Acord de cooperare între ISPAIM și Academia de Studii Economice din București
19.11.2025


Acord de cooperare între ISPAIM și Academia de Studii Economice din București

Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară (ISPAIM) și Academia de Studii Economice din București (ASE) au semnat miercuri, 19 noiembrie, un acord de colaborare în domeniul cercetării științifice, menit să constituie baza unui parteneriat care să consolideze colaborarea între cele două instituții și să faciliteze dezvoltarea unor proiecte comune specifice.

Acordul a fost semnat de directorul ISPAIM, dr. Carmen-Sorina Rîjnoveanu, și de rectorul Academiei de Studii Economice, prof. univ. dr. Nicolae Istudor.

Parteneriatul va permite valorificarea expertizei specifice ale celor două instituții, printr-o abordare interdisciplinară, atât în cadrul activităților științifice, cât și prin contribuții la proiecte editoriale comune.

Încheierea acordului subliniază încă o dată relevanța consolidării colaborării științifice dintre mediul academic civil și militar, într-un context internațional complex, unde interdependența dintre securitate, apărare și economie este tot mai relevantă.


Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK