Delegație a Institutului Polonez de Politică Internațională
11.09.2013


Pe 11 septembrie 2013 o delegație a Institutului Polonez de Politică Internațională (PISM) s-a aflat în vizită la sediul ISPAIM. Delegația poloneză a fost compusă din dl. Marcin Zaborowski (director), Lukasz Kulesa și Anita Sobjak (cercetători). Din partea română au participat dl. general maior (r) dr. Mihail E. Ionescu (director) și Carmen Rîjnoveanu, Simona Soare și Șerban F. Cioculescu (cercetători). Discuțiile s-au axat pe stadiul atins de Parteneriatul strategic româno-polonez, semnat în 2009 de șefii celor două state. S-a insistat asupra nevoii de a intensifica cooperarea la nivelul UE și NATO, în domeniul energetic, al reformei apărării precum și cu referire la relația față de SUA și față de vecinii estici ai României și Poloniei. S-a exprimat speranța că pe viitor se va intensifica nivelul cooperării iar cele două state prietene vor avea cât mai multe puncte de vedere comune în domeniul securității europene și euroatlantice.

Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK