În data de 16 iunie 2025, dr. Andreea-Iuliana Bădilă, cercetător științific în cadrul institutului nostru, a participat la workshop-ul internațional cu tema ”Public Opinion, Identity and Security in Europe”, desfășurat la Universitatea din Southampton, Marea Britanie.
Colega noastră a susținut lucrarea cu titlul ”From Helsinki to Brussels: Romanian Security Narratives from the Cold War to the European Union” în cadrul primului panel dedicat tematicii ”Collective security, narratives, and diplomacy”.
Evenimentul științific a fost organizat de Centre for Comprehensive European Security din cadrul Universității din Southampton, cu sprijinul unui grant de cercetare al Centrulului de Excelență ”Jean Monnet”, oferit de Uniunea Europeană, prin programul Erasmus +.
Lucrările au reunit profesori, tineri cercetători și specialiști din centre universitare prestigioase din Marea Britanie (Cambridge, Oxford, Newcastle, Royal Holloway-Londra, Exeter, Southampton), precum și din universități europene: Glasgow (Scoția), Maynooth (Irlanda), Rīga Stradiņš (Letonia), Bocconi, Siena (Italia) și Universitatea Tehnică din Munich (Germania).
Având un caracter multidisciplinar, prin coroborarea expertizelor participanților din domeniile științelor politice, istorie, apărare și relații internaționale, conceptul acestui forum a propus spre dezbatere - într-un schimb valoros de idei - noi abordări metodologice, axându-se pe analiza complexă a relației opinie publică-identitate și impactul acestor dinamici asupra securității europene, în contextul provocărilor actuale.
Felicitări colegei noastre și organizatorilor!