă rusească), este tifos exantematic. A fost trimis pentru a păzi conacele boiereşti (al lui Enăşescu, în special)... El se cere la Iaşi. Comunic lui Brătianu scrisoarea lui de plângere.”
 
Nicolae Iorga, Memorii (mai 1917 -martie 1920), f.a., vol. 1
 
 
„22 decembrie 1917 [4 ianuarie 1918]
Dimineaţa convorbire cu Ionaş Grădişteanu. Aceleaşi vederi în ceea ce priveşte linia noastră viitoare de conduită; vom rămâne fideli Aliaţilor cu orice preţ. Victoria va fi a lor şi atunci vom avea compensaţiuni. Speră în lichidarea Austriei. Dacă dimpotrivă – ceea ce nu crede – Aliaţii vor fi învinşi, nu se va crea României o soartă mai rea decât aceea ce s-ar obţine acum cu pacea.
La ora trei audienţă la Regina. (1)
I-am spus mai întâi că sunt jignit în suflet ştiind că Regele ar putea să mă creadă înstare să fac la un moment dat ceva în afară de marginile stricte ale loialităţii.
A convenit că aşa este. Am trecut mai departe.
Pentru prima oară am examinat chestiunea unei eventuale păci. A pus foarte net chestiunea dinastiei.
Am spus că este singura dificultate serioasă, dar cred că va putea fi înlăturată.
Regina crede că dacă se pune chestiunea dinastiei, ar trebui adoptată o soluţiune care să dea dreptul M.S. Regelui să revendice mai târziu tronul.
Ar voi pacea, dar este torturată de ideea de a reintra la Bucureşti în mijlocul acelora care au fost contra războiului şi care vor avea aerul triumfător.
I-am spus că aşa ar fi, dacă nu va reintra înconjurată de acei care au luptat şi au şi azi credinţa că au făcut bine.
Am mers la Matei Cantacuzino. Am avut un lung schimb de idei. Avem comunitate de vederi. Am plecat cu impresiune foarte bună. Priveşte lucrurile exclusiv din punctul de vedere românesc şi real.
La ora 6 am văzut pe ministrul Franţei. Convorbire de 2 ore.
Am izbutit a-l face să înţeleagă că în Rusia orice măsură militară este de domeniul fanteziei.
A terminat prin a se convinge că, totuşi crede că se mai poate prelungi rezistenţa, căci, zice dânsul, pe timpul iernii germanii nu vor putea întreprinde ceva serios, cu atât mai mult cu cât au retras artileria grea.
Din punctul de vedere politic ar avea importanţă, căci în timpul acesta s-ar putea încerca unele demersuri diplomatice, în scopul de a induce [a determina] pe Turcia şi pe Bulgaria la pace separată.
Asupra Bulgariei spune că mijlocul ar fi de a i se ceda Cadrilaterul. I-am spus că Bulgaria nu a intrat în război pentru Cadrilater şi nici chiar pentru Dobrogea, cu pentru Macedonia. A convenit.
Adevărate copilării.
În fine, a terminat prin a spune că dacă vom fi puşi în imposibilitate de a mai lupta, s-ar putea încheia o pace nelegală, pentru ca la încheierea păcii generale să ne putem valora drepturile noastre.
Zice că acest lucru este important, chiar dacă acum Aliaţii ar da deplină libertate României de a face ceea ce voieşte, căci la conferinţa de pace va influenţa mult opinia publică, la care prevalează sentimentul. I-am amintit că în 1878, la conferinţa de la Berlin, deşi ne făcusem pe deplin datoria, Europa ne-a maltratat. A răspuns că atunci era pacea guvernelor, acum este a popoarelor.
În realitate a fost pacea lui Wilson. [însemnare ulterioară].
I-am amintit atunci cum ne-a judecat opinia publică în 1912, pe noi, şi cum pe bulgari (în Franţa, Anglia şi Italia).
Mi-a răspuns cam ambarasat, că se întâmplă şi variaţiuni de felul acesta când este indusă în eroare!
Seara am fost la d-na Cantacuzino pe care am văzut-o şi în timpul zilei. Este în aceleaşi vederi ca şi Grădişteanu!
Era şi Regina cu care m-am întreţinut foarte mult. I-am relatat cele vorbite cu ministrul Franţei. (2)
În urmă a povestit foarte mult din trecutul ei. Copilăria, primii ani ai măritişului, Regele Carol, Regina Elisabeta. Spunea că a depins de voinţa ei că nu este azi Regina Engliterei.” (2)
(1) Consemnarea Reginei Maria: „La trei l-am primit pe generalul Averescu şi am avut cu el o discuţie lungă şi serioasă. Din punctul meu de vedere a fost foarte nesatisfăcătoare; consideră cauza noastră o cauză disperată şi a doborât toate nădejdile de care ne mai agăţam – a fost o întrevedere foarte tristă, dar, atât cât se poate cu el, foarte deschisă şi onestă.” (Maria, Regina României, Jurnal de război, Editura Humanitas, Bucureşti, 2015, vol. 2, pag. 326).
(2) Consemnarea Reginei Maria: „După aceea a venit Averescu. Mi-a relatat o conversaţie avută cu St. Aulaire, în care pare să fi dărâmat, una câte una, toate speranţele cu care încearcă să ne ţină în viaţă Antanta. Apoi conversaţia a alunecat spre teme mai generale...” (ibidem)
(3) Aluzie la faptul că în tinereţea sa – în anii 1891 -1892 - George al V-lea, regele Marii Britanii (1910 -1936) la vremea respectivă fiul prinţului moştenitor, viitorul rege Eduard al VII-lea, fusese îndrăgostit de verişoara sa primară, Maria de Edinburgh, şi că părinţii celor doi s-ar fi opus căsătoriei lor.
 
Al. Averescu, Notiţe zilnice din război, Editura Militară, Bucureşti, 1992, vol. 2

 
 
„21 decembrie 1917 [3 ianuarie 1918]
Am venit la Iaşi unde am fost chemat din nou, ieri, când am comunicat că starea sănătăţii îmi permite să călătoresc.
Am ajuns la 11 ½ şi am mers direct la Palat. Un automobil mă aştepta la gară când am sosit.
Consfătuire politico-militară: Regele, Brătianu, generalii Prezan, Iancovescu, Grigorescu, Văitoianu şi eu.
Brătianu face o expunere a situaţiei politice din care rezultă, pe de o parte că ştirile referitoare la constituirea Ucrainei şi mai cu seamă a unei armate nu sunt edificatoare, iar pe de altă parte că atitudinea ruşilor în urma amestecului nostru armat în luptele lor, a devenit ostilă nouă.
Cere apoi avizul nostru asupra temeiului ce se poate pune milităreşte pe Ucraina.
Cu toţii am fost de părere că nici unul.
A cerut apoi avizul nostru asupra timpului cât ar mai putea să ţină o ficţiune de front în Moldova pentru ca armata noastră să nu fie nevoită a se retrage.
Părerile au diferit.
Generalul Grigorescu crede că în orice caz poate să se menţină frontul şi două luni.
Am opinat că în caz că nu încheie pace în acest interval, se poate conta pe o lună mulţumită dificultăţii însăşi a retragerii.
În fine, s-a pus şi chestiunea retragerii în Basarabia; generalul Iancovescu şi cu mine am fost pentru imposibilitatea şi pericolul acestei operaţiuni. Ceilalţi nu au avut opiniuni bine lămurite. Generalul Prezan a fost însă hotărât pentru.
În timpul discuţiunilor am putut constata că amestecul în luptele cu bolşevicii a fost încuviinţat de guvern, după cererea reprezentanţilor puterilor aliate.
Dispoziţiunea de a dezarma unităţile constituite, întrebuinţând chiar focul, este datorită generalului Prezan. Brătianu a fost surprins şi nemulţumit. Prezan a căutat să atenueze faptul, spunând că măsura era numai pentru oameni în cete mici şi că unităţile se dezarmau până la îmbarcare.
I-am răspuns că în ordin s-a spus:
1. A se dezarma orice trupă care nu are ordinul generalului Şcerbacev.
2. A se retrimite la front, dezarmată.
3. A se depozita armele.
A contestat existenţa unui astfel de ordin, dar Grigorescu a sprijinit afirmaţiunea mea.
S-a vorbit mult de Sturdza [colonelul trădător de la începutul anului 1917]. Să fi fost în intenţiunea de a-mi şti părerea? Mai era nevoie? Am avut impresia că se tem de părăsire.
S-a vorbit mult de cele ce se petrec în Rusia. Prinţul Carol se miră că o revoluţie aşa de mare s-a putut face cu atât de puţine victime. Suntem de abia la începutul ei şi nu se pot trage deja concluziunile finale.
După-masă lungă convorbire cu Regele despre înaintări şi de situaţia politică.
La înaintări mi-a spus că toată lumea se plânge şi că ar voi să facă ceva pentru a împuţina nemulţumirile.
De situaţia politică am vorbit mai mult. În rezumat avem datoria să considerăm situaţia din punctul de vedere românesc. Este posibil să aibă nevoie de sprijinul meu în afară de armată.
După-amiază am avut vizita lui Tilică Ioanid. Voieşte a mrge la Paris pentru a face propagandă. I-am spus că este o dezertare. Convingerea lui este că trebuie să rămânem cu Aliaţii până la sfârşit, oricare ar fi sacrificiile. El personal însă pleacă la Paris!...
Îmi dă ştirea că via mea este în bună stare, dar că atât casa de acolo cât şi cea din Craiova au fost devastate.”
 
Al. Averescu, Notiţe zilnice din război, Editura Militară, Bucureşti, 1992, vol. 2

 
 
20 decembrie 1917/2 ianuarie 1918
 
Americanul Myron T. Herrick (1), fost guvernator al statului Ohio, la o adunare românească din Cleveland, a rostit următorul discurs:
Domnii mei! Nu e nicio deosebire între noi – eu şi dl H.L. Davis – şi d-voastră; suntem fraţi, fii ai aceleiaşi mame: republica Statelor Unite. Suntem aici, în zilele acestea grele, ca să trăim pentru ţară şi [aşa] cum datoria ne cere în aceste clipe mari, să luptăm pentru ea. Vă vorbesc vouă, ştiind că sunteţi americani şi americani buni... Vă cunosc! Ştiu mult din istoria neamului din care vă trageţi. Cunosc pe ministrul vostru la Paris (2), care mi-a fost cel mai bun prieten şi care, atunci când armata germană se apropia de Paris, mi-a stat în ajutor. Cunosc suferinţele unei Regine – ale Reginei voastre! Acea femeie, care a trebuit să sufere mai mult decât noi toţi am învăţat să suferim. Barbaria teutonă i-a înfipt ghearele în suflet. Copilul ei – O! Mamă! Sfânt cuvânt! – a fost ucis când nemţii, acei ucigaşi de prunci (2), au aruncat în grădina palatului regal bombe otrăvite cu microbi de tifos din blestematele lor Zeppeline!
Ce minunat popor sunteţi voi! Ce minunat popor este acela din care vă trageţi! Sunteţi strănepoţii unui popor pe urmele cărora noi, aceştia de azi, ne-am ridicat. Şi cât de frumoasă este istoria voastră! Care popor din lume are o urmă istorică aşa ca aceea a voastră? Au trecut secole, secole negre de urgie peste capetele neamului acestuia, dar el a rămas. Şi... nu voi, ci noi trebuie să ne simţim mândri că vă avem aiic. Este o cinste pentru poporul american de a vă avea drept tovarăşi şi, ce e mai mult, fraţi! Da, voi sunteţi urmaşi ai romanilor, pe care şi noi şi toată lumea am învăţat să-i admirăm. România s-a alăturat Franţei, acelei fercite ţări pe care noi, americanii, ştim să o cinstim aşa cum se cuvine. România s-a alăturat cauzei drepte, cauzei mari a umanităţii. Suntem mândri de Franţa şi suntem mândri de România voastră! Mai mândri, de o mie de ori mai mândri suntem de voi! (urale îndelung prelungite) Stindardul acesta (arătând cu mâna spre steagul american) este stindardul sub cutele căruia ne întâlnim şi sub care trebuie să ne facem datoria! Vreau să văd România restituită lumii! America întreagă are această dorinţă, şi nu vă îngrijoraţi: America e cu voi!”
(1) Myron T. Herrick (1854 -1929) om politic şi diplomat american, guvernator al statului Ohio (1902 -1906), ambasador la Paris (1912 -1914) şi din nou ambasador la Paris (1921 - 1929).
(2) Alexandru Emanuel Lahovary (1855 -1950) ministru plenipotenţiar al României la Paris (1908 -1917).
(3) Aluzie la bombardamentul german asupra Londrei din 13 iunie 1917 când a fost lovită o grădinţă, provocându-se moartea a 18 copiii cu vârste între cinci şi şase ani, în memoria cărora a fost construit Poplar Recreation Ground Memorial.

Vasile Bianu, Însemnări din războiul României Mari, Cluj, 1926
 
 
"19 decembrie 1917/1 ianuarie 1918
Dl. Pichon, ministrul de Externe al Franţei, a rostit un discurs în Camera Deputaţilor prin care a adus omagii fidelităţii alianţei române şi a afirmat menţinerea angajamentelor luate faţă de România şi a afirmat-o în termeni care au atins inimile îndurererate ale tuturor românilor într-un mod foarte plăcut, redeşteptând şi întărind speranţa noastră într-un viitor bun al neamului. Am putea cu atât mai puţin, a zis d-sa în mijlocul aplauzelor frenetice ale Camerei, să ne dezinteresăm de republica rusă, cu cât avem o datorie de împlinit către nobila şi nefericita noastră aliată România, ameninţată până chiar în existenţa sa de capitulările militare care se organizează în jurul său pe frontul rusesc. Suntem mai mult decât oricare alţii ţinuţi să ne împlinim angajamentele faţă de România şi de Suveranul ei, dată fiind partea pe care am luat-o în ce priveşte intervenţia sa în război. Avem datorii speciale faţă de dânsa. Un general francez [Berthelot] este acela care a reorganizat armata sa, ajutat în această sarcină de ofiţeri farncezi. Ei sunt înconjuraţi de simptia unanimă. Avem deci un drept special de a ne interesa de aproape şi de a lucra. Am intervenit la Iaşi pentru a informa guvernul român că toate angajamentele luate în momentul intrării sale în război sunt menţinute. România a obţinut de acord cu noi şi prin noi concursul tuturor aliaţilor. Armistiţiul n-a putut fi evitat cu toate sforţările noastre. Motivele necesităţii sale neputând fi apreciate decât la faţa locului, am lăsat întreaga latitudine generalului care comandă de acord cu reprezentanţii militari ai aliaţilor noştri. Nenorocirea României nu va fi una din cele mai mici consecinţe ale uneltirilor maximaliştilor, stăpâni ai Petrogradului, care, ca şi aceea a Serbiei, a poporului belgian, e o nenorocire trecătoare."

Vasile Bianu, Însemnări din  războiul României Mari, Cluj, 1926, vol. 1
 
"18/31 decembrie 1917
Mare panică în orăşelul nostru Fălticeni. Dis-de-dimineaţă se zvonise ştirea că vin două batalioane bolşeviste ruseşti de pe front şi că ar face revoluţie, după cum s-a încercat la Cucuteni, la Roman şi la Botoşani, unde a fost şi puţină vărsare de sânge. Patrule îndoite de câte 5 şi 9 soldaţi de-ai noştri se plimbau pe străzi; ici şi colo s-au instalat mitraliere. Şcolile s-au închis; nu vedeai decât foarte rar oameni pe străzi şi [chiar] şi aceia mergeau parcă cu sfială. Pe la ora 2 p.m. un batalion mândru de grăniceri de-ai noştri au defilat pe dinaintea colonelului Rădulescu, pe Strada Mare, spre uimirea puţinilor ruşi care mai mişună prin oraş. Pe la ora 4 un batalion de grăniceri a dezarmat la satul Spătăreşti, aproape de oraş, cele două batalioane ruseşti, iar pe soldaţi i-au dus apoi la gara Basarabi. Aici s-a mărginit rebeliunea rusească."

Vasile Bianu, Însemnări din  războiul României Mari, Cluj, 1926, vol. 1
 


Un erou evreu din Războiul de Întregire ( 1916-1918) : Herșcu Moscovici
 

         Am primit din partea renumitului profesor Carol Iancu, titular de catedră la Universitatea din Montpellier ( Franta ), membru de onoare al Academiei Române , autor a numeroase lucrări consacrate istoriei etniei evreești din România, următoarele informații despre bunicul său matern, care a murit eroic pe frontul reîntregirii naționale a românilor.

*

        Bunicul matern se numea Herșcu MOSCOVICI. Numele său este menționat în MONITORUL OFICIAL nr. 174, 3/16 noiembrie 1916, pagina 7072, Coloana II; Numărul de ordine  al listei de pierderi: 299/64 cu următoarele precizări:

           - Corpul de trupă [Regimentul] 67 Infanterie;

           - Gradul: soldat

         Bunicul Herșcu MOSCOVICI, era originar din Bucecea, (târgușor lângă Botoșani) ; a lasat o văduvă cu trei fete mici, printre care mama mea, Clara (Haia-Dvoira), devenită orfană la vârsta de 5 ani; ea era născută in 1911.

          După mărturia bunicii mele, văduva, care se numea Ety (Eche) MOSCOVICI, transmisă Mamei mele, eroul HERSCU MOSCOVICI a fost îngropat în satul Căiuți(sau în împrejurimi) din județul Bacău. Nu am avut încă ocazia să mă duc și să caut mormântul, dar sper ca voi putea face acest lucru intr-un viitor nu prea indepartat.

          Bunicul meu din partea tatalui meu, Haim (Ben) Iancu, originar din Hârlau, mobilizat în 1916, s-a îmbolnavit pe front si, revenit la Hârlău,  a decedat după câteva luni, în 1917. El a lăsat o văduva cu 5 copii  (o fetiță și 4 băieți, printre care tatal meu, Ițic, rămas orfan la vârsta de 8 ani). 

          Din nefericire bunica văduvă, care se numea Zelda Iancu, a fost ucisă în bombardamentul aerian german asupra Hârlăului din 12 aprilie 1944, împreună cu prima soție a tatălui meu, Rifca Iancu, și cu alte 14  persoane din comunitatea evreiască, care s-au adăpostit  într-o tranșee peste care a căzut o bombă.

 

 

 

 
28 Décembre 1917, Ministre Président Bratiano, Jassy
Dans la séance d’hier consacrée aux interpellations sur les affaires de Russie, M. Pichon, aux applaudissements vifs et répétés de toute la Chambre, a parlé en termes chaleureux de la noble et malheureuse Roumanie, menacée jusque dans son existence par les capitulations militaires qui s'organisent autour d'elle sur le front russe. Il a motivé l’intervention de la France dans le Sud de la Russie sur le droit particulier qu’avait la France d'agir pour sauver la Roumanie, il a fait l'éloge du général Berthelot et des officiers français. Le malheur de la Roumanie, a-t-il dit, comme celui de la Serbie et de la Belgique, n'aura qu'un temps. Il a declaré être intervenu à Jassy pour informer le Gouvernement roumain que tous les engagements pris à son égard au moment de son entrée en guerre étaient maintenus.
Victor Antonesco
 
(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, fila 59)
 
 
American Legation, Office of the Military Attaché, Jassy, 28 Décembre 1917
 
 Le Lt. Colonel H. E. Yates, Attaché militaire d’Amérique en Roumanie au Colonel Petin, Chef d’Etat Major de la Mission Française
 Mon Colonel,
 Dans ma lettre no. 1092 du 19 Décembre je constatais:
1- Que les soldats russes du front roumain avec des tendances Bolcheviks devraient être expulsés de Roumanie, laissant seulement les Ukrainiens, Bessarabiens, Cossaques et Polonais sur le front.
2- Il semble que ces expulsions doivent cesser maintenant, vu que les soldats peuvent être obligés à rester sur le front, étant donné que le pire élément a déjà quitté le pays et que ce qui reste est nécessaire pour le front, autrement sous peu de jour il ne restera pas des soldats dans les tranchées.
3- Après avoir consulté certains officiers russes, il me semble que ceci pourrait être fait de la manière suivante:
a- Le Général Tcherbatcheff devra donner un ordre que tous les soldats restent sur le front, autrement ils seront considérés comme déserteurs. Il devra faire une demande à l’Armée roumaine pour l’aider a capturer et à punir ces déserteurs.
b- Comme suite à l’énonce, des détachements roumains seront placés aux croissements des routes à l’arrière du front, aux stations de chemin de fer, etc., et tout homme sans laisser passer écrit sera arrêté, retourné au front et là devant leurs camarades, la punition sera donnée à un petit nombre d’entre eux. Ceci aura comme effet d’intimider les autres.
c- Dès que des troupes russes disciplinées auront été obtenues, un petit nombre d’entre eux devra accompagner chaque détachement roumain, d’où la nécessité d’accélérer la formation de volontaires russes.
Agréez, mon Colonel, l’assurance de ma plus parfaite considération.
Lt. Colonel H. E. Yates
 
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1492, rola 174, cadru 672)
 
 
"27 decembrie 1917
Am aranjat cu ministrul Finanţelor [Nicolae Titulescu] obţinerea unui credit de 20 de milioane de dolari [60 de milioane franci] pentru a se asigura hrana armatelor române. El a subliniat că din cauza situaţiei din Rusia trebuia să i se acorde României o alocaţie corespunzătoare pentru a compensa dificultăţile care nu ar fi apărut dacă creditul ar fi fost acordat atunci când a fost solicitat (acum cinci luni). Băncile au fost închise publicul retrăgându-şi depozitele în general.
Astăzi am pus la dispoziţia guvernului României cinci milioane de dolari, şase sute de mii lire sterline [15 milioane franci] şi două milioane franci francezi; mica sumă de franci s-a datorat faptului că dolarii şi lirele sterline au fost mai uşor de negociat. Aceste sume urmează să fie înmânate preşedintelui Comisiilor interaliate din sudul Rusiei.
Agenţii englez şi francez de la Odessa au declarat că nu îşi pot desfăşura activitatea fără ajutorul autorităţilor ruse, care nu poate apărea atâta timp cât trupele ruse de pe frontul românesc nu vor fi hrănite. Acest lucru nu se va putea face însă fără fonduri şi va fi nevoie de un credit nou."

Charles J. Vopicka, Secretele Balcanilor. Şapte ani din viaţa unui diplomat în centrul furtunos al Europei, traducere şi note, Al. Căpuşan, Institutul European, Iaşi, 2012
 
 
"Mesajul M.S. Regelui Ferdinand către Parlament 14/27 decembrie 1917:
Domnilor Senatori, Domnilor Deputaţi,
 
În grele împrejurări deschid sesiunea ordinară a Corpurilor legiuitoare şi vă aduc caldele Mele mulţumiri pentru reformele constituţionale. În cea din urmă sesiune aţi săvârşit o mare operă de solidaritate naţională. Aţi schimbat până în temelie viaţa socială şi politică printr-o dreaptă împărţire a pământului de hrană şi prin votul obştesc. Aceste adânci prefaceri niciodată n-au fost mai mult dorite şi d-voastre le-aţi înfăptuit fără a precumpăni jertfele, văzând cum se jertfeşte poporul român pentru binele Pariei şi al Idealului Naţional. În acest război oştirea ţării pururea şi-a îndeplinit datoria cu o vitejie vrednică de admiraţia lumii. Sub apăsarea numărului covârşitor al vrăjmaşului a trebuit să se retragă pe câmpiile şi plaiurile Moldovei. Repeziciunea cu care s-a reorganizat în mijlocul suferinţelor celor mai de neîndurat a dovedit şi de astă dată bărbăţia şi puterea de viaţă a prea mult încercatului nostru neam. Şi iarăşi s-a întors aprigă şi oţelită în mijlocul luptelor nesfârşite şi, prin faptele ei de vitejie, la Mărăşti, la Mărăşeşti şi pretutindeni pe văile şi înălţimile Moldovei a scris pagini de mândrie şi de glorie, care vor rămâne de pomenire nu numai în istoria României, dar şi în aceea a acestui crâncen război. Astfel ostaşul român, după ce apărase bucată cu bucată pământul strămoşesc, a dovedit lumii întregi că la Gurile Dunării trăieşte un neam ştiutor de menirea sa şi pe care se poate răzima civilizaţia în răsăritul Europei. Pentru asemenea fapte strălucite, Eu, urmaşii Mei şi tot neamul românsc îi vom fi veşnic recunoscători. Oricât de dureroase vor fi jertfele ce ne mai aşteaptă până să ajungem la realizarea aspiraţiunilor noastre lgitime, avem convingerea că ele vor fi răsplătite în ziua hotărâtoare când se va stabili în relaţiile dintre popoare domnia dreptului şi a libertăţii. Legăturile de dragoste pe care speranţele şi suferinţele comune dintre Mine şi Ţară le-au sporit şi le strâng mai cu putere, Mă fac să vin în mijlocul d-voastre cu sufletul plin de credinţă în destinele neamului. Nu mă îndoiesc că prin unirea tuturor voinţelor şi energiilor opera noastră va ajunge la bun sfârşit. Însufleţiţi de aceleaşi simţăminte de iubire şi de devotament nemărginit pentru Patrie, pe care le-aţi dovedit cu prisosinţă în legislatura din urmă, cu adevărat istorică, şi cu gândul la cel Atotputernic, sunt sigur că veţi duce şi mai departe, uniţi cu Guvernul Meu, greaua muncă pe care aţi început-o cu aşa de patriotică hotărâre.
Tăiască Armata!
Trăiască România!
Sesiunea ordinară a Corpurilor legiuitoare este deschisă.
Parlamentarii şi tot publicul în picioare au aplaudat frenetic manifestând în deosebi sentimente de caldă recunoştinţă şi admiraţie pentru aramata noastră ori de câte ori M.S. Regele a vorbit de faptele ei eroice. Nu mai conteneau strigătele de Trăiască Regele, trăiască armata, în aplauzele furtunoase ale întregii asistenţe. La plecarea cortegiului regal, publicul adunat în mare număr pe tot parcursul a manifestat prin ovaţiuni zgomotoase dragostea, devotamentul şi admiraţia cu care neamul întreg înconjură dinastia naţională, care s-a pus în slujba aspiraţiilor noastre milenare.”

Vasile Bianu, Însemnări din războiul României Mari
, Cluj, 1926, vol. I
 
 
Jassy, 27 Décembre 1917
 
Le Ministre de France en Roumanie à son excellence Monsieur le Ministre des Affaires Etrangères
 Votre Excellence ayant bien voulu, par son télégramme no. 525, du 17 de ce mois, approuver ma proposition de déléguer à Kishinew, comme agent consulaire de la France, le Capitaine Sarret. Celui-ci a quitté Jassy le 20 Décembre, et j’en ai, conformément à vos instructions, informé notre Ambassadeur à Pétrograd. J’ai l’honneur de communiquer ci-joint au Département copie des instructions que j’ai remises à cet agent, avant qu’il rejoigne son poste.
Saint Aulaire
 
La lecture des documents que possède la Légation sur les affaires de Bessarabie et vos entretiens avec les agents chargés de les suivre, vous auront déjà donné un aperçu général de ce que doit être votre action à Kichinew. Elle a pour objet:
1 Etablir des rapports avec les autorités bessarabiennes et développer chez elles des dispositions favorables à la cause des Alliés. Tout en flattant leurs sentiments autonomistes et leurs aspirations nationales, vous éviterez tout ce qui paraitrait préjuger la reconnaissance de la Bessarabie comme Etat indépendant. Actuellement, le séparatisme est, en Russie, un principe redoutable de dissociation et ne peut que faire le jeu des Empires Centraux. Le fédéralisme doit être la formule transitoire ou définitive qui, tout en se conciliant avec les plus larges libertés des autonomies nationales, permet de grouper et coordonner les éléments de résistance contre l’Allemagne et l’anarchie. Vous encouragerez donc et hâterez, par tous les moyens en votre pouvoir, une union de la Bessarabie avec les nationalités ou autonomies de la Russie Méridionale, Ukraine, Pays de Cosaques, Caucase etc, afin de créer, sous l’étiquette la plus efficace, un centre de réorganisation, puis de résistance, reposant sur une base assez large pour lui assurer, à l’arrière et au front, une action aussi étendue et cohérente que possible.
2 Orienter, en faveur de l’Entente, l’opinion et toutes les influences qui la déterminent. A cet effet, procéder graduellement, sans heurter des sentiments trop profonds et trop unanimes pour pouvoir être combattus sans transition. Avant d’entreprendre une propagande pour la continuation de la guerre, il faut créer les instruments de cette propagande et une atmosphère où elle puisse se développer. Pour l’instant, ne faire appel qu’aux sentiments unanimes et aux arguments indiscutés, c'est-à-dire:
a) Aspiration vers la paix, mais vers une paix qui ne soit pas une simple capitulation, prélude de la domination et de l’exploitation austro-allemande. Le seul moyen d’échapper à une telle paix este de maintenir le front qui permet de discuter la paix, au lieu de le subir sans conditions.
b) Instinct de la conservation, tant pour les biens que pour les personnes qui sombreraient dans la débandade du front. Exploiter la terreur que doit inspirer la perspective de hordes innombrables, armées et affamées, qui massacreraient et détruiraient tout sur leur passage.
c) Nécessité pour la Beasarabie de prouver et garantir sa vitalité en forment des unités disciplinées. Le Ct. …… vous mettra au courant de la question des instructeurs français à envoyer en Bessarabie.
d) Intérêt immédiat pour les agriculteurs, commerçants, entrepreneurs de transports, etc., etc, de faire tous leurs efforts pour le ravitaillement du front, assuré par des crédits inter-alliés.
3 Faciliter, par tous les moyens, la tâche de la Commission inter-alliée de ravitaillement. L’intendant Henry, Président de cette commission vous expliquera le mécanisme de cette commission de ravitaillement qui, tout en poursuivant son objet immédiat, lequel, pour l’instant, prime tout, doit fonctionner de façon à être le principal instrument de l’ensemble de notre action, en liant tous les intérêts et toutes les influences à la cause de l’Entente.
4 Créer un courant sympathique à la Roumanie. La propagande allemande en Bessarabie contre l’Entente s’exerce surtout en exploitant la haine des Juifs bessarabiens, très nombreux et puissants, pour la Roumanie, et l'aversion du parti paysan contre l’oligarchie foncière roumaine. Sur la question juive, développer le thème suivant: Le régime d’exception appliquéaux Juifs de Roumanie était une conséquence inévitable du régime d'exception appliqué aux Juifs de Russie qui, dans le cas contraire, eussent inondé, submergé, dénationalisé la Roumanie. Ce régime ayant été supprimé en Russie, le Gouvernement Roumain a proclamé sarésolution  de le supprimer dès que la réunion du Parlement permettra de la faire légalement. En attendant, les Juifs jouissent du droit commun, puisque les droits politiques, les seuls dont ils soient privés, sont suspendus pour tout le monde par l’état de guerre. D’ailleurs, les aspirations de la Roumanie sur la Transylvanie, où les Juifs jouissent du droit commun, impliquaient forcément, avant même la révolution russe, l’extension de ce régime aux Juifs de Roumanie. En ce qui concerne la question foncière, insister sur le fait que la Roumanie, devançant la Russie, a déjà consacré les réformes les plus audacieuses sur le partage des terres entre les paysans. Faire observer que, tout en faisant voter ces réformes, le Gouvernement Roumain a su maintenir l’ordre, qui en est la condition, tandis que la révolution russe n’a pu que créer l’anarchie qui rend toute réforme inapplicable.
Un de vos premiers soins devra être de créer un journal ou mieux si possible, d’utiliser un journal existant, en le subventionnant et en l’inspirant. Un premier fonds de …. est mis à votre disposition, indépendamment de la somme de 200.000 F à verser aux autorités bessarabiennes, pour assurer leur collaboration avec nous. Sans attendre que ces fonds soient épuisés, vous rendrez compte de leur emploi et formulerez des propositions pour leur renouvellement. Vous ne devez pas perdre de vue que les autorités bessarabiennes,inexpérimentées et débiles, ne sont sans doute qu’une fiction à l’abri de laquelle se développera notre action, mais que cette action doit atteindre, capter, coordonner les forces réelles du pays, municipalités, organisations, groupements, corporations, etc. ... Votre action doit aussi rayonner dans toute la région, multiplier tous les contacts utiles, être vivante, non bureaucratique, sauf à discerner les cas où il sera préférable de recourir à de intermédiaires afin de ne pas vous découvrir. Vous vous entendrez à ce sujet avec le chef du groupe de nos officiers. En vue de vos déplacements, vous vous efforcerez de vous procurer le plus tôt possible une automobile. Vous télégraphierez, par l’entremise de l’E. M. de la Mission française les renseignements importantes d’un intérêt immédiat. Vous profiterez des occasions sûres pour donner des indications plus développées. Il y aura lieu de faire parvenir, dans toute lamesure du possible, un duplicata de vos communications à l’Ambassade de France à Pétrograd.
 
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1203, rola 103, dosar 357, file 199-202)
 
 

      Grand Quartier Général Roumain, 27-28 Décembre 1917
Chef Mission Française à Ministre Guerre
 Compte rendu des évènements
1- A Botoschani, dans la nuit du 25 au 26 Décembre, des troupes ukrainiennes ont arrêté le Comité bolchevik de la IXe armée et libéré Général Commandant. La 7e division de tirailleurs qui avait quitté le front a été arrêtée dans sa marche sur Botoschani. Ces évènements ne se sont pas produits sans incidents quelquefois violentes don détails pas encore complètement connus.
2 – L’état de siège proclamé sur tout le territoire mesures de représsion sévères contre toute acte de brigandage ainsi que l’arrêt et le désarmement des troupes russes abandonnant le front ont été ordonnés. Le pays a été divisé en huit zones disposant chacune de troupes suffisantes pour assurer maintien de l’ordre et empêcher tout repli vers Russie.
Dans les opérations police exécutées Botoschani, et signalées dans télégramme hier, trois régiments de la 7e division tirailleurs ont été désarmés et comité bolchevik de la 9me armée arrêté; 27ème régiment s’est défendu à coups de feu, mais il a dû déposer armes; 28èmerégiment a également cédé après avoir été canonné et mitraillé. Dans zone de la 2ème armée, le régiment tirailleur de la division Zamurskaia et le 10ème régiment d’infanterie ont déposé les armes. Comités révolutionnaires 24ème et 36ème corps et 2ème division ont demandé aux commandements roumains qu’on les laisse rentrer librement dans leur patrie en menaçant de se frayer passage par force. Mesures sont prises pour empêcher mouvement projeté. Troupes roumaines ont pris possession des ponts d’Ungueni après avoir chassé soldats russes qui les gardaient.

(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1823, rola 316, cadre 546-547)

 
 

American Legation, Office of the Military Attaché, Jassy, 26 Décembre 1917
Le Lt. Colonel H. E. Yates, Attaché militaire d’Amérique en Roumanie au Colonel Petin, Chef d’Etat Major de la Mission Française
 Mon Colonel,
Hier j’ai visité Roman. J’ai pu observer le long de la route: à peu près 2000 hommes par petits groupes, les uns armés, les autres sans armes; une batterie de campagne sans canons, une compagnie de mitrailleuses sans mitrailleuses et une autre avec ses mitrailleuses. Je ne saurais vous dire si ils étaient tous Bolcheviks, mais a considérer leurs actes certains d’eux au moins en étaient. J’ai été informé à Roman que de fait les seules troupes restées sur le front sont les soldates Ukrainiens, et qu’il sont si peu nombreux que sur divers secteurs il y a des kilomètres sans un seul soldat; que le Gouvernement Bolchevick a ordonné à ses soldats de se retirer avec l’artillerie lourde - inutile de dire qu’il faut se saisir de celle-ci avant qu’elle soit hors  de Roumanie; qu’il y a beaucoup de matériel de guerre laissé sur le front sans garde. Il me semble que l’armée roumaine devrait envoyer un escadron de cavalerie dans un village près de chaque secteur du front russe, du Dniester à la Mer Noire, ces secteurs à la droite et à la gauche des portions actuelles de l’armée roumaine, pour meilleure surveillance étant légèrement plus petit que les autres. Leurs devoir serait d’observer de près les mouvements des soldats russes dans leur secteur. Quand il apercevraient qu’une partie du front à été évacuée, ils devraient immédiatement notifier ce fait aux officiers roumains et français attachés au Quartier Général de l’Armée russe sous le commandement duquel se trouve ce secteur; ils devraient aussi réunir tout le matériel de guerre du plus d’importance, comme canons, munitions, mitrailleuses, etc., abandonné dans le secteur évacué, et, avec l’aide des paysans envoyer ce matériel à des points de concentration sur la ligne des chemin de fer, d’où cela serait transporté pour l’arrière. J’espère que vous serez capable d’envoyer des officiers français qui observeront personnellement les conditions du front près des ailes de l’armée roumaine, car comme il a été établi il y a quelques jours, c’est très important. Permettez moi d’exprimer mon admiration pour l’énergique action de vos deux commandants à Roman, tendant a nettoyer la ville des éléments de désordre. Comme d’habitude, vous nous montrez un exemple qu’ils nous sera difficile d’égaler. Je saisis cette occasion pour renouveler, mon colonel, l’assurance de ma parfaite considération.
Lt. Colonel H. E. Yates

(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1492, rola 174, cadre 675-676)

 
 
14 [27] decembrie 1917
Dr-ul Mirinescu a vorbit cu o posluşnică de spital care asigură că a văzut bomba pe care ruşii voiau să o pună la Palat, precum şi pe făptaşii înşişi, pe agenţii care îi duceau şi mulţimea de ofiţeri şi soldaţi năvălind asupra ruşilor de pe stradă.
Colonelul Rasoviceanu îmi zugrăveşte scena de la Şcerbacev, la care, în partea a doua s-a amestcat el însuşi. În locul unei delegaţii restrânse, un grup de douăzeci s-a prezentat la comandamentul suprem. Când acesta i-a spus lui Konov că nu-l recunoaşte ca şef al frontului şi i-a cerut ceva scris, Konov a scos revolverul. Îndată au intervenit cazacii. De afară au năvălit vânătorii şi doi dintre ei s-au înfipt de pază la uşă, după care au urmat cele ştiute.
N. Buţureanu, care vine din Dorohoi, confirmă că ruşii pradă. Dar nu e nevoie să se procedeze milităreşte contra lor, aşa sunt de laşi.
Actorul [Ion] Manolescu, căpitan în rezervă, spune cum a oprit la Podul Iloaii trenul ruşilor care prădaseră Iţcanii şi Vereştii şi smulseseră pentru dânşii acest tren, ameninţând cu moartea pe şeful de gară. Cu toată opoziţia maiorului său, om mai bătrân, a înşirat pe cei o sută cincizeci de soldaţi ce-i avea, cu mitraliere şi puşti automate, şi a somat ca în cinci minute să se aducă armele. După o oarecare ezitare soldaţii ruşi zvârleau armele de departe, iar ofiţerii aduceau grenadele în poala mantalei. Acelaşi procedeu faţă de al doilea tren, ai cărui soldaţi fuseseră înştiinţaţi de camioanele automobile şi se arătau mai dârji. Cerându-li-se pâinea, au mai făcut zgomot, dar o nouă ameninţare i-a potolit.
Rasoviceanu îmi spune că şi la Socola dezarmarea s-a făcut foarte uşor. Erau şi foarte puţine arme pentru patrule. Lumea exagerează.
În noaptea de duminică, ruşii, spune Munteanu-Râmnic, veneau necontenit la Ministerul de Război de unde lipseau şi generalul Ştefănescu şi colonelul Niculescu şi se arătau foarte mânioşi că nu au hrană pentru oameni şi cai.
La Căminul Basarabean se adună ofiţerii „moldoveni” şi discută uneori foarte pasionat, unii şi în ruseşte. E într-înşii, spune Munteanu-Râmnic, onaivitate adâncă. Şeful lor, învăţătorul cel blând care a venit la mine, e un om real şi socotit.
„Kievski Misl” publică o telegramă a Arhiducelui Joseph către generalul Şcerbacev, cerându-i în puterea armistiţiului de la Brest-Litovsk să trimită la Cluj negociatori pentru o nouă înţelegere şi să dea un „pricaz” în acest sens românilor.
Trebuie să fie o mistificaţie.
Corespondentul din Petrograd al lui „Times” anunţă grămădirea de trupe germane pe frontul român.
Stere ar fi fost proclamat şef al Partidului Muncii.
Alimănişteanu a mers la Mărăşeşti să ia pe d-na Lia Brătianu. Nemţii, foarte prevenitori, ofereau să primească orice corespondenţă. „Ne-ar fi lăsat să mergem şi la Bucureşti.”
Regele-mi comunică lipsa de materie primă care va face ca în decurs de două săptămâni să nu mai avem deloc hârtie.
„Lumina” lui Stere publică discursul Regelui Carol la Consiliul de Coroană din iulie 1914. În traducere, după Agenţia Wolff, pasajul principal are acest cuprins: „Nu putem urma o politică de sentiment; neutralitatea ar fi soluţie rea, pentru că prin ea românia ar ajunge să piardă înalta situaţie pe care şi-a câştigat-o. Ar fi contra sentimentului general al ţării dacă am merge în război alături de Rusia. Trebuie să ne hotărâm imediat în folosul [favoarea] Germaniei şi Austro-Ungariei cu care suntem legaţi prin tratat. Aceasta ne-o porunceşte grija pentru viitorul acestei ţări. Aceasta ne va aduce la onoare şi la profit.”
S-au descoperit în gară vagoane cu zahăr de mult ascunse şi care treceau ca aprinse de inamic în retragere.
Aflu că mâine [vineri], la deschiderea Camerelor pentru a fi închise sâmbătă din lipsa parlamentarilor, regele va fi întâmpinat de Partidul Muncii şi de aderenţii lui Argetoianu şi Grădişteanu. Ei se plâng că regimul desfiinţează, şi prin misiuni în străinătate, viaţa parlamentară.
Că tocmai de aceea o să avem nevoie...
În delegaţiile austro-ungare, Szterenyi şi alţii cer o asigurare prin mutarea graniţelor. Ministrul de Externe bulgar ar fi făgăduit „în câteva zile anexarea Dobrogii româneşti.”
Ofiţerii francezi instructori s-au dus să reorganizeze trupele ucrainiene.
Ion Agârbiceanu vine din Basarabia, unde a trecut venind din satul rusesc unde se refugiase. Pretutindeni ţăranii – şi ţăranii curat moldoveni – pradă curţile cel mari boiereşti până şi de cuiele din pereţi chiar şi dau foc zidurilor, ca să nu aibă unde se întoarce boierii. Aşa s-a prădat şi modesta casă din Leova, a fiilor unui mocan, unde şi Agârbiceanu îşi căutase adăpostul. Drumurile sunt pline de grăunţe căzute din hambarele jefuite.
După vandalismele de la curţi, ţăranii atacă pe ai lor mai bogaţi, apoi încep a se certa între ei acuzându-se unii pe alţii că au luat mai mult. Se va ajunge şi la anarhia completă. Un om contra altuia. Până şi evreii săraci atacă pe cei bogaţi, luând parte la devastarea prăvăliilor.
    La Leova un ofiţer român a fost ucis (1).  Atunci, sub cuvânt că se apără depozitele noastre, trupele româneşti au intervenit şi au executat pe cinci dintre făptaşi. De atunci în orăşel domneşte o linişte desăvârşită."
(1) La 1/14 decembrie 1917, în târgul basarabean Leova, de pe malul stâng al Prutului, bande înarmate ruseşti au atacat garda militară românească care asigura paza depozitului de cereale, comandantul acesteia, căpitanul Popilian, fiind ucis. Atentatul a provocat intervenţia unui detaşament al armatei române, care a ocupat localitatea. Vinovaţii au fost arestaţi, judecaţi şi executaţi. Acţiunile autorităţilor române au provocat reacţia guvernului bolşevic de la Petrograd, cf. Ion Şişcanu, RASS Moldovenească – o replică a Careliei sovietice executată de Kremlin (1924), p. 155, nota 49. Articolul a fost publicat în revista Akademos nr. 4 (35) decembrie 2014.

Nicolae Iorga, Memorii (mai 1917 -martie 1920), f.a., vol. 1

 
 
"12 [25] decembrie 1917
La Consiliu nimic important.
Constantinescu anunţă numai că au fost arestate comandamentele bolşeviste de la Botoşani şi Roman şi că acesta din urmă a cerut prin radiogramă ajutorul trupelor lor.
Cristi şi Pelivan din Basarabia au fost la Brătianu şi au cerut ajutor bănesc din partea Aliaţilor şi împiedicarea demobilizării pe teritoriul basarabean. Brătianu le făgăduieşte concursul, le expune părerea ca demobilizarea să se facă în Ucraina, dar că ei să caute să pună mâna pe linia Ungheni, Chişinău, Kiev.
Ei au decis să trimită României alimente.
Se mai decide că Constantinescu, Greceanu, Vintilă şi Iancovescu să se ocupe de aprovizionare şi de formarea depozitelor în Basarabia în contact cu căpitanul Pitz şi americanii.
Festival la Cinema Modern cu [actorii] Nottara, Cinski, Manolescu, Manu pentru orfanii de război."

Gheorghe Gh. Mârzescu, Fapte şi Impresii zilnice (1917 -1918)
, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2004
 
 
"12 [25] decembrie 1917
Ziarul Ardealul de la Chişinău anunţă că Sfatul Ţării a proclamat Basarabia Republică moldovenească, iar pe de altă parte a constituit un guvern compus din următorii directori: Preşedinte şi la Agricultură, Erhan; la Interne, Cristea; la Culte şi Instrucţiune, Ştefan Ciobanu; la Căi Ferate, Poştă şi Telegraf, Gh. Codreanu; la Comerţ şi Industrie, Grunfeld; la război şi Marină, căpitanul Cojocaru; la Finanţe, Iancu; la Justiţie, Sava; la Externe I. Pelivan. Prin acesta Basarabia a făcut ceea ce a făcut mai demult Ucraina, care s-a proclamat republică şi şi-a constituit un guvern în regulă, cu un început de organizare administrativă, cu armata ei, avându-şi steagul şi însemnele deosebitoare, deocamdată fără preşedinte, făcând parte, în forma în care se va stabili de către Constituantă, din marea republică federativă a Rusiei.
Cele ce se petrec la fraţii noştri de dincolo de Prut ne umple inima de bucurie... Sub efectul marilor prefaceri care au zguduit din temelie organizaţia Rusiei ţariste, redeşteptarea naţională s-a produs în Basarabia cu o spontaneitate, cu o strălucire cum numai într-o ţară de geniu latin s-ar fi putut produce."

Vasile Bianu, Însemnări din  războiul României Mari,
 Cluj, 1926
 
 
Jassy, 24 Décembre 1917
 
Je vous prie de communiquer ce télégramme aussi à Mişu.
Les événements se sont précipités. Les Maximalistes occupant la gare de Socola ont voulu arrêter et assasiner le général Cherbatcheff, qui avait pu faire arrêter quatre meneurs principaux, parmi lesquels Rochal, venu de Cronstadt. Le général nous a demandé de faire reprendre la gare par l’administration roumaine et de faire intervenir nos troupes dans le cas ou un complot armé se développait entre les maximalistes et les troupes russes qu'il nvoie pour les désarmer. Il m'a déclaré se croire obligé à résigner son commandement dans le cas ou notre appui lui manquerait pour empêcher les maximalistes de Jassy et d'ailleurs de devenir maîtres absolus de l'armée. Les 4 ministres de l’Entente noous ont demandé dèjà dans la journée, en vue de pareille éventualité, par ecrit, notre concours pour le général Cherbatcheff, reconnaissant que si cette opération n’avait pa réussi à assurer le front de l’Ukraine et que si la Roumanie se trouvait dans l’impossibilité d’évacuer son armée et d’organiser même le départ de son Gouvernement, l’Entente devrait reconnaître que son alliée a fait loyalement tout son devoir. Nous avons décidé d’entreprendre cette action, en exposant tout ce qu’elle comporte de dangers, et en exprimant nettement que si elle ne réussit pas, l’Entente devait considérer que nous n’avons plus vis-à-vis d’elle aucune obligation à remplir, mais qu’elle conserve tous ses engagements envers nous, et qu’il nous sera impossible de continuer une lutte armée contre les Allemands, entourés par une armée russe dont cette action aurait accéléré l’attitude hostile à notre égard. J’ai demandé que notre trésor de Moscou devait nous être garanti par les Gouvernements alliés. Nous avons cédé ainsi à une demande pressante, mais en fait nous étions convaincus de l’impossibilité d’éviter un conflit ouvert avec les maximalistes, qui s’organisent de manière à restaurer la révolution chez nous, afin de satisfaire au programme de Rakowsky, et détruire toute résistance de l’armée roumaine contre les Allemands. Dans ce but ils procèdent déjà à la concentration de troupes à Jassy.
Bratiano
 (Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, file 56-57)

 
 
Jassy, 24 Décembre 1917
 
1 Je me réfère au télégramme de notre mission militaire qui expose les derniers évènements.
2 Un télégramme identiques des représentants des puissances alliées rend compte de leur action commune.
La nuit dernière aussitôt avisé de la situation et de tergiversations du Gouvernement roumain, je me suis rendu chez M. Bratiano. Le Conseil de Ministres était réuni. J’étais accompagné du Colonel Petin, à qui j’avais demandé en l’absence du Général Berthelot une tournée d’inspection, d’exposer au Président du Conseil les arguments militaires de nature à démontrer les chances de succès de l’action envisagée. Le Conseil de Ministres en proie à la plus violente agitation était divisé en trois opinions. Les uns étaient opposés à une action qu’ils considéraient comme devant déclencher une catastrophe immédiate et définitive. Les autres approuvaient cette action parce qu’elle leur apparaissait comme la préface d’une paix séparée conclue avec le consentement des Puissances alliées. Enfin, nos meilleurs amis la combattaient pour la même raison, car ils repoussent toute paix légalement signée même d’accord avec les Puissances alliées. (Voir mon télégramme 773). En confirmant au premier ministre le lettre identique des ministres alliées (voir notre télégramme collectif de ce jour) je lui ai déclaré que l’action projetée offrant la seule chance de salut à condition d’être entreprise immédiatement, tout ajournement ne s’expliquerait que par le parti-pris de laisser se développer une situation qui rendrait la paix séparée inévitable et ruinerait tout espoir de maintenir le front oriental. Le Gouvernement ayant décidé d’agir, les opérations sont en cours, nos officiers en prennent autant que possible la direction tout en paraissant le moins possible. Cette direction est si nécessaire que le Président du Conseil et nos collègues alliés m’ont demandé d’adjoindre officiellement le Colonel Petin au Général Tcherbatcheff en qualité de chef d’état major. Toutes les opérations sont effectuées sous le couvert du Commandement russe mais jusqu’ici avec des forces exclusivement roumaines. La figuration russe qui les précède est si peu nombreuse qu’elle doit être transportée en automobile sur tous les points où il est nécessaire de la produire. Il importera dès que les opérations seront accomplies de faire à la presse des communications qui ne mentionnent pas le rôle des officiers français, mettant en relief celui des Russes et réduisent au minimum celui des Roumains. D’après la version officielle consacrée par un échange  …….. et M. Bratiano, les forces roumaines n’interviennent sur réquisition du Commandement russe seulement pour maintenir l’ordre au cas où les opérations de police faites par les troupes russes, cosaques et ukrainiennes, le troubleraient. Il importe de souligner l’odieux des attentats commis ou tentés par les maximalistes. Sabotage du ravitaillement des troupes russo-roumaines et de la population civile; dévastation systématique, incendies de villages, de villes, d’hôpitaux, tentative d’assassinat du commandant en chef, massacres et emploi de projectiles incendiaires et asphyxiantes etc.
 Télégramme collectif des Ministres d’Angleterre, des Etats Unis, de France et d’Italie, avec prière de communiquer d’urgence.
Les précédents télégrammes identiques ont rendu compte de la gravité de la situation dans laquelle le mouvement maximaliste a placé la Roumanie. Ce mouvement, ne rencontrant aucune opposition ni de la part des Russes ni de la part des Roumains, prenait de jour en jour un plus grand développement, au point de menacer non seulement les personnes des commandants russes mais aussi la famille royale, le Gouvernement et toute la population roumaine. Il entraînait encore l’abandon complet du front par les troupes russes et, comme conséquence inéluctable, l’enveloppement des troupes roumaines qui font face  aux austro- allemands. En effet par suite de la suppression des officiers de tout grade et sous l’empire des excitations malveillantes etc, les troupes russes se transformaient en bandes qui saccageaient et incendiaient le pays. Bien plus la suppression systématique de tout service et de toute organisation condamnait ces troupes à la famine. Une des conséquences de cet état de choses, conséquence escomptée par les Allemands qui ont organisé le mouvement bolchevik, était d’envenimer plus encore les rapports de la population et de l’armée roumaine d’un côté et de l’armée russe de l’autre. La guerre entre alliés devait fatalement s’ensuivre. Les représentants des Puissances ont été convoqués le 20 décembre par le Président du Conseil qui leur a exposé toute cette situation. Il a ajouté que les autorités militaires d’accord avec le Général Tcherbatcheff et la mission militaire française étaient d’avis que seule une opération de police et d’assainissement pouvait apporter un remède à l’état de choses présent. D’après eux les troupes roumaines agissent à la requête du Général Tcherbatcheff devront prêter leur concours aux troupes dont le commandant russe dispose pour reprendre possession de la gare de Socola dont les Bolcheviks se sont emparés et où ils se sont concentrés au nombre de plusieurs milliers. La dispersion de ce foyer d’anarchie et la mainmise sur la gare régulatrice de tout le front russo-roumain sont indispensables pour permettre le fonctionnement des services de l’armée russe. M. Bratiano ajoutait qu’il se rendait parfaitement compte que sicette opération de police militaire échouait, les évènements se précipiteraient. En présence de la nécessité de prendre une décision sans délai et usant de la latitude qui leur a été accordée pour les cas d’urgence, les Ministres alliés ont cru de leur devoir d’adresser au Président du Conseil la lettre suivante:
"21 Décembre. M. le Président, Vous avez bien voulu nous exposer hier la situation dans laquelle se trouve la Roumanie par suite de l’action maximaliste. Nous reconnaissons l’extrême gravité de cette situation. Nous prenons acte de l’avis exprimé par l’autorité militaire sur l’impossibilité d’y mettre fin sans avoir recours dans le plus bref délai à l’action de l’armée roumaine. Dans le même entretien nous avons eu connaissance des nouvelles d’Ukraine d’après lesquelles le Gouvernement ukrainien a pris déjà avec succès toutes les mesures possibles afin de s’opposer au mouvement maximaliste contre lequel il s’est résolument prononcé. Nous considérons comme un devoir de rendre justice aux sacrifices qu’avec une entière loyauté, le peuple roumain ainsi que son héroïque armée groupée autour de leur Roi chevaleresque et de leur Gouvernement, ont supporté pour la cause commune de la Roumanie et de l’Entente. D’un autre côté, nous approuvons et sommes prêts à aider par tous les moyens l’opération de police militaire proposée et qui semble offrir la seule chance de consolider le maintien de l’ordre en Moldavie avec la nécessité impérieuse de maintenir un front qui prolonge le front ukrainien. Nous constatons que si par malheur cette opération n’apporterait pas ce résultat et si la Roumanie se trouvait dans l’impossibilité de tenir sa résolution maintes fois réitérée d’abandonner tout au partie de l’armée et même d’organiser le départ de la famille royale et du Gouvernement légal, l’Entente devra reconnaître que son allié a fait tout son devoir et a loyalement tenu tous ses engagements. Nous prions V. Exc. de vouloir bien donner considèrence de cette lettre à S. M. le Roi ainsi qu’au Conseil des Ministres. Veuillez agréer, etc."
La question devait donc être soumise à une nouvelle délibération du Conseil des Ministres présidé par le Roi et auquel devaient assister les autorités militaires roumaines. Entre temps de nouveaux évènements survenaient qui rendaient la situation plus pressante encore. La nuit dernière en effet les Bolcheviks de Socola sont entrés à Jassy et ont tenté révolver au point de s’emparer de la personne même du Général Tcherbatcheff. Le Général a pu faire arrêter les agresseurs par sa garde russe mais faute d’un détachement sûr pour les escorter il les a remis aux troupes roumaines. D’autre part des détachement bolcheviks s’avançaient sur Jassy venant à la fois du territoire russe et de l’intérieur de la Moldavie. L’exécution de la mesure de police militaire proposée devenait donc inévitable, d’autant plus que des quantités importantes de munitions sont entreposées à la gare de Socola, c'est-à-dire aux mains des Maximalistes. Le Conseil des Ministres réuni pendant la nuit a décidé sur la demande écrite du Général Tcherbatcheff qu’il était désormais impossible de ne pas recourir à une mesure imposée par les agressions des Bolcheviks eux-mêmes. Le Président du Conseil en nous informant de cette décision nous a déclaré que c’était là la dernière tentative par laquelle le Gouvernement roumain pouvait s’efforcer d’apporter un remède à une situation qui semble désespérée. Il a ajouté que si cette tentative n’obtenait pas le résultat qu’on en attendait, si en d’autres termes, au lieu de rétablir l’ordre parmi les troupes russes elle entraînait la guerre entre ces dernières et les troupes roumaines et si en même temps celles-ci étaient attaquées par les troupes allemandes, la Roumanie ne serait plus en état de faire utilement d’autres sacrifices pour l’Entente. Elle considèrerait qu’elle a fait tout son devoir et qu’elle n’a pas le droit d’exposer sans profit pour personne le pays à d’autres ravages et l’armée à la destruction. Le Président du Conseil, si nous avons bien compris ses paroles, entendait réserver à son pays dans l’éventualité qu’il envisageait (une assurance de faire une paix séparée sans que pour cela l’Entente soit déliée de ses engagements). Nous nous sommes bornés en nous référant à notre lettre identique, à déclarer au Président du Conseil que nous portons ses déclarations à la connaissance de nos gouvernements.
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1203, rola 103, dosar 357, file 124-143)

 
 
Jassy, 23 Décembre 1917
 
 Le Président du Conseil vient de me faire savoir que Mackensen a envoyé un parlementaire pour demander à être reçu par le Roi. M. Bratiano a ajouté que dans la situation critique de la Roumanie, l’essentiel est de gagner assez de temps pour exécuter des mesures décisives contre les maximalistes et destinées à enrayer la débandade des troupes russes. Il ne croit donc pas pouvoir conseiller au Roi d’opposer une fin de non recevoir à la demande de Mackensen. Son intention est d’adopter une attitude dilatoire. En premier lieu il fera demander à Mackensen en quelle qualité et dans quel but il demande à été reçu par le souverain alors que le chef d’Etat-Major roumain est à même a traiter toutes les questions relatives à l’armistice. A la réponse présumée de Mackensen qu’il s’agit de transmettre au Roi des propositions de paix au nom de l’Empereur d’Allemagne, M. Bratiano répliquerait en demandant si des propositions analogues sont également adressées à tous les alliés auquel cas il aurait à se concerter avec eux. Enfin si comme en peut….. Mackensen… paix séparée en ce qui concerne la Russie et la Roumanie M. Bratiano manifesterait le désir d’être préalablement mis au courant négociations avec le Gouvernement de Pétrograd. J’ai pris acte de la résolution manifestée une fois de plus par M. Bratiano dans le sens…. J’ai donc attiré son attention sur la nécessité absolue d’éviter tout ce qui risquerait de fortifier des aspirations de plus en plus vives du pays vers la paix alors que mesures énergiques prises contre les maximalistes permettent peut-être de réagir contre ces aspirations et de consolider la situation. Mon collègue anglais est le seul qui ait reçu de M. Bratiano la même confidence. Il l’a accueillie dans le même... (lipseşte finalul).
Saint-Aulaire
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1203, rola 103, dosar 357, file 145-146)

 
 
"10 [23] decembrie [duminică] 1917
Duca îmi anunţă demisia lui Take Ionescu.
Vineri [9/21 decembrie] seara s-a încercat o lovitură contra lui Şcerbacev. Încercând să împace deosebitele curente la el acasă, Konov, şeful maximaliştilor, l-a chemat în altă odaie şi i-a pus revolverul la tâmplă. Atunci un cazac l-a lovit peste mână şi alţii au avut timp să alerge. Maximaliştii au fost arestaţi, dar continuarea operei de restabilire a unei ordini relative nu se putea fără noi.
La ora unu din noapte s-a chemat un consiliu de miniştri, care a ţinut până în ziuă. Ion Brătianu a expus situaţia: mergem cu ucrainienii contra anarhiei? Rezerve au făcut Iancovescu, Greceanu, Titulescu. Take Ionescu a strigat contra politicii de aventuri, chiar dacă o recomandă şi o cer Aliaţii şi şi-a arătat hotărârea de a pleca din guvern, din partid, din ţară. În zadar ceilalţi miniştri cu rezerve s-au raliat la hotărârea majorităţii, în zadar generalul Prezan a protestat cu indignare, în zadar a vorbit în acelaşi sens, cu violenţă, Titulescu; Take Ionescu a rămas neînduplecat. Hotărârea în sensul colaborării cu ucrainienii s-a comunicat de la şase dimineaţa Regelui, trezit din somn, care a primit-o. Take Ionescu îşi redactează demisia. Refuzată de Rege ea e repetată.
Îndată după hotărâre, cazacii au arestat pe şefii maximalişti, între care se afla, sosit într-adevăr, Roşal, cel de la Kronstadt. Gara de la Socola au ocupat-o românii, care stăteau la spatele cazacilor. Trei mii de maximalişti care voiau să prade Iaşiul au fost opriţi în drum şi dezarmaţi fără rezistenţă.
La Kiev, Petliura, şeful ucrainian, a declarat război lui Lenin, care face şi el tot aşa. Maximaliştii pretind însă, azi, că ar fi arestat şi ei pe o parte din membrii Cartierului General ucrainian şi că urmăresc pe ceilalţi.
Dr-ul Thoma Ionescu a plecat la Paris cu un vagon de ofiţeri englezi. Take Ionescu spune dr-ului Devaux din Misiunea franceză că astfel fratele său „îşi scapă capul”.
Dr-ul francez are o profundă admiraţie pentru inteligenţa şi energia Reginei, care se întrebuinţează prea puţin. Clasa dominantă i se pare total neserioasă. Râde de cei ce fug. Pentru popor are o profundă admiraţie.
El crede în viitorul Ucrainei şi ar admite o retragere eventuală a românilor dincolo de Prut. E un om impunător şi foarte inteligent. Medic vestit, stă de patru ani pe front. - Stăm şi mai mult, oricât; dar să se sfârşească odată!
Şi Mackensen făcând să se primească delegaţia pentru ostateci (ni s-au restituit bieţii ţărani chinuiţi din Dorna), a spus că ţăranul român a dat astfel de dovezi, încât şi duşmanul trebuie să recunoască dreptul la viaţă al naţiei noastre.
La plecarea din mânăstirea Pasărea [loc de detenţie pentru femei în teritoriul ocupat de germani] a d-nei Lia Brătianu, [n. Stolojan, soţia lui Vintilă Brătianu] sute de doamne au venit să demonstreze luându-şi răms bun. Afară de vreo două, toate au spus să nu cedăm cu niciun preţ, căci, dacă e vorba de a mai rezista, cei din teritoriul ocupat vor face-o oricât.
Takiştii prezintă pe Titulescu ca fiind... câştigat de liberali!"

Nicolae Iorga, Memorii (mai 1917 -martie 1920), f.a., vol. 1

 

Grand Quartier Général Roumain, 22 Décembre 1917. Chef Mission Française à Ministre Guerre
Situation en Roumanie, 21 Décembre.
 
 1- Le Conseil de la Couronne, se trouvant en présence de la démission du Général Tscherbatscheff, c’est-à-dire d’absence de Commandement en Chef, a conclu qu’il n’était pas possible pour le moment d’agir militairement, puisqu’on ne pouvait le faire à l’abri d’aucune couverture nominale russe (20 Décembre, 20 h.).
2- Au cours de la soirée, les Ministres Alliés et M. Bratiano ont appris que le Général Tscherbatscheff prétendait n’avoir jamais donné sa démission, qu’il entendait ne pas la donner, pourvu que les Roumains lui prétent un appui énergique, que, dit-il, ils promettent toujours et n’accordent jamais (voir no. 1 de mon télégramme situation d’hier).
3 – Devant ce semblant de retour du Général Tscherbatscheff a une attitude énergique, les Ministres Alliés ont invité M. Bratiano à se décider: ou laisser les Bolchevik continuer à désorganiser, ou faire arrêter les groupements bolchevik par troupes roumaines sous une couverture russe quelque tenue soit-elle.
4- M. Bratiano objecte que s’il entre en rupture ouverte avec Bolchevik, et que armée russe devant cette intervention quitte le front, il va déchaîner sur la Roumanie les armées du front qui sont maintenant Bolchevik et le Gouvernement de Pétrograd. La Roumanie serait donc ainsi entourée d’ennemis de tous côtés et il n’y aurait plus aucune chance, si elle était envasée à la paix, de pouvoir faire sortir du pays le Gouvernement et le Roi. Il se déclare prêt à tenter toutefois cette dernière chance de salut, pourvu que les Alliés reconnaissent que si elle échoue, il ne sera plus possible de rien tenter de plus. Au fond, M. Bratiano et d’autres membres du Gouvernement considèrent la partie comme perdue, ne marchent que à regret dans le sens des décisions énergiques que leur suggèrent les militaires roumains (Général Prezan) ou les Alliés, et cherchent à gagner du temps. C’est l’opinion de M. de St. Aulaire. Il faut donc que de Paris ils soient actionnés.
5- Aujourd’hui 21, Général Tscherbatscheff ayant fait connaître officiellement qu’il retirerait sa démission, le Conseil des Ministres a décidé qu’on allait envisager l’exécution de nouvelles mesures destinés à mâtet les Bolchevik et que la Roumanie donnerait tout le concours possible à l’Ukraine. Général Tscherbatscheff approuve, mais ouvre la voie à de nouveaux atermoiements.
Adressé Paris, communiqué Pétrograd et Kiev.
 
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1823, rola 316, cadre 523-524)

 
 
"Noaptea de 8 [21] spre 9 [22] decembrie 1917
 
Orele 10 ½ seara. La 10 şi jumătate seara bolşeviştii cer generalului Şcerbacev să parlamenteze în chestia comandamentului, cerând o întrevedere chiar în această seară un comitet de şase bolşevişti.
Generalul Şcerbacev îi primeşte, dar în loc de şase se găseşte în faţa a 20 de bolşevişti. El atunci cheamă garda ucrainiană tot de 20; ivindu-se discuţie între ei cu privire la cine reprezintă mai bine comitetul din localitate, un tânăr bolşevist, doctor în drept, Kornev, scoate revolverul şi vrea să-l împuşte pe Şcerbacev. Este oprit în gestul său de un ucrainian devotat lui Şcerbacev, la care toţi bolşeviştii îşi scot revolverele. Ei sunt dezarmaţi de ucrainieni şi Şcerbacev arestează în chiar casa lui (casa lui Gr. Gr. Iamandi) pe cei patru capi ai mişcării: Kornev, dr. Roşal, trimis special de la Kronstadt, unde organizase mişcarea maximalistă, unul al cărui nume îmi scapă şi pe o evreică, Roga.
Imediat după incident au venit la Şcerbacev Poklewski-Koziel, colonelul Pétin, generalul Ştefănescu, Al. Constantinescu şi, după un moment, eu.
Şcerbacev, încurajat de colonelul Pétin, cere prin generalul Ştefănescu guvernului român concursul trupelor române pentru distrugerea tuturor centrelor bolşeviste, arestarea tuturor comitetelor şi, în special, ocuparea în zorii zilei a gării Socola, unde e cel mai important centru bolşevist – patru mii de oameni.
În afară de aceasta, Aliaţii – St. Aulaire, Fasciotti, Vopicka şi Barclay – înmânează lui Brătianu o cerere ca România să aducă ultimul serviciu pe care îl mai poate aduce Aliaţilor, de a înfrâna prin intervenţia militară mişcarea bolşevistă care paralizează ucrainizarea frontului. Consideră România achitată de toate datoriile ei faţă de Aliaţi, dacă îi aduce acest ultim serviciu.
Orele 11 şi jumătate noaptea.
Întâlnim întâmplător pe trotuarul din faţa Statului Major (strada Carol, casele Sturdza) pe generalul Iancovescu, perplex în faţa lui Şcerbacev şi gata a trata chestia la telefon. Îi atrag atenţia că chestia e de o gravitate politică hotărâtoare şi că trebuie să meargă cu mine la Brătianu, chiar acum noaptea.
Merg cu Iancovescu la Brătianu. Îl sculăm din somn, îi expune Iancovescu chestia şi Brătianu ordonă imediat convocarea Consiliului.
Eu mă duc să iau pe Take Ionescu, care doarme la Titulescu (str. Sf. Haralamb, casele Corjescu unde a stat mama), îi comunic cu puţine cuvinte situaţia. Take Ionescu, fiert, spune că Aliaţii vor să ne facă să jucăm la carte forcée; un om mort de frică.
Pe la 1 şi jumătate toţi miniştrii erau la Consiliu, afară de Costinescu, reţinut în casă, în plus, generalul Prezan.
Brătianu expune foarte clar situaţiunea.
Nu este cu putinţă de a se ieşi din această alternativă: sau intrăm în luptă cu bolşeviştii, ceea ce echivalează cu războiul contra Rusiei septentrionale, în sensul politicii Aliaţilor şi în interesul siguranţei interioare a statului român, sau lăsăm ca valul bolşevist să ne acopere, să rupem cu Aliaţii şi să întindem mâna Germaniei.
Între două soluţiuni primejdioase, trebuie să ne oprim la aceea care dă un procentaj cât de mic de speranţe pentru menţinerea frontului şi scapă panaşul [onoarea] României.
Cu toate că în soluţiunea antibolşevistă riscăm pierderea tezaurului, represalii împotriva românilor şi întreruperea, cel puţin temporară, a aprovizionărilor din Rusia, n-am ezitat să adoptăm această soluţie, pentru că ea scăpa forma de guvernământ a ţării, Dinastia şi onoarea obligaţiunilor noastre faţă de Aliaţi şi speranţa slabă, dar în definitiv speranţa, unei menţineri a frontului nostru, a frontului rus din ţară, ceea ce împiedică retragerea devastatoare a trupelor ruse în debandadă.
A fost unul dintre cele mai grele momente de hotărâre, pentru că dacă această acţiune eşuează, nu ne mai rămâne decât una singură, plecare Guvernului şi trecerea mânei unui alt Guvern, care să întindă mâna germanilor.
Consiliul în majoritatea lui a hotărât, la orele patru şi jumătate, războiul cu bolşeviştii, fiind contra: Take Ionescu, Pherekyde, Greceanu şi generalul Iancovescu.
Take Ionescu, prăpădit, declară că el demisionează pentru că consideră totul isprăvit şi că nu-şi poate lua răspunderea unei asemenea măsuri; în fond refuză pentru a-şi păzi pielea, crezând că situaţia lui va fi mai uşoară ieşind din Guvern.
Ceilalţi miniştri declară că ei se supun hotărârii majorităţii şi se solidarizează cu toate măsurile lui. Cer lui Take Ionescu să adopte aceeaşi atitudine, dar Take Ionescu rămâne intransigent şi-şi scrie demisia la biroul lui Brătianu. Conservatorii toţi declară că nu-l urmează şi că rămân în guvern.
Brătianu îi reaminteşte datoria pe care el, Take Ionescu, cu el, Brătianu, o au împreună faţă de Rege şi ţara pe care i-a dus în acest război, că trebuie să încerce până la sfârşit toate soluţiunile de care se mai pot lega o umbră de speranţă şi n-au dreptul să se retragă atunci când se mai varsă o picătură de sânge.
 Take Ionescu rămâne intransigent.
Atunci Brătianu observă că o măsură de însemnătatea acesteia cere consimţământul tuturor şi dacă o persoană ca Take Ionescu refuză, aceasta înseamnă că o face să paralizeze actul şi în asemenea caz, el ca prezident de Consiliu, consideră că hotărârea Consiliului e caducă şi nu ne rămâne decât să cerem pacea nemţilor.
Toţi protestează, iar Prezan, cu ceasul în mână, cere hotărârea Consiliului, deoarece măsurile militare, pentru a avea efectul dorit, cer pregătiri şi nu mai avem înaintea noastră decât două ceasuri până la ziuă. Brătianu se duce la Rege, îi expune criza din Guvern, iar Regele împărtăşeşte opinia majorităţii Consiliului şi ordonă ocuparea gării Socola, arestarea comitetelor, etc.
Se fac formele, generalul Şcerbacev face cererea în scris, generalul Iancovescu raportează cererea lui Brătianu, care în numele Guvernului dă ordin generalului Prezan.
La ora 6 dimineaţa, Prezan se duce la Cartier şi noi ne despărţim.
Opt sute de bolşevişti armaţi, ameninţând cu revolverele personalul gării Burdujeni, au făcut două trenuri şi au pornit spre Iaşi.
S-a dat ordin trupelor de la Podu Iloaiei să-i oprească şi să-i dezarmeze.
Din Dorohoi vine ştirea că moşia lui Coco Rosetti, Ionăşenii din Vârful Câmpului, a fost devastată."
Gheorghe Gh.Mârzescu, Fapte şi Impresii zilnice (1917 -1918), Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2004
 
"8 [21] Decembrie 1917.
Primul ministru al Angliei, Lloyd George, a ţinut un discurs la Londra, care ne-a mai însufleţit puţin. El a sfătuit popoarele să supravegheze pe aceia din mijlocul lor care susţin că poate fi o oprire în mijlocul drumului, adică între victorie şi înfrângere. El a mai spus că Aliaţii au acum înaintea lor un stat criminal [Germania] care trebuie pus la ordine, continuând astfel: Nu este nicio îndoială asupra alternativei în faţa căreia ne găsim: noi [să] stăm de vorbă cu un criminal triumfător, ceea ce înseamnă să ne înjosim pe noi în faţa teroarei, în faţa nelegiuirii şi a răutăţilor, ca nişte oameni înfricoşaţi de nişte bandiţi; o altă alternativă este să mergem până la capăt cu dumnezeiasca noastră sarcină de a lupta pentru libertate, aşa ca să stabilim o pace dreaptă şi durabilă pentru noi şi pentru copiii noştri. Desigur că nicio naţiune care se gândeşte la interesele ei nu poate sta la îndoială asupra drumului de urmat. Mai departe el a spus că deşi îşi dă perfect seama că victoria este necesară pentru siguranţa lumii, totuşi dacă el n-ar avea convingerea că lucrurile vor merge tot mai bine pentru Aliaţi, n-ar mai prelungi războiul, căci a face altfel ar fi o infamie.
Ceea ce ne mai întăreşte speranţa în bine este faptul că de când Statele Unite au declarat război Germaniei, preparativele lor militare au întrecut toate aşteptările. Niciun transport de soldaţi n-a suferit din cauza submarinelor. Imense convoaie de vapoare transportă zilnic material şi muniţii. A urmat apoi declaraţia de război a Austro-Ungariei [de fapt declaraţia de război a Statelor Unite către Austro-Ungaria de la 7 decembrie 1917] după care îndată au şi început debarcările de soldaţi [americani] în Italia."

Vasile Bianu, Însemnări din  războiul României Mari,
 Cluj, 1926
 
"8 [21] decembrie 1917
...Brătianu ne convoacă iar la 11 la Consiliu.
Consiliul durează până la ora 2 ½ asistând toţi miniştrii, afară de Costinescu şi generalul Prezan.
Ziua de astăzi aduce un fapt nou: generalul Şcerbacev, sub presiunea reprezentanţilor Aliaţilor de aici, declară că primeşte a da, cu concursul României, lupta împotriva bolşeviştilor de pe teritoriul nostru. El, în conversaţia avută dimineaţă cu generalii Prezan şi Iancovescu, cere să i se dea ajutor să schimbe Comitetele [Sovietele], în special cele de la Iaşi şi Roman, să aresteze pe bolşeviştii de la Socola şi să reglementeze chestia transporturilor din Ucraina.
Aliaţii insistă să-i dăm acest ajutor.
În Consiliu părerile sunt împărţite astfel:
1.   Take Ionescu califică de absurditate cererea Aliaţilor, precum şi încercarea lor de a recrea armata rusă. Părerea lui este că noi suntem legaţi pentru a lupta contra Germaniei, iar nu de a declara război Rusiei, armatei ruse sau numai Rusiei septentrionale. Să lăsăm vremea să-şi urmeze cursul şi, dacă se va denunţa armistiţiul, să luptăm cât vom putea şi să capitulăm, căutând a salva fiinţa legală a Statului, Regele, Guvernul şi Parlamentul.
2.   Mişu Cantacuzino şi Titulescu, care sunt de părere să intrăm necondiţionat în luptă contra bolşeviştilor, aşa cum cer Aliaţii, pentru că în orice altă soluţie se tem de ruptura cu Aliaţii şi de dezonoarea noastră.
3.   Ion Brătianu, care este de părere să încercăm, cu toate puţinele şanse de reuşită, acţiunea cerută de Aliaţi, de a recrea armata rusă, transformând-o dintr-o bandă bolşevistă într-o armată care, cel puţin în aparenţă, va fi conştientă de cauza Aliaţilor şi de obligaţiunile ei.
Aceasta însă sub două condiţiuni:
a)   Ca în cazul în care acţiunea n-ar reuşi, şi prin urmare România obligată să capituleze şi să se abandoneze germanofililor, Aliaţii să-i lase libertatea de acţiune, adică de a face chiar pacea separată, fără a pierde nimic din drepturile ce-i sunt recunoscute prin tratatele de alianţă.
b)  Ca Aliaţii să-i garanteze averea mobiliară, tezaurul şi depunerile Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, aflate la Moscova, în cazul când bolşevicii le-ar ataca în urma acţiunii noastre.
La părerea lui Brătianu par a se asocia ceilalţi miniştri.
Chestiunea fiind însă de o importanţă decisivă, conservatorii cer ca să mai avem încă un Consiliu mâine dimineaţă la 11, iar Brătianu cere un Consiliu şi cu Regele, tot mâine.
Take Ionescu însă atrage atenţia că nimeni nu poate fi obligat să facă o politică în care n-are încredere. Admite toate opiniunile şi nu bănuieşte [contestă] patriotismul nici uneia dintre ele, dar el preferă să plece din guvern şi din ţară.
Destăinuieşte că a avut un incident pe această chestie cu Brătianu zilele trecute, dar nu e bine, nici drept ca cineva să fie obligat la o politică în care n-are încredere.
Brătianu declară că primeşte orice soluţiuni mai bune ca ale lui, dacă se va ivi vreuna, ceea ce constată că nu s-a ivit. Cere să se discute şi să se adopte soluţia ce va ieşi dintr-o discuţie comună, fără deosebire de partid.
Ceea ce nu poate admite în situaţia actuală, este ca ţara să aibă un alt Guvern, decât un Guvern naţional. În cazul când Guvernul nu poate să rămână aşa cum este, va supune chestia Regelui.
În timpul acestui Consiliu vine ştirea că şase automobile cu soldaţi ruşi (bolşevişti) înarmaţi, voiesc să intre în ţară pe la Sculeni. Întâlnind acolo trupe, s-au îndreptat spre Ungheni, unde nu sunt trupe.
Se cere lui Iancovescu să trimită trupe imediat spre Ungheni. Iancovescu se codeşte. De fapt, măsurile militare luate sunt slabe. Bolşeviştii intră continuu în ţară. Ieri au intrat la Socola 2500 de bolşevişti.
Consiliul decide o organizare mai serioasă militară pentru Iaşi.
Vasile Morţun propune – singur în părerea lui – strămutarea Regelui şi a Guvernului la Vaslui."
 
Gheorghe Gh.Mârzescu, Fapte şi Impresii zilnice (1917 -1918), Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2004
 
 
"7/20 decembrie 1917
 
...Seara între orele 6 şi 8, scena a fost zguduitoare la Palat; probabil din cauza solemnităţii ei, Regele foarte emoţionat avea lacrimile în ochi, Brătianu era vădit chinuit. Take Ionescu descompus, noi toţi mişcaţi până în fundul sufletului de tragedia pe care o trăiam. Generalii toţi îngânduraţi, Averescu singur ironic având aerul să zică tot ce se întâmplă este din vina dvs., eu o prevedeam, dar nu am fost consultat. După lungi, penibile discuţii în care nu a fost vorba decât de retrageri, de capitulări, ultima sforţare, de inutilă încercare, de gesturi frumoase pentru a muri, s-au ratificat hotărârile Consiliului de Miniştri. Cu alte cuvinte, concluzia tuturor acestor consultări şi dezbateri este că va trebui să ne retragem singuri şi, după o scurtă şi nimicitoare luptă, să capitulăm. Era groaznic, am plecat după emoţiile acestor dramatice zile adânc cutremurat."
I.G. Duca, Memorii, Editura Machiavelli, Bucureşti, 1994
 

 
 
"20 decembrie 1917
Primul-ministru ne-a convocat la o reuniune şi ne-a explicat situaţia generală. El a declarat că sunt cu toţii de acord în ceea ce priveşte oportunitatea unei operaţiuni a poliţiei în vederea controlării trupelor [ruse] aflate în debandadă şi reinstaurării ordinii. Gara Socola, actualmente sălaş bolşevic, trebuia adusă la reguli stricte de ascultare şi funcţionare.
Cum o decizie imediată era necesară, i-am adresat primului-ministru următoarea scrisoare [colectivă a diplomaţilor]:
 
Ne-aţi explicat situaţia în care România a fost plasată în urma actelor maximaliştilor, iar noi realizăm extrema ei gravitate, precum şi imposibilitatea corectării ei fără ajutorul armatei române, într-un timp scurt. Dvs. ne-aţi informat că măsurile de oprire a mişcării maximaliste au fost puse în aplicare cu succes în Ucraina. Noi aprobăm şi suntem gata să ajutăm, prin toate mijloacele, operaţiunea poliţienească propusă, care pare a fi unicul mijloc de a readuce ordinea în Moldova. Recunoaştem necesitatea imperativă de a menţine un front aflat în conexiune cu frontul ucrainean. Ne dăm seama că, dacă aecastă operaţiune eşuează şi dacă România este incapabilă să-şi ducă la îndeplinire planul ei de mutare a trupelor şi de plecare a familiei regale şi a oficialităţilor, Antanta trebuie să recunoască că România şi-a făcut datoria şi a ţinut cu loialitate angajamentele."

Charles J. Vopicka, Secretele Balcanilor. Şapte ani din viaţa unui diplomat în centrul furtunos al Europei, traducere şi note, Al. Căpuşan, Institutul European, Iaşi, 2012
 
 
"7 [20] decembrie 1917
 
...Brătianu telefonează să venim la 11 la Consiliu, cu o jumătate de oră mai devreme.
La 11 fix eram la Brătianu, în aşteptarea comunicărilor grave ce bănuiam prin această chemare mai devreme la Consiliu.
Venisem numai vreo câţiva, numai miniştri liberali, mi se pare Vintilă [Brătianu], Duca, Morţun, Pherekyde şi Porumbaru, când Brătianu ne comunică faptul că situaţia este foarte gravă şi conservatorii voiesc să pună chestiunea continuării războiului alături de Aliaţi în orice condiţiuni şi să demisioneze din guvern în cazul în care s-ar pune chestiunea păcii separate.
Cum au venit primii miniştri conservatori, Delavrancea şi Titulescu, Brătianu a întrerupt comunicarea, ceea ce m-a făcut să bănuiesc că pentru ora 11 nu convocase decât pe liberali.
Odată Consiliul complet, în afară de Costinescu care nu putea ieşi din casă, Brătianu ne comunică că chestiunea ce trebuie să hotărâm este aceea dacă intrăm în război cu bolşeviştii de aici, care au devenit ameninţători
Într-adevăr, generalul Iancovescu ne comunică faptul că în conversaţia avută cu bolşeviştii până la ora 10 seara, ieri, bolşeviştii cer cu stăruinţă autorizarea să fie lăsaţi cu trei sute de oameni armaţi să înlocuiască sovietul ce funcţionează pe lângă generalul Şcerbacev.
Ei spun lui Iancovescu că n-au intenţia să tulbure liniştea în România, dar nu pot admite ca ei, care reprezintă frontul din România să nu-şi poată exercita funcţiunile din cauză că sovietul în funcţiune este apărat de trupele române.
Ei mai declară că n-au intenţia de a distruge gara Socola pentru că distrugând-o ar muri şi ei şi noi de foame. Pe acolo vin proviziile din Rusia. Ameninţă însă că dacă trupele române îi vor paraliza în acţiunile lor, ei se vor apăra aducând un număr îndoit de forţe şi, dacă va trebui, toată armata de pe front.
Generalul Prezan, ce asistă la Consiliu, comunică informaţiunea telegrafică că armata a 4-a rusă a primit ordin să se retragă de pe front, sub pretextul că guvernul român i-a oprit la Socola şase eşaloane cu provizii şi astfel nu se poate aproviziona. Faptul e desigur inexact, dar cu acest pretext îşi propun să îndrepte armata spre Iaşi.
Al. Constantinescu confirmă aceeaşi informaţiune.
În afară de aceasta, de la Dorohoi, Covurlui, Bacău şi Tutova vin ştirile îngrijorătoare ale devastărilor ce trupele ruse comit în retragere.
Stavri, de la Dorohoi, telegrafiază că conacele moşiilor Henţeşti, Zvorâştea, proprietatea Stern, sunt complet devastate, că ruşii se dedau la acte de barbarie şi populaţia îngrozită se refugiază spre oraş. Ceea ce este mai grav, e că interesează la mişcare populaţia noastră rurală, împărţindu-le vitele şi productele proprietarilor. Mişcarea ia astfel caracterul unei jaquerii foarte primejdioase.
La Botoşani au dat foc liceului. La Covurlui au devastat Vlădeştii.
La Putna au devastat Valea Seacă şi biserica.
La Tutova au devastat moşia lui Mihai Vidraşcu şi-l caută să-l omoare. Vidraşcu a fugit de la ţară.
Intrăm în luptă cu bolşeviştii, da sau nu? Aceasta e chestiunea care se pune.
Prezan lasă a se înţelege că trebuie să intrăm. Miniştrii îşi rezervă opiniunile pentru un Consiliu de Miniştri cu comandanţi armatelor. Generalul Averescu şi Eremia Grigorescu fiind la Iaşi şi reţinuţi la dejun la Palat, se decide să fie invitaţi la Consiliu la Brătianu la ora patru, rămânând ca la ora şase să avem Consiliu cu Regele.
La ora trei sunt convocaţi Aliaţii [reprezentanţii diplomatici].
Generalul Berthelot lipseşte, fiind dus la Kiev. În locul lui va fi consultat colonelul Petin.
Din discuţiunile urmate, pentru mine nu face niciun dubiu că hotărârea de după-amiază nu poate fi decât în sensul intrării în luptă cu bolşeviştii.
1. Avem datoria să ne apărăm proprietăţile şi bisericile. Prin urmare trebuie să reprimăm, dacă voim să reducem devastările. Aceasta cu atât mai mult cu cât participă şi ţăranii noştri.
2. Soldaţii bolşevişti au încetat de a fi ambulanţi pentru a deveni agenţi politici şi încearcă mişcări sociale aici şi răsturnarea ordinii politice. Ei sunt în legătură cu Racovski. Chiar acţiunea celor de dincolo de Milcov, pentru pacea cu Germania, ar fi compromisă cu întronarea regimului bolşevist al lui Racovski.
3. Aliaţii încercând o acţiune în Ucraina şi ţara cazacilor, şi ucrainieni fiind antibolşevişti, a nu lua măsuri, ar însemna să îngreunăm, în loc să ajutăm acţiunea Aliaţilor. Frontul român trebuie ucrainizat. Or, nu se poate lăsa ca Ucraina să fie atacată la sud de bolşevişti. În afară de aceasta, Ucraina se obligă să ne aprovizioneze. Rupând cu ea, jucăm [primejduim] aprovizionările.
4. Şcerbacev, care a fost numit comandantul frontului ucrainian, cere să-l ajutăm împotriva bolşeviştilor.
Greceanu şi Vintilă Brătianu cer să câştige timp, dar devastările nu vor da timpul voit.
Prezan şi Iancovescu mai propun, în scop de a evita devastările, scurgerea trupelor ruse cu trenul...
După dejun, cu Zoe şi Olga Sturdza în chestia orfanilor.
La 4 Consiliu la Brătianu.
Intrând întâlnesc pe scări pe St. Aulaire, Vopicka, Fasciotti şi Barclay, care ieşeau de la consfătuire.
La Consiliu asistă toţi miniştrii, plus Prezan, Averescu şi Grigorescu. Brătianu comunică că Aliaţii cer să intrăm în luptă cu bolşeviştii, acesta fiind cel mai mare serviciu pe care în ceasul acesta România îl poate aduce Aliaţilor. Brătianu convine, atrăgând însă atenţia că aducând acest serviciu Aliaţilor, România nu le mai poate aduce un altul şi că Aliaţii trebuie să-i aducă de aici înainte. După acest serviciu, el, Brătianu, nu se mai poate obliga faţă de Aliaţi nici la refuzul păcii separate.
Această declaraţie neaşteptată a făcut mare senzaţie în Consiliu.
Luându-se în discuţie chestia devastărilor, cu toţii sunt de acord că trebuie luate măsuri severe de reprimare şi de canalizare a retragerii ruse prin anumite regiuni, evitând Iaşiul.
Generalul Eremia Grigorescu comunică faptul că ieri a executat la Leova cinci ruşi vinovaţi de devastare. Trupele ruse au predat înseşi pe vinovaţi.
Se pare că bolşeviştii au dat ordin contra devastărilor.
Generalul Prezan comunică că situaţia s-a modificat de azi dimineaţă, întrucât generalul Şcerbacev i-a declarat că se demite din Comandament, nemaiputând face nimic şi că trece comandamentul unui soviet mixt, compus din trei bolşevişti şi trei ucrainieni, după cum s-a făcut şi la Odessa. La ora trei chiar a convocat pe bolşevişti.
În această situaţie nu mai poate fi vorba de a da un concurs unui comandament ucrainian. Numai de n-ar spune Şcerbacev că a fost redus la neputinţă pentru că Guvernul român nu i-a dat la timp ajutorul, după cum vroia Prezan.
După această comunicare, luându-se în discuţie posibilităţile menţinerii frontului rus, atât generalul Iancovescu cât şi Averescu declară că nu mai văd nicio posibilitate, armata rusă fiind în completă descompunere.
Numai generalul Eremia Grigorescu crede că se mai poate face ceva, făcând un apel la trupe, după cum a făcut el pe frontul lui şi unde a putut menţine ceva trupe.
Părerea lui Grigorescu nu inspiră însă încredere.
Discutându-se asupra situaţiei frontului român, prin retragerea trupelor ruse, generalul Averescu declară, de altminteri de acord cu Prezan şi Grigorescu, că aripile române complet descoperite vor trebui să înceapă retragerea în cele 24 de ore ce ar urma denunţării armistiţiului de către germani sau încheierii păcii de către ruşi.
Asupra retragerii se iveşte o vie discuţie între Iancovescu, Grigorescu şi Averescu.
Iancovescu declară că armata, din lipsă de aprovizionare, nu se va putea retrage decât cel mult pe Siret. Averescu crede că se poate retrage pe Bârlad, dacă va avea aprovizionarea asigurată, iar Grigorescu spune că armata trebuie să rămână credincioasă Aliaţilor şi că trebuie să lupte până la cel din urmă tun şi general. El nu vrea capitulare; şi Averescu declară că nu va capitula decât dacă va avea ordin. Lui, personal, îi repugnă mai cu seamă capitularea în câmpie.
Generalul Iancovescu e pentru încheierea păcii separate, chiar în afară de consimţământul Aliaţilor.
Take Ionescu combate ideea păcii separate, arătând că ea ar însemna o pace dictată numai de germani şi dezonoarea noastră faţă de Aliaţi. Ne pierdem toate prieteniile.
Brătianu roagă ca militarii să studieze chestiunea retragerii în funcţiune cu avantajele ce ar putea aduce Aliaţilor şi cu riscurile pentru armată şi ţară.
În urma discuţiei dintre Iancovescu şi Grigorescu s-a risipit impresiunea lui Duca de acum câteva zile cu privire la conjuraţia militarilor.
La 6 mergem la Palat unde, sub preşedinţia Regelui, asistă toţi miniştri, afară de Costinescu care e bolnav, şi generalii Prezan, Averescu şi Eremia Grigorescu.
În Consiliul de la Palat s-au repetat aceleaşi discuţiuni ca la Consiliul de la ora 11 la Brătianu şi s-au consfinţit aceleaşi hotărâri sub preşedinţia Regelui. Consiliul a durat până la ora 8 şi jumătate şi am rămas cu toţii impresionaţi de deprimarea Regelui, care în mai multe rânduri  a avut lacrimi în ochi.
Brătianu, de asemenea. A fost mai stăpân pe dânsul atunci când discutându-se chestiunea capitulării sau a disoluţiunii armatei, exclamă: Dar dacă e vorba de un gest frumos şi de onoare, prefer ca ostaşii români să moară în ofensivă pe câmpiile Munteniei.
Propunerea lui Brătianu scapă panaşul [onoarea], dar ce trist Consiliu în cea mai tristă situaţie în care s-a găsit vreodată ţara.
Averescu spune că dacă ne-am menţine poziţiile şi nemţii ne-ar ataca, am avea Sedanul nostru. Face expunerea studiului retragerii aşa cum am arătat mai sus.
Mişu Cantacuzino îmi spune că ei [conserrvatorii] pe ideea păcii separate, chiar cu consimţământul Aliaţilor, ies din Guvern.
La ieşire duc pe Greceanu acasă vorbind de bietul Rege."
Gheorghe Gh.Mârzescu, Fapte şi Impresii zilnice (1917 -1918), Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2004

 
   "19 decembrie 1917
        Fiind informat că domnul Take Ionescu intenţiona să părăsească ţara, fapt care ar fi dus la criză ministerială, ne-am deplasat cu toţii la el in corpore, susţinând că plecarea lui, dar şi criza care va urma ar prejudicia interesele Antantei, şi ele trebuie evitate [menajate] cu orice preţ. A sugerat că evenimentele iminente fac imperativă pentru România încheierea unei păci separate, iar el doreşte să evite orice responsabilitate. Noi i-am răspuns că prezenţa sa şi a celorlalţi susţinători ai politicii războiului este, din punctul nostru de vedere, o garanţie că va fi făcut tot posibilul pentru a împiedica un astfel de eveniment.
Von Mackensen a telegrafiat la cartierul general al armatei române. Întrebând acolo dacă armistiţiul încheiat este considerat ca înlocuit de armistiţiul rusesc de pe frontul baltic, generalul Prezan a răspuns că România recunoaşte numai armistiţiul pentru frontul ruso-român.
      Mişcarea maximalistă, căreia nu i s-au opus nici românii şi nici ruşii, se dezvolta tot mai mult şi devenea o ameninţare serioasă pentru toţi românii şi comandanţii ruşi. Ea a cauzat abandonarea frontului de către trupele ruse şi, ca o consecinţă a acestui gest, înfrângerea românilor de către austro-ungari [în sensul că România a trebuit să accepte pacea separată din mai 1918]. Ofiţerii [ruşi] o dată lipsiţi de rangul militar şi de autoritatea impusă de acesta, trupele [ruse] au fost transformate în bande furioase care au început să jefuiască întreaga ţară. Lipsite de un sistem şi de organizare, aceste trupe erau condamnate la foamete."
 
Charles J. Vopicka, Secretele Balcanilor. Şapte ani din viaţa unui diplomat în centrul furtunos al Europei, traducere şi note, Al. Căpuşan, Institutul European, Iaşi, 2012
 
"6 [19] decembrie 1917
Te Deum la biserica Sf. Niculai cel bogat pentru ziua Prinţului Niculai. Asistă Regele, Regina, Principele Niculai, Principesele Elisabeta, Mărioara şi Ileana. Lipseşte principele Carol.
Toţi miniştri sunt de faţă afară de Take Ionescu şi Ion Brătianu.
Mitropolitul a ţinut să facă un lung serviciu religios. Ne-a ţinut de la 11 până la 12 şi 10 minute. Regele avea figura posomorâtă, regina se sforţa să nu plângă, Principesa Elisabeta slabă la figură. Principele Niculai a crescut mult de la febra tifoidă ce a avut cu puţin timp mai în urmă. Felicitări la biserică.
De la Te Deum mergem la Brătianu la Consiliu. Merg în automobilul meu cu Constantinescu şi Titulescu. Scurtă discuţie pe drum asupra atitudinii ce trebuie să luăm. Titulescu, de altminteri şi Constantinescu, continuă a fi antantişti extremişti.
La Consiliu, Brătianu comunică:
1. Că devastările ruşilor continuă. Au fost devastate în judeţul Dorohoi moşiile Henţeşti, proprietatea doamnei Moruzi şi Zvorâştea, proprietatea domnului Manoliu Teţcanu.
2. Că este de părere a se trimite Aliaţilor o telegramă prin care să se arate situaţia, să judece ce concurs le mai putem da şi să-şi dea consiliile lor.
Această propunere stârneşte oarecare discuţie. Titulescu ş Mişu Cantacuzino cer lui Brătianu să precizeze ipoteza ce învederează, dacă este aceea a păcii separate. Brătianu declară că el nu înţelege să propună sau să ceară pace separată, dar Aliaţii, dacă ne sunt sinceri, văzând situaţia în care ne găsim, trebuie să ne autorizeze să facem. Am o răspundere mare faţă de popor – zice Brătianu – şi nu voiesc să omit nimic din ceea ce trebuie să fac. Aliaţii trebuie să examineze care este menirea României în Orient şi nu trebuie să lase ca ţara să intre pe mâna germanofililor. Eu, Brătianu, cu Guvernul meu, mă pot lega să merg cu Aliaţii până la sfârşit, dar nu mă pot obliga că ţara mă va urma, după cu nu am putut lua obligaţia la începutul războiului. Nu trebuie să ne înşelăm asupra situaţiei noastre şi să zicem că putem reprezenta spiritul ţării, atunci când mâine ţara ne poate lua cu huiduieli sau cu pistoale. Ţara, în momentul de faţă, socoteşte pe ruşi ca cei mai mari duşmani ai noştri, mai mari ca germanii, şi germanofilii vor fi consideraţi ca salvatori ai ţării, din momentul ce vor scăpa ţara de ruşi. Rămânem o zonă devastată şi avem datoria să rezervăm [să fim rezervaţi] cu jocul României şi cartea Aliaţilor până la sfârşit, dar nu putem împiedica – n-avem puterea – ca ţara să-şi joace şi cealaltă carte în interesul ei.
Cu toţi convenim să se dea telegrama, afară de Take Ionescu care lipsea de la Consiliu.
Se va discuta cu Regele dacă guvernul pleacă, dacă El vrea să urmeze sau să rămână în ţară.
Ce sfâşietoare sunt aceste discuţiuni!
3. Că incidentul cu bolşeviştii pe chestia ocupării gării de la Socola este iminent.
Generalul Prezan a comunicat generalului Şcerbacev voinţa noastră de a ocupa gările ţinute azi de ruşi pentru a evita neplăcerea dezordinelor ruse înlăuntrul ţării. Noi nu ne amestecăm în certurile interne ale ruşilor, dar  nu voim ca vieţile şi averile românilor să fie periclitate din această cauză.
Delegaţii bolşevişti au declarat lui Şcerbacev că dacă noi vom încerca să ocupăm gara, ei se vor opune cu armele. Sunt la Socola vreo trei mii de bolşevişti cu arme, tunuri şi granate. Depozite importante de muniţiuni se găsesc acolo.
Pentru a evita conflictul cu bolşeviştii, cu grave consecinţe, Consiliul decide ca un delegat al Minsterului de Lucrări Publice să încerce a obţine în mod amiabil introducerea în gară a personalului românesc. Tot acolo [la conflict] însă se va ajunge, şi nu este exclusă posibilitatea ca ruşii să dea foc depozitelor de muniţiuni, ceea ce ar însemna cel puţin distrugerea părţii de jos a oraşului.
4. Că leniniştii au hotărât socializarea imobilelor. După alte informaţiuni particulare, Lenin ar fi declarat război Ucrainei şi lui Kaledin. De asemenea s-a hotărât suprimarea bisericii şi scoaterea pietrelor preţioase din icoane, mitre, etc.
5. Că se pregăteşte o mişcare contrarevoluţionară împotriva lui Lenin, în care caz, pentru paza Petrogradului, Aliaţii şi japonezii ar trimite trupe.
Generalul Iancovescu citeşte raportul maiorului Vasilescu de pe lângă Cartierul rus, din care rezultă descompunerea frontului rus şi dificultăţile ucrainizării acestui front.
După dejun merg cu Zoe şi doamna Sturdza la Socola, unde un pluton românesc, sub comanda unui sublocotenent cercetează pe ruşii ce vin în bande spre Iaşi şi-i dezarmează, precum şi automobilele.
Ofiţerul îmi spune că n-are forţe suficiente, că-i trebuie un interpret şi lanterne. Că cei trei sute de ucrainieni de la socola sunt bolşevişti şi că bolşeviştii caută mijloace pentru a mai aduce automobile blindate.
Merg apoi la Ministerul de Război, unde le comunic impresiunile mele generalului Iancovescu, [lui] Boboc, Marin Ionescu, Corbescu şi alţii.
La Ministerul de Război găsesc delegaţii bolşevişti care cer autorizarea generalului Iancovescu de a intra cu cinci sute de oameni înarmaţi în Iaşi pentru a aresta pe generalul Şcerbacev."

Gheorghe Gh.Mârzescu, Fapte şi Impresii zilnice (1917 -1918), Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2004

 
 
Jassy, 16 Décembre 1917
 
Si l’attitude de la Bessarabie se précise en faveur de l’Entente, il sera nécessaire de lui donner une satisfaction qui n’engage pas l’avenir en nommant à Kichinew un Consul de carrière. Mais il faudra un certain temps pour que cet agent soit installé. Or il importe d’aller vite. Sauf instructions contraires je me propose d’envoyer à Kichinew un officier de notre mission militaire en Roumanie qui remplirait provisoirement les fonctions d’agent consulaire et se mettrait dès à présent en rapports avec les autorités de la Bessarabie. J’en aviserai notre ambassadeur à Pétrograd. Le Général Berthelot met à me disposition à cet effet le Capitaine Sarret, docteur en droit, particulièrement versé dans les questions d’économie politique. Revenant sur la communication qui lui a été faite par le Général Berthelot, M. Bratiano m’a dit que s’il n’a pas la confiance des Alliés et surtout de la France il est prêt à se retirer honorablement  et loyalement de la Roumanie, étant, dit-il, démontré et reconnu avec éclat…. le langage qui lui a été tenu ne peut s’expliquer que par un sentiment de méfiance contre sa personne. Il a ajouté que ses rapports avec le Général Berthelot ne doivent pas être affectés par les derniers incidents, l’intérêt de la cause commune exigeant que ces rapports restent aussi cordiaux que par le passé. Mais il a conclu "Ce n’est pas le moment de me mener à la cravache et de m’imposer un tuteur". Je l’ai calmé en lui répétant tout ce qui peut dissiper ce nouveau malentendu. Il a néanmoins l’intention de résumer ses déclarations dans un télégramme adressé à M. Antonesco pour être communiqué à V. Exc. Je confirme que les propos de M. Bratiano sur le maintien de ses engagements ont le sens indiqué dans le télégramme collectif. Ces paroles prononcées sous le coup d’une violente émotion dans une discussion sur l’évacuation de l’armée roumaine en Russie, que le Général Berthelot reconnaît être actuellement impossible, peuvent se résumer ainsi: "Est-ce que les Alliés me demandent l’impossible pour avoir un prétexte de se dégager ? alors qu’ils le disent". Jamais il ne s’est agi d’une proposition de M. Bratiano qui s’indigne de ce mot. Quant au caractère de M. Bratiano, ma correspondance prouve qu’il ne m’a jamais inspiré une confiance sans réserve. A certains moments où il a cherché sans succès à jouer du Général Berthelot pour diminuer mon autorité, j’ai mis le chef de notre mission militaire en garde contre la confiance excessive, selon moi, qu’il témoignait au Président du Conseil. Enfin, le Département sait que c’est mon action qui a imposé la formation d’un Ministère national comprenant quelques uns de nos amis de le première heure, dont la participation au pouvoir me semblait nécessaire pour contrôler et limiter la dictature Bratiano. Mais M. Bratiano est trop engagé du côté des Alliés pour être libre de choisir une autre voie. Il ne pourrait y entrer que si les Alliés l’y poussaient. D’autre part, le maintien d’un Ministère national présidé par M. Bratiano, qui conserve une autorité sans égale, est plus que jamais nécessaire. C’est le seul moyen non seulement de soutenir le moral du pays et de faire bloc contre l’adversité, mais aussi d’éviter des divisions ou même des troubles que les maximalistes guettent pour achever ici leur œuvre.
Saint-Aulaire
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1203, dosar 357, rola 103, file 14-20)

 
"2 [15] decembrie 1917
Consiliu la 11 şi jumătate, la care Brătianu comunică telegrama lui Victor Antonescu, că Clemenceau a citit cu lacrimi în ochi ultima telegramă a lui Brătianu şi că are perfectă încredere în noi.
Ieşim de la Consiliu, luând înţelegere cu Vintilă şi Constantinescu să ne întâlnim la 4, la Muniţii, în chestia orfanilor.
Dejunează la mine Dunka cu colonelul rus Grigoriev şi sublocotenentul Blakanov, aghiotantul generalului Ragoza, care cu toţii pleacă la Odessa. De la ei aflu că Golovin, fostul şef de stat major de la Iaşi, e la Odessa şi că comandă ucrainieni.
La Odessa au izbucnit luptele între ucrainieni şi bolşevişti. Cei dintâi au ocupat gara şi câteva alte aşezăminte. S-au ridicat pe străzi baricade şi s-a tras cu mitralierele. Au fost răniţi şi doi români: Naşi Tuliu, profesor, şi băiatul lui George Cananău, fost prefect de Constanţa. S-ar fi furat lui Naşi Tuliu şi 20.000 lei, lefurile profesorilor.
Doamna Liciu îmi comunică nedreptatea făcută colonelului Liciu care, deşi propus pentru avansare, n-a fost avansat. Are un brevet de decorare admirabil. În schimb a fost avansat colonelul Boboc şi mulţi alţii mai tineri lui. Comunic cazul şi lui Greceanu.
La ora 5 merg la Comitetul Orfanilor, la care participă, pentru prima oară, doamna Elise Brătianu [soţia lui Ion I.C. Brătianu]. Din atitudinea ei se vede că nu e binevoitoare „Societăţii Ortodoxe” [întemeiată la Bucureşti, la 21 mai/4 iunie 1910, de Alexandrina Cantacuzino].
 
De la 7 la 8 lucrez cu doamna Sturdza şi Toma la statutele „Societăţii Orfanilor” [întemeiată de Olga Sturdza]."

 
 
"2/15 decembrie 1917
Am fost la Divizia 3. Am distribuit unele decoraţiuni la ofiţeri, în Regimentele 4 şi 22 infanterie.
Am vizitat sectorul Regimentului 4. Admirabil organizat.
Lungă convorbire cu soldaţii de pe front. Spirit excelent. Doritori de luptă şi condamnă purtarea ruşilor. Au făcut rău că au stricat rânduiala în armată şi este urât din partea lor că ne părăsesc tocmai acum!
La masa la care au luat parte ofiţerii din toate corpurile diviziei, am făcut elogii diviziei pentru admirabila ei purtare din cursul războiului numind-o Divizia „Stânca”.
În răspunsul generalului Mărgineanu am fost asigurat de iubirea trupelor care văd în mine izbânda şi nădejdea neamului.
Sunt anunţat că mâine vom avea la Bacău vizita prinţului Carol care va trece noaptea la mine acasă."

 
 

Jassy, 15 Décembre 1917

 Je réponds à v. tél. s. no. Ni date reçu le 13 Décembre. Je suis d’autant plus fidèlement vos instructions que je m’y suis conformé d’avance. Les représentants alliés n’ont pas reçu d’instructions explicites sur les 2 points suivants:

1 Question des rapports de fait avec les autorités maximalistes pour organiser éventuellement le départ de la famille royale, du gouvernement et des missions alliées. Mes collègues tiennent à être couverts à cet égard (v. tél. collectif 767). Quant à moi je n’ai cessé d’avoir un agent secret auprès du Président du Comité maximaliste de Jassy.

2 Hypothèse d’une paix séparée conclue par le gouvernement actuel avec le consentement des alliés. En cas d’alternative entre une telle paix et le départ…., quel serait le seul moyen de réserver l’avenir de l’Entente en Roumanie ou dans le cas contraire les allemands trouveront le champ complètement libre. Cette opinion qui est celle de l’attaché militaire anglais doit être énergiquement combattue. Une paix également conclue par le gouvernement qui a pris la responsabilité de la guerre aurait partout un effet moral désastreux. Elle serait aussi funeste au point de vue local qu’au point de vue général et dans l’avenir que dans le présent. En fait, une pareille paix affecterait tout au plus la forme, non le degré de la germanisation de la Roumanie. D’autre part, elle rendrait cette germanisation définitive. Le consentement des Alliés, le maintien de leurs engagements et la présence de nos amis devenus suspects et impuissants n’y changeraient rien. La paix séparée, légale ou non, sera détruite par la paix générale. Or, la paix générale sera imposée par l’opinion publique. Devant l’opinion, la Roumanie en dépit de tous les engagements perdra le fruit de ses sacrifices si elle ne les continue pas jusqu’au bout. Au contraire, sa fidélité malgré tout en émouvant l’opinion en sa faveur lui assurera le maximum de satisfaction. Cette revanche due aux Alliés assurera son avenir et leur influence chez elle. La famille royale et le gouvernement symbole de la souveraineté et de la protestation nationale devront donc partir à tout prix afin de rester publiquement solidaires des Alliés jusqu’au bout. Le consentement des Alliés à une paix séparée serait, disent nos amis, une trahison des Alliés et la ruine irréparable de la Roumanie. Ces idées officiellement adoptés par tout le Gouvernement sont énergiquement soutenues par ses membres les plus importants. Il y aurait intérêt à les confirmer en les faisant commenter avec sympathie par notre presse.

Saint-Aulaire    

(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1203, dosar 357, rola 103, file 6-7)

 
 

 

Paris, 15 Décembre 1917

Monsieur de Broqueville, Ministre des Affaires Etrangères

Monsieur le Ministre,

Il ne parait plus impossible de continuer à assurer à l’Entente le concours roumain dont on désespérait au commencement du mois. M. Antonesco est parvenu à faire admettre par le Cabinet français la nécessité impérieuse dans laquelle la Roumanie s’était trouvée de signer l’armistice consenti par Tscherbatscheff. En effet, pour intimider les Roumains, les Allemands avaient aligné devant eux, en dehors des troupes du secteur, soixants bataillons. Comme, d’autre part, l’attitude des Russes était menaçante, la résistance exposait les troupes du Roi Ferdinand à la destruction, puisqu’elles auraient été attaquées en face par les Allemands et à revers par les Russes. Mais, la signature de l’armistice n’est pas nécessairement le prélude de la conclusion d’une paix séparée. Pour la Roumanie, le point essentiel est de gagner du tempsd afin de pouvoir organiser la liaison avec certains éléments du sud de la Russie, ainsi que le ravitaillement. Il faut pouvoir nourrir l’armée, lui fournir des munitions dont elle ne possède de réserves que pour trois mois, et proteger dans la mesure du possible la droite de cette armée contre une attaque allemande. On trouvera en Ukraine et en Bessarabie les approvisionnements nécessaires et dès maintenant on s’occupe nettement à saisir et à organiser, avec le concours de la Rada ukrainienne, les moyens de transport.Les munitions ne peuvent être expédiées que par le Japon, via Vladivostok. C’est pourquoi les Alliés viennent de décider de faire occuper le terminus du Manchourie-Sibérien par les Japonais. Quant au chemin de fer, il sera gardé et exploité par de Japonais et plus probablement par des Américains à la suite d’un accord à intervenir entre Washington et Tokyo. Les Américains susciteraient moins de suspicions de la part des  Russes que les Japonais et pour ce motif doivent leur être préférés.

Enfin, la protection de l’aile droite roumaine, point extrêmement délicat, me parait plus impossible à réaliser. Tscherbatsceff, en effet assura qu’il a signé l’armistice contraint et forcé et afin de ne pas être remplacé dans son commandement par Rakowski; il encourage les Roumains à la résistance en leur promettant de les soutenir par une partie de son armée, qu’il estime à 200.000 hommes. Il est naturellement difficile de savoir si les circonstances permettront au Général de tenir sa promesse, mais ceux qui le connaissent le considèrent comme un loyal soldat opposé à la conclusion de la paix. A côté des éléments fidèles de l’armée Tscherbatsceff, on compte sur le Polonais, les Tchèques et les Roumains dont l’entrainement et l’armement se poursuivent très activement. Mais, l’indice le plus réconfortant vient de la Rada ukrainienne. Celle-ci, tout en se montrant bien disposée pour l’Entente, déclarait vouloir rester neutre. Aujourd’hui, parait-il, elle inclinerait vers la guerre si l’Entente lui donnait certaines garanties quant à la réalisation de son indépendance. Les agents français et anglais dépensent beaucoup d’argent à Kiev qui donne asile aux cadets Milioukoff, Gouthckoff, Rodzianko, aux Généraux Kaledine et Korniloff, tandis que l’Angleterre vient de consentir un nouveau prêt de 300 millions de francs à la Roumanie.

Hier, M. Antonesco a remis à M. Clémenceau un télégramme dans lequel M. Bratiano lui renouvelle l’assurance de sa fidélité à l’Entente, lui demande son entière confiance en lui disant qu’aucun pays n’est aussi intéressé que la Roumanie à la victoire des Alliés. Le Président du Conseil s’est montré très satisfait de ce message. Revenant sur une décision prise le 2 Décembre, le Roi Ferdinand ne retire plus ses troupes sur le Pruth et les laisse dans les positions qu’elles occupent.

Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, l’assurance de mon très profond respect.

E. de Gaiffier

(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Belgia, inv. 1490, rola 24, cadre 331-333)


 

 
Textul tratatului de armistiţiu de la 2/15 decembrie 1917 aşa cum a fost prezentat de presa de la Bucureşti
Dr. Sorin Cristescu
GAZETA BUCUREŞTILOR
Joi, 20 decembrie 1917
Textul tratatului de armistiţiu
 
 Berlin 18 [decembrie 1917]. Iată textul tratatului de armistiţiu care s-a încheiat între Puterile Centrale şi Aliaţii lor şi Rusia :
Între reprezentanţii împuterniciţi ai comandamentelor supreme ale Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei şi Turciei pe de o parte şi Rusia pe de alta, s-a încheiat următorul armistiţiu în vederea înfăptuirii unei păci durabile, onorabilă pentru toate părţile.
Durata armistiţiului.
Art. 1. Armistiţiul începe la 17 decembrie, orele 12 din zi (4 decembrie 1917 orele 14, timp rusesc) şi durează până la 14 ianuarie 1918, orele 12 din zi (1 ianuarie, orele 14, timp rusesc). Părţile contractante au dreptul de a denunţa armistiţiul în ziua a 21-a, adică în termen de 7 zile. La caz că n-o fac, armistiţiul continuă în mod automat, până când una din părţi îl denunţă în termen de 7 zile.
Obligaţiuni în ce priveşte formaţiunile de pe front.
Art. 2. Armistiţiul se întinde asupra tuturor forţelor combatante, teritoriale şi aeriene, ale numitelor Puteri de pe frontul dintre Marea Neagră şi Marea Baltică. Armistiţiul intră totodată în vigoare şi pe teatrele de război ruso-otomane din Asia. Părţile contractante se obligă ca în timpul armistiţiului să nu întărească numărul formaţiunilor de trupe aflătoare pe fronturile menţionate şi în strâmtoarea Moon – chiar şi în ce priveşte formaţiunea şi ştatele lor –şi să nu dispună nicio regrupare a forţelor în vederea întreprinderii unei ofensive. De asemenea, părţile contractante se obligă să nu deplaseze până la 14 ianuarie 1918 (1 ianuarie 1918, stil vechi) nicio trupă de operaţiuni de pe frontul dintre Marea Neagră şi Marea Baltică, afară dacă, în momentul semnării armistiţiului s-ar fi şi început deplasări. În sfârşit, părţile contractante se obligă, ca în timpul armistiţiului să nu concentreze nicio trupă în porturile Mării Baltice, la răsărit de al 15-lea grad de longitudine estică Greenwich şi în porturile Mării Negre.
Linii de demarcaţiune şi zona neutră.
Art. 3. Linii de demarcaţiune pe frontul european vor fi obstacolele înaintate ale poziţiilor respective ale beligeranţilor. În punctele unde nu există nicio poziţiune închisă de amândouă părţile, linia de demarcaţiune este, pentru ambele părţi, linia dreaptă dintre punctele înaintate ocupate. Spaţiul dintre cele două linii e socotit ca neutru. Tot aşa, fluviile navigabile ce despart poziţiunile amânduror beligeranţilor sunt neutre şi impracticabile, afară dacă e vorba de navigaţia comercială stipulată special. In sectoarele unde poziţiunile sunt cu mult depărtate una de alta, o comisiune de armistiţiu va stabili imediat linii de demarcaţiune, aducându-le le cunoştinţă. Pe teatrele de război ruso-otomane din Asia, liniile de demarcaţiune, precum şi comunicaţia printre ele (art. 4) urmează să se hotărască în urma înţelegerii dintre comandanţii supremi ai ambelor părţi.
Consolidarea relaţiunilor de prietenie
Art. 4. Pentru dezvoltarea şi consolidarea relaţiunilor de prietenie între popoarele părţilor contractante, se permite o comunicaţie organizată a trupelor în următoarele condiţii :
a) E permisă circulaţia parlamentarilor, a membrilor comisiei de armistiţiu (art. 7) şi a reprezentanţilor lor. Toţi aceştia trebuie să posede legitimaţie din partea a cel puţin unui comandat de corp de armată, respectiv a unui comitet de corp de armată.
b) În fiecare sector al unei divizii ruseşti poate avea loc, în vreo două-trei puncte, o comunicaţie organizată. Pentru aceasta se vor stabili prin acordul diviziilor ce se află faţă în faţă, puncte de comunicaţie în zona nautră dintre liniile de demarcaţie, puncte care vor fi arătate prin steaguri albe. Circulaţia e admisă numai în cursul zilei, de la răsăritul soarelui până la asfinţit. La punctele acestea de trecere pot sta simultan cel mult 25 de oameni, fără arme, ai fiecărei părţi.
Schimbul de ştiri şi de ziare e permis ; scrisori deschise pot fi de asemenea predate spre a fi expediate mai departe. Vânzarea şi schimbul mărfurilor de primă necesitate la punctele de circulaţie e permisă.
c) Înmormântarea celor căzuţi e permisă în zona neutră. Dispoziţiile amănunţite se hotărăsc de fiecare dată de comun acord, de diviziile de ambele părţi sau de comandamentele superioare.
d) Cu privire la reîntoarcerea la vatră a soldaţilor concediaţi ai unei ţări, care îşi au patria dincolo de linia de demarcaţie a celeilalte ţări, se va putea hotărî de abia la tratativele de pace. In aceeaşi categorie se află şi membrii unităţilor de trupă poloneze.
e) Toate persoanele care trec linia de demarcaţie a părţi adverse împotriva stipilaţiilor precedente de la punctele a-d sunt reţinute acolo şi redate de abia la încheierea păcii sau la denunţarea armistiţiului. Părţile contractante se obligă ca prin ordine severe şi instrucţiuni amănunţite să facă atente trupele lor ca să respecte condiţiile de comunicaţie, arătându-le urmările infracţiunilor.
Stipulaţiuni cu privire la războiul maritim şi aerian.
Art. 5. Pentru războiul maritim se stabilesc următoarele :
a) Armistiţiul se întinde de la toată Marea Neagră şi la Marea Baltică la răsărit de al 15-lea grad de longitudine estică (Greenwich) şi anume la toate forţele maritime şi aeriene aflătoare acolo ale părţilor contractante. Cu privire la chestiunea armistiţiului la Marea Albă şi în apele de coastă ruseşti din Oceanul Îngheţat de nord, se va încheia de către comandamentele de marină german şi rus, prin înţelegere reciprocă, un acord special. Atacuri reciproce asupra vapoarelor comerciale şi de război, în apele mai sus amintite, urmează să fie pe cât posibil evitate chiar de acum. Acordul acesta special va cuprinde şi dispoziţiuni prin care să se împiedice pe cât posibil ca forţele navale ale părţilor contractante să se lupte în alte Mări.
b) Atacurile dinspre Mare şi din aer asupra porturilor şi coastelor celeilalte părţi contractante vor înceta pe toate Mările, de ambele părţi. Interzisă e de asemenea şi plecarea din porturile şi de la coastele ocupate de una din părţi, a forţelor navale a celeilalte părţi.
c) Se interzice pe toate Mările zborul deasupra porturilor şi coastelor, precum şi a liniilor de demarcaţie ale celeilalte părţi contractante.
d) Guvernul rus garantează că forţele navale ale Înţelegerii care la începutul armistiţiului se aflau la nord de liniile de demarcaţie sau care au ajuns mai târziu acolo, vor avea aceeaşi atitudine ca şi forţele navale ruse.
e) Comerţul şi navigaţia comercială pe teritoriul maritim, trecut la art. 1, paragraful 1 [sic!], sunt libere. Stabilirea tuturor dispoziţiunilor privitoare la comerţ, precum şi anunţarea căilor nepericlitate pentru vapoarele de comerţ se vor face de către comisia de armistiţiu a Mării Negre şi a Mării Baltice (art. 7 paragrafele 1 şi 7).
f) Părţile contractante se obligă ca în cursul armistiţiului să nu facă niciun fel de pregătiri reciproce pentru operaţii de atac pe mare, nici pe Marea Neagră, nici pe Marea Baltică.
Instrucţia militară.
Art. 6. Spre a evita tulburări şi incidente pe front, instrucţia cu efecte de infanterie nu se va face la o distanţă mai mică de cinci km, iar instrucţia cu efecte de artilerie la una mai mică de 15 km înapoia fronturilor. Războiul cu mine de uscat încetează cu desăvârşire. Forţele combatante aeriene şi baloanele captive se vor afla dincolo de o zonă aeriană largă de zece km, înapoia propriei linii de demarcaţie. Lucrări la poziţiile dinapoia primelor obstacole de sârmă sunt permise, însă nu din acelea care ar putea servi pregătirii de atacuri.
Măsuri pentru executarea dispoziţiilor armistiţiului.
Art. 7. Cu începerea armistiţiului se întrunesc « comisiunile de armistiţiu », cărora trebuie să li se dea spre rezolvare toate chestiunile cu privire la executarea dispoziţiilor armistiţiului în zonele respective. Acestor comisiuni li se vor pune la dispoziţie legături telegrafice, directe şi necontrolabile, cu patriile membrilor lor.
Liniile telegrafice vor fi construite în ţara respectivă până la mijlocul dintre liniile de demarcaţie de către comandamentele militare respective. Pe teatrele de război ruso-turceşti din Asia se vor institui de asemenea atari comisiuni după acordul comandanţilor supremi ai ambelor părţi.
Art. 8. Tratatul de armistiţiu din 5 decembrie (22 noiembrie) 1917 şi toate convenţiile de încetare a ostilităţilor şi de armistiţiu încheiate până acum pentru unele porţiuni separate de front, sunt anulate de acest tratat de armistiţiu.
Începerea tratativelor de pace.
Art. 9. Părţile contractante vor începe imediat după iscălirea acestui tratat de armistiţiu, tratative de pace.
Retragerea trupelor din Persia.
Art. 10. Plecând de la principiul libertăţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a imperiului neutru al Persiei, comandamentele supreme turc şi rus sunt gata să-şi retragă trupele din Persia. Ele se vor pune imediat în legătură cu guvernul persan pentru a stabili amănuntele evacuării şi celelalte măsuri care mai sunt necesare pentru garantarea principiului menţionat.
Brest Litowsk, 15 decembrie (2 decembrie stil vechi) 1917
Codicil la tratatul de armistiţiu.
Schimbul de prizonieri civili şi militari.
Pentru completarea şi ca dezvoltare a convenţiei cu privire la armistiţiu, părţile contractante au căzut de acord să înceapă grabnic reglementarea schimbului de prizonieri civili şi de prizonieri de război inapţi pentru serviciul militar, aceasta imediat, pe front. Cu acest prilej chestiunea repatrierii femeilor şi copiilor sub 14 ani, reţinuţi în decursul războiului, va fi luată în consideraţi în primul rând. Părţile contractante vor avea grijă imediat de îmbunătăţirea cea mai nimerită a situaţiei prizonierilor de război din ambele tabere. Aceasta va fi una din cele mai superioare sarcini a guvernelor respective.
Restabilirea raporturilor economice şi culturale.
Pentru accelerarea tratativelor de pace şi pentru vindecarea cât mai grabnică a rănilor suferte de civilizaţie în războiul actual, se vor lua măsuri pentru restaurarea raporturilor economice şi culturale dintre părţile contractante. Pentru acest scop se vor restabili între altele comunicaţiile poştale şi comerciale, expediţia de cărţi şi ziare, etc. înlăuntrul limitelor stabilite prin armistiţiu. Pentru reglementarea detaliilor se vor întruni în curând în Petersburg [corect : Petrograd] o comisiune de delegaţi a tuturor celor interesaţi în cauză.
Brest Litowsk, 15 decembrie 1917
În principiu aprobat şi semnat sub rezerva formulării definitive.
(Urmează semnăturile)
 Sublinierile cursive sau îngroşate aparţin redacţiei.
 
 
 
"2 [15] decembrie 1917
Dr-ul Mirinescu află de la d-na Vlădoianu, ruda Brătienilor, că germanii evacuează Muntenia, strângându-şi toate trupele pe front. Ar vrea să proclame rege pe Carol [Anton], fratele suveranului nostru.
Ofiţerii care – aproape – au benchetuit cu germanii la Focşani, ar fi fost mustraţi de primul ministru.
Ruşii pleacă de pe front arzându-şi puştile. Kornilov ar fi fost bătut lângă Kaluga şi rănit.
Kerenski ar fi ministrul de Finanţe al Siberiei. Se prevede o luptă între Lenin şi Constituantă.
Generalul Leonte spune că s-au dat de către Aliaţi trei sute de milioane pentru cumpărarea pâinii din Basarabia. La Cahul se pradă şi se împart moşiile.
 
[Prefectul] Corbescu habar n-are de agitaţiile ruseşti. El ar îngădui ca partidele ruseşti să se şi bată aici. Dar s-au pus gărzi cu mitraliere la barierele Iaşiului, restabilite."
 
 

American Legation, Office of the Military Attaché, Bucharest, Romania

Jassy, 14 Décembre 1917

 Mon cher Monsieur le Ministre,

Vous voudriez bien vous rappeler notre conversation du dimanche dernier, au cours de laquelle j’ai soutenu que tout effort devrait être fait pour éviter un conflit entre les soldats roumains et russes. Depuis dimanche la situation, tant actuelle que future, est devenue plus claire et j’émets l’opinion suivante pour votre considération:

1- A l’heure actuelle, la Roumanie est le seul lieu sur le Front Oriental où les Bolchevicks ne peuvent créer des désordres, comme ils voudraient; bien sûre delà s’applique très particulièrement à cette partie de la Roumanie occupée actuellement par ses troupes.

2- Les Russes qui travaillent pour l’ordre sont comparativement libre en Roumanie, de toute crainte des Bolchevicks et sont en mesure de faire leurs plans, ainsi que de diriger leur travail sans danger.

3 – Il paraîtrait avantageux pour la Roumanie, pour que ces conditions puissent continuer et même prendre en Roumanie une extension plus grande de celles actuellement existant. Les moyens par lesquels ceci pourrait être fait sans créer des troubles ou des commentaires défavorables par aucun partie russe:

a- Les grandes villes, comme Roman, Galatz, Botosani, Dorohoi, Falticeni, Piatra, Pascani etc., devront être occupées par un régiment des troupes roumaines, de façon a occuper tous les centres importants des chemins de fer.

b- Ces troupes doivent recevoir la consigne de maintenir l’ordre et de permettre aux Russes qui sont dans ces villes de vivre en paix et en sûreté. C’est-à-dire vous adopterez le principe que vous n’avez rien à faire dans leurs querelles politiques, mais vous prendrez soin que toutes les personnes, Russes ou autres vivent tranquillement et en sûreté, sans être dérangées par la violence.

c- Pour vous aider à maintenir l’ordre les hommes armés ne seront pas autorisés d’entrer dans aucune de ces villes, ni les groupement de foule a s’y faire, ceci comprend aussi votre capitale actuelle Jassy.

Comme exemple concret, il est publié maintenant à Jassy un journal russe, “Izvestija”, lequel probablement est le seul indépendant de ceux imprimés en ce moment en langue russe. Ces personnes devraient avoir la liberté de continuer leur travail sans entraver, et il serait recommandable de faire placer une guarde près de leur bureaux.

Je saisis cette occasion pour renouveler, Excellence, l’expression de mes meilleurs sentiments.

Lt. Col. H. E. Yates, Attaché militaire

A son Excellence Monsieur Constantinescu, Ministre de l’Intérieur

(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Microfilme Franţa, inv. 1492, rola 174, cadre 680-681)


 

 

Jassy, 13 Décembre 1917

Remis au Président du Conseil M. Clémenceau le même jour.

Monsieur le Président,
 

         Les paroles si vibrantes et si cordiales que vous avez bien voulu m’adresser me sont parvenues au moment même ou nous constations, avec plus de douleur que jamais, la grande distance qui nous sépare de la France. Aujourd’hui plus que jamais nous aimons sentir le coeur de la France auprés du nôtre, car nos difficultés sont telles que pour le vaincre le Gouvernement roumain doit pouvoir compter sur la confiance absolue et sur 1e concours sans réserve des Gouvernements Alliés. En effet, dans le cours de l’histoire on trouve difficilement une situation plus tragique que celle que traverse la Roumanie. Devant un ennemi libre de disposer de toutes ses troupes, notre armée se trouve isolée et sans ligne de retraite comme eurent les Belges et les Serbes. Nous sommes en outre entourés d'un million de troupes russes venues en Alliés et aujourd’hui transformés en éléments de désordre, se tournant contre leurs compagnons d' armes et ne connaissant d'autres adversaires que ceux qui refusent la paix à tout prix. C’est pourqoi ils encouragent et fomentent même des complots contre la sûreté de l’Etat roumain, menacent son Roi et son gouvernement. Cependant, avec une Russie ennemi la Roumanie ne peut poursuivre la lutte. C’est de là que nous viennent les approvisionnements, c’est sur l'artillerie russe qu’une partie de notre infanterie s’appuie, c’est par la Russie que s’etablit notre seul contact avec les Alliés. Malgré ces difficultés, malgré les dangers de dévastation par l’armée russe, malgré la famine dont souffre déjà toute la population, malgré les épreuves nouvelles qui menacent de s’ajouter à celles si cruelles du passé, la Roumanie n’hésitera pas de se considérer jusqu’au bout solidaire de ses alliés. Aussi le but évident que l’Entente doit poursuivre en face de la défection russe est de gagner du temps, afin de permettre aux alliés de tout mettre en oeuvre pour empêcher la débacle complète et immédiate de la Russie et ensuite lui insuffler une nouvelle force pour le combat. C’est dans cette politique; la seule sage et pratique pour l'Entente, que le Gouvernement roumain voit également le salut de sa patrie. Mais pour la conduire à bonne fin, à travers tous les obstacles, il a besoin, je le répéte, de la confiance des Alliés, confiance non conditionnée a laquelle il estime qu'il a droit en raison de l'exécution scrupuleuse de tous ses engagements, même quand il s'est vu trahi. Quelque grand que soit le danger, les Alliés doivent regarder la vérité en face et se convaincre que le front Est ne peut pas être actif tant que les russes refusent de combattre, et qu'on devra compter sans lui s'ils se retirent complètement de la lutte. Cette confiance est nécessaire au Gouvernement roumain afin de se sentir libre de pouvoir à toutes les mesures reconnues utiles et indispensables pour la bonne conduite de la politique admise. Dans une situation qui change à tout moment et ou tout instant surgissent de nouveaux problèmes qui réclament impérieusement des solutions immédiates, ceux qui sont sur place peuvent seuls juger et décider sur le champ et en parfaite connaissance de cause. Aucune oeuvre utile ne saurait être faite sans une entière liberté d'action et le Gouvernement roumain ne peut l'avoir que si les Gouvernementes Alliés sont convaincus de sa bonne foi et de sa capacité. Du reste, n'est-il pas de toute évidence que les intérêts des Roumains se confondent avec ceux des Alliés ? La seule chance de salut de la Roumanie n'est-elel pas dans la victoire des Alliés ? Elle lui et plus nécessaire qu'aux Alliés eux-mêmes. Le dernier entretien que V.E. a eu avec M. Antonesco nous donne entière confiance que les sentiments traditionnels de la France à l’égard de la Roumanie trouvent en vous, en ces dures épreuves, le grans et puissant représentant qui développera encore davantage le capital moral de votre noble et généreux pays aux bouches du Danube.

Bratiano

(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, file 44-46)

 
Jassy, 12 décembre 1917
Monsieur le Baron,
 
L’armistice que a été demandé par la Roumanie d’une façon si rapide et si inattendue a causé dans le pays une satisfaction profonde. Cet armistice signifie, en effet, aux yeux de la population civile, comme dans les rangs les plus nombreuses de l’armée, la paix; et tout le monde l’escompte comme provisoire, malgré les assurances contraires qui pourront être répandues à l’étranger et les mots dont on cherchera à payer les alliés cette fois encore. D’après des renseignements qui parviennent du Général Tcherbatcheff, le commandement russe en Roumanie ne reçoit plus d’argent. Quant aux vivres, il n’en parvient plus non plus de Russie. Il en est bien encore expédié quelque peu, mais les trains qui les amènent sont pillés au cours de la route. Selon le Ministre de l’Intérieur et des ravitaillement roumain, M. Constantinesco, le pays ne dispose plus de ressources que pour deux mois. Après il n’y aura plusieurs. Ce sera la noire famine. Dans ces conditions, il faudrait, me semble-t-il, beaucoup d’illusions pour imaginer que l’armistice roumain n’est point le prélude automatique de la paix séparée. Peut-être arrivera-t-elle …. et soudaine …la demande d’armistice. Et les Puissances Alliées, après quelques manifestations de mécontentement dans les chancelleries, lui trouveront-elles, pour se sauver la face, quelques explications et justifications. Peut-être se fera-t-elle avec l’autorisation de nos grands alliés ? Dans tous le cas, pour ma part et pour tout d’autres qui connaissent bien la mentalité du pays et qui font une distinction entre les apparences des déclarations officielles et les réalités sensibles, la pante sur laquelle la Roumanie est engagée, au dépit de certaines bonnes volontés, par les circonstances politiques et ses conditions économiques ne parait pas pouvoir aboutir à autre chose qu’à la paix. A la lumière du passé, en effet, rien ni dans la politique du Président du Conseil ni dans la moralité du pays ne nous permet logiquement de compter sur le …. d’héroïsme qu’exigerait aujourd’hui la remontée d’une telle pante. Veuillez agréer, Monsieur le Baron, les assurances de mon profond respect.

van Yperseele
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Belgia, inv. 1090, rola 12, cadre 223-224)


 
 
Paris, 12 Décembre 1917. Monsieur de Broqueville, Ministre des Affaires Etrangères, Le Havre
Monsieur le Ministre,
 
 Au Quai d’Orsay j’ai obtenu la communication des télégrammes de M. de St-Aulaire dernier date du 11 décembre, à 5 heures du soir; il y est dit „qu’à la fin le Président du Conseil a donné des explications sur l’attitude de la Roumanie. Placé entre l’Austro-Allemagne, la Russie et la Bulgarie, également hostiles, le Gouvernement roumain n’était pas en mesure de résister aux injonctions de Tcherbatcheff, et a du signer l’armistice. Cet armistice avait surtout pour but de gagner du temps, et sa validité est limitée à la durée de l’armistice russe. Il n’a aucune signification, il n’aura aucune conséquence quant à la signature d’une paix séparée. La Roumanie est décidée à ne pas se séparer de l’Entente, à la condition que celle-ci veuille bien l’aider”. En même temps, le Roi Ferdinand exprimait, dans un télégramme fort touchant, adressé au Président Poincaré, ses sentiments de gratitude pour la France, affirmait sa résolution de résister jusqu’au bout, et priait le Gouvernement français de prendre, d’une extrême d’urgence, les mesures susceptibles de sauver l’armée roumaine. Entre Paris et Londres, les vues s’échangent très activement au sujet du problème roumain, mais l’accord ne s’est pas encore fait. A Londres, on considère la situation comme désespérée, et on trouve inhumain de demander à la Roumanie un effort qui expose son armée à la destruction. M. Balfour est, par conséquence, disposé à autoriser M. Bratiano à conclure une paix séparée. M. Pichon exprime un avis diamétralement opposé. Il ne veut naturellement pas obliger les troupes du Roi Ferdinand à se sacrifier inutilement mais il ne pense pas que cette éventualité soit fatale. Ainsi que j’ai eu l’honneur de vous l’exposer dans un autre rapport, l’Entente organise la résistance dans le sud de la Russie, en s’appuyant sur la Rada ukrainienne, sur les 100.000 Cosaques de Kalédine, les 250.000 Tchèques, les 100.000 Roumains de Transylvanie prisonniers de guerre des Russes, les Polonais et, enfin, les quelques troupes de Tcherbatcheff restées fidèles. En Ukraine, comme en Bessarabie, les dépôts regorgent d’approvisionnements, et il sera facile de ravitailler les différentes armées, si on dispose des moyens de transport. La clef du problème se trouve dans les transports et dans les voies de communication. Il n’ya a pas de routes; les chemins de fer roumains et russes sont à écartement différent. Aussi, l’armée roumaine doit-elle d’abord se retirer sur le Pruth, de là en Bessarabie, et ensuite se diriger sur Kino si elle le peut. Cette marche avait d’abord paru présenter des obstacles insurmontables, mais l’opinion contraire prévaut aujourd’hui et on prépare les étapes. Cinq divisions roumaines viennent d’être appelées à Jassy pour protéger le Roi et le Gouvernement contre un coup de main maximaliste. On m’assure que les Cosaques de Kalédine sont entrés en collision depuis avant-hier avec les Léninistes. Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, les assurances de mon très profond respect.
E. de Gaiffier
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Belgia, inv. 1490, rola 24, cadre 328-330)
 
 
Mission Militaire Française en Roumanie, 29 Novembre /12 Décembre 1917
 
Le Général Berthelot, Chef de la Mission Militaire Française en Roumanie à Monsieur le Ministre de la Guerre. Rapport No. 25
Depuis le 30 Novembre, date de départ du dernier courrier, les évènements se sont déroulés avec la rapidité que vous savez.
Chapitre I. Situation militaire
Des diverses mesures prises, il résulte que:
1 La 2me armée a 4 divisions au front et 2 divisions en réserve.
2 La 1ere armée a 4 divisions au front et 2 divisions en réserve.
3 Que le G.Q.G. dispose de 2 divisions maintenues au front. D’autre part, une division est actuellement en cours de transport pour assurer la police, l’ordre et la sécurité du Gouvernement.
La tenue des troupes au front est parfaite. Il n’y a pas de fraternisation ni de communications avec l’ennemi d’en face, malgré ses avances. Une extrême surprise a frappé l’armée en apprenant la nouvelle d’un armistice qui était entièrement inattendu. Il y eut d’abord un découragement général, puis formation de deux groupes: l’un plus ou moins avoué se réjouit de voir la fin de la guerre approcher pour la Roumanie, "qui a tout souffert et qui a bien le droit de se reposer, puisque c’est malgré elle"; l’autre, dégoûté de la mesure prise déclare que la Roumanie doit rester fidèle jusqu’au bout à l’Entente et ne céder qu’à la force afin de sauver aujourd’hui l’honneur et de réserver pour demain l’avenir.
Chapitre II. Situation politique
Je vous ai déjà exposé dans plusieurs de mes télégrammes et dans mon dernier rapport la situation tragique de la Roumanie ayant devant elle l’ennemi commun austro-allemand, et à ses cotés et derrière elle un ennemi plus redoutable encore puisqu’il porte un masque d’allié, la Russie. Je vous ai exposé aussi l’état de désagrégation dans lequel se trouve l’armée russe, immense troupeau qui n’a plus aucun chef, chez lequel tout esprit de discipline a disparu, et qui n’a plus que le désir stupide de se reposer et de rentrer chez lui pour y jouir de sa terre. Je vous ai dit également avec quelle rapidité, grâce à cette plateforme de la paix à tout prix, le bolchévisme s’était substitué au gouvernement provisoire sans que nulle force n’ait pu et ne soit capable de l’en empêcher. La débâcle s’est étendue du Nord au Sud, se terminant par le front roumain qui était encore le moins mauvais de tous, parcequ’il avait le bon exemple de la Roumanie et la crainte du regard des représentants alliés qui entourent le Général Tscherbatscheff. Celui-ci, usé par les soucis, démoralisé par la constatation qu’il n’a pas un homme sûr à ses cotés, était incapable de tenter quoi que ce soit pour résister au désir d’armistice de ses propres armées; il a dû constater qu’il n’y avait plus pour lui "qu’à se soumettre ou à se démettre". Je crois que cette situation était, en effet, pour lui sans autre issue, puisqu’il n’a pas pu ou voulu rassembler autour de lui 400 soldats de confiance, armés et payés, qui l’aurent défendu, qui eussent assuré la securité de sa personne et des ses délibérations. L’annonce du massacre de Doukhonin succédant à l’arrestation du commandant de la 4me armée (Général Ragoza) avait achevé de lui enlever toute énergie. Il demanda donc aux Alliés et aux Roumains l’autorisation d’ouvrir, motu proprio, "des négociations en vue d’un armistice en posant la dilemme Ou moi ou un Bolchevik". Je vous ai télégraphié que le représentants alliés convoqués par M. Bratiano, qu’affolait ce dilemme, semblerent donner un vague assentiment, ou du moins ne se refusérent pas à toutes discussions de principe.
Dans la nuit du 3 au 4 décembre, Tscherbatscheff envoyait un télégramme à Mackensen et, avec l’assentiment de M. Bratiano, il comprenait l’armée roumaine dans la demande d’armistice. Or, le 1 Décembre, un Conseil de Guerre que présidait le Roi et auquel avaient pris part les 2 commandants d’armée, le Ministre de la Guerre, le Chef d’Etat Major Général et moi-même, avait envisagé toutes les hypothèses, y compris celle d’un armistice des Russes. On avait décidé de ne point participer à un armistice, se bornant à reconnaître implicitement le statu quo, c'est-à-dire la suspension d’armes sans conversation ni négociation. L’engagement solennel pris la veille, au Conseil de Guerre, était donc, le lendemain, oublié par le Conseil des Ministres. J’en ai fait à M. Bratiano les plus vifs reproches et vous-même avez protesté auprès du Ministre de Roumanie à Paris en termes d’une énergie qui a provoqué ici une salutaire émotion. Je m’en suis réjoui. Certes, nous savons les difficultés de la Roumanie, nous la plaignons, mais il ne faudrait pas que notre bonté entrainât de notre part une faiblesse coupable et que nous autorisions la Roumanie de concessions en concessions à faire, sans honneur et sans combat, une paix séparée. L’armistice est actuellement signé. Le Gouvernement roumain, j’entends celui du Roi et de M. Bratiano, voit mieux que nous encore la menace de paix qui en résulte et se demande avec angoisse quel sera le sort du pays et de la dynastie. Qu’il y ait bataille sur le front avant de détruire les armes ou que les armes soient détruites en arrière du front sans bataille, la Roumanie n’en sera pas moins désarmée et à la merci de son adversaire. On ne voit guère comment M. Bratiano, qui a entrainé la Roumanie dans l’orbite de l’Entente pourrait signer ensuite une convention de paix, ni comment le Roi qui a abandonné la politique de son prédécesseur et renié sa famille, pourrait demeurer sur son trône. Vous pensez bien qu’on s’en préoccupe autour de lui et que combinaisons dynastiques diverses sont en vue. Le Ministre de France vous en parlera en temps utile. Pour le moment, ce qui nous importe du point de vue militaire, c’est que la Roumanie:
a- détruise son armement ou le soustraie à l’ennemi par une convention en bonne et dûe forme;
b- ne consente pas, sans combat, avec ses 15 divisions intactes et des approvisionnements énormes, à signer la paix, donnant ainsi à d’autres puissances de l’Entente l’exemple de la défection.
Le Gouvernement de M. Bratiano, le Roi, l’Etat-Major Général, affirment qu’ils seront fidèles jusqu’au bout, qu’ils ne signeront aucune paix. Mais nous sommes ici en Orient. La façon désinvolte dont, à 48 heures de distance, après avoir refusé l’hypothèse d’une armistice, on y a entrepris les négociations, me rend méfiant. En réalité, je crois que la Roumanie fera ce qu’elle pourra, que plus les circonstances deviendront graves, plus le parti de faibles s’accroitra, d’autant plus que les sacrifices que nous demandons sont plus grands et sans aucune compensation immédiate.
Chapitre III. Possibilités futures
Que peut faire l’Entente ? Que peut-elle espérer sauver dans la situation présente ? Quels moyens employer ? Des Bolchéviks, rien à attendre; ce sont purement et simplement des Allemands avec une étiquette différente; ils trahissent l’Entente, ils trahissent leur propre pays. C’est à peu près comme si l’Allemagne menait ses propres négociations avec elle-même. Donc, la Russie ne pourra signer une paix un peu meilleure qu’à condition qu’elle ne soit pas signée par les Bolchéviks. Nous devons donc faire tous nos efforts pour substituer à ceux-ci, qui sont au fond des irresponsables, un gouvernement régulier et responsable issue de la Constituante. Le temps seul peut permettre de réaliser cette substitution; donc nous devrons tout faire pour durer. Le mouvement séparatiste qui s’accentue dans toute la Russie répond aux besoins des individus, d’être protégés en l’absence d’un pouvoir central, par un pouvoir local plus efficace parceque plus proche. Sans parler du Nord, que je ne connais pas, je constate dans le sud le développement progresiff de l’autonomie ukrainienne. Je vous en ai signalé la présence. Depuis mon dernier rapport, nous avons constaté:
a- que le Général Tscherbatscheff était entré en négociation avec l’Ukraine en vue de se faire connaître commandant en chef des fronts sud-ouest et roumain; la question semble sur le point d’aboutir.
b- que Krilenko aurait accordé au Ministre de la Guerre Ukrainien le principe de faire venir de tout le front nord les unités ukrainiennes qui iraient ensuite au front sud. Le front ukrainien serait donc tenu par une armée ukrainienne. Nous ne nous dissimulons pas le temps nécéssaire pour réaliser de pareilles relèves et de pareille mouvements. Nous savons aussi que cette armée ukrainienne est médiocre et qu’elle ne veut guère mieux que l’armée russe, mais il est du moins possible d’essayer quelque chose dans ce sens. La note annexe no. 1 vous résumera la question ukrainienne. Quant aux Cosaques, je n’ai encore aucun renseignement précis. Quelque télégrammes de Novo-Tcherkask m’ont seulement fait connaître que pour le moment il ne fallait pas faire grand cas de Kaledine. Je ne suis pas encore fixé sur la question Bessarabienne. J’envoie des officiers en Bessarabie.
Conclusion
De tout ceci, il résulte que notre politique doit être une politique d’attente active, que nous devons nous efforcer non pas de combattre de front une idée de paix, ce qui serait une utopie, mais essayer de la diriger vers une paix honorable en escomptant les erreurs que les Allemands peuvent faire vis-à-vis du Russes qu’ils méprisent complètement, et qu’ils peuvent, par suite, pousser à bout. Je ne réponds pas d’ailleurs qu’il y ait une limite à la veulerie russe, mais nous devons tout faire pour encourager les nationalités naissantes, leur donner le sentiment de leur dignité, les faire collaborer avec nous au relèvant de l’ensemble général russe. Il en résultera ainsi au moins une paix meilleure pour les Alliés; les négociations seront probablement plus longues, et enfin hypothèse maxime, il y aura peut-être une rupture des négociations et maintien d’un front qui retiendra toujours quelques unités ennemies devant lui. En attendant, nous allons commencer à effectuer en Bessarabie avec les crédits qui nous sont arrivés seulement à la date 8 Décembre, les achats de blé. Si nous avons le temps de constituer des approvisionnements, nous pourrons demander aux Roumains de se retirer derrière le Pruth, au besoin plus loin et d’y combattre s’il y a encore quelques possibilités de la faire. Je vais donc mettre la plus grande activité à la constitution de ces approvisionnements.  
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1823, rola 317, cadre 873-879)
 
 
 
 
"28 Nov./11 Dec. 1917
 
Ierusalimul, cetatea sfântă a creştinismului a fost cucerită de trupele engleze. Generalul comandant Allenby, însoţit de comandanţii contingentelor franceze şi italiene, şi de către Misiunea politică franceză a intrat în mod official în cetate pe jos, iar nu cum a intrat acum câţiva ani [octombrie 1898] Kaizerul [Wilhelm al II-lea] cu ocazia vizitei sale bombastice care a făcut să râdă o lume întreagă. Proclamaţia dată de englezi cu acastă ocazie este o evanghelie pentru toate popoarele persecutate, iar influenţele liberatoare din Ierusalim vor fi stabilite ca moştenire de drept tuturor raselor din toată lumea.
Cucerirea Ierusalimului, care a fost întârziată din cauza marii griji de a evita stricăciuni locurilor sfinte din oraş şi împrejurimi, are mare importanţă pentru Aliaţii noştri şi va avea o mare repercusiune morală în lumea întreagă, dând o lovitură straşnică mândriei germane. […]
 
Odată cu cucerirea Ierusalimului, ziarele publică următoarea declaraţie oficială engleză: “Guvernul Majestăţii Sale Britanice ar vedea cu ochi favorabili ridicarea Palestinei ca Stat independent, atribuit poporului israelit şi declară că va face tot ce-i va sta în putinţă ca să atingă acest scop. El priveşte ca inatacabile şi inviolabile drepturile religioase şi civile ale locuitorilor Palestinei care aparţin altor culturi şi menţine acelaşi drepturi pentru israeliţii care trăiesc în altă ţară.”
Vasile Bianu, Însemnări din războiul României Mari, Cluj, 1926, vol I., pp. 281 -282:
 
 
28 noiembrie [11 decembrie] 1917
 
În ziua de 26 [noiembrie/9 decembrie] s-a încheiat pe frontul român o convenţiune pentru un armistiţiu provizoriu, de fapt pentru suspendarea ostilităţilor. Un bis în idem, din cele mai copilăreşti! Important este însă următorul fapt: armatele ruse încheie un armistiţiu provizoriu până ce chestiunea războiului sau păcii va fi decisă de Adunarea Constituantă a întregii Rusii, „iar Armata română de sub ordinele generalului Prezan” încheie convenţiunea pentru timpul cât va dura armistiţiul armatelor ruse.
Este foarte instructiv mai întâi de toate cu unitatea de organizare a duşmanului: o singură comisiune cu reprezentanţi din toate armatele aliate, dar o singură comisiune şi cu o perfectă unitate de vederi.
La noi, pe acelaşi front, două comisiuni. Slăbiciunea alianţei noastre este perfect pusă în evidenţă.
Pe aceeaşi porţiun ede front într-un act pur militar, fiecare cu veleietate de independenţă.
Ce unitate de vederi şi deci de acţiune poate să fie pe întregul teatru de război?
Oamenii noştri politici cred în această convenţiune a fi găsit o soluţiune care să-i ducă la încheierea păcii.
Vom vedea dacă vor izbuti şi în caz că vor izbuti vom vdea care vor fi sacrificiile şi care foloasele!
Abilitatea ne-a prăpădit!
Încă ceva interesant. Delegaţiunea duşmană, reprezentând două armate (frontul Mackensen şi frontul Arhiducelui Josef) şi patru naţionalităţi, se compune din şapte membri.
Delegaţia noastră, reprezentând o armată (frontul român) şi numai două naţionalităţi, se compune din 20 de membri, din care numai patru români!
Simplicitatea a fost întotdeauna o probă de soliditate, iar complicaţiunile, de slăbiciune.
Mai este de mirat că am ajuns la aceste strălucite rezultate?
Am umblat după o Românie Mare, ca teritoriu. Avem nevoie de o Românie Mare, ca organizaţie socială şi politică.
Un popor care suferă corupţia şi imbecilitatea, în capul său, greu poate realiza fapte mari.
Înainte de a se gândi ca să amputeze alte state în favoarea lui, trebuie să se gândească să-şi amputeze el însuşi din propriul său corp ceea ce este atins de cangrenă.
Mai este oare timpul să putem întreprinde această salutară operaţie şi se vor găsi operatorii necesari?
Să nădăjduim că da.” (pp. 214 – 216)
 
"28 noiembrie [11 decembrie] 1917
 
Negociatorii noştri n-au avut cel mai elementar simţ de demnitate. S-au arătat extrem de încântaţi de primirea ceremonioasă a germanilor, care i-au întâmpinat la ieşirea chiar din tranşee printr-un căpitan de stat major în mare uniformă. La vila doamnei Apostoleanu, bine păstrată şi păzită de ostaşi cu chivere, li s-a făcut o cinste deosebită pe care delegaţii au apreciat-o aşa de mult, încât au strâns mâinile, au luat masa împreună, au ascultat toasturi cu Hoch die Rumanen [Trăiască românii] sau chiar Hoch Rumanien [Trăiască România] şi au şi răspuns, s-au fotografiat în rând cu nemţii, cu ungurii, cu bulgarii şi turcii! Am văzut fotografia. Doar bulgarilor nu li s-a dat mâna, pe care germanii i-au chemat la urmă (să vină bulgarii!) şi despre care au spus că în opera de grea gospodărie pe care au făcut-o la noi şi pe care vom vedea-o, au avut de lucru cu proprii lor aliaţi.
Ruşii retrăgându-se pentru a discuta asupra punctului 9, românii au rămas. Au şi dormit la Focşani, serviţi însă de ordonanţe germane, păziţi de sentinelele germane. Se spune că au fost şi la teatru! Şoferii au fost lăsaţi liberi şi ei fac reclamă duşmanului cu preţurile reduse ale articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Germanii s-au grăbit a expedia scrisorile aduse deschise şi pe care le-au închis fără a le ceti. În schimb au transmis unui ofiţer de la Cartierul cel mare fotografia unei perechi căsătorite: sora ofiţerului şi un maior german. Ai noştri au primit să aducă fotografia.
Fiind vorba de lărgirea zonei neutre în Dobrogea, germanii ne-au sfătuit să nu stăruim, căci ne-ar prăda ruşii. Aceştia par jigniţi şi semnalează în raportul lor noaptea petrecută de români în Focşani.
Curentul nemţesc creşte. Prin trenuri ofiţeri de rezervă îl propagă. La o divizie s-a dat masă cu muzică pentru armistiţiu. Râmniceni şi buzoieni ar dezerta demult, cu miile. Ziarul Acţiunea ne face don Quixoţi şi cere, contra sentimentalilor cu sensiblerie şi consideraţii de amor propriu, politică reală.
Ministrul francez îmi mulţumeşte pentru articol. În ceasurile foarte grave, spune el, pe care le trecem, cuvintele d-tale vor întări părerea, foarte justă care există acum în ţara mea despre vitejia naţiei româneşti, capabilă, în mijlocul jertfelor ei şi a îngrijorărilor ei dureroase (angoisses), să mai arate credinţa ei în Franţa şi legătura ei, cu neputinţă de desfăcut, cu cauza Dreptului, pe care Înţelegerea o susţine.
Ofiţerii francezi de pe front recunosc că amestecul infanteriei şi artileriei ruseşti şi româneşti ne silea să intrăm şi noi în armistiţiu. Se spune că pe alocuri ruşii lasă în mâinile alor noştri tunuri şi cai şi pleacă, cu ofiţeri în frunte.
La Iaşi a sosit cavalerie şi artilerie. Sunt acum trei regimente de infanterie. Se spune că bolşevicii din Chişinău vreau să bombardeze Iaşiul, să-l atace.
Ambasadorul englez în Rusia, Buchanan, a dat dreptul ruşilor să nu facă război şi s-a declarat gata a revizui scopurile luptei cu un guvern rusesc definitiv. Kaledin şi Kornilov ar fi început contrarevoluţia.
La Odessa filologul Candrea face lecţii universitare de literatura română. Duca era încredinţat că istoria românilor o fac eu!
 
România publică faţă în faţă, textul complet al armistiţiului şi un articol de Bucşan despre onoarea Serbiei." (p. 185 - 187).

 
"28 noiembrie [11 decembrie] 1917
 
Azi 28 noiembrie [11 decembrie] la Consiliu, Brătianu ne comunică conversaţia avută cu generalul Lupescu.
Lupescu a dormit la Focşani o noapte. Ceilalţi delegaţi s-au reîntors. Delegaţii au fost foarte bine primiţi de nemţi şi fără dificultăţi au căzut de acord. Bulgarii erau trataţi ca o cantitate neglijabilă.
În casa în care a dormit Lupescu, a venit Virgil Arion să-l vadă şi apoi Costică Arion, sub pretext de a se informa de fiul acestuia din urmă. Lupescu spune că conversaţia s-a mărginit aici.
Nemţii i-au propus să-şi vadă rudele, căci e focşănean, [în realitate generalul Lupescu s-a născut la Botoşani] şi să prânzească cu notabilităţile române din oraş. Lupescu afirmă că a refuzat. O informaţie displăcută însă, adusă de Vintilă, este că delegaţii s-au fotografiat cu cei nemţi şi au schimbat fotografiile cu iscălituri. Acasta a produs şi în Consiliu o impresie penibilă, s-a hotărât cercetarea cazului şi de se va dovedi adevărat, să fie destituit sau pedepsit Lupescu.
După cum se vede, cei de la Bucureşti lucrează.
Tabacovici, de la Serviciul Statisticii (Ministerul de Război) s-a întâlnit cu delegaţii nemţi pentru schimbul de internaţi şi ostateci. Şi aici se arată nemţii foarte culanţi. Lasă pe ostateci să treacă la noi. A rămas în discuţie numai chestia banilor. Duca, Titulescu şi Mişu Cantacuzino au fost însărcinaţi cu această chestiune.
De bulgari nemţii nu se interesează. Au şi spus: să-i lăsăm dracului.
 
La ora 6 am avut la Ministerul Materialului de Război o întrevedere cu parlamentarii. Am fost trei miniştri: Vintilă, Duca şi eu, şi numai doi deputaţi: Leonte Moldoveanu şi [Toma] Dragu." (pp. 151 - 152)

 

 

Jassy, 11 Décembre 1917

Télégramme identique des Ministres d’Angleterre, Etats-Unis, France et Italie avec prière de communiquer d’urgence.
 

Notre collègue de Russie a reçu la circulaire de Trotsky mettant les représentants de la Russie en demeure de se démettre de leurs fonctions s’ils n’adhèrent pas à la politique extérieure des maximalistes. M. Bratiano et M. Poklewski nous ont consultés sur l’attitude à prendre en face de cette injonction, aggravée ici par le fait que la Moldavie est occupée par les troupes russes, exposée à des attentats maximalistes et se trouve à la merci de la Russie pour le ravitaillement. M. Poklewski a spontanément décidé ainsi que tout son personnel diplomatique de répudier le programme maximaliste. Nous en avons pris acte en déclarant que nous n’élevons aucune objection contre toute solution n’impliquant à aucun degré la reconnaissance du Gouvernement de Pétrograd. M. Bratiano nous a communiqué le télégramme qu’il adresse aujourd’hui aux représentants de la Roumanie auprès de nos Gouvernements, pour faire appel à leur confiance en signalent l’impossibilité dans laquelle le Gouvernement roumain se trouve d’attendre l’assentiment préalable des alliés pour prendre les décisions immédiates que la marche précipitée des évènements peut imposer. Nous reconnaissons cette impossibilité d’obtenir de nos gouvernements des instructions en temps utile. En outre, nous croyons de notre devoir de leur signaler le grand intérêt qu’il y a à donner actuellement à la Roumanie des preuves de confiance. Nous constatons en effet une campagne de plus en plus vive et dangereuse contre les alliés. Cette campagne exploite le sentiment qui se généralise dans tous les milieux que les alliés, après n’avoir pas su agir pour influencer sur les évènements de Russie, ne se rendent pas compte de la situation à peu près inextricable et si douloureuse où ces évènements placent aujourd’hui la Roumanie. Ainsi que nous l’avons plusieurs fois signalé, il serait imprudent de ne pas tenir compte du fait, unique dans l’histoire, que la Roumanie se trouve après d’immenses sacrifices non entre un ennemi et un allié, mais entre deux ennemis dont l’un représente l’ordre, la paix, le retour dans les foyers, et l’autre l’anarchie, la trahison et la famine. Il ne faut pas s’étonner si la haine contre le dernier est de beaucoup la plus violente. Dans une épreuve pareille la fidélité jusqu’ici inébranlable de la Roumanie ne peut trouver de solution que dans sa foi en ses autres alliés et dans leur sollicitude à son égard. Il va de soi que tout en estimant nécessaire de ne pas manifester à la Roumanie une méfiance que jusqu’ici rien ne justifie, nous agirons avec toute notre énergie pour qu’elle fasse absolument tout le possible pour servir jusqu’au bout la cause commune. A cette occasion nous insistons auprès de nos gouvernements pour obtenir des instructions d’ordre général. Nous demandons en même temps des instructions sur les points particuliers que nous leur avons soumis dans nos télégrammes précédents. M. Bratiano nous a enfin exposé l’état des pourparlers d’armistice en nous confirmant que, dans la pensée du Gouvernement roumain, il n’a jamais été question de pourparlers de paix. Le Président du Conseil a ajouté que l’armistice négocié pour l’armée roumaine ne sera lié à l’armistice général ou local russe qu’en ce qui concerne les conditions de durée.

(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1823, rola 316, cadre 473-479)
 

"27 noiembrie [10 decembrie] 1917
 
Încheierea armistiţiului, până la Constituanta rusească şi cu oprirea trecerii austro-germanilor de aici pe frontul de Vest.
Ion Brătianu e mirat că am aflat şi cere ca în ziar să nu se spună că e în legătură cu Adunarea [constituantă] din Rusia. Tot aşa el suprimă motivarea „prin hotărârea guvernului din Petrograd.”
Generalul Leonte îmi anunţă că ne-am fi înţeles iarăşi cu Aliaţii şi că ei ne pun la dispoziţie douăsprezece milioane pentru a cumpăra câtă pâine e în Basarabia.
Întâlnesc lângă Hotel Traian pe Ţanţu şi Pelivan, care vin din Basarabia. Ei confirmă că garnizoana şi dezertorii din Chişinău sunt maximalişti duşmani. – Şi ce le puteţi opune? – Forţa morală. – N-ajunge. (Ei îmi explică atunci că au început să-şi organizeze oastea, că au o baterie de artilerie şi cavalerişti.)
 
În Basarabia, [la alegerile] pentru Constituantă au ieşit maximalişti. Românii n-au prea votat. Alegerile au fost dezordonate. „Dar nouă nu ne pasă de Constituantă; viaţa noastră politică e deosebită.” (pp. 184 - 185)
 
 

Jassy 10 Décembre 1917

Monsieur Raymond Poincaré, Président de la République

Mon gouvernement et Moi avons été profondément touchés par les témoignages d’amitié que vous avez bien voulu exprimer pour Mon peuple, Mon armée et pour Moi. C’est le coeur de la France qui parle par votre bouche, Monsieur le Président, et la coeur de la France a toujours vibré aux justes causes. Je sais que je peux compter pour Mon pays sur la France et sur nos autres Alliés et j’ai été heureux d’apprendre que leur gouvernement est décidé à tout mettre en oeuvre pour nous venir en aide. Malheureusement la position ou nous nous trouvons rend notre situation autrement grave qu’on ne peut l’envisager de loin. Ainsi que je l’ai expliqué à M. de St Aulaire, qui fait preuve d’une compréhension exacte des choses, ce n’est pas seulement une partie, mais bien l’armée russe toute entière qui fait défaut. Nous avons en face l’ennemi naturel qui concentre ses forces contre nous, pendant qu’autour et au milieu de nous les Alliés de la veille deviennent traîtres et hostiles. Mille kilomètres de désert et l’absence de routes nous séparent d’un noyau resté de meilleurs sentiments, mais actuellement à peine en état de défendre son propre territoire contre l’invasion bolchevik. Telle est, Monsieur le Président, la situation réelle de mon malheureux et vaillant pays. C’est dans ces dures conditions que mon gouvernement use de tous les moyens capables de donner aux Alliés le temps nécessaire pour tenter tout ce qui serait encore en leur pouvoir afin d’enrayer la débâcle complète et immédiate de la Russie. Ainsi, quel que soit le tragique de sa situation, la Roumanie aura prouvé à ses grands Alliés, par les pertes et les sacrifices cruels, consentis pour remplit ses engagements, que même au moment ou elle se sait trahie et se sent abandonnée, elle n’épargner aucun des efforts qui peuvent soulager la tâche des Alliés.

Ferdinand

 

Ministre Président Bratiano, Jassy

J’ai remis aujourd’hui au Président de la République dans une audience particulière, le télégramme que S. M. le Roi a bien-voulu lui envoyer. Il a été très touché de l’attention de S. M. et m’a dit que la France fera tout pour aider la Roumanie.

Victor Antonesco

(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, file 40-42)

 

 

 

 
"27 noiembrie/10 decembrie 1917
 
La 27 noiembrie [10 decembrie] în Consiliu, generalul Prezan ne comunică că germanii au acceptat toate condiţiunile noastre şi că Armistiţiul a fost încheiat pe tot frontul, de la Dunăre la Nistru.
Nu s-a comunicat încă presei până la venirea textului general [oficial].
La cinci p.m. delegaţii [de la negocirile de armistiţiu] s-au reîntors la Iaşi.
Troţki cere lui Poklevski să declare dacă îi urmează politica, sau în caz contrar să predea cheile unui subaltern al lui, bolşevist. Nimeni de la legaţie n-a primit, nici portarul.
Poklewski tremură de frică. A dat sfatul să însărcineze pe un devotat al lui ca să fie provizor bolşevist.
În definitiv [ziarul] L’Entente a avut o bună atitudine până acum pentru Aliaţi. A fost ajutat de toate legaţiunile Aliaţilor.
Nu e exclus însă să devină germanofilă, după cum a mai fost. Când se mântuie francii, se mulţumeşte şi cu mărci.
Rechemarea [lui Poklewski] echivalează cu o rupere de relaţiuni.
Părerea care domină e ca toţi reprezentanţii să se îndrepte spre Kiev. Take Ionescu e foarte preocupat de chestia aceasta.
Ardealul din Chişinău apare cu darea de seamă a Sfatului Ţării din Basarabia. Am dat un număr lui Duca.
Vossische Zeitung comunică că a avut loc la Theodor Rosetti, la Bucureşti, o consfătuire politică cu Carp, Marghiloman, Stere şi Grigore Cantacuzino, susţinând reîntoarcerea la politica Regelui Carol şi încheierea păcii cu un alt guvern decât acel de la Iaşi.
Nauen [staţie germană de transmisiuni de telegrafie fără fir întemeiată în oraşul Nauen, 40 km nord-vest de Berlin, la 19 august 1906] vorbeşte de un articol al lui Stere în Lumina în acest sens. Ei privesc însă bine armistiţiul.
Impresiunea mea este că cei de la Bucureşti s-au înţeles cu nemţii în vederea păcii şi sunt siguri a obţine o pace avantajoasă, dacă România ar încheia o alianţă cu Germania pentru viitor.
Acţiunea celor de la Bucureşti are o repercusiune serioasă aici în Moldova şi în Basarabia, mai cu seamă în cercurile steriste. Atrag atenţia în Consiliu, şi în particular lui Vintilă [Brătianu] şi Duca, că trebuie angajată o contrapropgandă, pe care eu sunt dispus să o fac, chiar dacă nu o fac ei. De altminteri, după cum am vorbit şi cu câţiva membri din clubul liberal ca să facem câteva consfătuiri intime, pentru a veni în primul loc [rând] în contact cu membrii clubului, devotaţi mie.
 
Prima acţiune va ava loc duminica viitoare, la vie, la P. Iliescu."(pp. 150 - 151).


"26 noiembrie [9 decembrie] 1917
 
La Consiliul de la 26 noiembrie [9 decembrie], acasă la Brătianu, generalul Prezan ne comunică prima telegramă a generalului Lupescu, în care se comunică începerea tratativelor cu generalul Morgen din partea germanilor. Un singur punct face obiectul unor discuţiuni serioase: germanii cer dreptul de a ridica de pe front un procent de 10% din trupele lor şi de a le duce pe frontul occidental.
Refuzăm să primim această clauză, care ar fi împotriva Aliaţilor, cu atât mai mult cu cât ea n-a fost acceptată nici de maximalişti.
Berthelot, consultat inutil de Take Ionescu şi Mişu Cantacuzino, de altminteri delegaţi la Consiliu, a spus că o asemenea clauză ar constitui pentru Franţa un coup de poignard dans le dos [o lovitură de pumnal în spate].
Discuţia asupra acestei clauze a durat dimineaţa de la 11.30 la unu, după dejun de la două la trei.
 
La trei a fost prima consfătuire cu parlamentarii la Ionel Brătianu. Nimeni nu a mai făcut nicio obiecţiune."

8 Décembre 1917
 
Et pour Mişu:
En réponse à votre télégramme:
Loyauté oblige nos amis à tenir compte des services rendus et des pertes cruelles qu’ils nous ont imposées deux fois par ceux qui n’ont pas pu ou bien n’ont pas voulu remplir leurs obligations envers nous, n’avoir pas épargné néanmoins aucun effort pour soulager la tâche de nos alliés. A l’heure actuelle la trahison définitive de ceux à qui nous a attaché notre solidarité avec la France et l’Angleterre nous met, avoir fait l’effet désespéré ou services que nous pouvons rendre ne sont plus ceux que alliés nous devons langage Clémenceau oblige de me poser les plus cruelles questions que veut-on à Paris, lorsqu’on nous indique solution telle que retraite jusqu’au Général Kaledine ... lorsque qualifie notre armistice de capitulation et qu’on ne veut plus nous connaître. Dans la.... créée par notre alliance et non par nous car Général Berthelot est le premier qui m’a dit que la dispersion de l’armée roumaine et la destruction de ses armes pouvait s’imposer en cas de débâcle russe. Du reste, en ce qui concerne l’armistice, avant tout ..... au.... j’ai consulté Général Berthelot, qui l’a envisagé de même que moi. Le Général Berthelot a été au courant de toutes nos décisions et je suis surpris péniblement d’apprendre qu’il a pu donner une autre impression à Paris. La distance qui nous sépare rend malheureusement notre situation plus grave qu’on l’envisage de loin. Ce n’est pas une partie mais bien toute l’armée russe qui fait défaut et dont une grande majorité constitue déjà à l’heure actuelle des éléments menaçants et hostiles. Armée Général Kaledine, si elle existe, suffit à peine à se maintenit en pays cosaque, elle est impuissante à disputer le pouvoir aux maximalistes, même tant que le gros des troupes de ceux-ci sont encore au front. La grande majorité des regimentscosaques de Moldavie ainsi que d’ailleurs a refusé d’entrer en conflit avec les maximalistes pour maintenir l’autorité militaire et le commandement; la Rada sans armée propre proclame elle-même nécessité armistice et la paix. Dans ces conditions il est impossible à l’armée roumaine sans moyens de transport et sans approvisionnements de traverser pendant l’hiver russe plus de mille Kilomètres de pays. Le fait hostile avec les allemands derrière elle et entourée de plus d'un million de troupes maximalistes ennemies aussi. Déjà une partie des troupes roumaines retranchées du front sont obligées à maintenir la sécurité de l'intérieur contre les attentats et les menaces des léninistes tous les jours plus nombreux et plus... Dans ces conditions l'armistice admis par nous est le seul moyen d’ajournement pour nous donner le temps de tenter tout ce qui est possible en vue de enrayer le débâcle russe complète et immédiate.
Bratiano
(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, file 37-38)
 
8 Décembre 1917
Ministre Président Bratiano, Jassy
Sur la base de votre télégramme no. 32 j’ai remis ce soir une note au Ministre des Affaires Etrangères et une copie pour M. Clémenceau. Il m’a déclaré avoir reçu un télégramme du Général Berthelot se déclarant complètement d’accord avec vous sur l’arrangement à conclure. Il a communiqué les bases de cet arrangement à Londres et à Rome, et il y a tout lieu de croire dans une réponse favorable. Il a reconnu la loyauté de notre conduite et notre fidelité aux Alliés.
Victor Antonesco
(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, fila 39)


 

Grand Quartier Général Roumain, 7 Décembre 1917

Chef Mission Militaire Française à Ministre Guerre, pour Président du Conseil

 

      1- Reçu votre directive no. 12077 BS/3. La rapidité des évènements modifie chaque jour la situation qui m’apparaît aujourd’hui comme la suivante:

      A. L’unanimité des soldats russes sur le front veut la paix avec stupidité. Les pourparlers d’armistice sont entamés sur les fronts nord, ouest et roumain, ils commencent sur le front SO; personne n’est capable de s’y opposer.

     B. La Rada vote son approbation pour l’armistice et la paix ultérieure; Odessa a fait une manifestation monstre de joie en apprenant la demande d’armistice sur le front roumain. Général Niessel vous a télégraphié qu’il n’y avait éventuellement rien de sérieux à tenter au Don et qu’au Caucase il n’y avait pas grande énergie.

      2- La paix chez les Russes, à une échéance plus ou moins rapprochée, est donc un fait inévitable.

    3- Je ne vois pas sur quelle région diriger les armées roumaines lorsqu’elles abandonneront le territoire national pour entrer en Russie unanime dans son désir de paix et par le fait même hostile. Quant à la Bessarabie, elle ne possède ni bois ni charbon, ni pétrole; il y a peu de villages. Je ne pourrai constituer les dépôts de vivres avec les crédits que vous m’allouez  seulement aujourd’hui qu’au bout d’une période très longue.

    4. Je ne crois donc pas que les Roumains acceptent, après avoir franchi le Pruth, de continuer leur retraite en Russie. Le Général Prezan m’a présenté hier cette manière de voir et il est certainement le reflet de son gouvernement.

    5- Il m’a répété que le Gouvernement estimait que demeurer fidèle jusqu’au bout signifie déposer les armes et les munitions de l’autre côté du Pruth, dans une Russie désormais neutre, licencier l’armée, et laisser à un nouveau Gouvernement le soin de traiter la paix.

    6- La question pour moi se résout en ceci: le jour viendra où la Roumanie subira de fait la paix, de gré ou de force. Si elle ne conclut pas la paix en même temps que les Russes, les Puissances Centrales n’ayant plus à faire qu’à elle seule, l’exploiteront sans condition ni rémission. Si, au contraire, elle fait la paix en même temps que les Russes, elle pourra obtenir des conditions meilleures et qui ne seront pas plus mauvaises pour l’Entente.

    7- Au  point de vue malfaisant, la seule chose qui nous intéresse est que Roumanie ne livra pas à l’Allemagne le milliard de guerre que nous lui avons donné, et qui serait ensuite employé contre nous. Cette condition, l’Entente la peut imposer à la Roumanie, comme une absolution du geste de paix auquel les circonstances la forcent et exiger qu’elle l’impose comme condition sine qua non de sa signature, disant à l’Allemagne que, faute de cette condition, il faudra qu’elle vienne prendre les armes au prix d’une bataille désespérée.

     8- Si l’Allemagne refuse cette condition nous sommes en droit de demander à la Roumanie qui est prête à le faire, puisqu’elle l’offre, soit de déposer ses armes de l’autre côté du Pruth en Russie, soit de les détruire en arrière de son front actuel. L’une ou l’autre de ces solutions est à étudier; il n’y a pas urgence.

    9- Je n’ai pas confiance dans le dépôt des armes de l’autre côté du Pruth. C’est une fiction géographique dont les Allemands ne tiendront pas compte.

   10- Je compte employer dès maintenant vos crédits de propagande à développer dans l’Ukraine et le Don tout sentiment national capable de faire discuter énergiquement les conditions de paix. Ces conditions pourraient ainsi être meilleurs pour l’Entente; en tous cas les discussions ajourneront d’autant la signature, c’est-à- dire l’heure du renvoi vers l’ouest des troupes ennemies actuellement sur le front oriental.

   11- Vous pouvez compter que jusqu’au bout je tenterai l’impossible dans le sens de vos directives, mais j’ai tenu à vous donner mon opinion.

Général Berthelot.

    Télégramme communiqué à Général Niessel.

(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1823, rola 316, cadre 455-457)

 
 
24 noiembrie [7 decembrie] 1917
Articolul meu de ieri, „Armistiţiul”, a fost primit ca o uşurare. Ofiţerii îmi aduc adeziuni iscălite.
Un funcţionar de la Legaţia franceză venit către seară ca să mă întrebe ce încredere să acorde unui om politic mai mărunt, îmi spune hotărât că nici Berthelot, nici nimeni din Misiunea franceză n-a fost consultat la armistiţiu. S-ar putea spune că nici ministrul Franţei. Pe când Nicolescu-Dorobanţu, cumnatul primului ministru, asigură că s-a făcut o înţelegere directă cu Aliaţii.
Pentru Şcerbacev, care „şi-a apărat pielea lui”, şi pentru toţi ruşii domneşte un dispreţ enorm. Ofiţerii francezi n-au vrut să primească pe un medic militar rus la masa lor: „nu ştiu dacă ne-am putea stăpâni.”
Negociatorii ruşi de la o unitate de pe frontul nostru erau trei soldaţi. Întrebaţi ce vor, ei au spus: „cele două insule pe care ni le-aţi luat.” Doi din ei nu ştiau să iscălească.
Morţun vine la mine sub cuvânt că are de rectificat ceva la „Neamul Românesc”. El se laudă că a spus la Consiliul de miniştri azi: „Brătianu cel bătrân dorea Ardealul fără ardeleni; noi vom avea pe ardeleni fără Ardeal.” El se bucură că „Take Ionescu e sfârşit.”
Pe de altă parte, şi Vintilă Brătianu spune că „nimeni să nu fie supărat căci va ieşi bine, foarte bine.”
 
Economistul Dr. Angelescu îmi face, în uniformă de locotenent, propagandă ca să rămân sub germani. Aceasta ar rezulta din „principiile” mele. Îi răspund: „Din principii raţiunea poate să scoată multe concluzii; caracterul numai una.” (pp. 182 - 183)

 

     Télégramme identique des Ministres d’Angleterre, Etats-Unis, France et Italie avec prière de communiquer d’urgence aux représentants à la Conférence de l’Angleterre, Etats-Unis et Italie et d’adresser au Ministre de France pour lui-même et pour ses collègues les instructions des Gouvernements alliés:

      "La situation s’aggravant rapidement peut d’un moment à l’autre exiger des décisions immédiates en vue desquelles nous demandons à nos Gouvernements de nous adresser d’urgence leurs instructions. Quelle doit être notre attitude dans les hypothèses suivantes:

    1- Dans le cas où contrairement aux prévisions du Général Tcherbatcheff, les pourparlers d’armistice n’empêcheraient pas la débandade des troupes russes en aboutirait à la conclusion d’une paix séparée, devons-nous admettre que le Gouvernement roumain s’y associe ou l’engager à tenter de quitter le pays ce qui impliquerait un gouvernement constitué par les ennemis et hostile à l’Entente.

       2 – Dans le cas ou le Général Tcherbatcheff serait remplacé par un Commandant maximaliste, devrions-nous éviter tous rapports avec ce dernier ? Il y a lieu de remarquer que cet évènement exposerait à un danger plus grave et imminent la famille royale et le Gouvernement. Leur départ s’imposerait alors et ne pourrait être organisé qu’avec le concours des autorités de fait russes.

     Afin de donner à nos Gouvernements tous les éléments d’appréciation nous signalons que le Commandant russe a reçu une communication d’après laquelle le Gouvernement de l’Ukraine voudrait la paix à tout prix. D’autre part, d’après des télégrammes de presse, le Général Kaledine observerait une attitude expectante ce qui est confirmé par l’inertie des Cosaques du front roumain. Enfin d’après l’avis des chefs des missions militaires anglaise et française, ainsi que de l’Etat-Major roumain, l’anarchie de la Russie méridionale et l’absence de touteorganisation rend actuellement impossible l’évacuation de l’armée roumaine en Bessarabie. L’Attaché militaire américain ne partage pas cet avis. Il va de soi que si les évènements permettaient d’améliorer la situation dans la Russie méridionale façon à y rendre possible évacuation de l’armée roumaine nous agirions de tout notre pouvoir en ce sens".

 

       S’inspirant du télégramme adressé en ce sens au Ministre de France, nous avons déclaré au Président du Conseil que l’Entente est opposée à tout armistice et que l’armée roumaine doit se replier à tout prix. Sur la question de l’armistice M. Bratiano nous a répété que par suite de la trahison russe, l’armée subit un cas de force majeure. Il a ajouté que selon sa déclaration antérieure, le Conseil, réuni ce matin sous la présidence du Roi, a donné pour instructions aux parlementaires roumains de se maintenir sur le terrain strictement militaire de l’armistice. En ce qui concerne l’évacuation de l’armée roumaine en Russie, M. Bratiano nous a répété qu’elle est actuellement impossible, rien n’ayant pu, faute de crédit, être préparé….. organiser de dépôts de vivres sur la ligne de retraite. Le Ministre de France ayant été chargé d’informer le Roi de l’ouverture des crédits illimités pour le ravitaillement de l’armée roumaine, nous avons insisté pour que tout soit tenté en vue de cette…….. si les évènements laissent un répit suffisant pour y pourvoir. Afin de permettre l’utilisation immédiate de ces crédits il est indispensable d’aviser de leur ouverture les banques d’Odessa et de Kiew.

         Enfin M. Bratiano nous a demandé d’examiner l’éventualité de départ de la famille royale et du Gouvernement en traversant la Russie. Nous confirmons que ce départ ne peut s’effectuer qu’avec le concours de diverses autorités de fait de la Russie. Les évènements peuvent se précipiter, il importe d’inviter sans délai les représentants alliés en Russie à agir officieusement et discrètement auprès d’elles à cet effet.  

Saint-Aulaire, Jassy, 5, 6 Décembre 1917

 (Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1823, rola 316, cadre 448-449, 454)

 
„23 noiembrie [6 decembrie] 1917
 
        Un an de la căderea Bucureştilor! Rasoviceanu îmi explică imposibilitatea unei rezistenţe reduse la singurele puteri ale românilor. „Să ne dea Aliaţii un plan şi mijloace pentru a-l servi şi vom muri pentru dânsul.” [...]
         Sunt chemat la dejun la Rege.
      Înainte de a-l vedea, colonelul Găvănescu, care era să plece în Franţa cu o misiune militară nouă, insistă, dureros enervat, asupra aceleiaşi imposibilităţi materiale de a duce mai departe rezistenţa, în caz când ruşii ar părăsi poziţiile. Avem patru sute de mii de oameni, dar nu-i putem [lipsă în text] oricând şi oriunde. Pe frontul oriental ar fi constatate o sută treizeci de divizii austro-germane. Ce putem face cu câtă oaste ne-a mai rămas? Şi ar lipsi îndată şi muniţiile. Totuşi se va rezista cât se poate, cum se poate, dacă va fi nevoie.
       Continuă discuţia cu Prinţul Carol. Într-un punct mi s-a dat oficial dreptate. S-a rectificat că nu armata română, ci guvernul român a început tratativele de armistiţiu.
         Regele îmi declară că nu poate fi vorba de o capitulare. În caz când ni s-ar face propuneri neacceptabile, pe care el nu le-ar primi în niciun caz, ci preferă să se retragă lăsând locul oricui – ochii îi sunt plini de lacrimi; îi răspund că, dacă sufletul lui nobil îi dictează astfel de declaraţii, cel mai elementar simţ de onoare al nostru ne-ar impune să nu primim acest sacrificiu – armata se va da înapoi şi va demobiliza pe încetul, armele fiind trecute ca depozit peste Prut, în teritoriul neutru al Rusiei care ar fi făcut pace. Încă o dată spune că la un război în care astfel de metode pot lucra nu s-a putut gândi. Stere nu-i vorbea de o apropiată desfacere a Rusiei, ci numai de ceva care ar fi să se petreacă la doi ani de la încheierea păcii. „O biruinţă câştigată prin asemenea mijloace nu poate fi durabilă; toată dezvoltarea trecutului ne-o arată.”
        În cursul mesei vorbeşte de [ziarul] „România” şi, lăudând poezia lui Goga despre mormântul de la Argeş, poezie în care tot trăieşte talentul, Regele se opreşte aici în judecata asupra autorului. Venind vorba de ciudata situaţie a lui Brătianu faţă de actualele negocieri, Regele crede că e o chestiune la care va trebui să se gândească. În chestia evreiască e de părere că ar fi fost prudent să ne fi arătat mai „culanţi”, pentru a împiedica duşmănii care astăzi ne fac atâta rău. Vorbind de oameni, spune cum ciudatul „rege al Albaniei”, Albert Ghica, după ce îşi cedase „drepturile” ducelui de Montpensier, venise la Palat, „unde nu mai călcase”, pentru a cere mâna principesei Elisabeta, ca delegat – fără nicio autorizaţie – al ducelui! Regele are alte sentimente pentru fratele lui Albert Ghica, Eduard, prefectul de Vaslui, căruia i s-a dat o misiune diplomatică secretă.
         Delegatului parlamentarilor de la Odessa, Trancu-Iaşi, care adusese dosarul neregularităţilor de la Cartierul General, Regele spune că i-a atras atenţia asupra faptului că acesta priveşte Parlamentul, care dealtfel are şi o competenţă necesară. Recunoaşte că Trancu-Iaşi a spus un lucru bun: că din cei doisprezece miniştri la o ţară de unsprezece judeţe, putea măcar unul să apară într-un judeţ, fără alt scop decât parada. Discutând proiectele Partidului Muncii, Regele a atras atenţia asupra faptului că a discutat proiectele de lege ale acestui partid cu Diamandy însuşi, arătând zădărnicia utopiei lor şi făcându-l să vadă că o afirmaţie de principii face mai mult decât impunerea unui punct de amănunt.
De faţă era şi Lady Paget, de la Crucea Roşie, nobilă figură simpatică, cu un cap foarte mic în vârful unui gât lung. Regina îi vorbeşte mult timp în particular.
       Regele îmi arată scrisoarea către Regină a delegatului englez de la Cartierul General rus, unde Duhonin a fost ucis prin aruncarea în baionete. El crede că nebunii de la Petrograd nu trebuie contrazişi în zadar, ci lăsaţi a-şi face şi pacea, pentru a se păstra măcar unele puncte de contact cu dânşii.” [...]
        (pp. 179 -181)

 
 
5 Décembre 1917
 
        Ministre Président Bratiano, Jassy
       A propos de la lettre en faveur de la paix de Lord Landsdowne, je crois utile de vous donner les renseignements suivants: Pendant tout l’hiver 1916 on ne se gênait pas à Londres dans certains cercles touchant même de près au Foreign Office, de parler de la Roumanie comme d'un allié qui n'a pas su se montrer digne des grandes prétentions qu'il a affiché au début de la guerre. La noblessé qui avait souvent chassé en Autriche-Hongrie manifestait ouvertement des sentiments favorables à ce pays. Le désastre russe mettant à nu les vraies causes de nos revers ont permis de lever la voix à ceux qui jusqu'alors n'osaient pas affronter ce courant. Dans un article paru dans le Globe du mois de Septembre on dénonçait ouvertement à la vigilance du comité de guerre des ministres anglais, ceux qui agitaient en faveur de l'Autriche-Hongrie au détriment des alliés et spécialement de la vaillante Roumanie. On y laissait voir que certains fonctionnaires pas très haut placés du Ministère des Affaires Etrangères n'étaient pas etrangers à cette campagne. Un docteur de Londres, bon ami de M. Take Jonesco, m'a apporté cet article lors de mon séjour à Londres et m'a confirmé l'exactitude des ces informations. C’est fort probable que les offres de paix qui auraient été faites par l’Allemagne à la France doivent se placer à la même époque. Il s’agirait d'une offre faite par l’ancien 1-er secrétaire de l'Ambassade de l’Allemagne à Paris, à un grand industrielde Bruxelles qui l 'aurait, par l’entremise de M. de Broqueville transmis à M. Briand. Il s’agissait de la libération sans conditions de la Belgique et de l’Alsace-Lorraine pour la France. M. Briand avait transmis par lettre ces propositions à M. Ribot, s'offrant d’aller négocier à Lausanne ou à Genève. A une séance secrète qu’il y a eu à la Chambre au mois d’Octobre, une explication à ce sujet a eu lieu entre MM. Ribot et Briand, le premier ayant insinué contre le second, sans faire attention qu’à la fin de la lettre il y avait un post-scriptum ou il disait que celà ne pouvait se faire que par une entente de tous les alliés. Cette séance secrète très orageuse a été la cause directe de la sortie du cabinet de M. Ribot et de son remplacement par M. Barthou. Je vous relate tout ceci à titre de simple renseignement retrospectif, car en ce moment toute la vérité est malheureusement trop connue et les sacrifices extraordinaires que nous nous appretons à faire de nouveau pour la cause commune nous ont acquis toutes les sympathies et le concours sans réserves de tous nos alliés.
Victor Antonesco
(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, file 27-28)

 
 „22 noiembrie [5 decembrie] 1917

 
        De dimineaţă aflu că şi noi am propus armistiţiul.
        Întâlnesc pe ministrul Serbiei[1]. El e indignat. „Nu vreau să amintesc faptele pentru că ar însemna să critic, şi eu nu vreau să critic.” Ca şi mine, Lăscăruş Catargiu, care îl întovărăşeşte, e de părere că se caută din parta noastră o câştigare de timp.
         [...]
         În acest moment chiar, vine Duca. Îmi arată ce a determinat pe Şcerbacev. Trupele nu-l ascultau nicăieri. O bandă de maximalişti arestase pe generalul şi pe ofiţerii de la Comăneşti. Tot aceia puseseră la arest în Roman pe generalul Ragoza. Atunci Şcerbacev a arătat lui Brătianu că are un singur mijloc de a fi măcar întru câtva folositor românilor: să negocieze el armistiţiul pe care altfel l-ar negocia ceilalţi.      Berthelot şi miniştrii aliaţi au recunoscut că este o necesitate.
          Generalii adunaţi la Palat într-un Consiliu care n-a fost „de Coroană”, au fost de părere să cerem şi noi armistiţiul, frontul român neputându-se ţinea numai cu trupe româneşti. S-au trimis deci la Mackensen, care acceptase o întrevedere, generalul Lupescu şi colonelul Condeescu.
         Ce putem face? se întreabă Duca. Mackensen va cere neapărat să primim şi scopul rusesc, pacea, şi să ţinem pasul cu dânşii în negocierea ei. Dar dacă Aliaţii nu ni-o permit? Mihai Cantacuzino e de părere că am fost o povară pentru dânşii până acuma şi că a venit momentul să le dăm o adevărată dovadă de credinţă. Ar rămânea, după Duca, o luptă fără scop, lipsită de provizii, de muniţii şi – capitularea finală. Sau, de la început, capitularea.
          Îi spun că orice e preferabil acestei ruşini, care nu s-ar putea şterge, şi catastrofei materiale în care s-ar rezolva ea pentru această iubită armată de care suntem aşa de mândri. El se grăbeşte atunci să mă îndemne a vorbi în acest sens, al păcii separate, miniştrilor străini, invocând rolul pe care-l am ca reprezentant al unei opinii publice independente. El insistă şi adaugă că n-are nicio misiune de la Brătianu.
         E însă liniştit şi la urmă explică aceasta: vom avea măcar Basarabia!
         [...]
         Cer a fi primit de Regină chiar acum seara.
         Îmi arată ce ştiam de la Duca, despre motivele care au hotărât pe Şcerbacev. Se caută a câştiga timp: măcar 48 de ceasuri! Pare a dori ca Aliaţii să ne permită o înţelegere aparentă fără a pierde folosul convenţiilor încheiate cu dânşii. E absolut încredinţată că s-a procedat bine şi că „Regele va şti să apere demnitatea ţării.”
         Prinţul Carol vine îndată în odaie. Tăgăduieşte că Take Ionescu ar fi fost pentru drumul în Caucaz („chiar azi dimineaţă l-am auzit rostind altă părere”), frontul nu se poate ţinea numai de către români, cum toţi generalii, şi Averescu, şi chiar Grigorescu, au recunoscut-o, învoindu-se la armistiţiu. Chiar dacă azi duşmanul ar avea puţine trupe, cum sugerează Regina, ele pot veni în trei săptămâni de pe alte fronturi. Ar trebui să înceteze aceste zadarnice speranţe, care ni s-au dat de atâtea ori, că Aliaţii ar putea să reţină pe germani în apus. I se pare bună alegerea delegaţilor noştri: pe Lupescu spune că-l cunoaşte bine (obiectez că l-am auzit susţinând alături de Vaida alianţa ardelenilor cu politica austriacă). Cum discuţia urmează asupra calităţii trecutului şi simpatiilor celor însărcinaţi cu negocierile, arăt că există un curent pentru rezistenţă, că el trebuie combătut cu argumente decisive, dacă sunt. De aceea voiam să vorbesc cu Regele, dar acum, după tot ce mi se spune, audienţa n-ar mai avea scop. Regina îmi răspunde că Regele trebuie să vină imediat. Am impresia că prezenţa mea mai îndelungată ar fi neplăcută.
          Într-un moment Regina a vorbit de calitatea ei de englezoaică ce ar fi făcut-o să sufere şi mai mult în această zi. A recunoscut că cedându-se comanda generalului Prezan şi făcând să negocieze „armata”, nu guvernul – formă pe care o declar copilăroasă şi nedibace – s-a căutat a se da la o parte responsabilitatea Regelui.”
 
Nicolae Iorga, Memorii. Însemnări zilnice (mai 1917 – martie 1920) Războiul naţional. Lupta pentru o nouă viaţă politică, Bucureşti, f. a., vol I. pp. 176 – 179:
 

[1] P. Marinkovitch, ministru plenipotenţiar al Serbiei care şi-a prezentat scrisorile de acreditare la 15 octombrie 1915, cf. Almanach de Gotha, Justus Perthes, 1916, p. 1064.
 
 „22 noiembrie [5 decembrie] 1917

 
        Mare Consiliu de Miniştri şi patru generali.
        Se discută numirea delegaţilor care vor merge să încheie armistiţiu.
Misiunea delegaţiunii este să încheie armistiţiul pe aceleaşi baze ca armata rusă, fără a se angaja câtuşi de puţin în vederea păcii, deoarece, în intenţiunile guvernului nu stă să încheie pacea cu niciun preţ.
       Am pus unele chestiuni.
      Deoarece nu voim, pe de o parte, să încheiem pace cu niciun preţ, iar pe de alta primim armistiţiul, pentru a înlesni ruşilor încheierea armistiţiului, la ce este nevoie să mai trimitem noi delegaţiuni? Ar fi destul să fim cuprinşi în tratativele delegaţiunii ruse, pe baza faptului că noi facem parte din grupul aliat de pe frontul român, care de fapt a fost sub Înaltul Comandament rus.
     Mi s-a spus că Brătianu a apucat să se angajeze deja în acest sens faţă de generalul Şcerbacev şi aceasta după ce consultase pe reprezentanţii puterilor aliate.
       Aceştia ar fi răspuns că nu au instrucţiuni de la puterile respective, dar că, personal, recunosc necesitatea în care se găseşte România de a se alipi la demersurile Rusiei.
     Eu ştiu până la ce punct era îndreptăţit Brătianu să facă ceea ce a făcut, în orice caz, am spus că deoarece s-a angajat a participa la armistiţiu, să numim un ofiţer care să facă parte din delegaţiunea frontului.
      Nu s-a primit propunerea pe motivul că trebuie să ne păstrăm independenţa!
      Am răspuns că probabil de la duşman va fi o delegaţiune şi nicidecum câte o delegaţiune din cele patru state aliate.
      A fost de prisos.
    Am obiectat asupra mandatului delegaţiunii, părându-mi-se puţin probabil ca delegaţiunea duşmană să se mulţumească cu răspunsuri evazive. S-a recunoscut oarecum temeinicia obiecţiunii mele, dar nu s-a schimbat nimic din rezoluţiunea luată.
      S-au mai discutat alte chestiuni secundare, asupra cărora nu am emis nicio părere.
     Am pus întrebarea: în caz de retragere, ce se face cu familiile ofiţerilor, cu formaţiunile sanitare, cu depozitele etc., şi nu am avut un răspuns precis; aceste chestiuni au a fi studiate de aici înainte!
      În fine, consfătuirea s-a sfârşit şi am plecat cu impresiunea că acum, când suntem în rostogolire spre fundul prăpastiei, nu facem decât a urma, cu acelaşi sistem nenorocit de până acum al subtilităţilor şi al arguţiilor.
     Unul, cel mult doi, hotărăsc ce este de făcut şi apoi, ceilalţi sunt chemaţi nu să-şi dea părerea, ci să asculte meşteşugitele apărări ale hotărârii proiectate.
    Doi sau trei, mai independenţi, îşi spun vederile pentru a nu fi luate în consideraţiune; ceilalţi tac întocmai ca şi când ar fi pierdut darul cuvântării.
    Şovăire în momentele grele ale neamului!
    S-a hotărât armistiţiul.
    Pentru ce?
    Pe cinste, nu am înţeles!
    Pentru a servi personal pe Şcerbacev?
    Mi s-a răspuns de Brătianu, hotărât că nu.
    Atunci în speranţa că se va produce un miracol care să schimbe starea de lucruri în Rusia; un stat ucrainian? Un mănunchi de forţe doritoare a lupta? Cazacii?
    Soldatul rus nu mai vrea să se bată şi nimic nu-l va mai  readuce – în starea lucrurilor de astăzi – în faţa în duşmanului.
    S-a convenit că am dreptate şi totuşi s-a persistat în hotărârea ambiguă luată.
    O adevărată şi foarte tristă comedie.
    Am fost invitat să dejunez la Palat.
    După ce ne-am sculat de la masă, am rugat pe Rege să mă desărcineze de comandamentul armatei, deoarece nu pot rămâne sub comanda generalului Prezan.
   M-a rugat să rămân la postul meu şi să fac asta pentru El.
   Faites ça pour moi. [Faceţi asta pentru mine]
   I-am spus atunci, că-L rog să-mi dea un concediu. Mi-a răspuns că ar putea să se interpreteze ca o protestare şi ar fi în defavorul meu. I-am răspuns că sunt obişnuit cu interpretările calomnioase.
    În fine, a convenit să-mi dea un concediu tacit, fără a face formalitate.
    Stilles, schweigendes Urlaub. [Un concediu acordat în tăcere]
    În toate, jumătăţi de măsuri. Vorbind apoi de situaţie, am întrebat pe Rege dacă ştie care ar fi condiţiunile ce ne-ar impune germanii. Mi-a răspuns că nu. De asemenea nu ştie nici vederile Aliaţilor asupra situaţiunii noastre!...
     I-am spus că după ce ne vom retrage şi se va dizolva armata, desigur că se va stabili o stare de lucruri în România, o stare de lucruri cu aparenţa cel puţin, dacă nu cu realitatea de a fi cea voită de ţară, adică de cele şapte milioane de români.
     Să admitem că războiul după un an, doi, trei etc.... se termină cu victoria Aliaţilor şi că Aliaţii nu ar fi mulţumiţi cu ceea ce a făcut România reală şi ar voi să se readucă România oficială din decembrie 1917 în drepturile ei. Prin ce mijloc material s-ar realiza aceasta?
       În România va exista atunci un guvern, o armată, un aparat administrativ complet! Cum ar putea fi răsturnată această stare de lucruri?
       Pe cale militară, cu neputinţă materială. Pe cale diplomatică?
       Regele Ferdinand al Bulgariei[1] a domnit şapte ani fără să fie recunoscut de Europa!...
       Mi-a spus că s-a gândit la acest lucru, precum şi la alte situaţiuni şi are pentru fiecare o soluţie.
       Am mers în urmă la Regina în audeinţă şi I-am spus acelaşi lucru. M-a întrebat dacă am vorbit şi Regelui în acelaşi mod.
      Bilanţul zilei de azi este că ne zbatem în întuneric.
      Cei cu frânele ţării nu văd realitatea, orbiţi de povara greşelilor comise.
      Am plecat din Iaşi cu inima plină de amărăciune, durere şi scârbă!
     Totul este de mulţumit ficţiunii parlamentare, poate chiar regimului parlamentar însuşi!
      În teorie poate să fie judicios, în practică se dovedeşte, cel puţin în ţările nepregătite ca educaţiune civică şi temperament, că poartă în sine germenele ficţiunii care duce la corupţie şi decădere.”
 
   Al. Averescu, Notiţe zilnice din război, vol. II, pp. 211 - 214:
 
       
 

[1] Ferdinand de Saxa-Coburg-Kohary (1861 -1948) principe al Bulgariei din 1887, ulterior rege (1908 -1918). În octombrie 1918 a abdicat în favoarea fiului său, Boris (1894 -1943), şi apoi a trăit în exil.
 
4 Décembre 1917
Ministre Président Bratiano, Jassy
Je viens de montrer votre télégramme relatif armée Tcherbatcheff à M. Clémenceau. Il a immédiatement convoqué dans son cabinet le Ministre des Affaires Etrangères qui nous a donné lecture d’un télégramme qu’il venait de recevoir de M. de St Aulaire, exposant la situation dans le même sens que vous se plaignant en outre que les crédits nécessaires n’avaient pas encore été mis à sa disposition. Le Ministre de l’Armement est venu aussi et a pris part à la délibération. Ils ont été unanimes à déclarer que l’armistice de Tcherbatcheff etait une capitulation déguisée et qu’ils ne peuvent à aucun prix admettre la capitulation de l’armée roumaine, qui doit se replier pour s’unir à Kaledine. Que la trahison russe même totale n’aurait pas au point de vue moral le même retentissement que la capitulation de la Roumanie. Il a vivement insisté auprès de moi pour que je vous prie de sa part de ne pas hésiter un seul instant et d’envisager avec tout le courage des résolutions extrèmes. Ils m’ont dit que Kaledine a reçu et de l’Angleterre et de la France tous les crédits nécessaires et que pour chez nous des crédits illimités ont été ouverts aussi. Clémenceau doit vous adresser un télégramme personnel; le Ministre des Affaires Etrangères nous a quitté pour aller immédiatement conférer avec le Président de la République, qui très probablement communiquera son opinion au Roi. Le général Foch de son côté transmettra des instructions au général Berthelot. Je vais transmettre votre télégramme à Mişu, car Lahovary et Angelesco ne sont pas encore arrivé à leur poste.
Victor Antonesco
(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, fila 26)
 
       5 Décembre 1917
       Ministre Président Bratiano, Jassy
       A propos de la lettre en faveur de la paix de Lord Landsdowne, je crois utile de vous donner les renseignements suivants: Pendant tout l’hiver 1916 on ne se gênait pas à Londres dans certains cercles touchant même de près au Foreign Office, de parler de la Roumanie comme d'un allié qui n'a pas su se montrer digne des grandes prétentions qu'il a affiché au début de la guerre. La noblessé qui avait souvent chassé en Autriche-Hongrie manifestait ouvertement des sentiments favorables à ce pays. Le désastre russe mettant à nu les vraies causes de nos revers ont permis de lever la voix à ceux qui jusqu'alors n'osaient pas affronter ce courant. Dans un article paru dans le Globe du mois de Septembre on dénonçait ouvertement à la vigilance du comité de guerre des ministres anglais, ceux qui agitaient en faveur de l'Autriche-Hongrie au détriment des alliés et spécialement de la vaillante Roumanie. On y laissait voir que certains fonctionnaires pas très haut placés du Ministère des Affaires Etrangères n'étaient pas etrangers à cette campagne. Un docteur de Londres, bon ami de M. Take Jonesco, m'a apporté cet article lors de mon séjour à Londres et m'a confirmé l'exactitude des ces informations. C’est fort probable que les offres de paix qui auraient été faites par l’Allemagne à la France doivent se placer à la même époque. Il s’agirait d'une offre faite par l’ancien 1-er secrétaire de l'Ambassade de l’Allemagne à Paris, à un grand industriel de Bruxelles qui l 'aurait, par l’entremise de M. de Broqueville transmis à M. Briand. Il s’agissait de la libération sans conditions de la Belgique et de l’Alsace-Lorraine pour la France. M. Briand avait transmis par lettre ces propositions à M. Ribot, s'offrant d’aller négocier à Lausanne ou à Genève. A une séance secrète qu’il y a eu à la Chambre au mois d’Octobre, une explication à ce sujet a eu lieu entre MM. Ribot et Briand, le premier ayant insinué contre le second, sans faire attention qu’à la fin de la lettre il y avait un post-scriptum ou il disait que celà ne pouvait se faire que par une entente de tous les alliés. Cette séance secrète très orageuse a été la cause directe de la sortie du cabinet de M. Ribot et de son remplacement par M. Barthou. Je vous relate tout ceci à titre de simple renseignement retrospectif, car en ce moment toute la vérité est malheureusement trop connue et les sacrifices extraordinaires que nous nous appretons à faire de nouveau pour la cause commune nous ont acquis toutes les sympathies et le concours sans réserves de tous nos alliés.
       Victor Antonesco
(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, file 27-28)
 


       4 Décembre 1917
       Ministre Président Bratiano, Jassy
       Je viens de montrer votre télégramme relatif armée Tcherbatcheff à M. Clémenceau. Il a immédiatement convoqué dans son cabinet le Ministre des Affaires Etrangères qui nous a donné lecture d’un télégramme qu’il venait de recevoir de M. de St Aulaire, exposant la situation dans le même sens que vous se plaignant en outre que les crédits nécessaires n’avaient pas encore été mis à sa disposition. Le Ministre de l’Armement est venu aussi et a pris part à la délibération. Ils ont été unanimes à déclarer que l’armistice de Tcherbatcheff etait une capitulation déguisée et qu’ils ne peuvent à aucun prix admettre la capitulation de l’armée roumaine, qui doit se replier pour s’unir à Kaledine. Que la trahison russe même totale n’aurait pas au point de vue moral le même retentissement que la capitulation de la Roumanie. Il a vivement insisté auprès de moi pour que je vous prie de sa part de ne pas hésiter un seul instant et d’envisager avec tout le courage des résolutions extrèmes. Ils m’ont dit que Kaledine a reçu et de l’Angleterre et de la France tous les crédits nécessaires et que pour chez nous des crédits illimités ont été ouverts aussi. Clémenceau doit vous adresser un télégramme personnel; le Ministre des Affaires Etrangères nous a quitté pour aller immédiatement conférer avec le Président de la République, qui très probablement communiquera son opinion au Roi. Le général Foch de son côté transmettra des instructions au général Berthelot. Je vais transmettre votre télégramme à Mişu, car Lahovary et Angelesco ne sont pas encore arrivé à leur poste.
       Victor Antonesco
(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, fila 26)
 



       21 Nov./4 Dec. 1917.
       În săptamâna trecută cu ocaziunea zilei de mulţumire, o sărbătoare specială a americanilor, M. S. Regina Maria cu Prinţesa Elisaveta au vizitat Spitalul Crucii Roşii Americane din Roman, fiind conduse de Colonelul Anderson, şeful misiunii americane, şi de Maiorul doctor Kirpatrick, directorul serviciului medical. Înaltele vizitatoare au cercetat cu deamănuntul toate salele, interesandu-se de fiecare rănit şi împărţindu-le daruri bolnavilor. Buna noastră Regină şi-a exprimat deplina mulţumire şi admiraţie pentru felul cum este condusă instituţiunea. Le dejunul oferit de misiune în onoarea auguştilor oaspeţi, Colonelul Anderson a rostit un foarte frumos şi bine simţit toast. […]
       În Basarabia s-a înfiintat o ligă culturală a femeilor române, avand în frunte pe d-na Elena D. Alistar, doctor în medicină de la Universitatea din Iaşi, iar ca secretară pe d-na Nadeja Tudor. Ziarul Soldatul Moldovean ne spune că în Basarabia au votat pentru Constituantă şi toate fetele mari, care au trecut de 20 de ani. Acelaşi ziar ne mai spune că în oraşul Chişinau a început să se formeze Regimentul 1-ul Naţional Moldovenesc, din soldaţi şi ofiţeri moldoveni. Comandant a fost numit Colonelul Furtună. La Rostov s-a deschis o şcoală românească; profesorii predau cursurile în mod gratuit.
 


 
       „21 noiembrie [4 decembrie] 1917
       Astă noapte, pe la ora 24.30, a venit la mine colonelul Ressel să-mi spuie, că după informaţiunile primite de la Moineşti, ar fi pornit de acolo vreo sută de căruţe şi câteva automobile cu soldaţi ruşi, care ar avea intenţiunea să vie la Bacău, să manifesteze pentru pace şi contra Regelui.
       Am dat ordin a pune trupe la barieră şi a opri intrarea trăsurilor dacă vor veni, cred însă că este o exageraţiune, dacă nu o invenţiune pe de-a-ntregul.
       La ora cinci dimineaţa a venit generalul Mărdărescu cu o telegramă dată de generalul Scerbacev, prin care ordona a se înceta ostilităţile pentru că se va încheia armistiţiul. Zice că măsura este luată de acord cu guvernul român.
       Am raportat Marelui Cartier General telegrafic şi în acelaşşi timp am dat ordin pe front să nu se ia vreo măsură fără ordine explicite de la mine sau de la Marele Cartier General.
       Seara am fost înştiinţat că mâine la ora 10.30 trebuie să mă găsesc la Iaşi, la Palat.
       Mai în urmă două telegrame, una prin care se ordonă încetarea ostilităţilor de mâine, ora 8, în vederea încheierii armistiţiului, iar alta prin care mi se face cunoscut că până la noi ordine, se însărcinează cu comanda armatei generalul Prezan.” (p. 211) 
 


 
       20 Nov./3 Decembrie 1917.
      Presa engleză continuă cu publicarea articolelor elogioase la adresa ţării noastre. Spre mângâierea cetitorilor public câteva extrase: Ziarul Daily Graphic scrie: “Avem motive să primim cu plăcere declaraţiunile lordului Robert şi ale lordului Cecil, care cu drept cuvânt, au lăudat serviciile splendide ale guvernului şi armatei române. Când România a declarat războiul a fost ca să-şi unească puterile sale cu armatele ruse, şi ea n-a putut să prevadă că această camaraderie îi va lipsi. Presa engleză laudă cu atât mai mult pe viteazul soldat român, care a rămas neclintit la postul său de luptă. Aliaţii sunt deci obligaţi de a veni în ajutorul României acuma, în cea mai mare măsură posibilă şi a asigura viitorul credincioasei sale camarade.”
       Enok Telegraph zice că: “Eroismul Romaniei si al armatei sale puternice a stârniit admiraţia guvernului şi a poporului englez." Liverpool Daily spune că: “Lupta splendidă pe care Românii o duc contra austriecilor şi germanilor însufleţeşte pe orice soldat." Teachers World arată că: “Singura ţară vitează în Orient este România. Nu s-a recunoscut îndeajuns ce succes într-adevăr uimitor a avut România respingând pe Mackensen, care spera să pătrunda până la Marea Neagră şi Odessa. Până acum România mică a reuşit literalmente să apere Rusia şi ea a avut succesul militar cel mai remarcabil în vara aceasta." Yorkshire Herald declară că: “Partea pe care România a luat-o în război este un record neîntrecut de martiriu şi vitejie. Ea va trăi în istorie ca o adăugire la gloria rasei romane [antice]." Morning Post recunoaşte că: “Renaşterea armatei române este una din minunile războiului şi ea trebue să fi fost o surprindere neplăcută pentru Germania."
       În fine, Fornigty Review zice că: “Diferite motive au fost puse înainte pentru a explica înfrângerea lui Mackensen în Moldova. Începându-şi ofensiva el credea cu siguranţă să-şi asigure posesiunea recoltei române şi n-a reuşit în încercarea sa pentru că a fost bătut de români în bătălia de 12 zile din jurul Marăşeştilor. Considerând condiţiunile descurajatoare în care românii s-au bătut în vara aceasta, ofensiva lor de la 24 iulie şi operaţiunile lor defensive ulterioare sunt recordul curajului, răbdării şi solidităţii, care rar au fost egalate de alte trupe în acest război, care au restaurat complet creditul armatei române."
 



 
       "19 noiembrie [2 decembrie] 1917
       Ruşii ar fi devastat la Roman Administraţia Financiară şi ei ar fi plecând în grupe de la Mărăşeşti. De fapt li s-a dat acest ordin de la Stavka.
       Kuhlman declară la o întrebare în Reichstag, că zvonurile despre o ofertă a României nu s-au adeverit, că armata noastră va lupta probabil pe seama şi pe riscul ei, dacă nu trimite plenipotenţiari.
       Duhonin ameninţat de trei mii de matrozi ai lui Lenin, anunţase verbal lui Şcerbacev că se va lupta şi că în caz de înfrângere se va retrage la Kiev dacă-i permite Rada ucrainiană. Ştiri transmise de englezi spun însă că el ar fi părăsit Cartierul german [general] a cărui telegrafie fără fir o au maximaliştii şi că ar fi chiar prins.
       Ieri s-a ţinut un Consiliu la Palat, cu Berthelot, dar fără Şcerbacev.
       Brătianu ar fi împăcat – şi cu bani – pe parlamentarii zavergii, afară bineînţeles de takişti, de cantacuzinişti, de Argetoianu, Cuza şi câţiva alţii.
       Englezii şi-au revenit la Cambrai." (pp. 173 -174)


 
       „18 noiembrie [1 decembrie] 1917
       Consfătuire la Palat sub preşedinţia Regelui; Brătianu, generalii Berthelot, Prezan, Grigorescu, Iancovescu şi cu mine.
       S-au pus patru chestiuni, faţă cu atitudinea ruşilor (despre care se ştie că au încheiat armistiţiu în multe părţi ale frontului)
       Chestiunile au fost care va fi situaţia armatei române în următoarele pesupuneri:
1. Armistiţiul este încheiat independent de Înaltul Comandament [rusesc].
2. Armistiţiul este încheiat chiar de Înaltul Comandament [rusesc].
3. Care ar fi măsurile militare de luat imediat, potrivit cu atitudinea impusă nouă?
4. În cazul retragerii trupelor ruse, care ar fi condiţiunile de stipulat pentru efectuarea ei şi care ar trebui să fie măsurile de luat în acest sens de trupele noastre?
       A început a vorbi Brătianu în intenţiunea de a face să reiasă că este o datorie pentru noi să ne ţinem de angajamente pentru ca să ieşim din război fără cea mai mică micşorare morală.
       Este convins că victoria va fi aliaţilor şi că Germania va fi zdrobită.
       Nu am înţeles partea practică a cuvântării.
       Am pus de aceea chestiunea cu totul pe un alt teren.
       Am spus că în calitate de comandant de armată nu am căderea şi nici obligaţia de a emite o părere în ceea ce priveşte partea politică a operaţiunii. Sunt dator a-mi da însă părerea asupra părţii militare.
       Trebuie să ştiu pentru aceasta care este scopul politic avut în vedere sau intenţiunile urmărite?
       Brătianu spune că scopul politic este să învingem pe duşman.
       Am răspuns că aceasta este o formulă generală, teoretică. În cazul nostru trebuie să concretizăm.
       Văzând că se ţine mereu alături cu chestiunea şi voieşte ca alţii să intre în ea, l-am întrebat:
       Ruşii încheie armistiţiu; guvernul nostru are intenţiunea să încheie şi el armistiţiu sau nu?
       Atunci a fost nevoit a spune că dacă situaţiunea militară îngăduie, guvernul nu vrea să încheie armistiţiu.
     Am răspuns că situaţia nu impune încheierea armistiţiului pentru noi, întrucât pe timpul cât va dura armistiţiul trupele ruse vor pătra poziţiunile lor. (subl. S.C.)
       Am făcut o mare deosebire între cele două prime puncte, căci dacă armistiţiul este încheiat de trupă, noi avem mână liberă să facem ce voim, dar dacă este încheiat de Înaltul Comandament, noi suntem înglobaţi în comandamentul rus. Regele comandă trupele ruso-române şi este sub comandamentul superior rus. Dacă acel comandament încheie armistiţiul şi noi nu urmăm aceeaşi cale, este o ruptură cu ruşii, ruptură care trebuie să o hotărască şi să o traducă în fapt guvernul.
       În fine, după multe discuţiuni, s-a putut hotărî că deoarece guvernul nu are intenţiuni sub niciun cuvânt de a intra în tratative cu duşmanul, în caz că ruşii încheie armistiţiu, sub orice formă, noi păstrăm poziţiunile; dacă suntem atacaţi, rezistăm. Dacă se retrag ruşii, ne retragem şi noi până pe linia Bârladului cu aripile sprijinite pe Prut, cuprinzând şi Iaşiul.
       Mi-a făcut o impresiune din cele mai penibile generalul Berthelot, care când a luat cuvântul a vorbit exclusiv în interesul Aliaţilor, fără a se preocupa câtuşi de puţin de soarta noastră.
       Vede în Rusia toate în roz. Se va forma acolo un stat ucrainian, care va avea o armată credincioasă pentru continuarea războiului, iar o misiune franceză, care a plecat din România, va lua în mâini transporturile pe căile ferate! Era omul, poate din cauza gravităţii momentului, mai mult ca oricând, în nervi!” (p. 209 - 210)
 


 
       „17 [30] noiembrie 1917
       Pe la ora 4 p.m. sunt anunţat de la Palatul Regal că mâine la ora 11 să mă prezint la Iaşi.
       Nu-mi dau seama pentru ce, desigur nu pentru ceva plăcut.
      Seara, când lucram cu generalul Mărdărescu, mi se anunţă că generalul Iancovescu, ministrul de război, este la Cartierul Armatei.
       L-am invitat imediat la mine.
       Am avut cu el o lungă întrevedere. M-a pus la curent cu motivul chemării la Iaşi.
       Ruşii au început deja în cele mai multe părţi ale frontului tratativele pentru armistiţiu, pe alocurea a fost chiar încheiat.
       Este vorba: ce facem noi?
       Da, ce facem!
       A trebuit să vie apa la gât pentru a ne pune această întrebare.
       Acum câtva timp, când a aflat Marele Cartier General că iau măsuri de a crea depozite în spatele armatei, până în valea Bârladului, în vederea retragerii, mi s-a pus în vedere să încetez, că doar nu s-a dat ordin de retragere şi că atunci când se va da un asemenea ordin, se va aviza şi la mijloacele necesare!
       Zaharia şi cu Lupescu.
       Da, ce facem?
       Analizând situaţiunea am ajuns la trei soluţiuni:
-         retragerea în Rusia,
-         dizolvarea armatei,
-         tratativele cu duşmanul.
       Pentru prima, generalul Iancovescu îmi afirmă că trecând peste Prut, armata nu ar putea să subziste nici 24 de ore. Nimic pregătit!
       Pentru a doua, dificultăţile organizării şi apoi primejdia urmărilor morale. Ce se va face cu această masă de oameni, părăsită fără mijloace de existenţă?
       Ce vor deveni familiile ofiţerilor?
       A treia soluţiune este incontestabil necunoscutul, dar poate tocmai pentru aceea poate că este cea mai indicată. Adică ar trebui ştiut mai întâi dacă şi ce se poate obţine prin tratative, este sau nu acceptabil şi apoi a hotărî asupra soluţiunii.
       Dar este fapt cert că soluţiune a tratativelor înseamnă nimicirea lui Brătianu, cu o oră înainte, şi pentru el totul se reduce acum a-şi întârzia sfârşitul cât mai mult, cu nădejdea într-o minune.” (pp. 207 – 209)
 




 
       Jassy, 30 novembre 1917
       Le Ministre de France en Roumanie à son Excellence le Ministre des Affaires Etrangères
       J’ai l’honneur d’envoyer sous ce pli à Votre Excellence copie d’une note que vient de me faire tenir le Ministre des Finances. Je ne puis qu’appuyer les demandes du Gouvernement roumain qui nous paraissent, à mes collègues anglais et américain et à moi, très raisonnables. Sir George Barclay a déjà télégraphié au Foreign Office pour lui recommander les objections faites par la Roumanie au projet rédigé par la Commission de Londres. Ainsi que je l’ai déjà indiqué dans mon télégramme no. 654, je m’associe entièrement à l’avis exprimé par mon collègue d’Angleterre, notamment en ce qui concerne le contrôle que l’on voudrait établir sur l’utilisation des avances consenties à la Roumanie. Le principe de ce contrôle, en effet, est très vivement ressenti par les Roumains qui voient en lui une marque imméritée de défiance. Il semble bien, d’autre part, qu’il ne soit pas d’une grande utilité de vouloir imposer le mot qui offense, alors que nous avons, en grande partie du moins, la chose, qui seule importe. Les dépenses les plus importantes de la Roumanie sont actuellement d’ordre militaire (achat de matériel, de vivres, solde, etc.). Or, ces dépenses sont, en fait, étroitement surveillées par notre mission militaire et nous avons par cela toute garantie qu’il ne se produira aucun gaspillage.

Saint Aulaire

       Aide mémoire
       Dépenses intérieures
     La Conférence de Londres, en refusant à la Roumanie, malgré son alarme, tout crédit destiné à couvrir ses dépenses intérieures, a créé une situation des plus graves aux finances de l’Etat. Même si ce dernier avait le moyen légal de contraindre la Banque Nationale, afin d’augmenter d’une manière illimitée son émission, il serait impossible que le marché intérieur, réduit aujourd’hui à la Moldavie, presque totalement inactif et submergé par une émission s’élevant au quintuple de la circulation monétaire de pays entier en temps de paix, supporte un nouveau milliard de billets de banque, couverts rien que pour un tiers, sans qu’il se produise un crac des valeurs, messager des pires malheurs politiques. Il n’est pas sage, par les temps de famine qui nous attendent, de préparer le renchérissement de la vie, par la baisse de notre monnaie à l’instar de la Russie. Il n’est pas prudent, à l’époque où notre or déposé à Moscou, peut disparaître d’un jour à l’autre, d’augmenter notre émission dans des proportions que défie le bon sens. Il n’est pas juste, dans les moments tragiques que nous traversons de demander à la Roumanie de cumuler, avec le sacrifice de son dernier lambeau de terre et de son dernier homme, celui de toute possibilité de relèvement économique après la guerre. Nos ennemis savent tout cela, leurs agents en font une arme contre le Gouvernement et contre l’Entente. Ils disent à quiconque veut les écouter que les Alliés de la Roumanie se soucient peu de mener le pays à une catastrophe financière, pourvu qu’ils réussissent à s’épargner une avance  pécuniaire. Pour couper court à ce jeu, et pour calmer son angoisse, nous proposons la solution suivante. Comme, malgré le danger d’une émission exagérée sans opérations commerciales y correspondant, les dépenses intérieures du pays doivent néanmoins être couvertes par des billets roumains, nous demandons que toute émission nouvelle de la Banque Nationale soit garantie, outre la couverture d’un tiers en or, par un emprunt que les Alliés nous promettraient dès à présent, pour le moment de la liquidation finale, de telle sorte que les détenteurs sachent que leurs billets représentant une valeur intégrale et non pas une valeur réduite à un tiers.
       Commission interalliée.
Quant à la Commission interalliée appelée à siéger à Jassy, il ressort d’un télégramme du 22 / 5 Novembre de notre Ministre à Paris, qu’elle ne comprendrait pas de délégué russe et qu’elle se bornerait à répartir entre les Alliés les fournitures et dépenses et à appuyer nos demandes auprès de la commission mixte de Londres. D’après un télégramme du Gouvernement anglais du 9 Novembre, que Sir George Barclay nous a communiqué, il apport que la Russie aura un délégué dans la commission interalliée de Jassy, que cette dernière examinera les besoins de chaque département, coordonnées par une commission roumaine ad hoc, et demandera aux Alliés leur satisfaction dans la mesure du possible. Le télégramme du Gouvernement anglais ne peut être interprétée que dans le sens du télégramme de notre Ministre à Paris, c'est-à-dire la Commission interalliée s’occupera de la répartition et du transport des fournitures et appuiera nos demandes à la commission mixte de Londres, mais elle ne se fera pas juge à la place du Gouvernement des besoins du pays et ne saurait contrôler ses décisions. Cette interprétation a été reconnue comme la seule possible par les représentants en Roumanie de la France, de l’Angleterre et d’Amérique, dans notre entretien du 26 Novembre nouveau style. Quant à la commission ad hoc, réclamée par l’Angleterre, elle existe et a déjà coordonné et classé, d’après leur urgence, les besoins des différents départements; c’est une délégation permanente du Conseil des Ministres que siège régulièrement dans ce but.
       Crédits immédiatement nécessaires
Les trop sages procédés de nos alliés ne conviennent pas aux circonstances dans lesquelles nous vivons. Lorsque, après des semaines et des mois, les études et discussions ont abouti à une solution de maximum de prudence, cette dernière correspond à une situation qui n’existe plus. On doit avoir confiance dans le Gouvernement roumain qui, sur place, peut connaître et employer immédiatement les meilleurs moyens, quitte à régulariser ultérieurement emprunt et ravitaillement fournis à temps. En réponse au programme établi par la Commission de Londres pour le ravitaillement de la Roumanie, la situation de la Russie oblige, pour le moment, de faire abstraction de Pétrograd et même des transports d’Occident et prendre en considération immédiate seulement question financière et fourniture sud Russie. Pour cela, des roubles nous sont nécessaires. Dans ce but, le Gouvernement américain nous a offert, il y a quelque temps, un emprunt de cinq millions de dollars par l’entremise de la Russie qui nous donnerait en échange des roubles, au cours de 5 roubles le dollar, et nous a promis une mensualité de 12 millions de dollars, la France et l’Angleterre participent pour un tiers à cette dernière avance. Ces sommes nous sont immédiatement nécessaires. Mais nous ne saurions admettre que la transformation en roubles ne soit pas faite à notre compte direct au cours du jour du dollar. Aussi, avons-nous demandé au Gouvernement américain, le 28 Octobre, de verser les 5 millions dollars à la Banque d’Angleterre, pour que nous tirions sur elle des chèques directement. Ces chèques de dollars trouvent facilement acquéreurs dans les grandes banques du Sud de la Russie, à un taux très favorable allant jusqu’à 10 roubles le dollar. Il serait inique que la Roumanie, débitrice de dollars, ne puisse tirer le maximum de profits du change que les Alliés lui accordent. Aussi, nous demandons qu’il soit procédé de même avec la mensualité de 12 millions dollars nécessaires pour les achats d’aliments et de vêtements à faire de suite en Russie et que l’on n’accepte sous aucune condition la proposition du délégué russe à la Conférence de Londres, selon laquelle tout emprunt roumain accordé en vue d’acheter des roubles soit passé au crédit du Gouvernement russe, qui ne donnerait en échange à la Roumanie que 5 roubles par dollar. D’ailleurs, la situation actuelle en Russie met à néant ces propositions.
       Trésor roumain en Russie
       Vu la menace continuelle de voir disparaître, d’un jour à l’autre, l’or et les valeurs roumaines déposés à Moscou, nous prions nos alliés de bien vouloir aviser aux meilleurs moyens de pourvoir transporter, en toute sureté, cet or et ces valeurs en Amérique ou au Japon, ainsi que nous l’avons déjà demandé auparavant ou du moins de pouvoir garantir autant que possible la sécurité de ce dépôt sur place.  
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1795, rola 140, cadre 433-438)
 
 
 
29 Novembre 1917
Ministre Président Bratiano, Jassy
       La Conférence s’est ouverte ce matin à 10 heures, après quelques courtes paroles de M. Clémenceau qui a dit qu’il faut vaincre pour arriver à une pais d’humanité. On s’est partagé en 5 commissions: finances, ravitaillement, transports, armement et munitions, blocus et aviation. Dans les 3 premières c’est moi qui figure pour la Roumanie, dans les deux dernières ce sont les Généraux Iliesco et Rudeano.
       Mr. Vesnitch m'a parlé du Banat comme d'un cause qui doit nous diviser. Je lui ai répondu que le Banat nous était garanti par des traités qui doivent en cas de victoire être respectés, mais qu'il serait dans l’intérêt de nos deux pays de ne parler que de ce qui est de nature a unir nos efforts dans une action commune pour la liquidation de l'Autriche-Hongrie. Nous sommes d'accord pour faire une action dans ce sens.

Victor Antonesco
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, file 19-20)



 
26 Novembre 1917, Grand Quartier Général Roumain, Chef Mission Française à Ministre Guerre
     Pour Président du Conseil. Reçu télégramme no. 11.291 BS/3. Je suis maintenant nettement orienté sur votre pensée. J’ai communiqué à M. Bratiano la teneur de votre télégramme. Il est toujours bien décidé ainsi que S.M. le Roi de Roumanie à aller jusqu’au bout. Il ne faudrait pas cependant s’illusionner sur la possibilité d’une retraite lointaine en Russie si on ne trouve pas derrière le Pruth l’appui de quelques unités russes encore fidèles. Nous sommes au début de l’hiver, il n’y a dans tout le sud de la Russie que des chemins de terre souvent impraticables à tout transport. Aucun dépôt de vivres et de bois n’a été nulle part constitué. D’autre part si les armées roumaines se replient en bon ordre pas à pas, avant elles les troupes russes en débandade auront fait le vide même sur leur propre territoire, pillé, brûlé, détruit les chemins de fer ou tout au moins certaines parties des voies ferrées, les rendraient inutilisables. Elles commettront certainement aussi des actes d’hostilité contre les troupes roumaines. Enfin nous sommes rien moins que surs de l’état d’esprit des unités roumaines le jour où on leur demandera de s’éloigner dans l’intérieur de la Russie. Je crains même des défections sérieuses surtout chez les officiers. Toutes ces raisons me font conclure à l’impossibilité de continuer bien loin la retraite si elle devait avoir lieu, mais lui-même en est bien convaincu. Cependant si la Roumanie avait des crédits pour constituer dès maintenant des dépôts de vivres sur les routes de Bessarabie, il serait peut être possible de préparer le repli jusqu’au-delà du Dniester. Le Ministre de France à Jassy doit adresser un télégramme à son Département au sujet des crédits indispensables à la Roumanie et à notre action dans le sud de la Russie.
Berthelot
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1823, rola 316, cadre 432-433)
 
 
 
Paris, 26 Novembre 1917. Le Président du Conseil, Ministre de la Guerre à Monsieur le Ministre des Affaires Etrangères
     Par lettre no. 4241, en date du 22 Novembre, vous avez bien voulu me faire connaître votre point de vue sur la proposition de M. Bratiano, concernant l’utilisation, sur le front français ou de Salonique, des contingents transylvains recrutés d’Amérique. Cette proposition ne vous paraît pas susceptible d’être retenue, et vous estimez que tous les efforts du Gouvernement français doivent tendre à faciliter le transport des Transylvains sur le front  russo-roumain par Vladivostock. J’ai l’honneur de vous faire connaître que je partage entièrement votre manière de voir ce sujet, et je vous serais obligé, lorsque les circonstances vous paraîtront favorables, d’entreprendre les démarches nécessaires auprès des gouvernements intéressés. Il reste, toutefois, bien entendu, comme vous me l’indiquez dans votre lettre précité, que le transport par la voie de Vladivostock des contingents transylvains formés en Amérique ne saurait nuire en aucune façon aux besoins du tonnage français ayant un caractère de priorité, ni retarder l’arrivée des forces américaines en France.
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv 1203, rola 90, dosar XIII, fila 151)






     GENCE Télégraphique “Radio”. Informations ou monde entier. Siège central Paris, 24 Novembre 1917, 16 heures 30.
     Interviews du Général Illiesco, Chef de la Mission Roumaine en France et du Général Rudeano, Directeur de l'Armement
     Au moment où l'attention du monde entier se porte sur les fronts d’Orient, alors que la vaillante Roumanie s'apprête à soutenir le poids de la presion austro-allemande, il nous a paru précieux de recueillir les opinions autorisées des chefs de l'Armée roumaine qui coopèrent à la direction des opérations militaires de nos braves Alliés. Et, à ce sujet, voici les importantes déclarations qu'a bien voulu nous faire le Général Illiesco, chef de la Mission roumaine en France:
     “Nous envisageons actuellement deux hypothèses: Ou bien nous lutterons là où nous sommes avec l’énergie et la volonté de vaincre; ou bien, si la défection russe devenait totale, nous établirions un centre de résistance ayànt comme base la flotte de la Mer Noire. Il existe, heureusement, encore de nombreuses troupes russes dont le loyalisme ne peut être suspecté: des cosaques, des troupes ukraniennes, les troupes du général Tcherbatcheff, qui nous sont dévoués, et ne demandent qu'à continuer la lutte avec acharnement. Avec leur concours, la ligne de résistance qu'il s’agirait alors d'établir comprendrait ce qui reste de notre malhereuse Roumanie, la Russie méridionale, la Mer Noire, l’Arménie, ligne qui nous permettrait d'être en relations directes avec les troupes anglaises de Mésopotamie. Les Alliés peuvent mettre facilement la main sur la Flotte russe de la Mer Noire qui est intacte et, sur cette base puissante, placer les forces russes en Arménie, sous le Haut Commandement des forces anglaises qui opèrent si brillament en Mésopotamie. Il s’agit donc, si l’impossibilité de tenir au nord de la Mer Noire nous était imposée, d’en barrer le sud. Une question d’une haute importance se pose alors: c’est la question du ravitaillement ! Elle n’est d’ailleurs pas insoluble et se présentent deux moyens qui nous permettraient de faire parvenir à nos troupes les vivres et les munitions nécessaires: le Transibérien dont la garde et le service devraient alors, pour plus de sécurité, être assurés par les Américains, et la Voie du Sud qui offrirait une communication directe en passant par le Golfe Persique, la Perse jusqu’à la Mer Noire. Nous avons à défendre les puits de pétrole de Batoum et de Bakou, il nous faut égalament garder le sud du Caucase, et nous ne devons pas lâcher la Russie Méridionale. La tâche imposée est lourde, mais avec l'aide puissante des alliés, elle n'est pas impossible à réaliser. Le secours que l’Entente vient d’apporter à l’Italie sauvée nous fait espérer que la France, l’Angleterre et l’Amérique apporteront le même secours à la Roumanie délivrée ! Les rares nouvelles qui nous parviennent de Jassy nous prouvent que jamais l'espoir n'a été plus vif, ni 1a résolution de lutter plus grande: Une dépêche récente du Roi me faisait connaître les préoccupations de mon Souverain sur l'état d’esprit français aux premiers jours de l'invasion de l'Italie. Mais, ajoute en terminant le Général Illiesco, sa préoccupation était-elle réelle ? Ne sait-il pas, en effet, que le moral français est le même que le moral roumain et qu'il peut se tradouire par ce seul mot: Confiance !".

     Le Général Rudeano, Directeur de l'Armement, nous a fait, à son tour, la déclaration suivante:
     “Les conditions dans lesquelles la Roumanie a commencé la Guerre seront, j'espère, considérées dans l'Histoire comme le plus bel exemple de loyauté. Après ses premiers revers qui l'ont été officiellement caractérisés "d'immérités”, revers si noblement supportés, notre pays a enduré non seulement les sacrifices que la Guerre a imposés à tous les Alliés en général, mais encore toutes espèces d'autres calamités. Cependant, grâce à son noble roi. grâce à son gouvernement, grâce à l’Angleterre et surtout à la France, le 24 Juillet dernier, la Roumanie reprenait l'offensive, et le 7 Août, elle brisait victorieusement les offensives ennemies de Mackensen et de l’Archiduc Joseph. Elle lutte à un contre cinq, et avec vingt fois moins de canons lourds que ses ennemis. Aujourd’hui, l’armée roumaine est tout entière debout: Jamais elle n'a été plus belle, mieux organisée, mieux aguerrie et plus désireuse de combattre. Les nombreux télégrammes que je reçois chaque jour relatent nos besoins en munitions et armements, le prouvent de la façon la plus irréfutable. Dans cette Guerre, la Roumanie s’est délibérement sacrifiée pour la grande Cause du Droit et de la Liberté: elle ne cessera pas de la fair jusqu’à son dernier soldat et sa dernière cartouche ! Et personne, dans ces conditions, n’a plus le droit de douter de la force de la loyauté de ma Patrie qui attend des alliés le concours qui lui permettra de combattre jusqu’àu bout, afin qu’un jour – prochain, souhaitons-le – justice entière lui soit faite !”.

(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Casa Regală, inv. 726 Ferdinand, dosar 30-1917)
 
 
 
     Président du Conseil, Jassy
     M. Pichon avant hier et Jules Cambon hier m’ont donné l’assurance formelle de l’exécution intégrale par la France et les Alliés des engagements pris envers la Roumanie. J’ai communiqué votre télégramme à Mişu pour qu’il fasse des démarches identiques à Londres.
Victor Antonesco, No. 48, 24 Novembre 1917

(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, fila 14)
 
 
 
     Je réponds à votre télégramme no. 3423, strictement personnel... avoir demandé Angleterre France nouvelle confirmation de leur engagement vis-à-vis de la Roumanie. S’il avait confirmation, il ira s’exiler avec l’armée roumaine, pour y réunir autour de lui les cosaques et les éléments non contaminés de l’armée russe. Si la confirmation demandée ne lui... abdiquer et convoquer ministère germain ... ce qui faciliterait existence peuple roumain jusqu’à la fin de la guerre. Troisième hypothèse serait que notre Roi d’accord avec Alliés conclue paix séparée avec l’Allemagne après avoir obtenu certaines garanties concernant extension territoriale de la Roumanie. Les gouvernements anglais et français ont répondu conjointement le 22 Novembre qu’il confirmaient entièrement leurs engagements mais qu’ils n’admettent pas l’idée paix séparée et qu’il continuent donner tout leur appui Roumanie. Notre Roi a fait mêmes démarches auprès des Etats-Unis ont demandé réponse.
     Mişu no. 4212, Londres, 24 Novembre 1917
 (Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, fila 15)

 
 



 
Jassy, 23 Novembre 1917
Les représentants des Alliés ici ont envisagé avec optimisme possibilité d’organiser le front séparé au Sud de la Russie, comprenant la Roumanie. Cependant il faut éviter ce qui pourrait précipiter la rupture définitive entre l’Ukraine et la Stavka, qui soutient le Gouvernement de Tchernoff, tant qu’on peut encore espérer une entente avec celle-ci; car organisation armée spéciale Ukraine exige temps et des conditions de front que les circonstances n’accordent pas. Il ne faut pas négliger la bonne volonté de la Rada qui est déjà facteur essentiel approvisionnement front. C’est avec ces réserves que je crois que des relations avec Kiew peuvent ête envisagées et que moi-même je vais essayer d’établir en dehors des voies officielles, étant donné l’isolement actuel des ambassades de Petrograd et les éventualités possibles. Les gouvernements alliés pourraient autoriser leur représentants s’entendre avec moi sur les modalités et les mesures. Je vous prie de communiquer à Mishu à Londres.

Bratiano
No. 17, 23 Novembre 1917
(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, fila 10)
 
 

 
 
     Paris, 23 Novembre 1917. Président du Conseil, Ministre de la Guerre à Chef Mission Militaire Française, G.Q.Q. Roumain
     Réponse aux télégrammes 905-910 du 19 et 927-930 du 23 Novembre.
    Primo. Le Gouvernement français mesure toute la gravité de la situation qui résulterait pour la Roumanie d’une défection totale de la Russie. Mais il estime qu’il ne saurait être question de désarmer l’armée roumaine et de la licencier.
     Secundo. Cette armée reconstituée au prix de tant d’efforts, et dont la valeur s’est déjà si heureusement affirmée, représente une force que la Roumanie ne peut dissoudre sans sacrifier son avenir et proclamer son impuissance aux yeux de l’ennemi.
     Tertio. Si les évènements rendent inévitable l’abandon momentané du territoire roumain, l’armée roumaine devra poursuivre la lutte en Bessarabie et dans les territoires du Donetz, y renforcer le noyau des contingents que l’impulsion de chefs comme Kaledine maintient dans le devoir et leur apporter un concours qui peut être décisif pour les destinées de la Roumanie.
     Quarto. Il importe d’orienter dans ce sens les résolutions du Gouvernement et du Commandement roumains et d’user, pour raffermir leurs espérances et soutenir leur moral, de la haute autorité que vous donnent vos services éminents.
     Quinto. La Roumanie peut être assurée que sa cause reste sacrée aux yeux des Alliés. Leur premier soin, lors de la Conférence interalliée qui se réunira le 29 Novembre, sera d’arrête dans le sens le plus favorable aux intérêts roumains les décisions énergiques que comporte la situation sur le front oriental.
     Sexto. Sans attendre l’action concertée qui doit en résulter, le Gouvernement français, par télégramme no. 11390 B, qui vous a été communiqué, a déjà signifié nettement qu’il ne reconnaitrait en Russie aucun pouvoir capable de pactiser avec l’ennemi.

Clémenceau
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1493, rola 177, cadre 595-596)
 
 
 
 
 
     No. 46, 23 Novembre 1917
     Ministre Président Bratiano, Jassy
     Le conseil des ministres s’est réuni hier à l’Elysée pour discuter la situation de la Roumanie. A la sortie, le Ministre des Affaires Etrangères m’a dit qu’on a décidé l’envoi d'un télégramme du Président de la République au Roi et m’assuré que tous les engagements des Alliés à l’égard de la Roumanie seront fidèlement tenus. J'ai dit à M. Pichon ce qui suit: Qu’il y a en Russie plus de 100.000 soldats roumains prisonniers d'Autriche-Hongrie et plus de 200.000 tchèques qu’on pourrait utiliser sur le front roumain ou bien en les mettant à la disposition de Kaledine qui doit être sécouru à tout prix car le seul espoir est en lui. Que les cosaques sont de tout temps habitués à être à la solde du pouvoir, il faut que les Etats-Unis mettent à la disposition de Kaledine les frais nécessaires pour les tenir et que l’élément juif et les prêtre puissent être acquis à une propagande destinée à sauver la Russie. Que le pouvoir actuellement constitué à Kiew et en Ukraine devait être utilisé et gagné par les alliés. Que la commission interalliée créée à la conférence financière de Londres et que vous devèz présider à Jassy pourrait avoir pour mission de s'occuper de quelle manière établir les liens avec le pouvoir dans la Russie du Sud. Quà cet effet vous pouvez disposer de la mission française très nombreuse à Jassy, et des autres missions étrangeres, et même des officiers et agents roumains. M. Pichon a pris des notes écrites pendant ma conversation, et m’a promis d’agir vite. Il m’a promis d’intervenir en Amérique pour que les Etats-Unis déclarent la guerre à la Bulgarie et à l’Autriche-Hongrie et que la délégation de représenter les Bulgares soit retirée aux ministres d’Amérique à Jassy. Pour l’action que les Etats-Unis doivent déployer en Russie j’ai causé aussi à leur ambassadeur d’ici, qui m’a dit avoir télégraphié à M. Wilson. Mişu m’a communiqué hier qu’il a fait des démarches auprès du Gouvernement anglais qui lui a annoncé l’envoi d’un télégramme du Roi et du Gouvernement anglais au Roi et au Gouvernement roumain.

     Victor Antonesco, No. 46, 23 Novembre 1917
(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, file 11-12)
 
 
 
 
     No. 3423, 23 Novembre 1917
     Ministre Roumanie, Londres
     Je suis chargé par Président du Conseil de vous faire savoir que la situation actuelle de la Roumanie est telle qu’elle doit envisager les pires éventualités. Le Gouvernement roumain est néanmoins absolument décidé à maintenir intacte la solidarité avec les Alliés. De votre côté, veuillez vous assurer que les puissances alliées entendent elles aussi maintenir tous les engagements politiques pris à l’égard de la Roumanie, et celà même dans l’hypothèse d’un complet effondrement de la Russie.

     Victor Antonesco
(Arhiva Naţională Istorică Centrală ANIC. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, fila 13)
 




 
“10 [23] noiembrie 1917
          Anarhia rusească urmează. Ieri a fost înmormântat un general rus care zăcuse trei săptămâni de rănile pe care i le făcuseră ai lui. La prăvălie, pe stradă, bande ori indivizi răzleţi atacă lumea, ici şi colo ca să fugă mişeleşte la cea mai mică împotrivire. [...]

        Voicov, ziaristul ruso-bulgar, transmite ştirea că Puterile Centrale ne-ar fi oferit Basarabia şi ţinutul până la Cherson dacă atacăm pe ruşi. S-ar fi produs emoţie la Odessa. În zadar Poklewski şi Şcerbacev caută să-l convingă că e o intrigă. Individul se înverşunează şi lasă prin noi comuncări la foile ruseşti, să plutească şi mai departe o bănuială.
     Ataşaţii militari ai Aliaţilor la Cartierul rus protestează contra ofertelor de pace ale lui Lenin, pe care Scheidemann[1] le primeşte bucuros.
        Guvernul maximalist declară că nu-l leagă nimic din obligaţiile pe care le-au luat burghezii.
       Misiunii americane i-au venit câteva vagoane de alimente. A fost o astfel de năvală, încât oamenii s-au grăbit să declare că ei au adus numai pentru spitale.
       Americanii au studiat perfect Moldova şi au creat centre de băi şi deparazitare prin sate. Îşi arată credinţa că o epidemie de tifos exantematic e de acum înainte imposibilă.” (p. 169)
 

[1] Philip Scheidemann (1865 -1939) lider social-democrat german. La 9 noiembrie 1918 a proclamat Republica Germană.

 
Telegrame adresate lui Victor Antonescu, ministrul României la Paris:

Pour la conférence des Alliés vous n’avez pas besoin de nouvelles instructions. La Roumanie considère comme une nécessité absolue d’atteindre son but intégral dans la guerre mondiale. Malheureusement avons sollicité action énergique étant menacés par la Russie dont nous dépendons à l’heure actuelle. Il n’y a besoin concours financier et sans réserves. Il est nécessaire et dû, c’est la seule possibilité aider nos approvisionnements Russie, sans lesquels catastrophe. Je vous informerai en ce qui concerne Venizelos et la Serbie. Veuillez manifester notre désir développer action commune pour aujourd’hui et pour demain. Mais nous entendons que dans cette situation menaçante éviter tout ce qui à cette heure ne convient pas au bloc de tous les Alliés.

En réponse à votre télégramme, je vous répète pour vous et pour Mişu suit à mon télégramme avant-hier. Nous sommes condamnés envisager pires éventualités, néanmoins sommes décidés à maintenir par dessus tout solidarité avec nos alliés. Veuillez vous assurer de leur part aussi maintien que cette solidarité et des engagements politiques pris même dan le cas ou résistance est devenue impossible à la suite de l’effondrement du front russe et faute remplacé matériel sur lequel nous devions compter de la part de nos alliés.
Bratiano, 22 Novembre 1917.

(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, file 7-8)
 



 
„9 [22] noiembrie 1917
Un general rus ar fi fost înţepat de treizeci de ori cu pumnalele pe la Burdujeni sau Dorohoi de soldaţii lui revoltaţi.
Duhonin ar fi fost înlocuit la Cartierul general, fiindcă nu voia să proceadă la pace, cu un subofiţer ![1]
Victoria engleză de lângă Cambrai[2], câştigată prin surprinderea cu tancurile, ia mari proporţii.
Austro-germanii din partea lor afirmă că ei domină acum şesul italian şi că momentul cel mare a sosit.”
 

[1] Lucrurile se petrecuseră aşa cum le prezintă Nicolae Iorga. La 22 noiembrie 1917, la Petrograd, generalul Nikolai Nikolaevici Duhonin (1876 – 3 decembrie 1917) şeful Stavka, a refuzat să antameze negocierile de pace cerute de Lenin şi fost înlocuit cu revoluţionarul Nikolai Vasilievici Krîlenko (1885 – 1938). Câteva zile mai târziu generalul Duhonin s-a predat lui Krîlenko la Moghilev, dar a fost linşat de o gardă bolşevică.
[2] Bătălia de la Cambrai (20 noiembrie - 7 decembrie 1917) prima mare bătălie de tancuri din istorie. Aproape 400 de tancuri britanice au atacat pe un front de 16 km, au străpuns apărarea trupelor germane, care însă au ripostat cu începere de la 30 noiembrie prin cel mai puternic contraatac din 1914. Pierderile britanicilor s-au ridicat la 45 de mii de soldaţi şi 250 de tancuri, iar cele germane la 50 de mii de soldaţi.

 


 
“8/21 noiembrie 1917
 
Profesorul Masaryk, plecând din România spre Petrograd s-a oprit puţin timp şi la Kiev, unde a acordat o convorbire unui redactor al ziarului România Mare, cu privire la primirea ce i s-a făcut la noi şi despre impresiile ce le-a cules pe frontul nostru. Între altele d-sa spune: “M-am reîntors cu cele mai admirabile impresiuni. Am fost primit într-o lungă şi foarte graţioasă audienţă de Maiestatea Sa Regele. Am avut apoi ocazia fericită de a face cunoştinţa tuturor bărbaţilor politici ai României. Am discutat cu dânşii problemele imprtante actuale şi de viitor, care interesează popoarele noastre. Am vizitat şi frontul. Pot să spun că toate elogiile pe care le-am auzit despre armata d-voastră, rămân sub impresiunile pe care le-am primit, văzând-o cu ochii mei. Aveţi şi un corp ofiţeresc de elită, chiar strălucit. Am vorbit cu mai mulţi generali care mi-au impus mult prin personalitatea lor. În general nu vă pot spune decât că am venit încântat de cele ce am văzut, de spiritul înălţat al ţării, de credinţa ei neclintită în victorie şi de voinţa ei neînfrântă de a obţine. Vă prezic un mare viitor.”

(Vasile Bianu, Însemnări din războiul României Mari, Cluj, 1926, tomul I, p. 270.)
 




Ministre Président Bratiano, Jassy

J’ai énergiquement insisté et à deux reprises auprès du gouvernement français pour que la France et les Alliés envisagent l’urgence des remèdes à apporter à la tragique situation du front roumain. J’ai rencontré ici une grande bienveillance et une ferme volonté d’agir, mais on m’a dit que mes démarches ne peuvent avoir leur plein effet que si elles sont appuyées à Londres aussi. J’ai donc communiqué contenu de votre dernier télégramme à M. Mişu le priant de faire des démarches pressantes et m’informer du résultat pour travailler d’accord. A Rome nous n’avons personne, il serait utile que M. Lahovary soit accredité télégraphiquement et qu’il parte de suite.

Victor Antonesco, No. 41, 20 Novembre 1917

(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, fila 4)


Ministre Président Bratiano, Jassy

La Conférence des Alliés doit se réunir le 29 Novembre à Paris. Venizelos, qui revient de Londres Samedi 24, doit y participer. Il a manifesté le désir de me voir avant la conférence. Je vous prie de me communiquer d’urgence vos vues sur la situation, les remèdes à y apporter et quelques précisions sur les conclusions que je dois présenter à la conférence. J’ai cru comprendre du Ministre de Grèce ici que Venizelos désire que nous soyons d’accord. Je vous ai communiqué les confidences que m’a faites Clémenceau avant d’être président du conseil sur des tratatives qui se poursuivent pour amener une paix séparée avec la Turquie, Constantinople et les détroits n’étant plus revendiqués par la Russie. M. Deschanel m’a dit que l’Ambassadeur de Russie d’ici serait d’avis d’organiser la Russie du Sud autour de l’Ukraine, pays de petites propriétés hostiles à l’anarchie. Dans ce sens un article a paru dans le Temps d’hier, mais au cas d'un arrangement avec la Turquie et de l’organisation du Sud de la Russie il y aurait de quoi bâtir un plan d’ensemble ou il vous appartiendrait d’examiner quel serait le sort de la Bessarabie. J’attends vos instructions.

Victor Antonesco, No. 42, 20 Novembre 1917

(Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, fila 5)

 

G. Q. G. Roumain, 19 Novembre 1917,  Chef Mission Française à Ministre Guerre, Pour Président du Conseil.

1. En raison de la crise ministérielle je crains que nos derniers télégrammes soient passés inaperçus et je tiens à préciser situation actuelle. Interruption des communications avec nos représentants à Pétrograd me donne lieu de penser que Bolchevicks et Gouvernement Provisoire réunis, traitent en ce moment une paix séparée et qui malheureusement sera accueillie favorablement par toutes les troupes russes.

2. En ce moment déjà une division de la 6me armée, dont je vous ai souvent signalé déplorable état d’esprit, vient d’abandonner ses tranchées, où elle a été remplacée par une troupe. Je fais une démarche auprès du Général Tscherbatscheff pour protester au nom des armées alliées contre la criminelle inconscience et incapacité du Général Tschalikoff, commandant 6eme armée, et je demande qu’il soit relevé de se fonctions, ainsi que son chef d’Etat-Major et le Commissaire du Gouvernement Provisoire de cette armée.

3. Si les Russes concluent une paix séparée ou si simplement les troupes russes abandonnent le front, les troupes roumaines seront insuffisantes pour tenir contre les forces ennemies et le Gouvernement et l’armée roumains devront soit faire une paix séparée, soit passer en Bessarabie.

4. Sa Majesté le Roi de Roumanie et le Gouvernement sont décidés à tenir jusqu’au bout aux côtés des alliés; mais le passage de l’armée roumaine en Russie semble impossible si la Russie fait une paix séparée et même si elle continue à vivre dans l’état d’anarchie actuel. Armée roumaine y mourra certainement du faim et de froid car rien n’a été préparé pour la recevoir.

5. Dans ces conditions, je ne vois plus, le cas échéant, que le licenciement de l’armée roumaine après destruction de toutes les armes, munitions et matériels de guerre. Aucune capitulation ne serait signée. Sa Majesté le Roi de Roumanie et le Gouvernement pourraient se retirer et il est probable que dans ce cas ils se rendraient en Amérique par Vladivostock; ils pourraient aussi pour maintenir autant que possible en valeur une atmosphère dangereuse à l’Entente dans le pays et à la fois se soumettre à l’ennemi sans conditions.

6. Pour le moment j’estime les alliés doivent enfin sortir de la position de neutralité vis-à-vis des agitations intérieures russes et qu’ils doivent prendre notamment parti contre bolchevicks, faisant connaître qu’ils considèreraient comme une trahison officielle toute mesure…. par abandon du front, tractation avec l’ennemi ou même absence de….

7. Je vous demande de réfléchir à cette situation et prière de me faire connaître votre point de vue sur ensemble des questions que je vous soumets. Je suis entièrement d’accord avec Général [cuvinte lipsă], officier d’E.M. de l’armée anglaise en Roumanie, qui [cuvinte lipsă] même si question son Gouvernement.

Général Berthelot

(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1823, rola 316, cadre 421-422)

 

Etat-Major Général de l’Armée, Paris, 20 Novembre 1917

Note pour le Ministre de la Guerre, Président du Conseil

 Par deux télégrammes des 18 et 19 Novembre ci-joints, le Chef de la Mission Militaire Française en Roumanie appelle l’attention sur la situation très grave où les derniers évènements de Russie placent la Roumanie. Il estime que l’interruption des communications avec Pétrograd permet de penser que les Bolcheviks et le Gouvernement Provisoire traitent actuellement avec l’ennemi d’une paix séparée dont la conclusion amènerait en Roumanie la catastrophe finale, et il suggère que, pour éviter l’irréparable, il faut que les Puissances Alliées prennent immédiatement parti contre les Bolcheviks par une démarche solennelle et concertée de mise en demeure.

L’opinion du Général Berthelot quant aux possibilités de paix séparée qu’il redoute et quant aux catastrophes qu’il envisage en Roumanie comme conséquences de la conclusion d’une telle paix, paraît empreinte d’un certain pessimisme, qui caractérise depuis longtemps l’état d’esprit des dirigeants roumains. Il paraît nécessaire d’inviter le Général Berthelot à réconforter, dans toute la mesure du possible, le Gouvernement et le Haut Commandement roumains, auxquels il serait bon d’exposer qu’aucun indice ne permet actuellement de conclure formellement à la signature prochaine d’une paix séparée ni à la trahison totale de la Russie. En revanche, la suggestion relative à une démarche comminatoire des Puissances Alliées à l’égard des éléments maximalistes, qui semblent actuellement détenir le pouvoir, doit être retenue, et il y aurait intérêt à ce que cette démarche fût faite sans aucun délai dans la forme la plus énergique possible. Au surplus, une semblable démarche ne constitue qu’un élément du plan d’ensemble qu’il paraît indispensable d’arrêter d’un commun accord à l’égard de la Russie, d’une part pour assurer le préservation des intérêts considérables que les Alliés, et la France en particulier, possèdent en Russie, d’autre part, pour déterminer la ligne de conduite à suivre dans le cas où les appréhensions manifestées par le Général Berthelot au sujet de la conclusion d’une paix séparée viendraient à se vérifier.

Dès le début du mois d’Octobre, l’Etat-Major de l’Armée avait examiné ce double problème dans ses lignes les plus générales. Les résultats de cette étude, dont la documentation est forcément incomplète, sont résumés dans la Note ci-jointe. Cette note envisage successivement:

1-Les moyens à employer pour restaurer, dans la mesure du possible, la puissance militaire de la Russie.

2- Les mesures à prendre pour sauvegarder dès à présent et en tout état de cause les intérêts des Alliés en Russie [1]. L’ensemble de ces mesures devant constituer une sorte d’assurance contre une défaillance totale de la Russie.

3- Les conditions dans lesquelles la Coalition devrait utiliser la trahison russe dans le cas où malgré l’adoption des mesures précédentes, il n’aurait pas été possible de l’éviter.

Si Monsieur le Président du Conseil approuve les conclusions de la présente note, le travail ci-joint pourrait être adressé au Département des Affaires Etrangères auquel il appartient de lui donner la suite pratique qu’il peut comporter.

(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1493, rola 176, cadre 28-30)


[1] Une étude entreprise avec des personnalités au courant des affaires de Russie a permis de conclure que l’ensemble de ces intérêts pouvait être garanti par les revenus des grands services et du domaine de l’Etat, sans porter une entrave absolue au développement économique de la Russie dans l’avenir.



 

Copie d’un télégramme de M. Balfour à Lord Bertie of Thane,
en date du 16 Novembre 1917

 
      Voici le texte de l’arrangement provisoire recommandé par la Conférence interalliée sur les finances roumaines:
      Les Gouvernements de Grande-Bretagne, de France et des Etats-Unis sont d’accord pour accorder une aide financière à la Roumanie de la façon suivante: pourvu que la charge totale des avances consenties par ces arrangements, en dehors du crédit en écritures que doit fournir la Grande-Bretagne, soit partagée également entre les trois Gouvernements et que les dispositions nécessaires dans ce but soient prises en temps voulu à la demande des trois Gouvernements.
 
     Grande-Bretagne.
     1. Etendre le crédit en écritures pour la Banque nationale de Roumanie en couverture de l’émission de papier intérieur jusqu’à concurrence de 20.000.000 de livres y compris 8.000.000 de livres déjà prises. Ces crédits seront remboursés de la façon suivante: 8.000.000 de livres une année après la conclusion de la paix; 6.000.000 de livres deux années après la conclusion de la paix, et 6.000.000 de livres trois années après la conclusion de la paix, mais à l’expiration de ces délais si la Banque Nationale de Roumanie n’est pas en état de disposer des crédits nécessaires pour ce remboursement, le Gouvernement britannique sera prêt à examiner les demandes de prolongation.
     2. Fournir les fonds nécessaires pour faire face à tous les achats qui auraient lieu hors de la France, de la Russie et des Etats-Unis et qui seraient approuvés par le Trésor britannique par l’entremise de la Commission Internationale de Ravitaillement.
     3. Fournir les fonds pour faire face aux dépenses du service diplomatique roumain autre part que en France, Russie ou Etats-Unis.
     4. Fournir des fonds pour faire face aux coupons roumains présentés pour être payés à Londres.
     5. Fournir des fonds pour les prisonniers de guerre jusqu’à concours de la somme mensuelle qui sera considérée comme nécessaire après consultation entre les Gouvernements français et américain, ainsi que pour les divers autres objets qui pourront être prévus en temps nécessaire.
     6. Fournir jusqu’à concurrence de 20.000.000 par mois en vue de faire face aux dépenses roumaines en Russie controlées par la Commission Inter-alliée. Le reliquat disponible sur les crédits déjà accordés par le Trésor britannique sera employé en premier lieu pour faire face aux dépenses mentionnées plus haut. Lorsque ce reliquat sera épuisé le Trésor britannique offrira les crédits nécessaires pour faire face à ces dépenses dans les mêmes conditions qui ont été indiquées plus haut. Cet arrangement pourra prendre fin après un préavis d’un mois.
 
    France.
    1. Fournir les fonds pour faire face à tous les achats en France approuvés par le Trésor français.
    2. Fournir les fonds nécessaires pour faire face aux paiements des coupons roumains présentés à l’encaissement à Paris, et aux diverses autres dépenses en France.
    3. Continuer les arrangements en vigueur à l’égard du Gouvernement russe et pour ce qui concerne les paiements à faire par le Gouvernement roumain au Gouvernement russe.
     4. Fournir les fonds nécessaires pour les prisonniers de guerre dans les conditions qui seront convenues en temps voulu entre le Gouvernement de Grande-Bretagne et des Etats-Unis.
 
     Etats-Unis.
    1. Fournir une somme globale de 5.000.000 de dollars pour payer un certain nombre d’articles qui seront fournis en partie par le Royaume-Uni, en partie par les Etats-Unis et 25.000.000 de roubles pour les dépenses en Russie.
    2. Fournir d’autres fonds pour faire face aux dépenses approuvés par le Trésor des Etats-Unis, jusqu’à concurrence d’une moyenne mensuelle de 9.000.000 de dollars sous réserve que la France et la Grande-Bretagne fourniront un montant égal.
    3. Fournir des fonds pour les prisonniers de guerre dans les conditions qui seront convenues en temps voulu entre les Gouvernements français et anglais.
 
    Russie. Prendre l’engagement des fournir les facilités de transport et les autres facilités en Russie qui seront nécessaires au Gouvernement roumain pour l’utilisation des crédits mentionnés plus haut.
   Ce qui précède est accepté par le Gouvernement de Sa Majesté en tant que cela concerne la part fournis par la Grande-Bretagne, à la condition que l’ensemble de l’arrangement soit accepté par les autres Gouvernements intéressés. Nous croyons savoir que le Gouvernement français est également prêt à donner son assentiment pourvu que les précautions nécessaires soient prises en vue du nivellement des avances des 3 gouvernements. Je crois savoir aussi que le Gouvernement des Etats-Unis donnera son assentiment aux paragraphes I et II de la partie qui le concerne, mais non jusqu’à présent au paragraphe       III. L’assentiment de ce dernier gouvernement à l’ensemble de l’arrangement doit donc être, en premier lieu, obtenu avant que l’on puisse continuer les négociations. Le consentement du Gouvernement russe est demandé uniquement pour la partie le concernant de cet arrangement; ce consentement pourrait être ajourné jusqu’à ce qu’une situation stable ce soit établie à Pétrograd.

 
(Arhiva Naţională Istorică Centrală, Fond Microfilme Franţa, inv. 1795, rola 140, cadre 429-432)

 

 
Arhiva Naţională Istorică Centrală. Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, inv. 3039, dosar 4-1917, fila 1.
Telegrama ministrului României la Paris, Victor Antonescu, din 30 octombrie / 12 noiembrie 1917

 

         Excellence Bratiano, Jassy
        Le jour même de mon retour de Londres je suis allé voir M. Cambon[1] au Quai d’Orsay, auquel j’ai exposé la situation terrible de la Roumanie en face de la décomposition tragique de la Russie. Je lui ai demandé que la Roumanie soit admise à dire son mot à la conférence interalliée de Paris[2], car elle est le seul élément sain, le seul point stable du front russe. Je lui ai dit que les agents les plus actifs de la propagande anarchique en Russie ont sont les Juifs et ce n'est par la volonté de trahir les Alliés, mais par suite de circonstances qui ont fait d'eux les agents de la pénétration économique, financière et industrielle  de l'Allemagne en Russie. On il fallait donc profiter de la présence du Colonel House[3] et l'importante mission américaine pour organiser la pénétration économique effective de l'Amérique en Russie et faire des juifs russes les agents des Alliés. Il m'a dit qu'il me mettrait en contact avec M. House, le représentant du Président Wilson, et qu'il me priait de lui exposer la question. J'ajoute que j'ai fait la même suggestion à M. Painlevé, président du conseil français, avec lequel j'ai voyagé à Londres et qui l'a très bien accueilli. A la fin M. Cambon m'a assuré que je serai admis officieusement à participer comme représentant de la Roumanie à la conférence interallié de Paris, et que je dois en outre lui demander personnellement de saisir le comité militaire des Alliés qui doit se réunir à Versailles pour coordonner  les fronts, d’examiner la situation de la Roumanie en face du désastre russe et d’aviser aux moyens. Il a été convenu que je lui écrive deux lettres, par l’une lui demander participation officielle de la Roumanie à la conférence des Alliés et par l’autre l’examen par le comité militaire des Alliés de la situation militaire de la Roumanie en face des événements de Russie. Ici comme à Londres, on envisage la situation avec calme et une grande fermeté. J’attends vos instructions sur toutes ces questions.
Victor Antonesco
 

[1] Jules Cambon (1845-1935), secretar general al Ministerului Afacerilor Externe al Franţei.
[2] Conferinţa se va deschide la 29 noiembrie 1917.
[3] Edward Mandell House (1858-1938), consilier al preşedintelui Woodrow Wilson însărcinat cu coordonarea cooperăriii SUA cu aliaţii.


 
„28 octombrie [10 noiembrie] 1917"
 
Vine Dendramis, secretarul, plecat în august de la Bucureşti, al Legaţiei greceşti.
El spune că de fapt în Muntenia lumea e cu totul împotriva cuceririlor, adică împotriva germanilor, căci pe bulgari, în urma protestărilor, i-au făcut să dispară, iar turcii... Dar ordinea în ce priveşte alimentarea e perfectă. S-a luat de la fiecare tot prisosul pentru a se trimite în Germania; situaţia socială a cuiva nu influenţează cantitatea ce primeşte.
La ţară se cere un anume cuantum de rechiziţie, pe bani. Restul însă rămâne asigurat omului. Ouă, pui se găsesc din belşug.
Din motive demagogice, ţăranul e sprijinit contra „boierului”, şi aceasta îl ridică în opinia proprie. El nu se va lăsa guvernat ca odată şi va impune neapărat reforme imediate şi efective.
Toată lumea e contra oamenilor politici. Take Ionescu, Brătianu sunt în special atacaţi. Se cer oameni noi, cinstiţi. Dendramis vorbeşte de mine, de Averescu.
S-au luat de pretutindeni toate cele în legătură cu industriile, ca să fim siliţi a cumpăra apoi de la dânşii [de la germani]. Nicio tipografie nu lucrează decât cea de la Adevărul. De prada bibliotecilor n-a aflat. În case particulare nemţii s-au purtat [aşa] cum a fost oaspetele. În oraşe s-a stricat şi s-a prădat mai puţin.
Statuile sunt la locul lor.
Antipa e de fapt ministru.” 
27 octombrie [9 noiembrie] 1917

   „Zvonurile de ieri despre starea lucrurilor din Rusia cuprindeau curatul adevăr.
 
          Se vorbea că Sovietul de la noi ar fi aprobat mişcarea din Petrograd, punând un ultimatum generalului Şcerbacev. De fapt comisariatul luând iniţiativa, s-a alcătuit uncomitet militar revoluţionar din toate partidele, care, fără a se pronunţa asupra hotărârilor ce se telegrafiază de pretutindeni şi fără a recunoaşte stăpânirea teroristă a lui Troţki, dar fără a trimite lui Kerenski vreo asigurare de devotament, reunşte pe reprezentanţii tuturor partidelor (între ei şi maximaliştii) cu socialistul Tysenhausen, fixând, pe lângă datoria de a se apăra cuceririle revoluţiei contra reacţiunii ce ar putea ieşi din anarhie, datoria de a combate şi arată ca întâi scop: păstrarea ordinii şi liniştii pe front şi în spatele lui, ca să nu se dea inamicului putinţa să se folosească de situaţia critică a ţării.  Se va strânge şi un congres la Roman. O divizie mixtă revoluţionară de oameni demni de credinţă şi devotaţi va avea până atunci grija de a suprima hotărât orice manifestaţie de dezordine şi anarhie, atât pe front, cât şi în spatele lui.”
Nicolae Iorga, Memorii, f.a., vol. 1

 
Nicolae Iorga
24 octombrie [6 noiembrie] 1917
 
       „Retragerea italiană continuă[1].
     Ianceveţki[2] a tradus şi telegrafiat tot articolul meu despre hotărârea Sovietelor cu privire la plebiscitul dobrogean[3]. El crede că aceasta a putut înrâuri pe Tereşcenko[4] să declare că guvernul rusesc nu împărtăşeşte acest mod de a vedea.
        Poklewski-Koziell[5] a observat amical lui Duca[6] nota neprietenoasă a articolului meu.
Czernin[7] e la Berlin – se zice pentru a fixa liniile unei politici anexioniste.”
(Nicolae Iorga, Memorii, Însemnări zilnice (mai 1917 – martie 1920) Războiul naţional. Lupta pentru o nouă viaţă politică, Editura „Naţionala” Ciornei, f.a., p. 155)
 

[1] Este vorba despre retragerea trupelor italiene după înfrângerea suferită în faţa trupleor austro-ungaro-germane în bătălia de la Caporetto (24 octombrie – 19 noiembrie 1917)
[2] Ataşat de presă al guvernului provizoriu al Rusiei.
[3] “Sovietele cer plebiscit pentru Dobrogea”, însemnare a lui Nicolae Iorga din 12 [25] octombrie 1917.
[4] Tereşcenko, Mihail Ivanovici (1886 - 1956), om politic rus, ministru de Externe al guvernului provizoriu (mai - octombrie 1917)
[5] Poklewski-Koziell, Stanislav Alfonsovici (1868 – 3 mai 1937), diplomat rus, consilier de ambasadă la Londra (1902 - 1909), ministru plenipotenţiar la Teheran (1909 - 1913) şi la Bucureşti (20 dec. 1913/2 ian. 1914 – 27 nov./10 dec. 1916 apoi 6/19 mai - nov. 1917). După război s-a stabilit în România. Nicolae Iorga i-a consacrat un necrolog la 9 mai 1937.
[6] Duca, Ion Gheorghe (1879 -1933), om politic român, lider marcant al Partidului Naţional Liberal, la vremea respectivă ministru al Învăţământului şi responsabil de cenzura presei.
[7] Czernin, Ottokar conte von (1872 -1932), diplomat austro-ungar, ministru plenipotenţiar la Haga (1899 - 1902), apropiat al arhiducelui Franz Ferdinand, ministru plenipotenţiar la Bucureşti (12/25 octombrie 1913 - 14/27 august 1916), ministru de Externe (22 decembrie 1916 - 14 aprilie 1918).
 

Manifeste răspândite pe frontul românesc în toamna anului 1917








 
Viaţa în partea României
aflată sub ocupaţia inamică
(I)
         Odată cu căderea Turtucaiei şi a Silistrei, cu înaintarea trupelor inamice de sub comanda feldmareşalului von Mackensen în Dobrogea (septembrie 1916) părţi din regatul României s-au aflat, vremelnic, sub ocupaţie străină. Până la începutul anului 1917, când frontul s-a stabilizat în Carpaţii Orientali şi la Porţile Moldovei o însemnată parte a pământului românesc a fost cotropită de trupele germane, austro-maghiare, bulgare şi otomane.
         Generalul Radu R. Rosetti, unul dintre eroii Marelui Război, aflat după conflagraţie în Consiliul de conducere a Muzeului Militar Naţional, a luat iniţiativa adunării proclamaţiilor, ordonanţelor şi anunţurilor administraţiei duşmane din teritoriul ocupat, spre reconstituirea vieţii cotidiene, a istoriei acelor ani. Din bogata colecţie a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I ” reproducem, prin bunăvoinţa specialiştilor acestei instituţii, două afişe din anii 1917 şi 1918.
        Pe de o parte, împotriva samavolniciilor trupelor de ocupaţie, localnicii nu ezită să să-şi facă dreptate, pe de alta nu lipsesc delatorii, în stare să dea informaţii asupra unor fugari ruşi. Faţă de modicitatea recompensei în cel de-al doilea caz, explicaţia delaţiunii poate fi găsită şi într-o răzbunare personală, trupele aliatului neezitând uneori să asuprească sau violenteze pe localnici.
S.I. , octombrie 2017
 





 
Eroi ai Războiului Întregirii României
 
Un erou al campaniei din anul 1919
 

              Ion Trofin, s-a născut în februarie 1897 la Dofteana, pe atunci în plasa Trotuş a judeţului Bacău, ca fiu al lui Gheorghe şi Eleonora Trofin. A urmat de la 1 decembrie 1916 Şcoala militară de infanterie de la Dorohoi pe care a absolvit-o cu gradul de sergent la 1 aprilie 1917. A  fost încadrat în Regimentul 6 Vânători la 5 aprilie 1917 ca elev plutonier la compania II mitraliere „unde a căutat să-şi completeze aplicaţiunile practice de conducere a unităţii/.../; a lucrat cu folos, cu pricepere şi silinţă”, de la 1 iulie 1917 fiind înălţat sublocotenet în rezervă. Cu regimentul său el a fost în zona frontului Armatei a II-a, general Alexandru Averescu  de la Movila Valea Cerbului – Valea Zăbrăuţului. Deşi în această zonă nu s-au desfăşurat lupte, pentru „calităţile sale de bun instructor şi în viitor bun conducător de unitate” – după cum nota comandantul Regientului 6 Vânători, locotenent-colonelul Dubert – a fost trecut în cadrele active ale armatei în Regimentul 54/56 cu gradul de sublocotenent la 1 mai 1918 .  Preocupat să-şi perfecţioneze pregătirea militară „a dat dovadă că este pătruns de simţul de ordine , de disciplină şi de sacrificiul persoanei sale /.../ bun instructor, foarte priceput comandant de pluton , cunoscând bine tehnica şi tactica mitralierei”, ceea ce îl făcea apt pentru a fi avansat.
            Măsura capacităţilor sale a dat-o în campania din Transilvania şiUngaria, luând parte la toate operaţiunile, distingându-se în mod deosebit în lupta de la Blaskovicz (iulie 1919): „unde cu riscul vieţei sale a lucrat cu piesele sale de mitraliere, în aşa mod că a produs pierderi simţitoare coloanelor inamice/.../ a fost grav rănit /.../ şi rămas în mâinile duşmanului; însă la intrarea trupelor în Buda-Pesta a fost găsit în spital, de unde a fost transportat la Bucureşti, unde şi azi e tot în spital”, după cum nota comandantul Brigăzii II Vânători, care şi conchidea: „merită o înaintare cu prisosinţă”.
            Locotenent-colonelul Dubert, comandantul Regimentului 6 Vânători nota la rîndul său „Prin faptul de bravură a fost propus la decorare cu ordinul «Mihai Viteazul» clasa III-a. Este un eminent ofiţer. Merită a înainta la gradul de locotenent în ordinea înscrierii în Anuar”. Şi astfel la 1 octombrie 1919 Ion Trofin devenea locotenent.
Mutat la Regimentul 18 Vânători în vara anului 1921 a rămas în cadrele active ale armatei, la Şcoala de Aplicaţie a Infanteriei de la Sibiu până în octombrie 1936, fiind la această dată căpitan. Se căsătorise în 1921 cu domnişoara Adriana Raţiu – Lugojanu, având o fiică.
            Ion Trofin este unul dintre miile de ostaşi care cu vărsarea propriului sânge au consfinţit România Întregită.
 
                                                                                                            S. I., octombrie 2017
 
 
 
 
O ignorată mărturie germană
referitoare la
victoria românească în bătălia de la Mărăşeşti
 
       După mobilizarea sa la cerere ca ofiţer de marină şi participarea directă la campania din 1916-1917 în apărarea Dobrogei şi a Dunării maritme, numit din iunie 1917 ataşat naval al României la Londra, Matila Ghyka – prezentat deja internauţilor noştri - nu a încetat până la vremea scrierii amintirilor sale (19149-1956) şi apoi până la sfârşitul  vieţii sale (1965) să urmărească reflectarea Războiului de Întregire a României în memorialistica mondială, cu atât mai mult cu cât pentru menţinerea interesului occidental pentru patria sa robită în spatele Cortinei de Fier pregătea şi a şi publicat o istorie cronologică a românilor.
      Din mirificul său volum de amintiri Couleur du monde. I. Escales de ma jeunesse (Paris, La Colombe, 1955) am cules una dintre aceste mărturii germane, cu atât mai importante cu cât se datorează unui participant direct la bătălia de la Mărăşeşti, Leo Hetzner, comandant de companie în Regimentul 333 de infanterie german.
 
 
     “E potrivit a cita aici părerea duşmanului, în revista Wehrmachtului din 1938, un articol de Leo Hetzner, comandant de companie în Regimentul 333 de infanterie german:
      « Ar însemna să umilim şi să dezonorăm memoria soldaţilor noştri căzuţi la Mărăşeşti dacă nu am recunoaşte că românii s-au luptat ca leii... Bătălia începută ca o ofensivă contra malului stâng al Siretului, s-a transformat într-o bătălie defensivă.
Românii au perfectă dreptate să se considere învingători la Mărăşeşti, cu toate pierderile lor îngrozitoare în oameni şi materiale. Şi când Mărăşeştii sunt numiţi mama Frontului oriental , cred că acest elogiu nu cuprinde tot adevărul.»(subl. Leo Hetzner). [1]
 
                                                                                    Sergiu Iosipescu, septembrie 2017
 
[1] Traducerea aparţine doamnei dr. Georgeta Filitti.


 
Bătălia de la Mărăşeşti. Mărturii din armata germană
 
        Talentat şi popular ziarist al vremurilor regelui Carol I, Mrelui Război şi al unei bune părţi ale celor două decenii interbelice, Constantin Bacalbaşa (n. 21 august 1856Brăila - d. 5 februarie 1935Bucureşti) a fost, deopotrivă, memorialist şi istoric, preocupat de trecutul Bucureştilor, de viaţa cotidiană în timpuri revolute şi, fireşte, de politică. 
        Rămas în capitală sub ocupaţia duşmanului, suferind şi sperând alături de bucureşteni,  Constantin Bacalbaşa, cu priceperea reporterului de investigaţii, a reunit în cartea sa Capitala sub ocupaţia duşmanului. 1916-1918 instantanee preţioase din istoria Marelui Război, din care am selectat o preţioasă mărturie uitată privitoare la bătălia de la Mărăşeşti. Prin reproducerea ei, Bacalbaşa este un precursor neştiut al Şcolii de la Peronne, demersul istoriografic actual ce pune principalul accent pe cumplitele, aproape inimaginabilele orori ale războiului şi suferinţe ale soldaţilor, din ambele tabere, dincolo de scopurile marii politici.
 
     „Un soldat german, francez din Lorena, a fost rănit în bătălia de la Mărăşeşti; convalescent a povestit în «Magazin Universal» proporţiile marii bătălii:
      « Am fost, spune dânsul, la Verdun şi am luat parte la groaznica bătălie de acolo, dar Verdunul a fost o glumă pe lângă Mărăşeşti.
      La un moment dat ne-am pomenit copleşiţi de o artilerie atât de numeroasă care trăgea cu atâta preciziune încât ofiţerii germani au crezut la început că avem în faţă artileria franceză.
      Luaţi din coastă de acest foc ucigător, am voit să dăm înapoi dar ne-am pomenit cu inundaţia. Am dat năvală înainte spre a nu fi înecaţi cu toţii şi atunci am fost acoperiţi de o ploaie de şrapnele şi trăzniţi de un foc de baraj care semăna cu infernul. Am aflat după aceea că mai bine de 500 de tunuri trăgeau în contra noastră.
    Focul artileriei era atât de puternic, încât au început să sară în sus membre rupte din corpuri, capete sfărămate, puşti etc , iar soldaţii germani, cuprinşi de groază parcă erau nebuni. Bieţii oameni, înebuniţi cu totul, alergau când în dreapta când în stânga, când înainte când înapoi, fără să ştie ce fac. În nebunia lor se împungeau uniii cu alţii cu baionetele şi se omorau între ei.
      În timpul acesta eu am căzut rănit şi am rămas astfel până când am fost ridicat de ambulanţieri. Mi s-a spus că peste mine şi în jurul meu s-au găsit peste 60 de cadavre azvârlite de puterea formidabilă a exploziilor».
      Numărul morţilor şi răniţilor germani a fost enorm.
     În Bucureşti ofiţerii germani în frunte cu mareşalul Mackensen aduceau mari elogii armatei române pe care o puneau alături de cele mai bune armate. Mareşalul spunea că nu mai recunoaşte armata care a luptat în prima parte a campaniei[1].”
(Constantin Bacalbaşa, Capitala sub ocupaţia duşmanului. 1916-1918, Editura Vremea, Bucureşti, 2017, pp. 136-137)
 
 
Sergiu Iosipescu, septembrie 2017
                                                                                               
 
[1] Este vorba de campania din 1916, încheiată în ianuarie 1917.Bătălia de la Mărăşeşti. Mărturii din armata germană
 
Ofensiva română la Porţile Moldovei – bătălia de la Mărăşeşti
Mărturia lui  Matila Ghyka
 
          Matila C. Ghyka (13 septembrie 1881Iaşi – 14 iulie 1965Londra), strănepotul ultimului domn al Moldovei, Grigore Ghyka, - dinainte de Unirea Princcipatelor la 1859 – a fost una dintre marile personalităţi ale culturii româneşti, un spirit renascentist, din păcate abia în ultima vreme descoperit la noi. De o faimă internaţională prin cărţile sale despre numărul de aur şi proporţiile ideale în lumea înconjurătoare şi în artă, a fost apreciat de marii gânditori ai secolului al XX-lea, între ei  Paul Valery şi Mircea Eliade.
          Şi-a început cariera ca marinar, făcându-şi şcoala navală la cele mai înalte instituţii franceze, la Brest, a fost inginer naval, specialist în electricitate, şi a devenit doctor în drept al Universităţii din Bruxelles (1909), spre a se consacra unei cariere diplomatice, încununată cu rangul de ministru plenipotenţar la Stockholm, Oslo şi Copenhaga (1930) şi unor înnoitoare cercetări ştiinţifice matematice, fizice şi estetice.
          A fost alături de G. M. Cantacuzino, unul dintre întemeietorii revistei “Simetria” (1940).
         A demisionat din serviciul diplomatic românesc la instaurarea regimului legionar (6 septembrie 1940 şi a rămas până la sfârşitul vieţii în exil în Anglia, Statele Unite – unde a fost profesor universitar de estetică-, şi Irlanda.
        În vremea Marelui Război s-a reactivat ca ofiţer de marină remarcându-se prin curaj în campania din 1916, în Dobrogea , şi în prima jumătate a anului 1917, fiind răsplătit cu înalte decoraţii de război româneşti, ruseşti şi englezeşti, fiind avansat locotenet-comandor (căpitan de corvetă).
         Spre sfârşitul vieţii a publiacat două volume de memorii    Couleur du monde (vol. I, Escales de ma jeunesse, vol. II, Heureux qui comme Ulysse...), Éditions Du vieux colombier, La Colombe, Paris 1955-1956, din care am extras fragmentele despre noua armată românească din 1917 şi bătălia de la Mărăşeşti.
                                                           
  
       “Primăvara moldovenească pogorâse peste Iaşi: în grădinile caselor joase, cu ziduri groase , înfloriseră liliecii, turlele bisericilor se înălţau din marea de verdeaţă a oraşului. Ritmul de lucru în spitale se încetinise. Linia Siretului era puternică iar nemţii nu manifestaseră încă nici o tendinţă ofensivă. Aceasta era aşteptată însă de o altă armată românească.
        Pe străzile Iaşilor se vedeau adesea trecând ostaşi bine echipaţi în locul fantomelor din iarnă. Era o armată vie de nerecunoscut, înarmată din nou şi regenerată de generalul Berthelot şi ofiţerii misiunii sale. Era atâta optimism, ieşiseră la iveală toate speranţele, chiar şi aceea de a-i bate pe nemţi şi de a relua Bucureştii. Şi aceste speranţe erau cu totul justificate. Ofiţerii francezi care încadrau unele dintre unităţile româneşti erau entuziasmaţi de spiritul muşcător şi de inteligenţa soldaţilor lor şi mărturiseau că nu avuseseră niciodată în subordine un material uman mai bun.
         Dar atunci a izbucnit revoluţia rusă şi după primul val de iluzii, a venit urmarea, lamentabilă din punct de vedere militar, sovietele de soldaţi alegându-şi sau respingându-şi ofiţerii, orice disciplină dispărând, până la refuzul de a continua războiul şi părăsirea progresivă a frontului. Noua armată română era trădată de aliatul ei şi rămasă singură, în pericol de a fi învăluită pe la maiză-noapte.
          Dovada a ceea ce ar fi putut da această armată, dacă ruşii n-ar fi abandonat lupta, a oferit-o bătălia de la Mărăşeşti, /.../ când ,în august 1917, soldaţii români au respins cu succes violenta ofensivă a lui Mackensen, ce avea drept ţintă străpungerea liniei Siretului şi capturarea Iaşilor cu familia regală şi guvernul.
       E potrivit a cita aici părerea duşmanului, în revista Wehrmachtului din 1938, un articol de Leo Hetzner, comandant de companie în Regimentul 333 de infanterie german:
         « Ar însemna să umilim şi să dezonorăm memoria soldaţilor noştri căzuţi la Mărăşeşti dacă nu am recunoaşte că românii s-au luptat ca leii... Bătălia începută ca o ofensivă contra malului stâng al Siretului, s-a transformat într-o bătălie defensivă.
Românii au perfectă dreptate să se considere învingători la Mărăşeşti, cu toate pierderile lor îngrozitoare în oameni şi materiale. Şi când Mărăşeştii sunt numiţi mama Frontului oriental , cred că acest elogiu nu cuprinde tot adevărul.»[1]
 
Sergiu Iosipescu, septembrie 2017


 

 
 
[1] Traducerea aparţine doamnei dr. Georgeta Filitti.



 
Marcel Fontaine pe frontul de la Mărăşeşti
iulie-decembrie 1917
 
         Pe căpitanul Marcel Fontaine (1888-1973), membru al Misiunii militare franceze conduse de generalul Henri Mathias Berthelot am mai avut prilejul să-l evocăm pe site-urile noastre. Din bogata sa arhivă depusă, conform ultimei sale dorinţe, de executorul său testamentar, domnul Alain Legoux, la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, am ales câteva imagini semnificative.
          Reamintim că în august 1917 căpitanul Marcel Fontaine intră-n foc cu regimentul său în zona Panciu-Mărăşeşti, la Ireşti-Diocheţi, apoi Rateşul lui Haret, zonă a frontului unde va rămâne până în octombrie, spre a reveni în decembrie pentru apărarea poziţiilor părăsite de trupele ruse.
           Reportajul nostru fotografic înfăţişează mai întâi pe tânărul căpitan în faţa cortului său şi pe ordonanţa sa Stoian împreună cu calul său. Urmează imaginea vestitului tun francez Creusot, de 75, în poziţie de tragere, apoi o recunoaştere de regiment şi legătura cu trupele ruse; un instantaneu în prima linie cu aducerea unui prizonier bavarez, capturat de ai noştri, şi, între linii, în iarba arsă de soarele lui august, un erou...
          În octombrie, sub poala pădurii, lângă Pufeşti, trăsurile regimentare, inclusiv aceea a sa şi, în sfârşit, în prima linie la Mărăşeşti,  căpitanul Marcel Fontaine, mereu un exemplu de bravură.
Sergiu Iosipescu, august 2017
 

 


 
          
 Bătălia de la Mărăşeşti
 
       Mărăşeştii au fost cîmpul de luptă al umeia dintre marile bătălii de la Porţile Moldovei din vara anului 1917. Înaltul comandament inamic pregătise un ambiţios plan de operaţii care printr-o ofensivă din nord-vest dezvoltată spre sud pe cursurile Siretului, Prutului şi Nistrului, combinată cu o străpungere a frontului ruso-român pe direcţia Galaţi, trebuia să scoată din război ceea ce se mai salvase din România, continuând acţiunea în sudul Rusiei. Obiectivul imediat şi de maximă însemnătate al ofensivei era, în concepţia comandantului suprem al armatelor inamice, feldmareşalul August von Mackensen, capturarea prin surprindere a podului de la Cosmeşti. Obiectivul – în fapt linia ferată Mărăşeşti – Cosmeşti şi podul – era esenţial atât pentru aliaţii româno-ruşi, întregul sistem de comunicaţie feroviară în Moldova dintre Prut şi Carpaţii orientali şi aprovizionarea frontului depinzând de acest tronson de cale ferată şi de pod, cât şi pentru inamic, al cărui plan de campanie ar fi fost din plin avantajat.
         La rîndul său comandamentul Frontului românesc, dispunând de o armată cu totul reorganizată, după înaltele standarde franceze. de misiunea militară condusă de generalul Henri Mathias Berthelot, pregătise o ofensivă din bazinul superior al Şuşiţei spre SSE cu Armata II (general Averescu), şi cu Armata I (general Cristescu) în zona Muncelu – Mărăşeşti spre spargerea frontului inamic. Cu toate amânările şi apoi eşecul oricăror acţiuni de luptă ruse în Galiţia, ofensiva Armatei a II-a pe direcţia Mărăşti- Tulnici a început, conform planificării la 10 iulie 1917, dar aceea a Armatei I, anunţată de o pregătire de artilerie, a fost devansată de atacul inamicului. Acesta, schimbându-şi planul, a preconizat o clasică bătălie de învăluire a Armatei a II-a, ce înainta. Dar flancul drept al inamicului în mişcare spre NNE a avut în faţă Armata I care a oprit pătrunderea rezistând pe aliniamentul Panciu – sud – Mărăşeşti – Doaga. Acum s-a produs legendarul contra-atac al Regimentului 32 Mircea care a respins inamicul din satul Moara Roşie. Întrucât generalul Ragoza, comandantul Armatei a IV-a rusă, incapabil să-şi mai domine trupele, a propus retragerea frontului pe Trotuş iar generalul Christescu s-a opus, ameninţînd chiar că va respinge orice încercare de părăsire a poziţiilor, spre salvarea cooperării româno-ruse, Consiliul de război, prezidat de regele Ferdinand, a trecut comanda Armatei I generalului Eremia Grigorescu.
         Acesta avea să rostească, pentru a doua oară la Porţile Moldovei celebra sentinţă „Pe aici nu se trece!”. În pădurea de la Răzoare şi în preajma gării Mărăşeşti la 6 august 1917, prin eroica rezistenţă românească, se frînge nervul ofensivei inamice. Pe întreaga linie a frontuluiu din Poarta Moldovei, de la munte la Siret, trupele române au înlocuit pe acelea ruse. În cursul luptelor, regele Ferdinand, regina Maria, principele Carol şi principesa Mărioara au venit pe front, regele şi regina ajungând până în primele linii. Regina a participat la acordarea primelor ajutoare răniţilor, prezenţa ei fiind un factor însemnat al înaltului moral al soldaţilor români.
          După ultimele încercări de străpungere a frontului între 13 şi 17 august, feldmareşalul Mackensen a fost silit să renunţa la întregul plan de ofensivă, luptele continuând pentru fixarea unor poziţii.

 

          Astfel târguşorul Mărăşeştilor, grav afectat de încleştările lunilor iulie şi august 1917, a devenit, împreună cu Mărăştii şi Oituzul simbol al neînvinsei rezistenţe româneşti în Marele Război pentru Întregirea Neamului.

*
 
          La  28 aprilie 1920 guvernul Republicii franceze a conferit « La croix de guerre 1914-1918 »  comunei Mărăşeşti[1], citarea pe ordinul de zi al armatei având următoarea motivaţie: « Noble bourgade, témoin des jours d’épreuves et des combats glorieux de 1917, au moment où l’armée roumaine, luttant contre des troupes allemandes supérieures en nombre, a, dans un héroïque effort et par une résistance opiniâtre, arrêté l’offensive que l’ennemi escomptait décisive, et a contraint cet ennemi à renoncer à la lutte, après de lourdes pertes » (« Nobil târguşor, martor al zilelor de încercări şi de lupte glorioase în 1917, atunci când armata română luptâmd împotriva trupelor germane superioare ca număr, a reuşit printr-un  efort eroic şi printr-o rezistenţă îndârjită să oprească ofensiva inamicului pe care acesta o socotea decisivă, şi a constrâns acest duşman să renunţe la luptă după grelele pierderi suferite »).
          În vederea ceremoniei de conferire, Republica franceză a desemnat pe „învingătorul de pe Marna”[2], mareşalul Joseph-Jacques-Cesaire Joffre, o personalitate emblematică a Primului Război Mondial. Guvernul român, condus atunci de generalul Alexndru Averescu, a propus Parlamentului la 19 august 1920, prin glasul ministrului de Interne, cunoscutul om politic şi memorialist de mai târziu, Constantin Argetoianu, adoptarea legii pentru trecerea Mărăşeştilor în rândul comunelor urbane (oraşe) ale Regatului României.
          Stema oraşului , fixată tot atunci, avea să fie Arhanghelul Mihail cu deviza „Pe aici nu se trece”.
           La 6 august 1920,  la împlinirea a trei ani de la una dintre zilele cele mai fierbinţi ale bătăliei de la Mărăşeşti, mareşalul Joffre a remis autorităţilor locale înalta disticţie,.
          Pentru comemorarea acestui înălţător moment, la 6 august 1998 din iniţiativa Asociaţiei veteranilor de război a fost inaugurat un monument dedicat eroilor români şi a celor francezi din Misiunea militară condusă de generalul Henri Mathias Berthelot, căzuţi pentru înfăptuirea Marii Uniri. Monumentul poartă stema Regatului României Întregite, şi plăci comemorative închinate memoriei celor căzuţi aici în Războiul pentru Întregirea Neamului,  împăratului francezilor Napoleon al III-lea, - marele susţinător al românilor şi al Uniriii Moldovei şi Ţării Româneşti din 1859 - precum şi mareşalului Joffre.

*
 
          Înfăţişăm internauţilor noştri, care urmăresc România în Marele Război – Testimonia  imagini luate la Mărăşeşti.
                                                                                     
Sergiu Iosipescu, august 2017
  
[1] Vezi http://memorialdormans.free.fr/AlbumCeremonies11-11-2009/CommunesCroixDeGuerre14-18.
[2] Este vorba despre victoria obţinută de trupele franceze în bătălia de pe râul Marna, august 1914, câştigată graţie ordinelor generalissimului Joffre şi a concepţiei generalului Galieni, guvernatorul militar al Parisului.

      Prin amabilitatea domnului Miron Mărie din Cluj, aducem în atenţia publicului câteva date biografice şi o fotografie aparţinând sublocotenentului Miron Mărie (1895-1983). Înrolat în armata cezaro-crăiască, viaţa sa tumultoasă ar putea constitui cu uşurinţă scenariul unui film: luptă iniţial în Bucovina, este transferat pe frontul italian unde este grav rănit, revine în Bucovina, cade în prizonierat rusesc, se înrolează în Legiunea voluntarilor români, luptă în Basarabia, participă ulterior la campania din Ungaria şi la ocuparea Budapestei.

      Absolvent al Liceului Piarist din Cluj, tânărul Miron Mărie s-a înscris ulterior la Facultatea de Drept a Universităţii „Ferencz Jozsef”, studii pe care le-a întrerupt la 15 mai 1915, când a fost recrutat. Urmează cursurile şcolilor de ofiţeri în rezervă de la Sibiu şi Orăştie, fiind repartizat la Regimentul 50 Alba Iulia pe frontul din Bucovina. După doar o lună a fost transferat pe frontul italian, unde, la peste 2000 de metri altitudine, „a fost cea mai grea iarnă din 1900 încoace, iar noi nu puteam face foc, că se trăgea cu tunurile în noi”. Este grav rănit în urma unui bombardament, iar „cel care m-a adus la ai noştri a fost Alexandru Pop, viitorul mare chirurg”.

      După refacere, la începutul anului 1917 este transferat din nou în Bucovina („tot într-o iarnă grea, de crăpau brazii”), fiind avansat locotenent în mai. Căzut în prizonierat, după o perioadă petrecută la Moghilev şi Minsk a fost în cele din urmă transferat în lagărul de prizonieri de la Darniţa, lângă Kiev. S-a înscris în Legiunea voluntarilor români şi a fost repartizat la Regimentul 4 Vânători. După semnarea păcii cu Puterile Centrale ajunge în Basarabia; ulterior, regimentul căruia îi aparţinea participă la campania din Ungaria, împotriva trupelor guvernului Bella Kun (pe care autorul susţine că l-a cunoscut la Cluj, în perioada studenţiei). Participă alături de unitatea sa la ocuparea Budapestei ( 4 august 1919).

      Detalii despre viaţa aventuroasă a tânărului ofiţer au apărut în ziarul Făclia de Cluj din 4 august 2009, sub semnătura jurnalistului M. Bocu.

       În fotografie (locotenentul Miron Mărie este primul din stânga, rândul de jos) se remarcă generalii Gheorghe Mărdărescu şi Traian Moşoiu.

 


 

Jurnalul de operaţii al Regimentului 18 Infanterie Gorj
 

 
Comunicate oficiale privind evoluția luptelor
 
 
 
 
 
 
Comunicate oficiale privind evoluția luptelor
 

 
 

 
 

 
 

 
 
 
 

 
 

 
 

 
 


 
Mărăşti-Centenar
 
    La 9/22 iulie 1917, la o sută de ani de zilele ce le trăim, s-a declanşat pe Frontul românesc, parte a Frontului oriental de la Baltica până la Marea Neagră, ofensiva româno-rusă, îndelung pregătită de Marele Cartier General al acestui front, condus de regele Ferdinand I al României. Noua armată română reconstruită cu ajutorul neprecupeţit al Misiuniii militare franceze, a generalului Henri Mathias Berthelot, înzestrată cu sprijinul aliaţilor franco-britanici, era gata în iunie 1917 să declanşeze o ofensivă de proporţii în cooperare cu armata rusă. Descompunerea treptată a acesteia din urmă, ca efect al propagandei bolşevice, a făcut ca efortul principal al ofensivei să revină tot mai mult Armatei române.
    Armata a II condusă de generalul Alexandru Averescu a obţinut victoria asupra forţelor inamice germane, austro-ungare, bulgare şi otomane, în zona Mărăşti, frontul fiind împins spre sud din valea Şuşiţei până pe cursul superior al Milcovului şi, ceea ce este de subliniat, frângându-se nervul ofensiv al duşmanului în campania 1917.
    Spre comemorarea marii bătălii Societatea „Mărăşti” a hotărât construirea unui mausoleu a cărui piatră de temelie a fost aşezată în iunie 1928, moment marcat şi de punerea unui act inaugural, dar lucrările au fost terminate abia în anul 1941.
    Spre pregătirea comemorării de la 22 iulie, a Centenarului începutului bătăliei de la Mărăşeşti prezentăm internauţilor noştri un reportaj fotografic de la Mausoleu de la Mărăşti.
                   
Sergiu Iosipescu, iulie 2017

 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 
 


 
Comunicate oficiale privind evoluția luptelor
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 
 


 
Documente referitoare la organizarea Comisariatelor civile pe lângă armatele ruse din anul 1917 și la numirile comisarilor români în cadrul acestor comisariate
 
 

 
 












 
Regele Ferdinand propune decorarea lt. col. Stănescu Vasile și a lt. col. Stângaciu Ion
(11 - 18 iulie 1917 stil vechi / 24 - 31 iulie stil nou)
 
            Stănescu Vasile, locotenent colonel, comandantul Regimentului 18 de Infanterie « Gorj ».
            S-a distins în luptele din 11 -18 iulie făcând proba curajului personal şi a capacităţii de conducere a regimentului său.
            La 11 iulie, primind misiunea de a ataca cu regimentul său linia inamică puternic fortificată de la Dealul Mărăştilor, a pornit la asalt şi graţie unor manevre abile de învăluire succesivă a reuşit să ocupe cele 9 lucrări genistice care constituiau această linie ; cu această ocazie a capturat două baterii de obuziere, mitraliere şi lansatoare de mine. Regimentul a făcut un număr 350 de prizonieri şi a capturat multe materiale de război. După ce a restabilit legătura între subunităţi, a urmărit inamicul şi, fără a-i lăsa timp să se refacă, l-a alungat din a doua sa poziţie de pe Dealul Teişului.
            La 13 iulie, lt. colonelul Stănescu a atacat cu regimentul său şi a ocupat Răchitaşul Mic, de unde a silit adversarul să se retragă în debandadă, a făcut prizonieri şi a capturat o mare cantitate de muniţie.
            La 14 iulie, Regimentul 18 a primit ordin să atace muntele Tuia [Tina] Neagră şi Golaşă. În urma dispoziţiilor judicioase luate de comandantul regimentului, inamicul a fost alungat de pe poziţiile sale. S-a procedat imediat la stabilirea legăturilor cu unităţile vecine şi la organizarea poziţiei.
            În luptele care au urmat pe coastele dealului Varniţa şi Muncelu, Regimentul « Gorj », sub comanda valorosului său şef a ştiut să opună atacurilor inamice o rezistenţă demnă de admiraţie.
            Bazându-mă pe aceste fapte, propun ca locotenent colonelul Stănescu Vasile să fie primit în rândul cavalerilor Ordinului Sf. Gheorghe clasa a IV-a.
 


Sursa: Fondul Casa Regală, documente oficiale, arhiva regelui Ferdinand
 

            Bătălia de la Mărăşeşti (24 iulie/6 augut 1917 – 21 august/3 septembrie 1917) rămâne cea mai importantă bătălie a Războiului de Întregire şi, probabil, din întreaga noastră istorie. Purtată de o armată română renăscută cu ajutorul Misiunii Militare Franceze (după înfrângerea din campania din 1916) şi alături de aliatul rus care, în ciuda comportamentului contradictoriu, a contribuit la obţinerea victoriei, Mărăşeşti rămâne simbolul eroismului şi jertfei româneşti pentru cauza naţională, dovada că, aşa cum frumos spune istoricul Constantin Kiriţescu, „vigoarea spiritului românesc nu se alterase”. Printre miile de anonimi care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă (aproximativ 25 000 de morţi, răniţi şi dispăruţi) s-a aflat şi State Homescu, născut în 1896 în satul Vârtop (azi în comuna Ciuperceni), judeţul Gorj. Prin amabilitatea excelenţei sale prof. univ. dr. Radu Homescu, fost ambasador al României în statul Israel (1991-1995) şi în Republica Filipine (2001-2006), punem la dispoziţia celor interesaţi fişa biografică a lui State Homescu, erou al luptelor de la Mărăşeşti și actul de naștere al fiului acestuia, Ioan.


 

FIȘA BIOGRAFICĂ

a lui STATE HOMESCU, erou al luptelor de la Mărășești, 1917

 

  1. Data și locul nașterii: 1896, satul Vârtop, comuna Peșteana-Vulcan (azi satul Vârtop aparține comunei Ciuperceni), județul Gorj;

  2. Părinții: Constantin și Ioana Homescu (necăsătorită Nicolcescu, născută în satul Rătez,  comuna Peșteana-Vulcan), țărani săraci cu 10 copii, State fiind primul lor copil;

  1. State Homescu, țăran, s-a căsătorit cu Olimpia Popescu (născută în 1898), țărancă din comuna Peșteana-Vulcan, județul Gorj, unde și-a întemeiat familia și unde li s-a născut unicul copil, la 25 august 1916, Ioan Homescu. Anexez copia certificatului de naștere al fiului. În acest document prenumele este trecut Statie, dar în familie era apelat State;

  1. Învoit de pe front, State Homescu revine în comuna unde se născuse fiul său Ioan pentru a participa la botez, probabil prin noiembrie 1916. După evenimentul religios, se reîntoarce pe front și moare în 1917 la Mărășești. Data decesului nu se cunoaște, se știe doar că soția lui a primit oficial înștiințarea morții. Documentul nemaiexistând, iar informațiile orale din familie dispărând, acestea sunt singurele date.

  2. Din relatările nepoatei lui State Homescu, profesoara pensionară Olimpia Homescu, căsătorită Popa, și domiciliată în Sibiu, fiica lui Ioan Homescu, am aflat că în comuna Peșteana ar exista un monument închinat sătenilor căzuți la datorie în Primul Război Mondial, pe care a fost inscripționat și numele lui State Homescu, bunicul acesteia.

  3. Ioan Homescu rămânând orfan de tată la vârsta de nici un an, este crescut mai târziu de țăranul Constantin Pavel, tatăl său vitreg, care s-a căsătorit cu mama acestuia. Urmează școala elementară în Peșteana, apoi liceul ”Tudor Vladimirescu” din Tg. Jiu și Facultatea de Drept din Cluj pe care o absolvă în 1946. Deține pe durata a patru decenii funcția de director al Direcției Financiare a județului Sibiu.

    Ioan Homescu este erou-martir al Revoluției Române, fiind împușcat în cap la 23 decembrie 1989 la Sibiu la vârsta de 73 de ani.

    Întocmit la 30 iunie 2017 de:

 

Prof. univ. dr. Radu Homescu

fost ambasador al României

în Statul Israel (1991-1995) și

în Republica Filipine (2001-2006)
 


 

 
Noi publicaţii consacrate
Marelui Război (I)
 
          Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” ne face plăcuta surpriză a unui nou număr din „România eroică”, 1/2017, ce ne-a fost oferit cu amabilitate de domnul colonel (ret.) Gheorghe Mateescu, membru al asociaţiei.  Fondată în 1919 sub numele de „Cultul Eroilor Noştri” , ea împlineşte o datorie impusă de jertfa celor căzuţi pentru înfăptuirea idealurilor neamului nostru, de independenţă şi unitate naţională, de propăşire şi apartenenţă la familia europeană.
          Din prezentul număr remarcăm editorialul domnului general maior (r.) prof.univ.dr. Visarion Manole consacrat bătăliilor de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz şi interviul luat domnului colonel (ret.) prof. univ. dr Petre Otu, directorul adjunct al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, interviu luat de redactorul şef al revistei, domnul colonel (r.) Dumitru Roman, şi apărut sub titlul Bătăliile din vara anului 1917 au salvat fiinţa de stat a României şi au o mare valoare morală pentru întreaga istorie naţională.
          Revista publică deasemenea imagini de la inaugurare şi de astăzi ale unuia dintre monumentele consacrate eroilor români din bătălia pentru Turtucaia (septembrie 1916).
*

          Asociaţia Istoria Artei sub redacţia doamnei dr. Oana Marinache, istoric de artă, publică în cadrul colecţiei „Cartea de nu mă uita”, Editura Istoria Artei, Bucureşti, 2017 , un elegant album de fotografii sub titlul De la Marele Răzbel la Marea Unire. Fapte de vitejie. Consemnări. Monumente (160 pagini in octavo), împreună cu scrisorile din război ale lui George Valentin Bibescu, adresate soţiei sale, Martha Bibescu, născută Lahovary, editate în traducere românenească de doamna dr. Alina Pavelescu, director adjunct al Arhivelor Naţionale ale României.
          Referitor la Marele Război, Asociaţia Istoria Artei a mai publicat în aceeaşi colecţie Elisa Brătianu, Memorii  şi Nadejda Ştirbei, Jurnal de prinţesă (1916-1919)[1] .
                                                                                      (Iunie 2017)

 
 

 
 

[1] Vezi şi http://marelerezbelmareaunire.blogspot.ro

 
Necropola şi monumentele comemorative din Poiana Sărată,
comuna Oituz, judeţul Bacău
 
          Vestita trecătoare Angustiae a antichităţii romane, pasul medieval şi modern Oituz între Moldova şi Transilvania, din bazinul carpatic spre Dunărea de Jos şi Marea Neagră a fost locul dramaticelor încleştări din Marele Război. În august, apoi în septembrie-noiembrie 1916 s-au dat primele lupte pentru forţarea pasurilor montane şi apoi pentru apărarea Moldovei  în faţa ofensivei germano-austro-ungaro-turce.
            În noaptea de la 15/27 august 1916 aici a căzut în fruntea soldaţilor săi locotenentul Nicolae Macarie din Regimentul 13 „Ştefan cel Mare” Iaşi, piatra sa de mormânt, odinioară la biserica din Piana Sărată fiind făcută din borna de hotar cezaro-crăiască, refăcută în 1856, cu prilejul încheierii Războiului Crimeei.
            În anii 1927-1928 cimitirul celor căzuţi în Primul Război Mondial a fost reorganizat iar în anul 1930 a fost construită incinta necropolei şi crucea monumentală prin grija Societăţii „Cultul Eroilor”. Criptele şi mormintele individuale adăpostesc osemintele  a 1940 de militari şi respectiv 107, eroi înfrăţiţi în moarte, români, ruşi, germani, austriaci, unguri, evrei, turci. Necropola de 865 m.p. şi monumentele comemorative de război au fost restaurate în anul 2016 prin grija Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor şi a Primăriei comunei Oituz, fiind tot atunci resfinţite.
             Prin bunăvoinţa  Primăriei Comunei Oituz, a Asociaţiei „Sfântul Ilie” din Poiana Sărată, a părintelui paroh Lăzărel Sînel şi a domnului colonel (rez.) Marian Petrescu, Institutul nostru a primit o serie de fotografii ale necropolei şi monumentelor comemorative din Războiul de Întregire a României pe care le prezentăm astăzi internauţilor noştri.
 
                                                                                Sergiu Iosipescu, iunie 2017

 














 
Eroii evrei
ai Războiului pentru Întregirea României (1916-1919)
Ceremonia comemorativă de la 12 iunie 2017

 

        La intrarea în Primul Război Mondial, în august 1916, din cei 230 000 de evrei ai Vechiului Regat al României au fost mobilizaţi 23 000. Dintre aceştia 935 au făcut sacrificiul suprem. La aceştia se mai adaugă 3 043 dispăruţi sau neidentificaţi între victimele cumplitelor încleştări, şi 740 de răniţi.
       Pentru faptele de vitejie au fost decoraţi dintre soldaţii şi ofiţerii evrei un numar de 825, ceea ce  reprezintă 3,6% din totalul mobilizaţilor.
Dar evreii de pe pământul românesc au luptat şi în armatele austro-maghiare încă de la declanşarea Primului Război Mondial, la 28 iulie 1914. O cercetare recentă,  parţială şi numai referitoare la Sighetul Marmaţiei, recenzează 150 de soldaţi evrei încorporaţi în vechea capitală a Maramureşului[1].
 
*
 
      La 13 martie 1921 generalul Ioan Răşcanu, ministrul de razboi al Romaniei în guvernul Ligii Poporului a generalului Alexandru Averescu, scria despre faptele de arme ale ostaşilor evrei: "Stimăm şi iubim pe cetăţenii evrei întrucât au contribuit la mărirea Patriei şi şi-au făcut cu prisosinţă datoria, soldaţii evrei luptând în aprige lupte cot la cot cu soldaţii români".
      La fel de semnificative sunt cuvintele dr. Wilhelm Filderman, cunoscutul leader al Uniunii Evreilor din România, cu prilejul uneia dintre comemorările evenimentelor din anii 1916-1919: "...În faţa mormintelor voastre, eroi ai Marelui Război, am făcut legământ sfânt de împlinire a datoriei... Pot fi în viaţa noastra clipe de durere, dar ce ar mai însemna simţămintele noastre trecătoare în faţa datoriei eterne a cetăţeanului faţă de Patrie?"
      Redăm mai jos câteva imagini grăitoare ale aleei Eroilor din cimitirul evreiesc Filantropia, acolo unde îşi dorm somnul de veci câţiva dintre evreii căzuţi la datorie pentru întregirea şi apărarea României.

    În cadrul Centenarului Marelui Război din 1914-1918, a Războiului pentru Întregirea României şi a Marii Uniri, la Cimitirul evreiesc “Filantropia” de pe bulevardul Ion Mihalache,  s-a desfăşurat o ceremonie de comemorare a eroilor evrei căzuţi în luptele pentru desăvârşirea unităţii naţionale româneşti. Ceremonia a fost organizată de Comunitatea evreilor din Bucureşti, preşedinte domnul inginer Paul Scwartz, şi de Asociaţia culturală de prietenie România - Israel, preşedinte domnul general (ret.) dr. Mihail E. Ionescu.
Au luat cuvântul spre pomenirea jertfei eroilor evrei din Marele Război domnii dr. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, inginer Paul Scwartz, general (ret.) dr. Mihail E. Ionescu. A fost citit un mesaj evocator din partea prof.dr. Jean Jacques Askenasy, membru de onoare al Academiei Române.
            Cu acelaşi prilej a fost inaugurat monumentul comemorativ pentru unul dintre veteranii evrei din Primul Război Mondial, Iancu sin Marcu (1864-1927), după tradiţia familiei îngropat cu onoruri militare în 1927. Monumentul a fost făcut prin grija Comunităţii evreilor din Bucureşti, Asociaţiei culturale de prietenie România-Israel, prin donaţia familiei Vasile şi Margareta Teodorescu.
Din public au fost evocaţi şi alţi strămoşi care au luptat în Marele Război.
Pentru pomenirea tuturor  evreilor ce s-au jertfit pentru Întregirea României, prim rabinul Rafael Schaffer a rostit o rugăciune în ebraică şi română.
 
            O gardă militară a dat onorul, păstrându-se un moment de reculegere în memoria celor căzuţi.


 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 

 

 
 

[1] Ioan Popescu, Gibborim, evrei sigheteni în Primul Război Mondial, 2015.
 

Apărarea Munteniei (noiembrie-decembrie 1916).
Monumentele commemorative din satul
Scrioaştea,
judeţul Teleorman
 
          După eroica apărare în defileul Jiului, pierderea Olteniei a făcut posibilă trecerea , la 23 noiembrie 1916 a primelor unităţi inamice ale Grupului general Kühne în Muntenia, pe podul de la Stoeneşti, rămas din nenororcire nedistrus, şi ulterior pe la Slatina.
Începeau astfel luptele pentru apărarea Munteniei care vor continua până la sfârşitul anului, cursurile de apă, accidentele terenului fiind tot atâtea aliniamente ale rezistenţei româneşti.
          Situat pe Vedea, vechiul sat Scrioaştea – Scheostra în documentele medievale – are, peste drum de biserica refăcută cu sprijinul familiei general Gheorghe Manu, cunoscut militar şi om politic din vremea domniei regelui Carol I, un frumos monument consacrat memoriei eroilor Marelui Război, originari din localitate, pe care îl prezentăm internauţilor noştri .
 
                                                          Sergiu Iosipescu (martie 2017)
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 

 
Crucile comemorative ale eroilor din Arefu
(judeţul Argeş)

 
     Vechi sat de moşneni argeşeni, Arefu, odinioară parte din Loviştea, a fost cuprins în vâltoarea Marelui Război, mai cu seamă în operaţiunea strategică de apărare a trecătorilor din a doua parte a campaniei anului 1916.
        Dar arefanii au dat tributul lor de sânge de-a lungul întregului război din 1916 până în 1919.
       Prin bunăvoinţa familiei Bostan primim de la Arefu imagini ale crucilor comemorative de război, o mărturie locală a marii istorii pentru care s-au jertfit oamenii pământului.

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 


 
Crucea Eroilor de pe Caraiman
 
        În campania din anul 1916 valea Prahovei a fost teatrul unor dramatice confruntări între români şi inamicii germani şi austro-ungari, mai cu seamă în ceea ce s-a numit operaţia strategică de apărare a trecătorilor (octombrie – decembrie).
După război, reluându-şi reşedinţa de la castelul Peleş şi rememorând desfăşurarea rezistenţei, care presărase valea Prahovei cu cimitire ale celor căzuţi din ambele tabere, regele Ferdinand I şi regina Maria ai României au avut în 1926 gândul înălţării unui monument comemorativ cu o specială valoare simbolică.
       Acesta a fost, menită să cinstească memoria eroilor neamului căzuţi în Primul Război Mondial. Ea străjuieşte de la înălţimea de 2.291 metri valea Prahovei şi poate fi văzută de departe.
     Crucea a fost construită între 1926-1928 după planurile arhitecţilor George Cristinel şi Constantin Procopiu, proiectul de rezistenţă fiind elaborat de inginerii Alfred Pilder şi Teofil Revici. Proiectul prevedea o structură metalică înaltă de 39,30 metri , cât un bloc modern cu 13 etaje, cu axul central lat de 2 m şi braţele de 7 metri.
      Fiind vorba de o construcţie metalică, din elemente nituite, lucrarea s-a făcut sub supravegherea Direcţiei de Poduri din cadrul Direcţiei Generale a Căilor Ferate Române. Construcţia s-a desfăşurat în condiţiile extrem de grele ale transportului şi lucrului la foarte mare înălţime. Dirigintele şantierului a fost Nicu Stănescu şi şeful echipei de construcţie maistrul V. Bumbulescu.
Uneltele, lemnul schelelor, componentele metalice şi alte materiale au fost aduse pe  calea ferată până la staţia CFR Buşteni. De aici, o parte dintre traversele metalice şi materialele de construcţie grele şi voluminoase au fost transportată cu care cu boi pe Păduchiosul şi Dichiu până pe platoul Bucegi, de und au fost duse pe Caraiman. Drumul carelor dura două zile şi, în afara atelajelor localnicilor, au mai trebuit achiziţionate căruţe, o bancă oferind creditele necesare cu dobândă scăzută. Fabrica de Hârtie Schiel de la Buşteni a pus la dispoziţie funicularul său de pe valea Jepilor până la cantonul Schiel de pe platou, de unde materialele au fost transportate la şantier cu cai şi măgari.
       Societatea Cultul Eroilor a contribuit atât la transport cât şi la lucrări prin tineri voluntari.
     Construcţia Crucii Eroilor Neamului a fost încheiată şi sfinţită la 14 septembrie 1928, de Ziua Sfintei Cruci, întreaga lucrare fiind urmărită permanent, după moartea regelui Ferdinand (iunie 1927), de regina Maria.
     În 1930 spre consolidarea crucii s-a adăugat un un soclu de beton înalt de 8,35 metri placat cu simili-piatră. Crucea era prevăzută cu 120 de becuri de 500 W, adăpostite în emisfere de sticlă rezistentă, curentul fiind furnizat de un generator instalat în soclu iar din 1939 cu un cablu subteran din reţeaua naţională. Crucea era luminată la  15 august de Sfânta Maria şi la Înălţarea Domnului, totodată Ziua Eroilor. Prin efortul local, al comunităţii şi autorităţilor de la Buşteni, în 1991 a fost repusă în funcţiune instalaţia electrică a crucii.
 
          Inclusă încă din  1991 în  Lista Monumentelor Istorice ale României,  ca monument de categoria A  ( codul PH-IV-m-A-16887), în anul 2014, prin stăruinţa şi susţinerea financiară a unor entuziaşti, Crucea de pe Caraiman a fost omologată de Guiness World  Records drept cea mai înaltă cruce din lume amplasată la o asemenea altitudine[1].
 
          Supusă condiţiilor climatice montane de mare altitudine, Crucea de pe Caraiman a suferit de-a lungul timpului degradări ale metalului şi ale soclului de beton şi simili-piatră. Din anul 2016 s-a decis demararea unui amplu proiect de conservare-restaurare şi punere în valoare, cu fonduri europene şi româneşti, defăşurat sub auspiciile Ministerului Apărării Naţionale. Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară a fost desmnat de Secretariatul General al Ministerului să asigure coordonarea cercetărilor şi elaborării unei ample monografii istorice a Crucii de pe Caraiman şi a şantierului de restaurarea actual. O expoziţie permanentă se proiectează a se instala în cele două încăperi din soclul crucii pentru a evoca luptele şi eroii din valea Prahovei din cursul Primului Război Mondial, construcţia şi istoricul monumentului.
 
                                                                             Sergiu Iosipescu (2017)
 
 
[1] “The largest summit cross is the 39.5-m-tall (129-ft 7-in) cross that sits at an altitude of 2,291 m (7,516 ft) up Mount Caraiman in the Bucegi Mountains of the Southern Carpathians of Romania. The height includes the 8-m-tall (26-ft 2-in) stone-clad concrete pedestal on which it stands. Known as the Heroes' Cross, or the Caraiman Cross, it was built between 1926 and 1928 to honour the dead of World War I. The achievement was verified on 14 August 2013. A summit cross is a cross erected on or near the summit of a mountain. There are larger crosses in the world, and summit crosses at higher altitudes, but the Caraiman Cross is the largest such cross at high altitude.”
 

 
 

 
Mausoleul de la mănăstirea Comana
 
           Monument emblematic al fostului judeţ Vlaşca (astăzi Giurgiu), mănăstirea Comana adăposteşte şi mausoleul celor căzuţi în luptele purtate pe aceste locuri în Marele Război. În campania anului  1916, satul Comana şi împrejurimile au fost locul de desfăşurare a pregătirilor pentru manevra de la Flămânda (29 septembrie-5 octombrie 1916) şi s-au aflat într-o zonă nevralgică a efortului pentru apărarea Bucureştilor, în marea bătălie de pe Argeş şi Neajlov (29 noiembrie-3 decembrie 1916).
          Încă din iarna 1916/1917 comandamentul trupelor de ocupaţie, având în frunte pe feldmareşalul August von Mackensen, a dispus, prin serviciul specializat în domeniu, amenajarea în afara incintei mănăstirii Comana a unui cimitir de campanie, unde au fost înhumaţi 421 de militari români, 51 bulgari, 31 turci şi 13 gemani, în marea majoritate neidentificaţi.
           După încheierea războiului, în anul 1919, Societatea română „Cultul Eroilor” a decis construirea în interiorul incintei mănăstirii Comana a unui mausoleu pentru a adăposti oasele celor căzuţi în război. Amplasată peste ruinele fostului paraclis al mănăstirii, construcţia mausoleului s-a tărăgănat începând  din anul 1926, încheindu-se abia la 1932.
În mausoleu au fost reînhumaţi într-un mare osuar şi în cripte atât cei din vechiul cimitir de campanie din preajma mănăstirii cât şi alţi eroi căzuţi la Uzun, Călugăreni, Fălăştoaca, Daia, Grădiştea, Poeni, Frasinu, Mihai Bravu, Pueni, Crânguri, Crucea de Piatră, Vlad Ţepeş, Strâmba, Băneasa, Adunaţii Copăceni, Novaci, Drăgăneşti, Buda-Ilfov. Petroşeni, Stăneşti, Slobozia, Dărăşti, Prunaru, Buturugeni, Drăghineşti, în totul 762 de militari din care 595 români, ceilalţi bulgari, turci, germani, ruşi, cei mai mulţi necunoscuţi.
         În cursul lucrărilor de restaurare şi punere în valoare a mănăstiri Comana, printr-un ambiţios proiect cu finanţare preponderent europeană demarat la finele anului 2010, a fost refăcut şi mausoleul, reamenajat şi ca paraclis al mănăstirii.
Cu această ocazie şi a săpăturilor arheologice desfăşurate s-au găsit şi alte mărturii ale Marelui Război, pe care culese dintr-un drum recent la mănăstirea Comana le prezentăm internauţilor noştri.

 
 
 
 
 
 

 
Marele Război,
în acte şi publicaţii din arhiva
inginerului inspector general Constantin G. Iosipescu (I)
 
           Descendentul unei familii din Moldova dintre Prut şi Nistru, stabilită, atunci când s-a produs anexarea acestei părţi a principatului românesc est-carpatic de Imperiul Rusiilor la 1812,  la Niculiţel în Dobrogea, Constantin G. Iosipescu (30 iunie 1889- 4 mai 1953) a urmat liceul la Galaţi şi a devenit inginer după absolvirea Şcoalei de Poduri, Drumuri şi Şosele din Bucureşti (1913). A luat parte ca ofiţer la campania din Bulgaria în vremea celui de-al Doilea Război Balcanic (1913) şi la Primul Război Mondial. Din rămăşiţele arhivei sale, distrusă în mare parte în casele sale de la Galaţi şi Focşani, devastate în august-septembrie 1944, reproducem o rarissimă publicaţie Instrucţiuni provizorii pentru întrebuinţarea avioanelor în timp de răsboiu, o publicaţie a Marelui Stat Major General din 1916. După însemnarea de pe copertă publicaţia a fost primită de tânărul ofiţer în noiembrie 1916 pe când armata română se afla pe ultimul aliniament de apărare din Muntenia, linia Râmnicul Sărat – Viziru (Brăila).
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 


 
Românii în Marele Război
Testimonia
           Memoria Războiului de Întregire este mai vastă decât am putea crede. Primul conflict la scară industrială a implicat milioane de oameni, a schimbat destine, a făurit naţiuni, iar experienţa românească nu reprezintă o excepţie. Aproape în fiecare familie găsim, într-o formă sau alta, mărturii ale acestui eveniment fundamental din istoria noastră. Dincolo de marile personalităţi şi principalii actori ai deciziilor, memoria colectivă, în care fiecare participant are locul său, oferă perspectiva impactului profund al războiului la nivelul întregii societăţi.
            La 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, ISPAIM şi-a propus demarerea unui proiect pe cât de ambiţios, pe atât de necesar: recuperarea, fie ea şi parţială, a acestei memorii colective, păstrată sub forme diverse: scrisori, fotografii, însemnări, memorii, jurnale, decoraţii, medalii, diplome, cărţi poştale, timbre, afişe, proclamaţii, manifeste, ordine de luptă, rapoarte, filme, picturi, schiţe sau cărţi.  Din Vechiul Regat până în Bucovina, din Banat până în Basarabia milioane de români, fie combatanţi, fie prin familiile lor, au fost părtaşi la sacrificiile din care avea să se nască România Întregită, iar dovezile trecerii lor prin război sunt parte a patrimoniului naţional.
            Toate aceste mărturii vor fi prelucrate şi vor fi publice, pe site. Intenţionăm să prelungim această interacţiune cu publicul până în 2020, în aşa fel încât toate evenimentele majore ce vor fi aniversate în această perioadă –  intrarea României în război, bătăliile din vara anului 1917,  evenimentele legate de Unire în cursul anului 1918, campania din 1919, Tratatele de pace şi demobilizarea din 1920 – să fie acoperite prin mărturii documentare provenite de la cei care au făurit, de fapt, România Întregită.

 
Yvonne Blondel
 şi apărarea Dobrogei româneşti
(august 1916-ianuarie 1917)
 
           Împlinim astăzi o datorie faţă de memoria unei eroine fraţuzoaice de pe Frontul românesc din anii 1916-1918 - Yvonne Blondel (1884-1971).
      Acum opt ani doamna Nicolle Georgescu, păstrătoarea cu pietate a arhivei familie Blondel din România (pentru care vezi Teodor Ştefan, Jean-Camille Blondel. O misiune diplomatică în vremuri de grea cumpănă, 1907-1916 –Destinul familiei Blondel, Editura PIM, Iaşi, 2013.), ne-a dat permisiunea cu amabilitate de a fotocopia numeroase documente inedite din această arhivă. Doamna Georgescu a avut bunăvoinţa să doneze bibliotecii Institutului nostru câteva albune de fotografii din vremea Războiului de Întregire a României.
      Spre inaugurarea site-ului nostru România în Marele Război. Testimonia, am selectat din albumele Yvonnei Blondelfotografiile rarissime din campania din 1916 de pe frontul dobrogean. Ele înfăţişează sosirea noilor unităţi româneşti peste podul de vase trans-dunărean, organizarea teberei în preajma Silistrei, vaccinarea anti-holerică şi instrucţia soldaţilor la sfârşitul lunii august 1916 şi vederi ale Turtucaiei de la începutul lui septembrie, fotografii luate de Yvonne Blondel- Cămărăşescu de pe Dunăre.
        Nu am socotit altă explicaţie mai bună pentru aceste instantanee de campanie decât paginile din jurnalul Yvonnei Blondel , româncă prin adopţie şi convingere, despre ce a însemnat Dobrogea de sud pentru apărarea Regatului României.
                                               
                                                                                     (Sergiu Iosipescu, noiembrie 2016)
 
 

 
 Yvonne Blondel
 Journal de Guerre. 1916-1917. Front Sud de la Roumanie[1]
 
            «Sunt trei ceasuri din zori. Pentru cea de pe urmă dată scriu de la micul meu birou la care m-am prăbuşit cu ochii în lacrimi. Vreau să însemn aici cât mi-s inima şi sufletul de zdrobite de hotărârea de a preface micul meu orăşel alb într-o grămadă de ruine. Nu pot să-mi închipui acest colţişor, cu înfăţişare atât de puţin războinică şi de care m-am ataşat atât, distrus pentru totdeauna.. Un mare evantai se desface în mintea mea pe care revăd toate clipele pline de interes şi neprevăzut pe care le-am trăit aici de aproape trei ani, de când am devenit o silistreană convinsă[2].
            În ceea ce mă priveşte am luat parte la îmbunătăţirea acestei provincii, la restabilirea obiceiurilor şi cutumelor româneşti, pe care uzurpatorul bulgar a voit să le smulgă de aici, în ciuda umbrei măreţe a lui Mircea cel Bătrân care nu a încetat să acopere aceste locuri. Am asistat la atâtea noi înfăptuiri, şcoli, drumuri, biserici, şi am fost pretutindeni unde Patria mamă şi-a revărsat binefacerile ».
            « Iată că Statul Major se trezeşte din nenorocita sa orbire privind însemnătatea pe care o are Cadrilaterul pentru apărarea generală a ţării. De ce o fi făcut pe surdul la sfaturile date de cei care, trăitori aici, aflaţi la faţa locului şi având un serviciu de informaţii perfect, au judecat cu mult mai bine situaţia. Încăpăţânarea lui Ionel Brătianu şi a creaturilor lui se va plăti scump…Măcar dacă acest nou plan [de apărare] se va întemeia  pe baze solide ca să poată reuşi.»

 
 

[1] Ed. Norbert Dodille, L’Harmattan, Paris, Budapest, Torino, 2001, p. 65.
 
[2] Din toamna anului 1913 Yvonne Blondel, o tânără de 29 de ani,  urmase la Silistra pe soţul ei Ion Cămărăşescu, numit prefect al noului judeţ Durostor.
 
Top