Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară

Masa rotundă cu tema ”Looking Forward Ukraine: The Future of Security Cooperation Between Ukraine, NATO and the EU”
14.04.2021


    În data de 14 aprilie a.c. a avut loc masa rotundă cu tema ”Looking Forward Ukraine: The Future of Security Cooperation Between Ukraine, NATO and the EU”. Activitatea a fost organizată de către Organizația transatlantică letonă (Latvian Transatlantic Organisation), în cooperare cu Forumul de securitate de la Kiev (Kyiv Security Forum). Din partea Institutului pentru studii politice de apărare și istorie militară a participat, prin intermediul platformei ZOOM, dr. Daniela Șișcanu.
Au fost discutate o serie de subiecte legate de realizarea reformelor și provocările cu care se confruntă Ucraina în implementarea lor, precum și strategiile care ar trebui dezvoltate de Kiev pentru a se apropia de standardele necesare pentru accederea în UE și NATO. De asemenea, s-a discutat despre ce așteptări are Ucraina de la NATO și UE, ambele organizații fiind considerate drept principalii garanți ai asigurării securității și apărării statului ucrainean.