În perioada 29–30 iunie 2026, Șerban-Filip Cioculescu și Andrei Flore, cercetători științifici în cadrul Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, au participat la conferința bilaterală „A Shared River, A Shared Security: The Lower Danube as a Strategic Theatre for Security, Defence and Democratic Resilience”, desfășurată la Ruse, Bulgaria.
Evenimentul, organizat de birourile Fundației Friedrich Ebert din România și Bulgaria, a reunit experți din cele două țări vecine, diplomați, reprezentanți ai autorităților locale, precum și specialiști din mediul academic și administrativ. Dezbaterile au vizat teme precum importanța strategică a Dunării, securitatea regională, apărarea, reziliența democratică, cooperarea transfrontalieră, provocările generate de evoluțiile geopolitice și importanța dezvoltării infrastructurii dintre România și Bulgaria.
Prin participarea la sesiunile de lucru și schimburile de idei cu reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului academic și ai societății civile, cercetătorii ISPAIM au contribuit la dialogul privind consolidarea cooperării româno-bulgare și identificarea unor soluții comune pentru întărirea securității și rezilienței în regiunea Dunării de Jos.
Felicitări colegilor noștri și organizatorilor pentru desfășurarea unui eveniment de înalt nivel dedicat consolidării dialogului privind securitatea regională și cooperarea europeană!