Unelte de accesibilitate
În perioada 24-25 octombrie 2017 s-a desfășurat la Chișinău conferința internațională: Conferința Științifică Internațională: „100 de ani de la Congresul Militarilor Moldoveni: 20-27 octombrie 1917”
Reuniunea a fost organizată de către Centrul de Istorie și Cultură Militară/Ministerul Apărării al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară al Ministerului Apărării Naționale din România, Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei.
Conferința a abordat o problematică vastă referitoare la contextul politic și militar al anului 1917, consecințele evenimentelor din Rusia situația din Basarabia și evoluția procesului de renaștere națională, organizarea, desfășurarea și consecințele Congresului Militarilor Moldoveni, etc.
Delegația Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară a fost formată din: cc.șt. Petre Otu, director adjunct, cc.șt. Daniela Șișcanu, as.cc. Manuel Stănescu.
La conferință s-a lansat lucrarea: „100 de ani de la deschiderea Frontului Românesc în Primul Război Mondial (1916-2016), aceasta fiind prezentată de comandor (r.) Gheorghe Vartic îngrijitorul ediției.
Delegația română a participat și la activitățile ocazionate de ziua Armatei României de la Chișinău.