Eveniment aniversar dedicat relațiilor dintre România și Statele Unite ale Americii
23.04.2026


Eveniment aniversar dedicat relațiilor dintre România și Statele Unite ale Americii, în cadrul căruia a fost prezentat albumul de documente „România-Statele Unite ale Americii – 145 de ani de relații politico-militare”, realizat de institutul nostru.

Proiectul nostru editorial a fost publicat în contextul marcării a 145 de ani de relații politico-militare dintre România și Statele Unite ale Americii, precum și al celebrării a 250 de ani de la proclamarea independenței SUA.

Prin acest demers, am urmărit punerea la dispoziția cercetătorilor și experților, dar și a publicului larg, a unor documente fundamentale reflectând cu deosebire evoluția relațiilor militare integrate în ansamblul mai larg al raporturilor politico-diplomatice, culturale și economice dintre România și Statele Unite ale Americii.

Volumul de față include documente reprezentative care reflectă substanța și caracterul relației româno-americane, în evoluția sa istorică, prezentate în forma originală, manuscrisă sau tipărită, cu semnăturile olografe ale decidenților acelor vremuri, cu însemnele și sigiliile ori alte componente ale acestora. Alături de dimensiunea sa istorică, volumul include, în original, câteva dintre documentele definitorii ale parteneriatului strategic româno-american dezvoltat în anii post Război Rece.

Acest proiect de cercetare al ISPAIM este rezultatul unui efort documentar care a implicat participarea și sprijinul susținut din partea instituțiilor responsabile de conservarea acestor documente: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Arhivele Naționale ale României și Arhivele Militare Naționale Române.

Mulțumim Agenției Naționale de Presă AGERPRES, care ne-a asigurat cu promptitudine accesul la resursele fotografice cu deosebire importante în pregătirea acestui volum. Deopotrivă, mulțumim Direcției de Informare și Relații Publice și Editurii Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale pentru întreg sprijinul acordat pe parcursul procesului de pregătire și editare a proiectului nostru editorial.

 
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK
login